Exclusiv
Avantajele concilierii cu banca față de „darea în plată” și „falimentul personal”

15 mai, București. Contractele dintre consumatori și bănci ar trebui să fie simplificate, iar acest lucru poate veni odată cu dezvoltarea digitalizării în banking. Cadrul legislativ românesc obligă părțile să încheie contracte voluminoase, cu clauze tehnice greu de înțeles. Mulți consumatori citesc contractele abia după ce întâmpină probleme în plata ratelor, iar alții aleg varianta costisitoare a instanțelor (pentru „darea în plată” sau „falimentul personal”), deși rezolvarea amiabilă în cadrul Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) este gratuită pentru consumatori și durează, în medie, mai puțin de o lună. Sunt doar câteva dintre temele dezbătute în al 4-lea episod din #PodcasturileCSALB, în care sunt invitați Alexandru Berea și Nela Petrișor, într-o discuție moderată de Gabriel Bălașu.

| PODCAST CSALB |
Este al 4-lea an când în interviurile CSALB participă top managementul sistemului bancar și experți din domeniul juridic. Anul acesta și jurnaliști reputați din domeniul economic sunt invitați să dezbată principalele subiecte din banking, în cadrul Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor din domeniul Bancar (CSALB). Analizăm noutățile și impactul lor în piața financiar-bancară, precum și relația consumatorilor cu instituțiile de credit într-un context socio-economic volatil și imprevizibil.

„În unele state contractele dintre consumatori și bănci sunt redactate foarte simplu și ușor de înțeles datorită legislației care spune că dacă un articol este prevăzut de lege, el nu mai trebuie să fie preluat și în contract. În România asistăm la o tendință opusă: tot ceea ce prevede legea, trebuie să fie preluat în clauze contractuale, pentru că plecăm de la prezumția că omul de rând nu cunoaște legea. Astfel, contractele pe care le avem cu clienții noștri devin mult prea voluminoase și pot complica și mai mult situația consumatorilor care întâmpină probleme financiare. Cadrul legislativ trebuie să urmeze trendurile digitalizării și să adopte conceptul de <<legal design>>, adică o simplificare a contractelor. Clientul, în momentul în care va avea informația structurată, mai clară și mai simplă, o va înțelege mult mai bine.”

„Procesele dintre clienți și bănci implică o serie de costuri: financiare, de timp, dar și de imagine. Aș vrea să ne referim la darea în plată a imobilului și la legea insolvenței persoanelor fizice. Cum apreciați aceste două măsuri legislative și de ce nu ar trebui să se ajungă acolo?

„Aceste două instrumente, atât din perspectiva legală a dreptului de proprietate, cât și ca imagine, sunt două instrumente la care oamenii ar trebui să apeleze doar în situații extreme. Darea în plată înseamnă să renunți la un drept de proprietate, ca să scapi de creditul pentru achiziția acelei proprietăți. Practic, îți lași casa la care ai visat, ca să scapi de credit. Falimentul personal este o soluție brutală din perspectiva imaginii. Trebuie să te duci în fața instanței și să aduci argumente și probe pentru motivul din cauza căruia ai ajuns în situația de faliment personal. De prea puține ori explicația este una simplă, de tipul: nu mai am venituri! Trebuie să demonstrezi de ce nu mai ai venituri, ce s-a întâmplat? De ce n-ai făcut economii când aveai venituri? Care a fost grija ta față de familie ca să nu ajungi în această situație? Și nu văd de ce ai face acest efort și nu ai încerca întâi să chemi banca într-o procedură de conciliere, aici la CSALB. Mai ales că este gratuit pentru consumatori și durează foarte puțin.
În materie de conciliere câștigul obținut este mai important decât cine are dreptate. Trebuie să ajungem la un rezultat satisfăcător atât pentru bancă, cât și pentru client. Este situația de win-win. Sistemul judiciar este win-lose. Adică o parte câștigă, cealaltă pierde. Noi le spunem consumatorilor care întâmpină probleme: Haideți, să găsim împreună o soluție! Pentru a face asta trebuie mai întâi să evităm pozițiile extreme, apoi să înțelegem ce vrea clientul ca să-și poată duce mai departe contractul, iar banca să poată obține rambursarea împrumutului acordat.”

„Celor care vor să apeleze la darea în plată sau să își declare falimentul le amintesc faptul că orice procedură judiciară este una de lungă durată, în timp ce persoanele care se află în dificultate financiară au nevoie de o soluție imediată. Soluția falimentului persoanelor fizice nu aduce o rezolvare rapidă din cauza mecanismelor judiciare specifice: hotărârile judecătorului pot fi atacate prin mai multe căi, poate exista inclusiv o lentoare în redactarea unei hotărâri. Ca să faceți o comparație, în cadrul CSALB, hotărârea este motivată, redactată și comunicată în doar 25 de zile, în medie. În ce instanță din România poți avea problema rezolvată atât de repede?
Am observat o preocupare constantă a BCR de a stinge litigiile din instanță, aici, în cadrul CSALB. Banca și-a sfătuit de foarte multe ori clienții să solicite instanței un termen pentru soluționarea amiabilă. Iar judecătorul are chiar obligația de a da părților posibilitatea să-și stingă litigiul amiabil. Atunci, consumatorii vin cu o cerere la Centrul nostru și încercăm o soluție obținută prin negociere cu banca. Adică o soluție prin care să adaptăm acel contract de credit la situația în care se află în acel moment consumatorul. Acestea sunt o parte din cazurile pe care le soluționăm.
Alte cereri vin de la o categorie nouă de consumatori. Sunt acele persoane care, probabil, au învățat lecțiile crizei financiare din 2009-2011, dar și ale pandemiei, iar acum vin în întâmpinarea unor situații care au potențialul de a se agrava. În cadrul negocierilor solicită, de exemplu, o restructurare a creditului pentru că anticipează o creștere a costurilor sau o scădere a veniturilor și nu vor să ajungă în situația de a nu-și mai putea plăti ratele. Cei care rezolvă problema înainte de a deveni una gravă sunt cei care nu ajung în instanță, nu ajung să notifice băncii o situație de dezastru pe plan personal, ci sunt grijulii, atenți și cred că putem vorbi de un nou tipar de consumator. Sunt tot mai multe persoane responsabile, care se preocupă să înțeleagă mecanismul de creditare cu toate consecințele lui.”
Despre CSALB: CSALB este o entitate înființată ca urmare a unei Directive europene și intermediază gratuit și în mai puțin de trei luni negocierea dintre consumatori și bănci sau IFN-uri pentru contractele aflate în derulare. Consumatorii din orice județ al țării pot trimite cereri către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) completând un formular online direct pe site-ul www.csalb.ro. Dacă banca acceptă intrarea în procedură de conciliere/negociere este desemnat un conciliator. CSALB colaborează cu 17 conciliatori, dintre cei mai buni specialiști în Drept, cu expertiză în domeniul financiar-bancar. Totul se rezolvă amiabil, iar înțelegerea părților are puterea unei hotărâri în instanță. Mai multe informații despre activitatea Centrului puteți obține și la telefon 021 9414 (apel cu tarif normal).
Afaceri
UZINEX livrează prima centrală fotovoltaică mobilă din România către ARS INDUSTRIAL | Comunicat de presă
Soluția elimină autorizația de construcție pentru proiectele alimentate cu energie regenerabilă pe fonduri europene
Iași, România — 25 mai 2026 — UZINEX, integrator industrial cu sediul în județul Iași, anunță livrarea primei centrale fotovoltaice mobile din România către beneficiar, companie cu sediul în Ploiești, județul Prahova. Soluția — un container expandabil care se desfășoară pe aproximativ 60 de metri liniari de panouri fotovoltaice — alimentează un echipament 100% electric de subtraversări orizontale, eligibil pentru finanțări din fonduri europene.
O soluție pentru un decalaj structural al finanțărilor europene
Legislația actuală a Uniunii Europene impune ca echipamentele achiziționate din fonduri europene și prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) să fie 100% electrice, fără emisii directe. Această cerință a creat un decalaj operațional: echipamentele eligibile sunt frecvent destinate utilizării pe șantiere izolate, acolo unde rețeaua publică de energie electrică lipsește sau este insuficientă, iar soluțiile clasice de alimentare — generatoarele diesel — contravin chiar principiului pentru care s-au cheltuit banii europeni.
Centrala fotovoltaică fixă, ca alternativă, presupune un parcurs birocratic de minimum șase luni — autorizație de construcție, racord la rețea, aviz ANRE — și o instalare permanentă într-o singură locație, în contradicție cu specificul șantierelor mobile care se relochează de la un proiect la altul.
Centrala fotovoltaică mobilă livrată de UZINEX rezolvă simultan ambele probleme: este integrată într-un container transportabil, nu necesită autorizație de construcție și se redislocă împreună cu echipa client la fiecare nou șantier.
Configurația livrată către beneficiar
Modelul livrat reprezintă varianta compactă din gama UZINEX de centrale fotovoltaice mobile, dimensionată pentru alimentarea unui echipament electric de subtraversări orizontale și a sculelor auxiliare de șantier.
Specificații tehnice principale:
- Panouri fotovoltaice instalate: 24 kW
- Sistem de stocare: 52 kWh baterii LiFePO4
- Invertor hibrid: 24 kW
- Dimensiune container transport: 3 × 2,5 metri
- Lungime panouri desfășurate: ~60 metri liniari
- Conectică: priză 220 V monofazic, priză 380 V trifazic, priză încărcare auto electric
- Climatizare: aer condiționat integrat pentru menținerea bateriilor la temperatură optimă
- Mobilitate: roți tip off-road pentru deplasare pe teren accidentat
Configurația conectică a fost dimensionată conform cerințelor beneficiarului. La cerere, modelul poate fi extins cu prize suplimentare, sisteme de iluminat exterior, monitorizare la distanță și conectivitate GSM.
Gama completă: de la 3 metri la 12 metri lungime container
Modelul livrat către beneficiar reprezintă varianta de intrare a gamei UZINEX. Producătorul oferă centrale fotovoltaice mobile în configurații adaptate volumului de consum al fiecărui client, de la modelul compact până la containerul industrial 40 ft.
La capătul superior al gamei, containerul de 12 metri lungime poate găzdui până la 160 kW panouri fotovoltaice instalate și 620 kWh capacitate de stocare — o autonomie comparabilă cu o microcentrală fixă, fără constrângerile birocratice ale acesteia. Toate variantele sunt customizabile pe specificul fiecărui proiect.
Aplicații dincolo de șantierele civile
O centrală fotovoltaică mobilă este o soluție multi-funcțională. Aplicațiile identificate de UZINEX includ:
- Șantiere de construcții civile și lucrări edilitare
- Echipamente electrice alimentate pe fonduri europene și PNRR
- Operațiuni militare și tabere temporare
- Stații mobile de încărcare auto electric
- Evenimente outdoor și festivaluri
- Operațiuni de ajutor umanitar în zone fără infrastructură energetică
„Există un decalaj structural între cerințele actuale ale fondurilor europene — care impun echipamente 100% electrice — și capacitatea reală a infrastructurii de a livra energie acolo unde se desfășoară lucrările. Centrala fotovoltaică mobilă este răspunsul nostru concret la acest decalaj. Este o soluție românească, gândită pentru o problemă reală a pieței locale, livrată unui client român care a luat decizia corectă de a investi în echipamente eligibile pentru finanțările UE.”
Andrei-Sorin Baciu, co-fondator UZINEX
Pentru un studiu de caz tehnic complet, cu fotografii și detalii suplimentare despre implementarea la beneficiar, vezi:
Despre UZINEX
UZINEX (SC GW LASER TECHNOLOGY SRL) este un integrator industrial român cu sediul în județul Iași, specializat în furnizarea de soluții turnkey pentru echipamente CNC, laser, energie regenerabilă, ambalare, reciclare, prelucrarea metalelor și utilaje grele. Compania oferă garanție de 60 de luni pe echipamente, suport tehnic sub 36 de ore și eligibilitate pentru finanțări din fonduri europene și PNRR. Mai multe informații la www.uzinex.ro.
Andrei-Sorin Baciu — Co-fondator UZINEX
📧 Email: contact@uzinex.ro
📞 Telefon: +40 785 377 577
🌐 Web: www.uzinex.ro
Exclusiv
Festivalul Suflet de România: Peste 100 de producători și artizani locali, apreciați de 25.000 de participanți sosiți pe Domeniul Regal Săvârșin
Pentru al patrulea an consecutiv, în ultimul weekend al lunii aprilie, festivalul Suflet de România a readus la viață lumea satului de altădată, cu artizani ai gustului autentic, meșteșugari gata să arate tainele unor meserii transmise din moși-strămoși și cu artiști din și pentru toate generațiile. A fost cea mai amplă ediție organizată până acum de Profi, cu peste 25.000 de participanți din toate colțurile țării și chiar din afara granițelor, care pe parcursul a două zile au descoperit cum sunt continuate tradițiile, unind comunitățile.
Pe lângă întâlnirea cu mici producători locali, meșteșugari și artizani din toată România, vizitatorii s-au bucurat de ateliere cu meșteșugari iscusiți, piese de teatru în aer liber, dansuri populare, concerte live și de o intervenție surpriză a Grupului Vocal SONG. Pe scena celei de-a patra ediții a festivalului Suflet de România au urcat, între alții, Theo Rose, Damian Drăghici & Brothers, Nicolae Furdui Iancu, Nicoleta Voica, David Ciente, Maria Chivu și Grupul Jianca.
Evenimentul s-a desfășurat cu participarea Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei României, a Alteței Sale Regale Radu, Principele Consort al României, alături de Xavier Piesvaux, Country Manager Ahold Delhaize România, Mihai Spulber, Business Unit Lead Profi, Gabriela Sîrbu, Director de sustenabilitate Ahold Delhaize România, numeroase oficialități, autorități centrale și locale și alți reprezentanți Profi și Mega Image. Startul oficial a fost dat sâmbătă, după ce distinsul grup a încheiat un tur al micilor producători și artizani.
Evenimentul a continuat și tradiția caravanei medicale, oferind din nou consultații gratuite pentru comunitatea din Săvârșin și împrejurimi, cu ajutorul unor medici specialiști în oftalmologie, cardiologie, neurologie, pneumologie și ORL. Pentru a veni în sprijinul oamenilor, mai ales al celor cu posibilitate redusă de deplasare poti alege inchirieri masini aeroport otopeni, Profi a adus aproape de ei servicii medicale de calitate, prin implicarea experților de la Asociația ATI „Aurel Mogoșeanu” din Timișoara.
„Suflet de România este o oglindă pentru tot ceea ce este frumos, bun și pentru ceea ce ne face bine și merită păstrat și transmis mai departe. Festivalul care la actuala ediție a adunat peste 25.000 de participanți veniți din toate colțurile țării, dar și din afara granițelor, arată cum se pot consolida comunitățile și susține micii producători locali, artizanii și meșteșugarii români pentru a face în continuare ceea ce știu ei cel mai bine. Festivalul nu are o miză economică pentru Profi, dar aduce un câștig clar pentru români și pentru România. Împreună învățăm cum să promovăm tradițiile și să susținem comunități, să fim uniți în jurul valorilor autentice și să redescoperim bucuria de a petrece timp împreună în mijlocul naturii, mai conectați unii cu ceilalți”, declară Gabriela Sîrbu, Director de sustenabilitate Ahold Delhaize România.
Festivalul Suflet de România încurajează comunitatea să se conecteze la valorile autentice, la gusturile bune și la tradițiile satului românesc prin intermediul unor experiențe trăite într-un cadru natural în care este recreată lumea rurală.
Tradiție pentru susținerea producătorilor locali
La Profi implicarea în comunitate este o tradiție căreia îi sunt dedicate timp și resurse, inclusiv Raftul cu Bunătăți Locale, cel mai amplu program de susținere a micilor producători locali artizanali. Dincolo de prezența la Raftul cu Bunătăți Locale din magazinele Profi, micii producători locali își spun poveștile și își prezintă oferta și pe cea mai amplă și premiată platformă națională de promovare a lor, Via-Profi.ro, prin intermediul căreia oricine poate porni într-o călătorie plină de savoare a gusturilor din România.
Prin numărul angajaților săi, Profi, parte din grupul Ahold Delhaize, este în topul angajatorilor privați din România. PROFI SUPER, PROFI GO și PROFI LOCO, formatele de magazin ale rețelei, au o gamă de 5.000 de produse apreciate de cei peste 1,6 milioane de clienți care zilnic își fac aici cumpărăturile. Mai bine de 94% dintre aceste produse provin de la parteneri din România.
Exclusiv
Peste 1400 de spectatori entuziaști la premiera de gală a comediei ÎN PIELEA MEA, cu: George Tănase, Ioana State, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Ioana Ginghină, Daria Jane, Mihai Găinușă
Premiera de gală a comediei „În pielea mea” de la Cinema City AFI Cotroceni București a fost primită pe 9 februarie de peste 1400 de spectatori cu aplauze, râsete și bucurie.
Numeroase vedete și influenceri au fost alături de actorii George Tănase, Ioana State, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Ioana Ginghină, Mihai Găinușă, Daria Jane, Cătălin Coșarcă și Toto Dumitrescu.
„Este o comedie care nu urmărește tiparele ultimelor comedii lansate în ultimul timp la noi. Filmul are o narațiune jucăușă cu personaje construite în jurul unei tematici aprins dezbătută în societatea de astăzi. Filmul nu conține înjurături și este bazat pe situații inspirate din viața reală.”, spune regizorul Paul Decu.
Echipa filmului „În pielea mea”, scris și regizat de Paul Decu, propune spectatorilor o abordare amuzantă a unei situații des întâlnite în micile certuri dintr-un cuplu: pentru cine e mai greu/ mai ușor. În urma unei provocări pe care patru cupluri de prieteni o duc la bun sfârșit, după multe peripeții, într-un weekend, personajele ajung să câștige o altă viziune despre relațiile lor, lăsând deoparte presupunerile, orgoliile și preconcepțiile, pentru a încerca să comunice mai bine între ei.

Cu râs pe săturate, surprize și personaje pline de viață, comedia independentă „În pielea mea” intră în cinematografele din toată țara din 10 februarie.
Spectatorilor li s-a pregătit o surpriză pentru data de 12 februarie: o seară specială „Date Night” organizată în mai multe cinematografe din rețeaua Cinema City unde toți cei care cumpără un bilet la comedia „În pielea mea” vor primi un premiu garantat din partea Avon.
Până pe 23 februarie, toți spectatorii din țară care și-au cumpărat bilet la filmul „În pielea mea” se pot înscrie în cursa pentru un iPhone 17 Pro Max, încărcând dovada achiziției biletului la cinema în formularul dedicat concursului, premiul fiind oferit prin tragere la sorți pe 24 februarie.
După proiecțiile speciale din Arad, Timișoara, Alba Iulia, Sibiu, Brașov, Cluj-Napoca, Baia Mare, Oradea, cu săli pline, multe aplauze, râsete și discuții îndelungate cu spectatorii curioși și încântați de poveste și de prestațiile actorilor, caravana „În pielea mea” continuă în mai multe orașe.
Pe 11 februarie va avea loc proiecția specială „În pielea mea” de la Cinema City din City Park Constanța, de la 18:30, unde regizorul Paul Decu și actrița Azaleea Necula, originari din Constanța și împrejurimi, vor prezenta filmul alături de colegii lor Ioana State, Alexandra Răduță și Gabriel Vatavu.
Cinema City Shopping City Galați invită spectatorii pe 12 februarie de la 18:30 la întâlnirea cu actrițele Ioana State și Azaleea Necula și regizorul Paul Decu.
Pe 13 februarie la ora 18:30, spectatorii din Iași sunt invitați la proiecția specială din Cinema City Iulius Mall, alături de regizorul Paul Decu și de actorii Gabriel Vatavu, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță.
De „Ziua Îndrăgostiților”, pe 14 februarie, în Cinema City Iulius Mall Suceava, de la 18:30, spectatorii sunt invitați la film alături de regizorul Paul Decu și de actorii Sergiu Costache, Vlad si Oana Gherman, Alexandra Răduță.
Cineplexx Băneasa Shopping City București găzduiește o proiecție specială în prezența întregii echipe pe 15 februarie, de la 17:30.
În Craiova, regizorul Paul Decu și actorii Sergiu Costache, Azaleea Necula și Oana Gherman vor ajunge la cinematograful Inspire VIP Electroputere Mall pe 16 februarie de la ora 18:00.
Actorii Vlad Gherman, Oana Gherman și Ioana Ginghină vin la întâlnirea cu publicul din Cinema City Vivo! Pitești pe 17 februarie, de la 18:30 și vor participa la o discuție după proiecție, alături de regizorul Paul Decu.
Caravana „În pielea mea” ajunge la Cinema City Shopping City Ploiești, pe 18 februarie, de la 18:30, la proiecția specială introdusă de regizorul Paul Decu, alături de actorii Ioana State, Vlad și Oana Gherman, Azaleea Necula și Gabriel Vatavu.
O comedie actuală și spumoasă, filmul „În pielea mea” este distribuit de T.R.I.B.E. Films.
TRAILER: https://bit.ly/InPieleaMea
Site oficial: inpieleamea.ro
Mai multe detalii, imagini de la filmări, fragmente din film, declarații din partea actorilor și informații despre concursuri sunt disponibile pe paginile social media ale filmului de Facebook, Instagram, TikTok.
Adrian Pădurețu semnează imaginea filmului. De sunet s-a ocupat Bogdan Ivanovici, de scenografie Anca Miron, iar de costume Francisca Vass.
„În Pielea Mea” este un film produs de: CB MOTION PICTURES.
Producător asociat: MAGNETIC MEDIA PRODUCTIONS
Producător: Claudiu Boboc
Producător executiv: Adela Mara
Manager producție: Iulia Cezara Roșu
Casting: ELEPHANT MEDIA
Realizat cu sprijinul:
Co-finanțatori: C&C HOUSE RESIDENCE, S&I BEST CORPORATION WEB DESIGN, CLIMA FREON
Sponsori: CLINICA RMN TINERETULUI; CLINICA IMAMED; OMV PETROM; MIKO BEAUTY PALACE; ȘERBAN & ASOCIAȚII; ESTEEM BODY SCULPT & SPA; PIZZERIA VOLARE; MERLIN’S; DOWNTOWN FITNESS MATEI BASARAB; THE COFFEE HOUSE; CLAUMAR PESCAR; UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI
Parteneri: AUTO ITALIA IMPEX SRL; KGM BUCUREȘTI – SMT PALLADY; RAZELM LUXURY RESORT – JURILOVCA; SCEMTOVICI & BENOWITZ GALLERY; CREATIVE AVOCADOS; ALCHEMICO.
Partener social: Asociația „România Zâmbește”.
Distribuitor: T.R.I.B.E. Films.
www.facebook.com/TribeFilms.ro – www.instagram.com/tribefilms.ro/
Partener media principal: VIRGIN RADIO ROMANIA
Parteneri media: CineFan, News.ro, Zile și Nopți, Cinemap, Revista FILM, Playtech, Happ.ro, Cinefilia, Daily Magazine, Filme-carti, MovieNews, The Movienator, Munteanu.

