Connect with us

Uncategorized

Cum se pot pregăti consumatorii pentru 2025?

Publicat

pe

Tăierea cheltuielilor neesențiale, economisirea, creditarea responsabilă, investițiile pe termen lung și planificarea financiară

6 noiembrie, București. Provocările fiscale și economice ale anului 2025 trebuie să-i găsească pregătiți pe consumatori, iar administrarea finanțelor personale devine un imperativ pentru cei care vor să își păstreze confortul din prezent sau să își țină sub control problemele financiare. Invitații episodului 11 din #PodcasturileCSALB au analizat punctele nevralgice ale comportamentului financiar al românilor și au oferit soluții pentru consumatorii care vor să își administreze un buget personal sau vor să investească, să economisească și/sau să se împrumute.

Prima sursă de venit suplimentar se găsește chiar în buzunarul nostru! O găsim după ce tăiem cheltuielile care nu sunt necesare, spun specialiștii în educație financiară în podcastul găzduit de Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB).

În al 11-lea episod din #PodcasturileCSALB sunt invitați Irina Chițu, analist financiar, manager Finzoom.ro și Adrian Căruceru, consultant finanțe personale, într-o discuție moderată de Cătălin Bălan, PR&Comunicare CSALB, ex-jurnalist.

| PODCAST CSALB | https://youtu.be/790DBpj-DGQ

Este al 4-lea an când în interviurile CSALB participă top managementul sistemului bancar și experți din domeniul juridic. Anul acesta și jurnaliști reputați din domeniul economic sunt invitați să dezbată principalele subiecte din banking, în cadrul Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor din domeniul Bancar (CSALB). Analizăm noutățile și impactul lor în piața financiar-bancară, precum și relația consumatorilor cu instituțiile de credit într-un context socio-economic volatil și imprevizibil.

 „Construirea bugetului personal presupune 80% planificare și 20% cunoașterea unor instrumente financiare, precum cele de economisire sau de creditare. De exemplu, planificarea financiară pe care și-o face fiecare român ar trebui să plece de la bugetul de venituri și cheltuieli și să aibă strategii diferite pentru abordarea acestora.

De exemplu, veniturile trebuie diversificate, iar cheltuielile reduse. Un consumator trebuie să jongleze cu toate aceste elemente pentru a rămâne în echilibru. Din păcate, la noi în țară, peste 70% dintre familii se bazează pe un singur venit, iar de aici vin multe riscuri asociate cu dispariția sau cu reducerea acestuia.

De aceea, venitul poate fi susținut prin tăierea de pe listă a cheltuielilor mărunte, neesențiale, care pot fi eliminate. Pentru asta este nevoie de o disciplină mai mare în gestionarea bugetului, precum și de economisire. De exemplu, dacă realizezi că ai niște cheltuieli zilnice, precum un prânz luat la un restaurant de tip fast-food sau o cafea pentru care plătești 20 de lei, le poți înlocui cu mâncarea gătită acasă și cafeaua la termos. Vei vedea că suma economisită este considerabilă.

Pe parcursul unui an întreg poți ajunge să economisești valoarea a 3-4 salarii minime pe economie, doar prin ajustarea unei singure subdiviziuni de cheltuieli.

Aș vrea să contrazic un mit! Economisirea nu ține de mărimea veniturilor, ci de comportament, de o rutină a vieții zilnice. Oamenii spun că abia le ajung banii pe care îi câștigă și nu mai pot economisi, dar le recomand să se uite cu atenție la cheltuielile pe care le au. Genul acesta de comportament prevăzător are efect în toate aspectele vieții financiare.

Tot ca să te pui la adăpost, trebuie să pui deoparte un fond de siguranță. Să ai oricând la dispoziție, în cazul unor evenimente neașteptate, cel puțin trei venituri ale familiei. Ca să nu fii nevoit să te împrumuți pentru cheltuielile legate de mâncare dacă rămâi fără job, să zicem.

Pentru că urmează un an complicat, le recomand celor care vor să contracteze un împrumut să se gândească dacă acei bani luați de la bancă îi ajută sau nu să își crească veniturile sau să-și reducă cheltuielile pe termen mediu sau lung! De exemplu, una este să își cumperi un telefon de ultimă generație pentru că acesta te ajută în jobul tău să câștigi mai bine și alta este să îl cumperi doar pentru că este la modă. Sau, poate cu o parte din banii împrumutați plătești niște cursuri și certificări. Care, la fel, te ajută în carieră. Pe de altă parte, creditul poate fi util să-ți reduci cheltuielile. De exemplu, cu creditul îți cumperi panouri solare cu care înlocuiești factura la curent. În concluzie, creditul este bun atunci când te ajută să te dezvolți, nu când te duci cu el în vacanță si plătești încă doi ani după ce vacanța s-a terminat.

 Partea pozitivă este că oamenii au câștigat mai bine în 2024 și au economisit în depozite bancare. Ceea ce înseamnă că nu au stat cu mâinile în sân în fața provocărilor viitoare. Creșterile salariale anul acesta au fost de aproximativ 15%, până la un salariu mediu net de 5.242 de lei. Faptul că au câștigat mai bine i-a făcut pe mulți să economisească.  În momentul acesta în România avem în depozite peste 72 de miliarde de euro, de aproape două ori mai mult decât au împrumutat românii de la bănci. Dar, atunci când avem venituri mai mari cheltuim mai mult. De aici și utilitatea unei planificări financiare pe care orice familie ar trebui să și-o facă. Ce îi împiedică pe oameni să facă acest lucru? Unde au cea mai mare dificultate în construirea unui buget și în redirecționarea propriilor bani? ”

O primă distincție pe care oamenii trebuie să o facă, pentru a nu mai ajunge în situația în care să cheltuie mai mult decât câștigă, este între dorințe și nevoi. De aici pleacă un prim dezechilibru în a corela veniturile cu cheltuielile. În cursurile pe care le-am făcut am observat unele lucruri îngrijorătoare: unii oameni nu știu cât câștigă, nu cunosc veniturile familieiOri, dacă nu știi de unde pornești este destul de complicat să știi unde vrei să ajungi și cum poți direcționa, pe parcurs, resursele de care dispui. Oamenii sunt într-un fel deconectați de la propria situație financiară. De aceea, cea mai mare dificultate este până să ajungă să-și construiască un buget. Pentru că foarte mulți nu înțeleg necesitatea unui astfel de instrument.

Sunt oameni care încearcă să își organizeze mai bine finanțele personale, fac asta timp de câteva luni, timp în care descoperă unele lucruri care nu le plac, și renunță la întregul plan. Totuși, cei care sunt perseverenți culeg și roadele: în privința cheltuielilor sunt oameni care pot salva un sfert din banii cheltuiți, fără a le fi afectat nivelul de trai, doar din reducerea sau eliminarea cheltuielilor de care nu au nevoie. Trebuie să știe, fiecare în parte, unde se află pragul de la care nu se mai pot duce în jos cu tăierea cheltuielilor.

Veniturile, în schimb, pot fi oricât de mari, oricât te duce capul și puterea de muncă. Iar asta este partea optimistă a bugetului personal. Oricând poți câștiga mai mult.

Bugetul reprezintă, în esență, un instrument de economisire. Cei care pun bani deoparte fac de multe ori greșeala de a-i lasă în contul curent. Acolo nu primești niciodată o dobândă și există și comisioane de administrare.

Cei care vor să-și investească banii trebuie să știe că vorbim de un nivel superior al gestionării finanțelor personale. Presupune mai mult decât a lăsa banii într-un depozit. Acești consumatori trebuie să înțeleagă foarte bine riscurile și propria toleranță la risc, pentru că în investiție poți pierde toți banii. Apoi să se raporteze la un orizont de timp și să-și stabilească obiectivele. Adică unde vor să ajungă și cât de repede. Dacă pleci de la București spre Oradea mergi direct sau ocolești prin Suceava?

Pensiile private, de exemplu, pot fi considerate investiții pe termen lung, cu atât mai mult cu cât rata de înlocuire a salariului cu pensia în următorii ani poate ajunge la 30%-40%. Adică, dacă ai un salariu de 1.000 de euro, la pensie o să primești doar 300-400 de euro, ceea ce reprezintă o scădere brutală pe care trebuie să o compensezi într-un fel. ”

***

  Despre CSALB: CSALB este o entitate înființată ca urmare a unei Directive europene și intermediază gratuit și în mai puțin de trei luni negocierea dintre consumatori și bănci sau IFN-uri pentru contractele aflate în derulare. Consumatorii din orice județ al țării pot trimite cereri către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) completând un formular online direct pe site-ul www.csalb.ro. Dacă banca acceptă intrarea în procedură de conciliere/negociere este desemnat un conciliator. CSALB colaborează cu 16 conciliatori, dintre cei mai buni specialiști în Drept, cu expertiză în domeniul financiar-bancar. Totul se rezolvă amiabil, iar înțelegerea părților are puterea unei hotărâri în instanță. Mai multe informații despre activitatea Centrului puteți obține și la telefon 021 9414 (apel cu tarif normal).

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Uncategorized

Brother Romania acorda premiile „Life on Land” 2026

Publicat

pe

De

  • Absolventii programelor de master FIFIM – USAMV Bucuresti sunt invitati sa se inscrie in competitie, conform regulamentului.
  • Cele 2 programe eligibile sunt ”Ingineria si Protectia Mediului in Spatiul Rural” si „Managementul Investitiilor de Ecosisteme”.

Bucuresti, 17 June 2026 – Brother Romania continua initiativa „Life on Land”, prin care sustine formarea noii generatii de specialisti in protectia mediului si acorda premii pentru lucrari de disertatie cu relevanta practica, originalitate si potential de aplicare in domeniul utilizarii durabile a resurselor naturale.

Competitia se adreseaza absolventilor Facultatii de Imbunatatiri Funciare si Ingineria Mediului din cadrul USAMV Bucuresti, de la programele de master „Ingineria si Protectia Mediului in Spatiul Rural” si „Managementul Investitiilor de Ecosisteme”. Prin aceasta initiativa, Brother Romania isi propune sa evidentieze proiecte academice care pot contribui la solutii concrete pentru comunitati, spatii rurale, ecosisteme si resurse naturale.

”Pentru Brother Romania, sustinerea educatiei pentru mediu este o investitie in ideile care pot avea impact real dincolo de mediul academic. Prin premiile «Life on Land», ne dorim sa incurajam absolventii care propun solutii aplicate, responsabile si relevante pentru protejarea ecosistemelor si utilizarea durabila a resurselor naturale”, declara Simona Tandarica, Country Manager Brother Romania.

Premiile „Life on Land” vor fi acordate pentru cele mai bune lucrari de disertatie inscrise in competitie, pe baza criteriilor prevazute in regulament. Evaluarea va urmari calitatea cercetarii, aplicabilitatea practica, originalitatea solutiilor propuse, coerenta prezentarii si relevanta temei pentru protectia mediului si dezvoltarea durabila.

„Parteneriatul cu Brother Romania este un exemplu valoros de implicare a mediului privat in sustinerea educatiei si a performantei academice. Pentru absolventii nostri, premiile «Life on Land» reprezinta nu doar o recunoastere a muncii depuse in elaborarea lucrarilor de disertatie, ci si o incurajare de a transforma cercetarea universitara in solutii aplicate pentru protectia mediului, managementul ecosistemelor si dezvoltarea durabila a spatiului rural. Ne bucuram ca, prin aceasta initiativa, sunt sustinute proiecte care pot contribui concret la o relatie mai responsabila intre comunitati, resurse naturale si mediu. Durabilitatea parteneriatului nostru are ca rezultat stimularea calitatii pregatirii absolventilor absolventilor nostri de master”, a declarat conf. univ. dr. Augustina Sandina Tronac, Decan, Facultatea de Imbunatatiri Funciare si Ingineria Mediului – USAMV Bucuresti.

Absolventii eligibili sunt invitati sa se inscrie conform regulamentului concursului, prin transmiterea documentelor solicitate de facultate. Dosarul de inscriere include, conform metodologiei, formularul de inscriere, CV-ul candidatului si lucrarea de disertatie. Detaliile privind calendarul, criteriile de selectie si etapele de evaluare sunt disponibile la link-ul https://fifim.ro/wp-content/uploads/2026/06/2-Metodologie-concurs-lucrari-disertatie-FIFIM-BROTHER-iunie-2026-1.pdf si in cadrul facultatii FIFIM – USAMV Bucuresti.

Programul „Ingineria si Protectia Mediului in Spatiul Rural” pregateste specialisti in evaluarea conditiilor de mediu, reabilitarea terenurilor degradate, evaluarea impactului asupra mediului si dezvoltarea de tehnologii pentru ingineria si protectia mediului in spatiul rural.

Programul „Managementul Investitiilor de Ecosisteme” dezvolta competente la intersectia dintre inginerie, management si utilizarea responsabila a resurselor naturale, cu accent pe fundamentarea proiectelor in spiritul dezvoltarii durabile.

Initiativa „Life on Land” reflecta angajamentul Brother pentru sustenabilitate si educatie, prin sprijinirea tinerilor care propun solutii pentru protejarea mediului si pentru gestionarea responsabila a resurselor naturale.

Pentru mai multe informatii despre premiile Life on Land 2025 si despre implicarea Brother Romania in programe de sustenabilitate, accesati paginile de Linkedin si Facebook ale Brother Romania.

Citeste in continuare

Uncategorized

Mercedes Dezmembrări – Piese Originale pentru Modelele Mercedes-Benz

Publicat

pe

Mercedes-Benz este un nume asociat de zeci de ani cu eleganța, confortul și tehnologia de vârf. Fie că vorbim despre sedanuri premium, SUV-uri moderne sau autoutilitare robuste, automobilele Mercedes sunt construite pentru a oferi performanțe ridicate și o experiență de condus superioară. Pentru a menține aceste standarde, alegerea componentelor potrivite în momentul unei reparații este extrem de importantă.

Din acest motiv, serviciile de Mercedes dezmembrări reprezintă o opțiune tot mai populară pentru proprietarii care doresc piese originale, compatibile cu automobilul lor și disponibile la costuri mai accesibile decât variantele noi.

De ce aleg proprietarii Mercedes piese din dezmembrări?

Automobilele Mercedes sunt echipate cu sisteme complexe și componente dezvoltate pentru a funcționa împreună la cele mai înalte standarde. Atunci când o piesă trebuie înlocuită, compatibilitatea devine esențială pentru funcționarea corectă a vehiculului.

Piesele provenite din dezmembrări Mercedes oferă avantajul că sunt componente originale, fabricate de producător sau de furnizorii săi autorizați. Acestea respectă specificațiile tehnice ale modelului și permit păstrarea caracteristicilor pentru care marca germană este apreciată în întreaga lume.

În plus, pentru multe reparații, utilizarea unei piese originale din dezmembrări poate reprezenta o economie semnificativă fără a compromite calitatea intervenției.

Soluții pentru o gamă largă de modele Mercedes

De-a lungul timpului, Mercedes-Benz a lansat numeroase modele care au devenit repere în industria auto. Clasele A, B, C, E și S, alături de SUV-urile GLA, GLB, GLC, GLE și GLS, se numără printre cele mai întâlnite vehicule ale mărcii pe drumurile din România.

La acestea se adaugă modelele comerciale precum Vito, V-Class și Sprinter, utilizate de companii din numeroase domenii. Fiecare dintre aceste vehicule poate necesita, la un moment dat, înlocuirea unor componente, iar piesele provenite din dezmembrări pot accelera considerabil procesul de reparație.

Compatibilitatea contează mai mult decât prețul

În cazul automobilelor premium, alegerea unei piese doar în funcție de cost poate genera probleme suplimentare pe termen lung. Diferențele dintre generații, motorizări și echipări fac ca identificarea corectă a componentei să fie la fel de importantă precum piesa în sine.

Cupola Speed pune accent pe verificarea compatibilității și pe identificarea atentă a componentelor solicitate. Acest proces ajută proprietarii și service-urile să evite erorile de comandă și să reducă timpul necesar finalizării reparațiilor.

Atunci când piesa este aleasă corect de la început, întregul proces devine mai simplu și mai eficient.

O alternativă inteligentă pentru întreținerea unui Mercedes

Costurile de întreținere pentru un Mercedes pot fi considerabile, mai ales în cazul unor componente complexe. Din acest motiv, tot mai mulți proprietari aleg să caute soluții prin intermediul serviciilor de Mercedes dezmembrări.

Pe lângă avantajul financiar, piesele originale provenite din dezmembrări permit păstrarea standardelor de fabricație și a nivelului de calitate pentru care marca este cunoscută. În același timp, reutilizarea componentelor aflate într-o stare bună contribuie la valorificarea eficientă a resurselor și la reducerea risipei din industria auto.

Mercedes Dezmembrări prin Cupola Speed

Atunci când ai nevoie de o componentă pentru automobilul tău, timpul de identificare și compatibilitatea sunt esențiale. Prin serviciile de Mercedes dezmembrări, Cupola Speed oferă acces la piese originale pentru numeroase modele Mercedes-Benz, ajutând proprietarii să găsească soluții rapide și eficiente pentru reparații.

Fie că este vorba despre componente mecanice, elemente de caroserie, piese electronice sau accesorii pentru interior, alegerea unei piese originale contribuie la menținerea performanței și valorii automobilului. Cu experiență în domeniul dezmembrărilor auto și atenție la fiecare solicitare, Cupola Speed este un partener de încredere pentru proprietarii de Mercedes care caută piese compatibile și soluții eficiente pentru întreținerea mașinii.

Citeste in continuare

Uncategorized

City Break Praga – Câteva Zile într-unul dintre Cele Mai Frumoase Orașe Europene

Publicat

pe

Praga este una dintre cele mai potrivite destinații pentru o escapadă scurtă în Europa. Orașul combină arhitectura spectaculoasă, atmosfera romantică, restaurantele tradiționale și obiectivele turistice ușor de explorat într-un sejur de câteva zile. Pentru turiștii care își doresc o experiență relaxată, dar plină de locuri memorabile, un city break Praga este o alegere foarte inspirată.

Prin Agenția Lux Travel, poți găsi variante de vacanță adaptate în funcție de perioadă, buget și preferințe.

De ce să alegi un city break în Praga

Un city break Praga este ideal pentru turiștii care vor să descopere un oraș european spectaculos fără să aibă nevoie de o vacanță lungă. Centrul istoric este compact, bine conectat și plin de atracții importante.

Podul Carol, Castelul din Praga, Piața Orașului Vechi, Ceasul Astronomic și cartierul Malá Strana sunt doar câteva dintre locurile care oferă farmecul specific capitalei cehe.

Ce poți vizita în Praga

Praga este un oraș care se descoperă cel mai bine la pas. Străzile pietruite, clădirile gotice, bisericile vechi și cafenelele cochete creează o atmosferă aparte în orice sezon.

Un city break Praga poate include vizite la obiective istorice, plimbări pe malul Vltavei, seri în restaurante tradiționale și momente de relaxare în piețele centrale ale orașului.

O destinație potrivită pentru cupluri și grupuri

Praga este apreciată atât de cupluri, cât și de grupurile de prieteni. Atmosfera romantică, prețurile accesibile comparativ cu alte capitale europene și varietatea activităților fac din acest oraș o alegere potrivită pentru o escapadă de weekend.

Agenția Lux Travel – escapada ta în Praga

Agenția Lux Travel te poate ajuta să alegi oferta potrivită pentru un city break Praga, în funcție de perioada dorită, transport și tipul de cazare preferat.

Fie că vrei să explorezi centrul istoric, să te bucuri de gastronomia locală sau să petreci câteva zile într-un oraș cu atmosferă medievală, Praga rămâne una dintre cele mai frumoase destinații pentru un city break european.

Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

Afaceri12 ore inainte

Eurodeal — Ghid Complet al Cursurilor de Calificare Autorizate din România

Eurodeal (cursuridecalificare.ro) este unul dintre cei mai longevivi furnizori de cursuri de calificare autorizate din România, activ neîntrerupt din 2002....

Social3 zile inainte

Contract de vânzare-cumpărare și nulitatea

Puțini realizează că un contract de vânzare-cumpărare nulitate nu apare, de regulă, dintr-o greșeală spectaculoasă, ci din detalii ignorate sau...

Uncategorized5 zile inainte

Brother Romania acorda premiile „Life on Land” 2026

Bucuresti, 17 June 2026 – Brother Romania continua initiativa „Life on Land”, prin care sustine formarea noii generatii de specialisti in...

Uncategorized6 zile inainte

Mercedes Dezmembrări – Piese Originale pentru Modelele Mercedes-Benz

Mercedes-Benz este un nume asociat de zeci de ani cu eleganța, confortul și tehnologia de vârf. Fie că vorbim despre...

Uncategorized6 zile inainte

City Break Praga – Câteva Zile într-unul dintre Cele Mai Frumoase Orașe Europene

Praga este una dintre cele mai potrivite destinații pentru o escapadă scurtă în Europa. Orașul combină arhitectura spectaculoasă, atmosfera romantică,...

Afaceri6 zile inainte

SAINT-GOBAIN ROMÂNIA LANSEAZĂ EDIȚIA 2026 A „SAINT-GOBAIN NATIONAL TROPHY”, COMPETIȚIE DEDICATĂ PROIECTELOR CARE DEFINESC VIITORUL CONSTRUCȚIILOR SUSTENABILE

Saint-Gobain România anunță lansarea înscrierilor pentru participarea la ediția 2026 a competiției „Saint-Gobain National Trophy” prin care sunt recunoscute cele...

Uncategorized6 zile inainte

HONOR pregătește lansarea lui Watch 6: autonomie de până la 35 de zile

Design elegant inspirat de motorsport, 122 de moduri sportive și funcții avansate de monitorizare a sănătății, pentru un stil de...

Afaceri6 zile inainte

Divertiland Water Park se redeschide pe 18 iunie 2026 – Vara aceasta se poartă RETRO!

Divertiland Water Park, una dintre cele mai mari destinații de distracție și relaxare în aer liber din România, își redeschide...

Apartamente de lux Apartamente de lux
Socialo săptămână inainte

Apartamente de lux de închiriat în București: Ce caută clienții premium și companiile în 2026?

Piața imobiliară din București traversează o perioadă de maturizare accelerată, în care conceptul de „lux” nu mai reprezintă doar o...

Raluca Avram-Danifeld Raluca Avram-Danifeld
Socialo săptămână inainte

Techmark, compania condusă de Raluca Avram-Danifeld, mizează pe servicii integrate: de la site și social media la evenimente corporate

Felul în care companiile românești își gestionează comunicarea s-a schimbat vizibil în ultimii ani. Dacă în trecut un business lucra...

Social2 săptămâni inainte

RePatriot recomandă includerea diasporei în strategiile locale, județene și regionale de dezvoltare și extinderea „Zilelor Diasporei” la nivel național

În urmă cu 10 ani, comunitatea RePatriot lansa o idee simplă, dar cu impact profund: ca perioada din jurul zilei...

Uncategorized2 săptămâni inainte

CSALB: Recomandăm consumatorilor să ia decizii informate și raționale în contextul dezbaterilor publice privind indicele ROBOR

11 iunie, București. Comunicatul recent al Consiliului Concurenței, referitor la amendarea unui număr de 10 bănci care participă la stabilirea...

Uncategorized2 săptămâni inainte

HONOR Magic V6 primește premii internaționale înainte de lansarea în România

Designul și inovațiile tehnologice sunt deja apreciate la nivel global București, 10 iunie 2026 – Înainte de lansarea în România, HONOR Magic...

2 săptămâni inainte

Studiu Up România: trei sferturi dintre angajatori plătesc diferit oameni pe posturi similare și doar 27% dintre angajați au încredere în echitatea sistemului salarial

Up România, unul dintre jucătorii importanți de pe piața beneficiilor extrasalariale, publică rezultatele unui studiu național realizat împreună cu Reveal...

Afaceri2 săptămâni inainte

UZINEX deschide la Iași primul centru din România unde persoanele cu dizabilități locomotorii învață gratuit să programeze roboți industriali

Inițiativa pornește dintr-o echipă în care directorul tehnic, el însuși o persoană cu dizabilitate locomotorie, coordonează inginerii care construiesc sisteme...

Uncategorized2 săptămâni inainte

Copiii de astăzi, adulții de mâine: noul studiu LEGO® „Play Well” 2026 arată că joaca modelează generația viitoare

București, 9 iunie 2026: Într-o lume tot mai imprevizibilă, părinții nu se mai gândesc doar la performanța academică a copiilor...

Știrea Zilei