Uncategorized
HONOR revoluționează productivitatea bazată pe AI pe telefoanele pliabile cu HONOR Magic V5
București, 26 august 2025 – HONOR Magic V5, cel mai nou telefon pliabil lansat de HONOR, le oferă utilizatorilor un mod mai ușor și mai rapid de a rezolva sarcinile de zi cu zi, cu ajutorul inteligenței artificiale și al unui design gândit pentru eficiență.Cu Google Gemini integrat direct în sistem, 7 ani de actualizări Android și securitate, și o platformă puternică Snapdragon 8 Elite Mobile, Magic V5 oferă o experiență rapidă și intuitivă, gândită special pentru cei care vor să facă mai multe direct de pe telefon – de la organizare și muncă în mișcare, până la asistență AI în timp real.
„Colaborarea noastră cu Google arată angajamentul pe termen lung al HONOR de a aduce pe dispozitivele noastre cele mai noi experiențe bazate pe AI. În linie cu HONOR ALPHA PLAN, facem un pas esențial în transformarea companiei într-un ecosistem global de dispozitive AI, depășim granița smartphone-urilor așa cum le cunoaștem astăzi și dezvoltăm platforme deschise, care creează valoare și amplifică potențialul experienței utilizatorilor. HONOR Magic V5 marchează o nouă etapă a acestei călătorii, aducând experiențele AI cross-platform și în universul telefoanelor pliabile”, a declarat James Li, CEO HONOR.

Construim viitorul AI pe pliabile
HONOR Magic V5 duce productivitatea și creativitatea pe telefoanele pliabile la un nivel superior prin integrarea nativă a lui Google Gemini, asistent AI mereu disponibil. Gemini poate fi activat prin apăsarea prelungă a butonului de pornire și îi ajută pe utilizatori să scrie, să planifice, să învețe și să obțină informații sau acțiuni din mai multe aplicații și servicii, totul într-o singură comandă. Utilizatorii pot discuta live cu Gemini pentru a genera idei, pentru a simplifica subiecte complexe sau pentru a se pregăti pentru momente importante, cu răspunsuri în timp real. De asemenea, pot cere detalii despre orice văd, prin folosirea camerei sau ecranului în conversațiile Gemini Live.
Pentru o mai mare accesibilitate, HONOR a creat și interacțiunea „Tap Tap”, care lansează instant Gemini printr-o dublă atingere pe spatele telefonului – fără a debloca sau deschide vreo aplicație. Combinat cu Multi-Flex Mode (2), HONOR Magic V5 permite rularea simultană a până la trei ferestre de aplicații, pentru multitasking cât mai eficient. Utilizatorii pot citi notițe, participa la un apel video și interacționa cu Gemini în paralel. De exemplu, pot extrage un termen dintr-un document și-l pot căuta direct prin intermediul Gemini pentru a obține rapid o clarificare, fără ca acest lucru să întrerupă fluxul de lucru. Utilizatorii mai pot face minute ale ședințelor și transfera în timp real programări importante în Google Calendar – ceea ce aduce un nou standard pentru productivitatea bazată pe AI pe dispozitivele pliabile.
Un angajament comun pentru sprijin pe termen lung și sustenabilitate
HONOR Magic V5 va fi printre primele smartphone-uri echipate cu Android 16 și va beneficia de 7 ani de actualizări Android și 7 ani de patch-uri de securitate în UE și Marea Britanie. Acest angajament extins garantează accesul continuu la cele mai noi inovații și la protecții de securitate.
„Ne bucurăm să vedem cum HONOR Magic V5 valorifică puterea lui Google Gemini pentru a oferi experiențe AI inovatoare pe un format pliabil. Angajamentul HONOR pentru 7 ani de suport software și de securitate Android reflectă viziunea comună de a oferi valoare pe termen lung și o experiență sigură și de top pentru utilizatori”, a declarat TT Ramgopal, Director Android Partner Engineering, Google.
HONOR Magic V5 va fi lansat oficial pe mai multe piețe europene până la finalul lunii august 2025.
_____________
- Google, Android și Gemini sunt mărci comerciale ale Google LLC. Verificați răspunsurile. Este necesar un abonament. Compatibilitatea și disponibilitatea variază. 18+.
- Această funcție va fi disponibilă prin upgrade OTA.
###
Despre HONOR
HONOR este un brand global de tehnologie inteligentă, dedicat construirii unei lumi interconectate pentru toți utilizatorii. Cu o expertiză solidă în domeniul cercetării și dezvoltării, HONOR se angajează să dezvolte tehnologii și produse inovatoare – de la smartphone-uri și tablete, la laptopuri sau wearables – care oferă performanță, fiabilitate și design premium pentru toate categoriile de utilizatori.
Prin tehnologie de ultimă generație și produse accesibile, HONOR își propune să le ofere oamenilor libertatea de a-și atinge potențialul și de a deveni cea mai bună versiune a lor.
Pentru mai multe informații, vizitați: https://www.honor.com/ro/
Uncategorized
Tot ce trebuie sa stii inainte de Summer Well 2026. Ghidul complet pentru editia aniversara de 15 ani
Countdown-ul aproape s-a incheiat. In doar cateva zile, Domeniul Stirbey din Buftea devine din nou locul in care zeci de mii de oameni vin pentru trei zile de muzica, arta, nopti lungi si experiente care definesc vara. La 15 ani de la prima editie, Summer Well revine cu un line-up eclectic si un univers construit in jurul culturii contemporane.
Inainte sa-ti alegi primul concert si primul spot de apus, iata tot ce trebuie sa stii pentru un weekend fara surprize.
Aplicatia Summer Well – festivalul, direct in buzunarul tau
Primul lucru pe care merita sa-l faci inainte de festival este sa descarci aplicatia Summer Well, disponibila in App Store si Google Play.
Aici vei gasi programul complet pe zile, harta festivalului, zonele de food & drinks, activitatile de entertainment, informatiile utile si biletele achizitionate online. Activeaza notificarile pentru a primi in timp real toate update-urile importante pe parcursul festivalului.

Biletul de acces
Fiecare participant trebuie sa prezinte propriul bilet la intrare, in format digital sau tiparit. Daca vii impreuna cu prietenii, asigura-te ca fiecare persoana are acces la propriul bilet inainte de a ajunge la festival.
Ridica-ti bratara inainte de festival
Daca esti dintre cei mai bine pregatiti, poti ridica, intre 3 si 6 August, bratara din:
- Orange Shop Victoriei (9:00 – 18:00)
- Orange Shop Plaza (12:00 – 20:00)
- Orange Shop Park Lake (12:00 – 20:00)
Incepand cu luni, 3.08, batarile pot fi comandate si prin aplicatia WOLT.
- Intre 3 si 6 august: 10:00 – 20:00
- Vineri, 7 august: 10:00 – 13:00
Ridicarea bratarilor inainte de festival se poate face exclusiv de catre detinatorii de abonamente sau invitatii de tip full pass.
Accesul in festival
Intrarea in festival se face, ca in fiecare an, din strada Oltului.
Program acces:
- Vineri: incepand cu ora 16:00
- Sambata si duminica: incepand cu ora 14:00
Pentru o experienta cat mai relaxata, organizatorii recomanda sosirea cat mai devreme, in special in prima zi de festival.
Accesul participantilor este permis pana la ora 23:30 in fiecare dintre cele trei zile.
Persoanele acreditate (presa, parteneri si guestlist) isi pot ridica acreditarile zilnic intre orele 08:00 si 20:00, procesarea acestora incheindu-se dupa ora 20:00.
Festivalul ramane deschis partial pana la ora 05:00 dimineata.
Cum ajungi la Summer Well
Autobuz
Cursele speciale pleaca din Bucuresti, din apropierea statiei de metrou Straulesti, la intervale de aproximativ 15–30 de minute.
Primele plecari:
- Vineri – 15:30
- Sambata si duminica – 13:30
Ultima cursa de intoarcere din Buftea este la ora 04:00.
Biletul poate fi cumparat online.
Tren
Ruta Gara de Nord – Buftea dureaza mai putin de 20 de minute.
De la Gara Buftea pana la Domeniul Stirbey sunt aproximativ 30 de minute de mers pe jos. Participantii trebuie insa sa tina cont ca nu exista trenuri de intoarcere pe timpul noptii.
Bicicleta
Cei care aleg transportul alternativ vor gasi o parcare special amenajata pentru biciclete chiar la intrarea in festival.
Masina personala
Organizatorii recomanda utilizarea transportului public sau a curselor speciale dedicate festivalului, intrucat nu exista parcare destinata publicului.
Daca alegi totusi sa vii cu masina, sunt recomandate rutele alternative Chitila – Buftea sau Corbeanca – Buftea.
Puncte de prim ajutor
Mai multe puncte medicale vor fi disponibile in interiorul festivalului si vor fi marcate pe harta din aplicatia Summer Well.
Top-up rapid pentru plati in festival
Bratara de acces include un cod PIN care permite alimentarea online a contului, direct pe platforma Summer Well.
Solicitarile pentru refund online pot fi facute pana pe 14 august.
Suma minima rambursabila online este de 20 lei. Pentru sumele mai mici, rambursarea se realizeaza fizic, in festival.
Refund-ul online este disponibil doar pentru biletele inregistrate in platforma dedicata de top-up.
Cateva reguli importante
Pentru o experienta sigura si placuta pentru toti participantii, organizatorii recomanda consultarea sectiunii de intrebari frecvente si a regulamentului festivalului inainte de sosire.
Participantii minori trebuie sa aiba asupra lor documentele necesare de identificare, iar cei cu varsta de peste 12 ani trebuie sa prezinte si declaratia completata si semnata de parinte sau tutorele legal.
Toti participantii vor fi supusi unui control de securitate la intrare. Refuzul acestuia atrage imposibilitatea accesului in festival.
De asemenea, Summer Well promoveaza un mediu sigur si responsabil, iar consumul de substante interzise este strict interzis.
Regulamentul complet, impreuna cu lista obiectelor permise si interzise, poate fi consultat pe site-ul oficial al festivalului.
Un festival construit impreuna cu partenerii sai
Summer Well 2026 este un festival Orange, sustinut de parteneri care contribuie la experienta editiei aniversare: glo™, ING, Peroni Nastro Azzurro, Ursus, Bacardi, Martini, Jagermeister, Jack Daniel’s, Mega Image, Pepsi, Fashion Days, alpro, Transalpina, vitamin aqua, Lay’s, e-on, Academia de Studii Economice din Bucuresti, FABIZ, Bucharest Business School, biciclop, syoss, InterContinental Athénée Palace, Secom.
Abonamentele sunt disponibile pe summerwell.ro la pretul de 513 lei. De asemenea, pot fi achizitionate bilete de o zi la pretul de 351 lei pentru vineri si sambata, respectiv 426.6 lei pentru duminica.
Uncategorized
SUMMER WELL implineste 15 ani. Festivalul care a transformat muzica intr-un univers cultural revine in august
Exista festivaluri la care mergi pentru un concert. Si exista Summer Well – locul in care muzica este doar inceputul.
In al doilea weekend din august (7-9 august), Domeniul Stirbey Voda din Buftea devine din nou punctul de intalnire al celor care cauta mai mult decat un line-up. La 15 ani de la prima editie, Summer Well continua sa defineasca un mod diferit de a experimenta cultura contemporana, reunind muzica, arta, design, arhitectura temporara, gastronomie si comunitati creative intr-un festival care si-a construit propriul univers.
Anul acesta, peste 20 de artisti, trei scene si o serie de experiente curatoriate transforma fiecare colt al domeniului intr-un spatiu cu identitate proprie. Nu este doar despre cine urca pe scena, ci despre atmosfera dintre concerte, descoperirile intamplatoare si energia colectiva care face ca fiecare editie sa fie diferita.
Trei scene. Trei universuri. Un singur soundtrack al verii.
Orange Main Stage aduce numele care definesc editia aniversara. De la intensitatea inconfundabila a lui Nick Cave & The Bad Seeds la energia exploziva a Palaye Royale, sensibilitatea lui Charlotte Cardin si vibe-ul cinematic al lui Two Feet, scena principala propune un line-up construit pentru momente care raman cu tine mult dupa ultimul encore. Lor li se alatura si nume precum DE’WAYNE, Noga Erez sau Jalen Ngonda, trei dintre cele mai interesante voci ale muzicii contemporane, acoperind o paleta larga de genuri muzicale.
Sunset Stage by ING x VISA este spatiul dedicat celor care urmaresc scena muzicala inainte ca aceasta sa ajunga in mainstream. Indie, electronic, alternative si proiecte experimentale coexista intr-un line-up care pune reflectorul pe noua generatie de artisti si pe directiile in care se indreapta muzica internationala. Pe aceasta scena va urca si 2hollis, fenomenul alternativ al noii generatii, dar si proiecte muzicale precum ZEP, Chalk sau duo-ul napolitan Nu Genea.
Electro Punk Club revine pentru al doilea an si continua sa fie una dintre cele mai spectaculoase experiente ale festivalului. Creat impreuna cu colectivul Space Objekt, spatiul functioneaza ca un club imersiv inspirat de estetica underground a Los Angeles-ului anilor ’70. Fatade neon, instalatii vizuale, electronica, punk si o energie care transforma fiecare noapte intr-un performance colectiv, cu referinte la locuri legendare precum Madam Wong’s si Hong Kong Cafe. Aici ii veti gasi pe britanicii The Molotovs, punkistele coreene Sailor Honeymoon, precum si reprezentanti ai scenei alternative locale, Getchoo si Armand Popa.
Dupa concerte incepe o alta poveste
La Summer Well, experienta nu se opreste cand se sting luminile scenei principale.
Pe parcursul festivalului, activarile de brand se transforma in spatii culturale si sociale, iar petrecerile curatoriate special pentru editia aniversara extind experienta pana tarziu in noapte — precum seria de afterparty-uri gazduite de glo™.
Muzica, instalatii vizuale, performance-uri si interventii artistice creeaza in fiecare seara un nou context de intalnire si explorare, intr-un playground urban in care granitele dintre club, galerie si festival devin tot mai greu de definit.
15 ani de Summer Well
Intr-un peisaj in care festivalurile se schimba constant, Summer Well si-a pastrat identitatea: un eveniment construit in jurul curiozitatii, al comunitatilor creative si al experientelor care merg dincolo de muzica.
Editia aniversara marcheaza 15 ani in care festivalul a devenit unul dintre cele mai importante repere ale verii, un loc unde cultura pop, estetica contemporana si muzica se intalnesc firesc.
In luna august, Domeniul Stirbey Voda devine din nou locul in care soundtrack-ul verii se asculta, dar mai ales se traieste.
Programul complet si detaliile logistice sunt disponibile pe site-ul oficial www.summerwell.ro si pe pagina de Instagram a festivalului @summerwellfest.
Summer Well 2026 este un festival Orange, sustinut de o serie de parteneri care dau forma si vibe universului festivalului: glo™, ING, Peroni Nastro Azzurro, Ursus, Bacardi, Martini, Hendrick’s Gin, Jack Daniel’s, Mega Image, Pepsi, Fashion Days, alpro, Transalpina, vitamin aqua, Lay’s, e-on, FABIZ, Bucharest Business School, biciclop, syoss, Persil, Sensodyne, InterContinental Athénée Palace, alka, Secom.
Abonamentele pot fi achizitionate de pe summerwell.ro, la pretul de 513 lei + taxe. De asemenea, sunt disponibile si bilete de o zi la pretul de 351 lei + taxe pentru vineri si sambata, iar pentru duminica costul biletului este de 426 lei + taxe.
Uncategorized
HONOR Magic V6: designul care se poartă
HONOR propune o nouă perspectivă asupra telefoanelor pliabile: din dispozitive tehnologice în accesorii de stil personal
București, 31.07.2026: După prezentarea instalației artistice semnată de Catrinel Săbăciag în cadrul evenimentului de lansare HONOR Magic V6 de la Art Safari, brandul continuă conversația despre modul în care se întâlnesc tehnologia și designul. HONOR explorează această evoluție printr-un dispozitiv în care designul, productivitatea și expresia stilului personal se întâlnesc într-o experiență unitară.
Design
Cu o grosime de doar 4,1 mm deschis și 9 mm pliat, la o greutate de 224 g, HONOR Magic V6 demonstrează cum performanța unui smartphone pliabil poate fi integrată într-o construcție rafinată și echilibrată. Disponibil în nuanțele Black și Red, dispozitivul combină linii precise și finisaje atent realizate, iar recunoașterea internațională prin premiul iF Design Award evidențiază atenția acordată esteticii, inovației și experienței de utilizare.
Productivitate adaptată formatului pliabil
Desfășurat, ecranul interior de 7,95 inci al HONOR Magic V6 oferă spațiul necesar pentru gestionarea mai multor activități simultan, de la editarea documentelor și imaginilor până la comunicare și navigare. Funcțiile Fast Flex și PC-Level Multi Flex permit activarea rapidă a modului split-screen și utilizarea simultană a până la trei aplicații, transformând experiența de utilizare într-una mai eficientă și adaptată ritmului de zi cu zi.
Telefonul ca accesoriu personal.
Într-o perioadă în care granițele dintre tehnologie, design și stil personal devin tot mai fluide, smartphone-ul evoluează dincolo de rolul unui simplu instrument și devine parte din experiența de zi cu zi a utilizatorului. Alegerea unui smartphone reflectă nu doar nevoile funcționale, ci și preferințele personale legate de design, estetică și modul în care tehnologia se integrează în stilul de viață al fiecăruia.
„Până nu demult, telefoanele erau evaluate aproape exclusiv prin specificații tehnice. Astăzi, pentru tot mai mulți utilizatori, ele spun și ceva despre stilul lor de viață. HONOR Magic V6 demonstrează că un smartphone pliabil poate oferi performanță de flagship și, în același timp, poate deveni un obiect de design pe care îl alegi cu aceeași atenție cu care îți alegi un ceas sau un accesoriu vestimentar”, a declarat Sabina Știrb, Marketing Director HONOR România.
Până la finalul lunii iulie, HONOR Magic V6, disponibil în România în variantele de culoare Black și Red, în configurația 16 GB + 512 GB, poate fi achiziționat prin partenerii oficiali cu o reducere de până la 1.500 de lei față de prețul recomandat de 11.499 de lei. În plus, achiziția include 12 luni de HONOR Care+ Screen Protection* și 3 luni gratuite de Google AI Pro**.
Mai multe informații despre HONOR Magic V6 sunt disponibile pe pagina oficială a produsului: https://www.honor.com/ro/phones/honor-magic-v6/
*HONOR Care+ Screen Protection este un plan exclusiv de protecție extinsă care acoperă, pentru o perioadă de 12 luni, o reparație gratuită a ecranului interior și o reparație gratuită a ecranului exterior, în cazul deteriorărilor accidentale. Serviciul este oferit gratuit de către HONOR România pentru dispozitivele achiziționate local și se activează automat după prima pornire a telefonului și conectarea acestuia la rețea. Pentru mai multe detalii, accesați: https://www.honor.com/ro/support/screen-protection/ și https://www.honor.com/ro/support/honor-magic-v6-service-benefits/
** Google AI Pro, care include Gemini Advanced și 5 TB spațiu de stocare în cloud, este oferit gratuit timp de trei luni de la momentul activării și oferă funcții precum generarea de videoclipuri cu Veo 3.1, crearea de imagini cu Nano Banana Pro, instrumentul de producție video Flow și asistentul de cercetare NotebookLM.

