Eveniment
EXCLUSIV/SEFUL Corpului de Control al directorului Eduard Hellvig implicat in aducerea ilegala a lui Nicolae Popa este mana dreapta a generalului de “carton” Florian Coldea (II)
Nicolae Popa a făcut o serie de declarații la Antena 3, după denunțul lui Sebastian Ghiță pe numele Laurei Codruța Kovesi.
Sebastian Ghiță a spus că a reclamat-o pe Laura Codruța Kovesi la Parchetul General pentru că i-ar fi cerut o sumă de bani pentru aducerea în țară a lui Nicolae Popa.
„Eu am fost extrădat din Indonezia. E adevărat că procesul de extrădare a început după vizita doamnei Kovesi din martie 2011. Eu până atunci, din data de 1 decembrie 2009 până după 18 martie 2011, am stat în arest, fără să fiu judecat sau propus pentru judecare. Mi se reînoia mandatul de arestare din 30 în 30 de zile, fără să pot să fac apel la el, fără să văd vreun judecător”, a spus Nicolae Popa.
„În momentul în care completul de judecători s-a retras pentru a delibera, am avut timp să trag trei fumuri dintr-o țigară și a revenit cu o decizie de extrădare, care cred că avea 40-50 de pagini, cel puțin. Era deja redactată, deja semnată. Ulterior, a doua sau a treia zi, președintele Indoneziei a semnat și ordinul de extrădare, iar eu am fost extrădat pe 21 aprilie 2011 cu avionul particular de la compania domnului Țiriac. Am făcut escală în India și în Doha. Ministerul de Interne spune că a plătit această deplasare. O să remarcați că factura emisă de MAI era în septembrie 2011, iar eu am fost extrădat în aprilie 2011”, a adăugat Nicolae Popa.
Din echipa care se afla la bordul avionului care l-a adus pe Nicolae Popa in România se aflau doi angajați ai SRI, potrivit unor surse citate de Antena 3.
Este vorba despre un medic de la Spitalul SRI, Adrian Iliescu, si un traducător al Serviciului,Marian Dumitrescu. Informațiile ar fi fost date de doi ofiteri de la Interpol care făceau parte din echipa care l-a escortat pe Nicolae Popa in România, acestia fiind audiati recent in dosarul deschis ca urmare a unei plangeri depuse de Sebastian Ghita.
”El a spus că e doar traducător. Nu am discutat atunci cu ei. Ce am remarcat eu în această seară este numele acestui traducător, Marian Dumitrescu. Dacă o să vă uitați pe interviurile pe care le-am dat eu înainte, în data de 25 februarie 2010, când am fost audiat în Comisia Rogatorie de către Marius Iacob, am spus de atunci că a existat și un ofițer de poliție, pe care îl chema Marian Dumitrescu. Este adevărat că la un an după, eu nu l-am recunoscut, dar după dezvăluirle făcute de colega dumneavoastră în seara asta mi-am dat seamă. Acest nume a fost prezent. Dumnealui a condus ancheta. El a adresa întrebările în limba engleză”, a declarat Nicolae Popa, la Antena 3.
Incisiv de Prahova a descoperit cine este Marian Dumitrescu de la SRI implicat ilegal in exterior, pe competentele celor de la SIE.
Marian Dumitrescu este actualul sef al Corpului de Control al directorului si este mana dreapta a generalului de carton Florian Coldea pe numele acestora fiind mai multe plangeri penale care au fost musamalizate de Parchetul Militar la ordinele lui Coldea si interventia lui Kovesi.
Actualul sef al Corpului de control al Directorului SRI este col. Marian Dumitrescu care a fost șef Sector Juridic în cadrul Direcției Generale Securitate Interna.
Iata ce dezvaluiam despre acest personaj cu mult timp in urma:
Kovesi și Coldea au încălcat legislația UE și o hotărâre CEDO pentru a acoperi corupția din SRI
Într-o plângere adresată de colonelul Florin Gulianu președintelui Curții Militare de Apel București, șefa DNA și fostul prim-adjunct al directorului SRI sunt acuzați de abuzuri grave. Fostul ofițer al serviciului secret arată cum acționau procurorii militari la comandă, fără să țină cont de drepturile omului şi de legislaţia europeană care spune că divulgarea unor acte de coruţie nu sunt secrete de stat
Acuzații grave se regăsesc într-o plângere adresată de fostul șef al al contraspionajului din SRI Prahova președintelui Curții Militare de Apel București, intrată în posesia Evenimentul zilei și a publicației Incisiv de Prahova. În documentul transmis instanței militare pe 24 decembrie 2014, colonelul în rezervă Florin Gulianu face dezvăluiri uluitoare și extrem de grave despre modul în care DNA înţelege să facă „anchete penale” în cazurile care nu-i convin şi în care nu are interes.
În motivarea plângerii, Gulianu susţine că procurorii militari ai DNA acţionau la comanda lui Florian Coldea, fostul prim-adjunct al directorului SRI, prin intermediul Laurei Codruța Kovesi, șefa procurorilor anticorupție. Despre Kovesi, Evenimentul zilei a dezvăluit că a avansat în funcțiile de procuror general și cea de șefă a Direcției Naționale Anticorupție (DNA) grație lui Florian Coldea, trecut în rezervă, în ianuarie2017, după dezvăluirile ex-deputatului Sebastian Ghiță, dat în urmărire internațională.
Fapte pentru care România a fost condamnată
Gulianu i-a sesizat șefului Curții Militare de Apel că cei doi, Coldea și Kovesi, nu au ţinut cont de drepturile omului şi de legislaţia europeană care spune că divulgarea unor acte de corupţie nu sunt secrete de stat și sunt mai importante decât apărarea imaginii SRI. „Grav este că, pentru astfel de atitudini prosesual penale ale magistraților, România a fost, de mai multe ori, condamnata de către CEDO”, subliniază Gulianu. Fostul șef al Sectorului Contraspionaj din SRI Prahova arată că șefa DNA și fostul prim-adjunct al directorului SRI au comis aceleaşi abuzuri invocate de CEDO în cauza Bucur şi Toma împotriva României, în urma căreia statul român a fost condamnat. Bucur este fostul căpitan SRI care, în 1996, a ieşit într-o conferinţă de presă şi a spus că sunt ascultate telefoanele unor jurnalişti, oameni politici şi membri ai societăţii civile şi a fost condamnat de Tribunalul Militar, în 1998, la doi ani de închisoare cu suspendare pentru furt, culegere şi transmitere de informaţii, respectiv divulgare sau folosire de informaţii cu caracter secret. CEDO a spus, clar, în decizia din 2013, că deconspirarea unor abuzuri, chiar şi în SRI, nu sunt fapte penale. Bucur a fost reabilitat printr-o decizie definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pe 11 februarie 2016. A murit pe 11 decembrie 2016, fără ca SRI îl repună în drepturi.
CEDO:„Sistemul distruge democrația, sub pretextul apărării ei”
În Hotărârea din 8 ianuarie 2013, în cauza Bucur şi Toma împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) formulează, multe critici la adresa SRI şi a Guvernului României. „Pe de altă parte, însăşi Curtea a fost preocupată să se convingă în repetate rânduri de existenţa unor garanţii corespunzătoare şi suficiente împotriva abuzurilor în materie, întrucât un sistem de supraveghere secretă destinat apărării siguranţei naţionale implică riscul de a submina, ba chiar de a distruge, democraţia sub pretextul apărării ei”, se arată în motivarea CEDO. Judecătorii Curții Europene au concluzionat că „interesul general pentru divulgarea unor informaţii privind acţiuni nelegale în cadrul SRI este atât de important într-o societate democratică, încât depăşeşte interesul de a menţine încrederea publicului în această instituţie”.
CE: „Corupția nu este secret de stat”
Fostul colonel de la contraspionaj invocă, în demersul său, articolul 6, paragraful 2 al CEDO și arată că, la 19 aprilie 2007, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a adoptat Rezoluţia 1551 (2007) privind echitatea procedurilor judiciare în cazurile de spionaj sau divulgare a secretelor de stat. Paragraful relevant în acest caz este 10.1 care arată: „Informaţiile care aparţin domeniului public nu pot fi considerate secrete de stat, iar divulgarea lor nu poate fi asimilată spionajului şi reprimată că atare, chiar dacă persoană implicată culege, sintetizează, analizează sau comentează informaţiile respective. Acelaşi lucru este valabil pentru participarea la cooperare ştiinţifică internaţională şi pentru denunţarea corupţiei, a încălcării drepturilor omului, a distrugerii mediului sau a oricărui alt abuz de putere din partea autorităţilor publice (whistle-blowing).”
Criticile unui judecător CSM la adresa procurorilor
Tot în plângere, Florin Gulianu arată că celelalte secţii ale DNA soluţionează dosare complexe de corupţie, dar nu şi Secţia Militară, unde erau cercetaţi şefi din SRI, acuzaţiile ducând până la vârful ierarhiei, adică la Coldea. Gulianu spune, în context, că procurorii au neglijat menirea magistraturii şi aminteşte de criticile aduse Laurei Kovesi de către judecătorul CSM Mircea Aron, care spunea că procurorii DNA ar trebui să citească timp de o săptămână, în fiecare zi, Legea 303/ 2004 privind statul judecătorilor şi procurorilor. Fostul ofiţer SRI mai spune că un ofiţer din Direcţia de Securitate Internă a SRI, Marian Dumitrescu, a ascuns un raport cu un ordin rezolutiv de demitere a şefului SRI Prahova, semnat de fostul director Radu Timofte, după ce Marin Constantin a fost prins furând din fondurile operative, semnând în fals în numele unei surse de informaţii. Ar fi rămas în funcţie printr-o intervenţie la fostul premier Adrian Năstase, facilitată de Mircea Cosma, preşedintele CJ Prahova şi pusă în practică de fostul prim-adjunct al directorului SRI, generalul Vasile Iancu. Un alt ofiţer SRI, cpt. Valentin Teodorescu, care îl acuza pe seful SRI Prahova de fals, abuz şi favorizarea infractorului, a fost îndepărtat şi el din sistem. Că acesta era un specialist, stă dovadă faptul că acesta a fost numit de Preşedintele României procuror la Târgu Secuiesc.
Coldea, „spălat” de Văetiși
Florin Gulianu susține că trei ofițeri ofițeri au fost sancționați și dați afară pentru abateri disciplinare inventate, pe baza unor înscrisuri contrafăcute, „numai ca o contramăsură lamentabilă la faptul că au raportat constant adevăruri care nu convin conducerii”. Grav este că, susține Gulianu, „pentru atingerea acestui scop ignobil, s-a apelat la tertipuri pseudo-juridice, bazându-se pe pactizarea procurorilor militari de la DNA cu propria lor cauza nelegitimă”, prin nesancționare a vinovaţilor și pentru „interese personale de menţinere la comandă / conducere”. Procurorul militar Marian Văetişi a clasat „în orb” dosarul în care era incriminat Florian Coldea, fără a solicita şi examina dovezile indicate de Florin Gulianu. Cu toate acestea, magistratul DNA a stabilit că „faptele nu sunt prevăzute de legea penală ori nu au fost săvârşite cu vinovăţie”.
Compania „selectă” a ofițerilor acuzați de corupție
Plângerea fostul șef de la contraspionaj a fost îndreptată împotriva Ordonanţei DNA de clasare şi disjungere a cauzei nr. 109/P/2014 din 31.10.2014, dată de procurorul militar colonel Marian Văetişi. Prin acea ordonanță, procurorul DNA a decis să nu îl trimită în judecată pe fostul şef al lui Florin Gulianu de la SRI Prahova, colonelul Constantin Marin, acuzat de mai multe fapte de corupție sau asimilate corupției, alături de Florian Coldea și alți nouă ofițeri SRI. La acel dosar, Florin Gulianu a depus documente care susțin acuzațiile împotriva lui:
– Constantin Marin, fost șef SRI Prahova: abuz în serviciu, delapidare și infracțiuni de corupție sau asimilate infracțiunilor de corupție, așa cum prevedea vechiul Cod Penal și legea pentru combaterea evaziunii fiscal;
– Florian Mihail Coldea, fost prim-adjunct al directorului SRI: abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și contra intereselor publice, în formă continuată, instigare la abuz în serviciu în forma continuată, omisiunea sesizarii organelor judiciare și uzurparea funcției, deoarece a luat decizii prin care s-au acoperit faptele penale sesizate de mai mulți ofițeri, în numele fostului director al SRI, George Maior.
Ceilalți ofițeri sunt considerați coautori sau complici la faptele celor doi, fiind acuzați de abuz în serviciu, fals intelectual, și uz de fals:
– General de brigadă Vasile Ghiță, șeful Direției Generale Securitate Internă;
– Colonel Bogdan Pasăre, șeful Direcției Generale Managementul Resurselor Umane si Organizare;
– Căpitan George Damureanu, șef birou avize NATO din cadrul Direcției Generale Securitate Interna, membru al comisiei de verificare specială;
– Colonel Gabriel Anghel, din Corpul de Control al directorului SRI, șeful comisiei de verificare specială (acțiune efectuată în perioada decembrie 2013 – februarie 2014);
– Lt. col. Georgescu, de la Direcția Juridică, membru în comisia de „verificare specială”;
– Lt. col. Marian Dumitrescu, șef Sector Juridic în cadrul Direcției Generale Securitate Interna, care a realizat, pe data de 04.06. 2014, interviul de securitate cu Florin Gulianu;
– Colonel Marius Vrânceanu, locțiitor al șefului Corpului de Control al SRI, inginer, șeful comisiei de soluționare juridică, pe excepții și pe fond, a contestației formulată de ofiţer împotriva sancțiunii disciplinare „mustrare scrisă” și împotriva Ordinului directorului SRI nr. DP 054 din 27.02.2014;
– Căpitan Mihnea Neagu, șef Birou Juridic în cadrul Direcției Generale Securitate Interna, membru al comisiei de soluționare juridică, pe excepții și pe fond, a contestației formulată impotriva sancțiunii disciplinare „mustrare scrisă” și împotriva Ordinului directorului SRI nr. DP 054 din 27.02.2014;
– Maior George Bogdan Alexandru, șef sector în cadrul Direcției Generale Securitate Internă, al doilea ofițer intervievator la interviul de securitate din 04.06. 2014.
Sancționat pe baza unui ordin inexistent
Toți cei enumerați de Florin Gulianu în plângerea adresată președinteluli Curții Militare de Apel sunt acuzați că au întocmit, aprobat sau au avizat, după caz, rapoarte nereale despre el și despre alți doi ofițeri, ori au omis, cu bună știință, să înregistreze unele date sau împrejurări care îl acuzau pe șeful SRI Prahova, colonelul Constantin Marin. Toate acestea au avut drept consecință sancționarea disciplinară a lui Gulianu, eliberarea sa din funcția de șef sector, punerea la dispoziție, mutarea la altă unitate, pe profil neoperativ, nerevalidarea avizului de securitate și, în final, trecerea în rezerva, din oficiu, din motive imputabile colonelului. În context, ofițerul de la contraspionaj arată că nu a fost sancționat de o comisie numită de directorul SRI, așa cum este legal, ci de o altă entitate, respective de unitatea central „Securitate internă”. Ca o confirmare a abuzurilor, Gulianu punctează pe un fapt șocant: a fost sancționat pe baza unei dispoziții inexistente. Mai exact, în adresa nr. 01410542 / 27.02.2014 a Direcției Generale Resurse Umane și Organizare i s-a comunicat că a fost sancționat disciplinar în baza în ordinului directorului (OD) SRI nr. 00894/04.03.2003. Însă, literele și textele invocate nu există în acel ordin, ci într-altul, din 2005.
Ordin să nu își mai vadă prietenii
Despre maiorul George Bogdan Alexandru, Florin Gulianu susține că a dat ordin, în toamna anului 2012, prin care lui Gulianu să i se interzică să mai întrețină legaturile interumane cu doi prieteni personali și de familie, cu care se cunoștea din copilărie și din școală, respectiv parlamentarii de la aceea vreme Daniel Savu si Ion Eparu. „Pretextul penibil”: o continuare a comunicării / contactelor cu aceștia, l-ar face vulnerabil deoarece cei doi dezvoltă un potențial contrainformativ care prejudiciază SRI.
Asta este noua fata a SRI, rotirea cadrelor si promovarea slugilor statului paralel in functii cheie. (Ec Adrian Radu).
Articolul EXCLUSIV/SEFUL Corpului de Control al directorului Eduard Hellvig implicat in aducerea ilegala a lui Nicolae Popa este mana dreapta a generalului de “carton” Florian Coldea (II) apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.
Eveniment
Antreprenoare.ro a adus la Cluj-Napoca campania „Aleg să fiu vizibilă”. Cine sunt femeile care au ales vizibilitatea?
Martie 2026. O sală din Cluj-Napoca. Femei cu afaceri în fotografie, IT, cosmetice naturale, arhitectură, consiliere parentală, investiții, sticlă pictată. Fiecare cu câteva minute să vorbească despre ea. Apoi, în fața camerei foto în ședință de branding personal.
Nu a fost un eveniment de tip conferință, ci o acțiune simplă, caldă și naturală, tocmai de aceea, mai demnă de luat în seamă, grație autenticității abordate de organizatoare, Antreprenoare.ro
Asociația Antreprenoare.ro, comunitate cu peste 16.000 de membre, a organizat în luna martie întâlniri de networking în trei orașe din țară: Cluj-Napoca, Timișoara și București. Evenimentele au făcut parte din campania națională „Aleg să fiu vizibilă„, o inițiativă care combină sesiuni de fotografie de brand personal cu conversații directe despre ce înseamnă să fii prezentă, cu numele tău și cu afacerea ta, în spațiul public.
La Cluj-Napoca, sesiunile foto au fost susținute de doi fotografi profesioniști: Valentina Mihalache (lightsun.ro) și Deni Sîrb (DA Studio). Valentina a venit cu 18 ani de carieră în vânzări în spate și o tranziție asumată spre fotografia comercială și de brand personal. Deni este singurul fotograf de nașteri din România și lucrează în fotografia de eveniment și portret de 15 ani.
De ce a pornit această campanie?
Carmen Mihalca, fondatoarea Asociației Antreprenoare.ro, a pus aceeași întrebare de mai multe ori, de-a lungul a șapte ani petrecuți în această comunitate: de ce atât de multe femei cu afaceri solide și expertiză reală lipsesc din conversațiile publice relevante pentru domeniul lor?
Răspunsul nu a fost lipsa de competență, ci, mai degrabă lipsa de permisiune față de sine și de context de vizibilitate. Așa a pornit proiectul, din dorința fondatoarei de a crea un ecosistem online pentru promovare.
Asociația a fost fondată în 2019, dintr-un context personal dificil, ca răspuns la întrebări despre contribuție și sens. A crescut organic și a ajuns astăzi una dintre cele mai mari comunități de femei antreprenor din România, cu prezență fizică în mai multe orașe, inclusiv la Cluj-Napoca.
„Dacă nu eu, atunci cine?” spune clujeanca Carmen Mihalca, fondatoarea Antreprenoare.ro . Din această întrebare s-a născut campania.
Cine a ales să fie vizibilă la Cluj
Femeile prezente la evenimentul din Cluj-Napoca provin din domenii complet diferite. Câteva dintre ele:
Andreea Faur, specialist SEO, spune că a fi vizibilă înseamnă să te asociezi cu brandul companiei pe care o reprezinți și să educi publicul țintă. Mesajul ei pentru alte femei antreprenor: investiția recurentă în educație și în propria persoană nu dă greș niciodată.
Deni Sîrb, fotograful evenimentului și singurul fotograf de nașteri din România, formulează simplu și direct: dacă nu ar fi vizibilă, oamenii nu ar ști că există posibilitatea de a surprinde în imagini cel mai emoționant moment din viața lor.
Anca Pal, facilitator în Accesarea conștiinței, adaugă o dimensiune mai puțin discutată: a-ți da voie să fii vizibil înseamnă să dai drumul fricilor și să permiți luminii tale să strălucească în lume. Lucrează cu oameni de mai bine de 12 ani, ajutându-i să renunțe la poveștile de limitare pe care și le spun singuri.
Maria Teodorescu creează în atelierul Vitri obiecte din sticlă pictată inspirate din meșteșuguri transilvănene. Pentru ea, campania a fost o conexiune cu o comunitate de antreprenoare care o inspiră. Mesajul ei e scurt și ferm: fii constant și investește în dezvoltarea ta.
Cristina Rigman, facilitator strategic, o spune poate cel mai direct dintre toate: orice alegem să facem aduce cu sine o doză de greu. Este doar o alegere ce fel de greu vrem să înfruntăm. Între greutatea de a găsi soluții în antreprenoriat și greutatea de a trăi cu gândul „ce-ar fi fost dacă îndrăzneam”, ea a ales-o pe prima.
Adela Costin, psiholog și fondatoare a unui centru pentru copii, descrie vizibilitatea ca pe curajul de a arăta cine ești cu adevărat, fără să te ascunzi în spatele perfecțiunii.
Cristina Samoila, expert contabil și auditor financiar, o vede ca pe o asumare în fața celorlalți, care o responsabilizează să ajute pe cei care au nevoie de expertiza ei. Mesajul ei pentru comunitate: dacă ne unim forțele, ne va fi mult mai ușor împreună.
Ce s-a văzut dincolo de camera foto
Dincolo de diversitatea de domenii și de personalități, participantele de la Cluj-Napoca au împărtășit câteva lucruri. Autenticitatea a apărut în aproape fiecare conversație, nu ca performanță, ci ca alegere conștientă de a fi reală. Consecvența, ca angajament pe termen lung față de propria prezență. Și comunitatea, convingerea că femeile cresc mai bine împreună.
O sesiune de fotografie de brand personal nu construiește un brand. Construiește contextul în care o femeie antreprenor alege, pentru câteva minute, să fie văzută. Restul vine din consecvență.
Ce urmează
„Vizibilitatea este o formă de curaj, iar curajul, odată exersat, se întărește”, spune Carmen Mihalca.
Campania „Aleg să fiu vizibilă” continuă, firesc, în alte orașe ale țării. Asociația Antreprenoare.ro anunță că sesiunile de fotografie de brand personal vor continua în noi orașe, că micro-interviurile cu antreprenoare din toată România vor continua să fie publicate online, iar toate participantele din prima rundă a campaniei vor apărea pe prima pagină a antreprenoare.ro timp de un an.
Asociația Antreprenoare.ro a fost fondată în 2019 și reunește peste 16.000 de femei antreprenor din România. Evenimentul de la Cluj-Napoca a fost susținut fotografic de Valentina Mihalache (lightsun.ro) și Deni Sîrb (DA Studio).
Mai multe informații despre campania ”Aleg să fiu vizibilă” pe antreprenoare.ro.
Contact: contact@antreprenoare.ro
Sursă foto: Antreprenoare.ro
Eveniment
„Cabaret des Dames – Chapter II” la Hotel Romanita: spectacol de 8 Martie într-una dintre cele mai dinamice săli de evenimente din Maramureș
Pe 7 martie, înainte de Ziua Internațională a Femeii, publicul este invitat la o seară de excepție pusă în scenă de Romanita Events în cadrul complexului Hotel Romanita din localitatea Recea, Maramureș. Evenimentul „Cabaret des Dames – Chapter II” promite o experiență artistică și gastronomică completă, într-un cadru de evenimente cu tradiție și recunoaștere în nordul României.
Sala de evenimente a complexului: locul unde se nasc amintiri
Hotel Romanita, pe lângă funcțiunea de hotel cu facilități complexe – de la spa și piscine la zone de relaxare – găzduiește de ani buni numeroase evenimente sociale, culturale și private. Instalațiile moderne și capacitățile variate ale sălilor permit organizarea de petreceri de amploare, gale, cine tematice și manifestări cu sute de invitați.
Complexul dispune de trei săli principale pentru evenimente, adaptate în funcție de tipul și numărul invitaților:
- Sala Silver, cu aproximativ 150 de locuri, ideală pentru evenimente intime și petreceri în familie.
- Sala Gold, cu o capacitate de circa 350 de persoane, potrivită pentru nunți, botezuri sau seri tematice de amploare medie.
- Sala Diamond, cel mai amplu spațiu disponibil, capabil să găzduiască până la 800 de invitați, deseori folosită pentru evenimente majore, concerte de sezon sau petreceri tematice.
Prin această structură, Romanita Events a devenit o alegere constantă pentru organizarea de evenimente variate – de la aniversări, conferințe și întâlniri corporate, până la petreceri tradiționale sau manifestări cu public numeros.
De la petreceri tematice la seri memorabile
Sala de evenimente de la rece este cunoscută nu doar pentru capacități, ci și pentru varietatea și calitatea evenimentelor organizate. Pe parcursul anilor, aici au avut loc seri tematice, seri tradiționale și spectacole locale, fiecare contribuind la consolidarea reputației sale ca unul dintre centrele sociale importante în regiune. Un exemplu recent este evenimentul „Iubește Moroșenește!”, care a adunat sute de participanți și a îmbinat tradiția și distracția într-o seară completă.
Revelionul – tradiție și eleganță
La trecerea dintre ani, Romanita Events transformă Sala Diamond într-un spațiu de gală. Revelionul organizat aici, inclusiv ediția 2026, a fost promovat ca o petrecere completă cu program artistic, muzică live, artificii, mese festive și acces la facilitățile hotelului. Pachetele care însoțesc această noapte includ, de regulă, sejururi all-inclusive, acces la SPA și alte momente de relaxare, ceea ce explică de ce evenimentul atrage un număr semnificativ de participanți din întreaga regiune.
Atmosfera din noaptea de Revelion la Romanita Diamond este descrisă ca una în care eleganța culinară se îmbină cu divertismentul de calitate: muzică live, dj, momente coregrafice și un număr mare de invitați care aleg să sărbătorească începutul anului într-un cadru rafinat.
„Cabaret des Dames – Chapter II”: o seară construită pentru experiență
În acest context de tradiție și diversitate a evenimentelor, „Cabaret des Dames – Chapter II” se diferențiază prin conceptul său artistic și cinematic. Evenimentul propune o combinație de show live, rafinament scenic și un meniu complet într-un format all-inclusive, la prețul de 450 RON de persoană, conceput pentru a oferi participanților o seară mai mult decât memorabilă.
Această ediție se poziționează ca o celebrare a feminității într-un cadru atent construit, în care atmosfera, scena și interacțiunea cu publicul sunt părți integrante ale experienței.
Detalii organizatorice
- Data și ora: Sâmbătă, 7 martie | 18:00
- Locația: Hotel Romanita, Recea, Maramureș
- Preț: 450 RON / persoană – format all-inclusive (show live și meniu complet)
Pentru rezervări și informații: 0262 287 000 / 0748 023 165
Romanita Events continuă astfel să fie o gazdă importantă a momentelor speciale din Maramureș, combinând experiența organizatorică cu capacitatea de a transforma fiecare eveniment într-o amintire deosebită pentru participanți.
Eveniment
Masini pregatite de show rolul anvelopelor la evenimentele auto din Cluj
Clujul a devenit in ultimii ani unul dintre cele mai importante centre ale culturii auto din Romania. Oras universitar, dinamic si deschis catre tendinte internationale, Cluj-Napoca gazduieste tot mai des evenimente auto care aduna pasionati din toata tara. De la intalniri de weekend intre comunitati locale, pana la show-uri auto bine organizate, cu masini atent pregatite, muzica, expozitii statice si public numeros, scena auto din Cluj este in continua dezvoltare. In acest context, pregatirea unei masini pentru show a devenit un proces complex, in care fiecare detaliu conteaza, iar anvelopele joaca un rol mult mai important decat ar putea parea la prima vedere.
Pentru multi participanti, masina de show nu mai este doar un obiect de admirat, ci o expresie a personalitatii, a pasiunii si a atentiei pentru detalii. O masina bine pregatita spune o poveste coerenta, iar anvelopele sunt o parte esentiala din aceasta poveste, fiind elementul care face legatura intre design, postura si functionalitate.
Clujul si evolutia evenimentelor auto
Evenimentele auto din Cluj reflecta spiritul orasului: divers, creativ si conectat la tendinte moderne. Aici se intalnesc masini clasice restaurate cu grija, proiecte de tuning inspirate din cultura vest-europeana, dar si masini de zi cu zi transformate subtil pentru a iesi in evidenta. Publicul este atent, curios si bine informat, ceea ce ridica nivelul de exigenta pentru cei care isi expun masinile.
Intr-un asemenea mediu, o masina pregatita superficial este rapid remarcata. In schimb, proiectele bine gandite, in care fiecare componenta este aleasa cu un scop clar, sunt apreciate si discutate. Anvelopele fac parte din aceasta categorie de componente esentiale, deoarece influenteaza atat aspectul vizual, cat si modul in care masina este perceputa ca ansamblu.
Ce inseamna o masina pregatita de show in Cluj
Pregatirea unei masini pentru un eveniment auto in Cluj presupune mai mult decat un aspect curat si o vopsea lucioasa. Proprietarii investesc timp in detalii precum alinierea rotilor, raportul dintre janta si anvelopa, inaltimea masinii si coerenta stilului ales. Fiecare element trebuie sa se potriveasca cu restul, pentru a crea o imagine unitara.
Anvelopele influenteaza direct postura masinii. Profilul, latimea si aspectul flancului pot schimba complet felul in care masina sta pe roti. O alegere inspirata poate accentua liniile caroseriei si poate oferi un look echilibrat, in timp ce o alegere gresita poate strica proportiile, chiar daca restul masinii este bine realizat.
Anvelopele ca element vizual la show-uri auto
La evenimentele auto din Cluj, anvelopele nu sunt doar componente functionale, ci si elemente vizuale. Publicul si fotografii surprind adesea detalii precum modul in care roata umple aripa, distanta fata de caroserie si aspectul general al ansamblului roata-janta.
Anvelopele curate, cu dimensiuni corecte si uzura uniforma, contribuie la imaginea profesionala a unei masini de show. In multe cazuri, acestea completeaza jantele si intaresc conceptul ales de proprietar, fie ca vorbim despre un stil elegant, sportiv sau minimalist.
Echilibrul dintre estetica si utilizare reala
Un aspect specific evenimentelor auto din Cluj este prezenta multor masini care nu sunt doar proiecte de show, ci si vehicule utilizate zilnic. Proprietarii acestora cauta solutii care sa le permita sa participe la evenimente fara a sacrifica complet confortul sau siguranta pe drumurile publice.
In acest context, anvelopele alese trebuie sa ofere un echilibru intre aspect si functionalitate. Multi pasionati opteaza pentru anvelope care arata bine la show, dar care pot fi folosite si in conditii reale de trafic, indiferent de vreme sau sezon.
De ce conteaza tipul de anvelopa la evenimentele din Cluj
Clujul este un oras in care vremea poate fi imprevizibila, iar drumurile din imprejurimi includ atat zone urbane, cat si trasee montane sau colinare. O masina pregatita de show trebuie sa ajunga la eveniment in siguranta si fara probleme, indiferent de conditiile de drum.
Din acest motiv, tipul de anvelopa ales devine extrem de important. Anvelopele care ofera aderenta constanta, stabilitate si un aspect echilibrat sunt preferate de cei care nu doresc sa transforme masina intr-un obiect static. In acest sens, alegerea unor anvelope all season 175 65 r14 poate fi potrivita pentru multe proiecte prezente la evenimentele locale, in special pentru masinile compacte sau clasice.
Pozitia masinii si rolul anvelopelor
La un show auto, pozitia masinii este analizata atent. Cat de jos sta masina, cum se aliniaza roata cu aripa si ce impact vizual are ansamblul sunt detalii care pot face diferenta intre un proiect obisnuit si unul remarcabil. Anvelopele joaca un rol decisiv in acest echilibru.
O anvelopa cu dimensiuni corecte poate oferi masinii un aspect solid si bine ancorat, in timp ce o alegere nepotrivita poate crea impresia de improvizatie. In Cluj, unde nivelul proiectelor este in continua crestere, atentia la aceste detalii este din ce in ce mai apreciata.
Evenimentele auto ca spatiu de invatare
Pentru multi pasionati, evenimentele auto din Cluj sunt mai mult decat simple expozitii. Ele sunt spatii de invatare si schimb de idei. Proprietarii discuta despre solutii tehnice, compara alegeri si impartasesc experiente legate de pregatirea masinilor.
Anvelopele sunt frecvent subiect de discutie, mai ales cand vine vorba de compromisurile dintre look si utilizare zilnica. Aceste conversatii contribuie la maturizarea comunitatii auto locale si la cresterea nivelului de informare.
Influenta tendintelor internationale
Clujul, fiind un oras conectat la scena internationala, este puternic influentat de tendintele globale in materie de cultura auto. Stilurile de show, pozitia masinilor si combinatiile de jante si anvelope sunt adesea inspirate din evenimente mari din Europa sau din Statele Unite.
Publicatii internationale de renume din domeniul auto prezinta frecvent proiecte de show in care anvelopele sunt alese strategic pentru a sustine conceptul general al masinii. Articolele publicate de https://www.speedhunters.com subliniaza adesea importanta coerentei intre componente, aratand ca anvelopele sunt la fel de importante ca vopseaua sau jantele. Aceste exemple sunt urmarite si de pasionatii din Cluj, care incearca sa adapteze tendintele la contextul local.
Masini de show, dar si masini functionale
Un element apreciat la evenimentele auto din Cluj este autenticitatea. Masinile care arata bine, dar pot fi conduse fara probleme pe drumurile publice, sunt vazute ca proiecte echilibrate si bine gandite. In aceste cazuri, anvelopele joaca un rol cheie, deoarece trebuie sa faca fata atat expunerii statice, cat si utilizarii reale.
Acest tip de proiect transmite un mesaj puternic: pasiunea pentru masini nu inseamna renuntarea la utilitate, ci gasirea unui echilibru inteligent intre cele doua.
Anvelopele si jurizarea la evenimente
In cadrul evenimentelor auto cu jurizare, anvelopele pot influenta indirect evaluarea unui proiect. Chiar daca nu exista criterii explicite dedicate anvelopelor, starea acestora, potrivirea cu jantele si coerenta setup-ului sunt observate de jurii.
O masina cu anvelope uzate, murdare sau nepotrivite poate pierde din impact, chiar daca restul modificarilor sunt bine realizate. In schimb, o alegere corecta intareste impresia de proiect complet si atent gandit.
Social media si vizibilitatea detaliilor
In era retelelor sociale, impactul unui eveniment auto nu se limiteaza la cei prezenti fizic. Fotografiile si clipurile ajung rapid online, iar detaliile sunt analizate la rezolutie mare. Anvelopele apar frecvent in cadrele laterale sau de detaliu, devenind parte din imaginea virala a unei masini.
Un setup bine realizat este rapid remarcat si distribuit, ceea ce aduce vizibilitate atat proprietarului, cat si evenimentului. Astfel, atentia acordata anvelopelor contribuie si la succesul digital al unui proiect auto.
Aspectul economic al pregatirii pentru show
Pregatirea unei masini pentru show presupune costuri, iar anvelopele fac parte din acest buget. In Cluj, multi pasionati cauta solutii care sa ofere un raport bun intre pret, aspect si durabilitate. Alegerea corecta poate reduce costurile pe termen lung si poate permite participarea la mai multe evenimente fara investitii repetate.
Accesul la informatii si la o oferta variata ajuta proprietarii sa faca alegeri mai bune si mai constiente. Acest lucru contribuie la cresterea calitatii generale a masinilor prezente la evenimentele locale.
Comunitatea auto din Cluj si atentia la detalii
Unul dintre motivele pentru care evenimentele auto din Cluj sunt apreciate este nivelul ridicat de atentie la detalii. Comunitatea este exigenta, dar si deschisa la dialog si invatare. Anvelopele, desi uneori trecute cu vederea, sunt recunoscute tot mai mult ca un element esential in pregatirea unei masini de show.
Aceasta constientizare duce la proiecte mai bine gandite si la o crestere generala a standardelor in cadrul evenimentelor.
Viitorul masinilor de show in Cluj
Pe masura ce scena auto din Cluj continua sa se dezvolte, masinile pregatite de show vor deveni tot mai sofisticate. Proprietarii vor cauta solutii care sa imbina designul, functionalitatea si siguranta, iar anvelopele vor ramane un element central in aceasta ecuatie.
Evenimentele vor deveni tot mai competitive, iar diferenta o vor face detaliile. In acest context, anvelopele vor continua sa fie un indicator clar al calitatii si maturitatii unui proiect auto.
Concluzie: anvelopele, detaliul care defineste masinile de show din Cluj
Masinile pregatite pentru evenimentele auto din Cluj sunt rezultatul unei pasiuni autentice si al unor decizii atent gandite. Anvelopele, desi adesea considerate un detaliu secundar, au un impact major asupra aspectului, functionalitatii si perceptiei generale a unei masini.
Alegerea corecta a anvelopelor arata ca proprietarul intelege importanta echilibrului dintre show si utilizare reala. La evenimentele din Cluj, acest echilibru este tot mai apreciat, iar anvelopele raman un element esential care transforma o masina obisnuita intr-un proiect de show complet si coerent.
-
Afaceriacum 5 zileUZINEX deschide la Iași primul centru din România unde persoanele cu dizabilități locomotorii învață gratuit să programeze roboți industriali
-
Uncategorizedacum 4 zileHONOR Magic V6 primește premii internaționale înainte de lansarea în România
-
Socialacum 2 zileRePatriot recomandă includerea diasporei în strategiile locale, județene și regionale de dezvoltare și extinderea „Zilelor Diasporei” la nivel național
-
acum 5 zileStudiu Up România: trei sferturi dintre angajatori plătesc diferit oameni pe posturi similare și doar 27% dintre angajați au încredere în echitatea sistemului salarial
-
Uncategorizedacum 5 zileCopiii de astăzi, adulții de mâine: noul studiu LEGO® „Play Well” 2026 arată că joaca modelează generația viitoare
-
Uncategorizedacum 3 zileCSALB: Recomandăm consumatorilor să ia decizii informate și raționale în contextul dezbaterilor publice privind indicele ROBOR
-
Socialacum o ziApartamente de lux de închiriat în București: Ce caută clienții premium și companiile în 2026?
-
Socialacum o ziTechmark, compania condusă de Raluca Avram-Danifeld, mizează pe servicii integrate: de la site și social media la evenimente corporate

