Tortura, compromiterea intereselor justitiei si divulgarea informatiilor secrete de serviciu sau nepublice

Ofiterii SRI, Florea Daniel- Mr ® si Gulianu Florin –col ® au fost abuzati de perchezitii ilegale tipic securiste ordonate de procurorul Negulescu Mircea, perchezitii semnate de judecatorul de drepturi si liberatati – lt. TRANDAFIRESCU ZINICA, lt. in 1989 la Securitatea Prahova in Serviciul 2, ulterior admisa in magistratura. Inalta Curte de Casatie si Justitie a decis definitiv si irevocabil ca judecatoarea Zinica Trandafirescu (fosta Ionita) care a avut calitatea de lucrator al Securitatii inainte de 1989.

Actiunea a decurs riguros dupa manualele de securitate de la Scoala de Ofiteri Activi a Ministerului de Interne Bucuresti – Baneasa. S-au luat trei bucati ofiteri de la Prahova care maraiau in front, nu vedeau corect „linia partidului”, au fost identificati pe langa ei cativa sicofanti care – din diferite motive (ranchiuna, servilism, speranta obtinerii unei recompense) – s-au aratat dispusi sa scrie cate in luna si stele despre acesti marsavi deviationisti si inceputul era deja promitator.

A intrat in scena securistul Marin Constantin (in fapt cel care nu avea loc de ei) si a „trantit” colo un raport pe cinste la conducerea SRI, in care, cu manie proletara, i-a infierat aspru, dar dur, pe nevolnici, mai ales ca astia incepusera sa-i dibuiasca exact averea imobiliara, plus mobile, utilitati si autoturisme de aproximativ un milion de euro, din care vreo jumatate nu avea cum sa o justifice cu veniturile legale.

Si, ca sa se apere, ce-i este mai drag securistului? Sa acuze! In afara de mult-fumata „are tendinte de palavrageala!”, Marin a fost mai simandicos: ca, chipurile, banditii nu au raportat ierarhic in mod corect cu privire la anumite actiuni personale care au implicat calitatea profesionala si date cunoscute in virtutea atributiilor de serviciu, inducand in mod nejustificat existenta unor disfunctii si situatii contrainformative” (seful de sector), iar ofiterului cu securitatea interna (ulterior promovat in functia de sef birou urmare castigarii concursului profesional) reprosindu-i-se ca a actionat, culmea, conform fisei postului, necazul fiind insa ca informatiile cam deranjau.

Dupa aceea tov. Marin (asa cum singur recunoaste intr-o declaratie din 24.10.2014 data la DNA Bucuresti in ds. nr. 109/P/2014 format la denuntul ofiterilor nemultumiti), trece la lectia a doua din manualul de „Dezinformare” si miorlaie pe la fila a 3-a ca: „In aceasta perioada, am sesizat ca, din interiorul intitutiei, sunt diseminate informatii in exterior, motiv pentru care am facut un raport catre conducerea SRI, care a ordonat o ancheta interna” ale carei rezultate, coroborate cu cele despre interesul nepermis al ofiterilor despre averea sa secreta (desi si-o publicase singur pe internet!), „sigur sau alaturi de ele au stat la baza masurilor dispuse fata de ofiterii mentionati (adica eliberarea din functie, sanctionarea si mutarea disciplinara, retragerea avizului de securitate si trecerea in rezerva a col. Gulianu Florin si mr. Florea Daniel).

Dupa simulacrul de verificare speciala cu final dictat de Coldea (trecerea in rezerva), cei nedreptatiti au sesizat Comisia SRI (Sa traiti domnule Pop!), instantele, organele de urmarire penala, CNSAS, Presedintia Romaniei etc., desi s-a incercat influentarea declaratiilor lor si retragerea plangerilor penale, ori li s-a atras atentia sa se potoleasca, presiunile asupra celor trei si dorinta SRI de razbunare impotriva lor s-a mentinut la cote ridicate.

Starea de inflamare a superinstelatilor generali a luat proportii si din cauza adevarurilor usturatoare scrise si spuse de mr. Florea Daniel la B1 TV, Nasul TV sau Unde TV, impreuna cu fostul ofiter SRI, Adrian Radu (N.R- actualul director general al ziarului Incisiv de Prahova).

Si ca sa vedeti cum se leaga lucrurile si se confirma integral asertiunea ca se lucreaza securistic, In data de 27.01.2016, ora 07,00, proprietatile si familiile celor fosti trei ofiteri SRI au fost supuse unor perchezitii domiciliare, presa de casa anuntandu-le cu o jumatate de ora inainte de a incepe!

Inca de la inceput, ofiterii SRI au solicitat ofiterilor de politie judiciara sa li se aduca la cunostinta care sunt motivele perchezitiilor, care este cauza penala/incadrarea juridica a faptelor, scopul mandatului, persoanele suspectate sau suspectii / inculpatii, calitatea lor procesuala si a sotiilor (a mr. Florea fiind ofiter SRI activ!), toate fiind intrebari pertinente, bazate pe dispozitiile Codului de procedura penala. Li s-a spus ca nu au nicio calitate procesuala si li s-a cerut sa predau inscrisuri si bunuri ce intereseaza „cauza”. Neintelegand si nerezultand despre ce cauza este vorba, asa cum am aratat mai sus, nici ofiterii de politie judiciara nu au stiut ce sa raspunda, cerand de-avalama: laptopuri, alte medii de stocare, telefoanele mobile, plangeri impotriva unor procurori, judecatori sau ofiteri de politie, documente clasificate, agende si insemnari ce pot interesa „cauza”, arme, munitie, droguri, substante sau orice alte materiale interzise la detinere … Zau, te crucesti! Pai,

1. In primul rand, astea-s de competenta DIICOT!!
2. In al doilea rand, deoarece habar n-aveau care este „cauza si scopul efectuarii perchezitiei” (viol, talharie, fals, omor etc.), asa cum prevede legea, cei perchezitionati puteau pune la dispozitie: frigidere, chiloti, biciclete, patine cu rotile, cutite de bucatarie, facturi, bonuri fiscale etc.

Pentru ca solicitarea era generala – politistii judiciari neputand sa faca o precizare privind obiectele sau inscrisurile vizate si, in plus, pentru ca nu aveau nimic de ascuns – toti cei trei (Gulianu, Florea si S. P.) au fost la dispozitia politistilor tot domiciliul, au fost de acord cu perchezitia, nu au dorit sa fie asistati de martori / persoane de incredere sau avocati.

Un abuz inimaginabil s-a comis la domiciliul mr. Florea Daniel de unde s-au ridicat bunurile si actele conform descrierii din procesele verbale incheiate cu ocazia perchezitiei (telefoane mobile – personale, ale sotiei, ale celor doua fetite minore, laptop, unitate PC, tabletele copiiilor, inscrisuri), astfel ca nici astazi nu i s-a raspuns – nici de catre parchet, nici de catre instante – despre motivul perchezionarii intregii familii si al deposedarii tuturor membrilor acesteia, fara nicio ratiune ori diferentiere, de bunuri si inscrisuri.

Am considerat ca regimul stalinist este o perioada revoluta! Ne-am inselat amarnic!

Va prezint pe intelesul tuturor cele mai importante motive de nelegalitate observate de noi si avocatii cu care ne-am consultat (acestea fiind exemplificative si nu limitative).

Cititi cu atentie, ca nu-i de gluma!

1. Motivul de nelegalitate constand in violarea vietii private a familiilor fostilor ofiteri SRI si a domiciliului unui militar.

Cu certa / neindoielnica evidenta, a fost direct vizata de perchezitii si sotia mr. (r) Florea Daniel, mr. Florea Malina, militar cu grad de ofiter la UM 0735 Ploiesti (culmea, unitate … SRI), situatie in care, conform prevederilor art. 56 alin. (4) C. proc. pen. perchezitia domiciliara a unui militar trebuia ceruta de procurorul militar competent, astfel incat mandatul de perchezitie domiciliara este nul in ceea ce o priveste pe ea si bunurile sale.

2. Motivul de nelegalitate constand in incuviintarea perchezitiei domiciliare pentru fapte care au primit alta incadrare juridica ori sunt prevazute de alte norme penale.

Prin citatia emisa in dosarul nr. 150/P/2014 a DNA-ST Ploiesti, redactata in data de 01.02.2016,  li s-a adus la cunostinta calitatea de martori in cauza, in aceasta efectuandu-se cercetari cu privire la savarsirea infractiunii de santaj prevazuta de art. 13/1 din Legea nr. 78/2000 rap., la art. 207 alin 1 din Cp, calitatea de martor avand-o cei trei fosti ofiteri SRI  si nu intreaga familie a fiecaruia.

3. Motivul de nelegalitate costand in incuviintarea perchezitiei domiciliare cu violarea art. 8 din Conventia europeana a drepturilor omului si a art. 1 din Protocolul aditional nr. 12 la Conventie, precum si a art. 100, raportat la art. 97 din C. proc. pen .

Prin incuviintarea perchezitei (incluzand posibilitatea ridicarii de obiecte), au fost violate dispozitiile art. 8 din Conventia europeana a drepturilor omului si ale art. 1 din Protoculul aditional nr. 12 din Conventie (privind dreptul la respectarea vietii private, dreptul la respectarea domiciliului si dreptul  la respectarea proprietatii), cat si ale art. 100 raportat la art. 97 C. proc. pen.

Astfel, incuviintarea efectuarii perchezitiei si posibilitatea ridicarii de bunuri constituie ingerinte in dreptul la respectarea vietii private, dreptul la respectarea domicliului si la respectarea bunurilor. Pentru ca o ingerinta sa nu devina violare, este necesar, intre altele, ca ea sa fie prevazuta de lege si sa fie necesara intr-o scocietate democratica.

Ingerinta nu este prevazuta de lege, deoarece incalca principiul nevinovatiei si al bunei credinte.

De asemenea, ingerinta nu este necesara intr-o societate democratica.

Pe de o parte, ingerinta nu raspunde unei nevoi sociale imperioase. Astfel, intr-o societate democratica, o ingerinta in exercitarea drepturilor omului este permisa nunai daca ea reprezinta singura cale pentru atingerea scopului legitim urmarit (si care aici este fapturirea justitiei). Daca scopul legitim urmarit poate fi atins si in alt mod decat printr-o ingerinta in drepturile individuale, atunci ingerinta nu este necesara intr-o societate  democratica si se transforma in violarea drepturilor. Aceeasi este si filozofia art. 100 raportat la art. 97 C. proc. pen., care reglementeaza mai intai audierea martorului, ulterior cererea organului judiciar de predare a obiectelor sau inscrisurilor ce pot servi ca mijloace de proba, iar perchezitia se dispune numai in subsidiar, adica  in cazul in care persoana careia i s-a cerut predarea, tagaduieste existenta ori detinerea bunurilor sau inscrisurilor ori exista indicii temeinice ca efectuarea perchezitiei este necesara. Or, cei trei nu au fost audiati ca martori inaintea perchezitiei din 27.01.2016 si nu li s-a cerut niciodata de organul judiciar predarea de bunuri si inscrisuri, neexistand absolut niciun indiciu ca perchezitia era necesara.  In urma perchezitiei au fost ridicate de organele judiciare, pentru studiere daca vor fi folosite ca mijloace de proba in procesul penal, obiectele mentionate in procesele verbale atasate. Faptul ca au fost ridicate, de-a valma, mai multe obiecte despre care nu s-a stabilit ca au legatura cu cauza (care cauza?!), dovedeste ca organul judiciare nu a avut indicii rezonabile cu privire la detinerea de catre cei nominalizati ori familiile lor, a unor probe utile cauzei 150/P/2014.

Pe de alta parte, tot sub aspectul necesitatii intr-o societate democratica, ingerinta nu este motivata convingator si obiectiv, aspect care rezulta din lipsa mentionarii scopului pentru care s-a efectuat procedura si care anume erau obiectele vizate pentru a fi ridicate de organele judiciare. Continutul mandatelor de perchezitie domiciliara emise de securista Trandafirescu Zinica (unul totalmente generalist) nu intruneste conditiile de forma si fond cerute de lege – conform art 158, alin (7) lit. e, h si i, coroborat cu prevederile art. 159 alin. (13) C. proc. pen. Probabil, insa, ca avocatul Daniel Trandafirescu, baiatul doamnei judecator de drepturi si libertati, avea nevoie si el de o masura mai blanda in procesul de contrabanda cu tigari si spalare de bani.

Percheziţia domiciliară se poate dispune dacă există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de către o persoană ori la deţinerea unor obiecte sau înscrisuri ce au legătură cu o infracţiune şi se presupune că percheziţia poate conduce la descoperirea şi strângerea probelor cu privire la această infracţiune, iar obţinerea acestor probe este necesară şi proporţională pentru buna desfăşurare a procesului penal. De asemenea, este posibilă dispunerea percheziţiei domiciliare în scopul conservării urmelor săvârşirii infracţiunii sau prinderii suspectului ori inculpatului, cei trei nefiind nici una, nici alta .

În ceea ce privește caracterul necesar și proporțional al percheziției domiciliare facem câteva precizări:

                Articolul 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului stipulează că:

(1) Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale.

(2) Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acesta este prevăzut de lege şi constituie, într-o societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii, a moralei, a drepturilor şi a libertăţilor altora.

Este evident faptul că percheziţia constituie o ingerinţă a statului în dreptul la inviolabilitatea domiciliului. Pentru a nu contraveni art. 8 din Convenție, această ingerință trebuie să îndeplinească trei condiţii cumulative, și anume:

-să fie prevăzută de lege,

-să vizeze un scop legitim şi

-să fie necesară într-o societate democratică.

Jurisprudența instanței de la Strasbourg relevă faptul că primele două condiții nu comportă prea multe discuții întrucât, în general, instituţia percheziţiei este reglementată  în mod accesibil şi previzibil, iar măsura urmăreşte în cazul concret un scop legitim, ultima condiție – să fie necesară într-o societate democratică – necesită câteva lămuriri în ceea ce privește, în special, existența proporţionalității între ingerinţa şi scopul urmărit.

Astfel, în raport de respectarea condiţiei necesităţii într-o societate democratică, motivele aduse în vederea justificării percheziţiei trebuie să fie „relevante” şi „suficiente” şi să respecte principiul proporţionalităţii.

În primul rând, legislaţia şi practica trebuie să ofere indivizilor garanţii adecvate şi eficiente împotriva abuzurilor, esenţial fiind controlul judiciar anterior sau posterior al legalităţii măsuri.

În al doilea rând, ingerința trebuie să fie proporțională cu scopul urmărit prin prisma următoarelor chestiuni:

• gravitatea faptei în raport de care se realizează ancheta penală;
• circumstanţele eliberării mandatului de percheziţie, în special existenţa la acel moment a altor probe cu privire la existenţa infracţiunii;
• conţinutul şi scopul mandatului, modul de efectuare a percheziției, luându-se în calcul natura locației percheziţionate precum şi măsurile care s-au luat pentru a reduce impactul măsurii la un nivel rezonabil, ţinând cont de posibilele repercusiuni asupra persoanelor afectate de percheziţie.

De asemenea, CEDO a considerat constant că modul de realizare a percheziţiilor este lipsit de proporţionalitate în situația în care MANDATELE DE PERCHEZIŢIE SUNT REDACTATE ÎN TERMENI FOARTE LARGI, neprecizându-se nimic despre FAPTA ANCHETATĂ, locurile care fac obiect al percheziției sau BUNURILE CE TREBUIE RIDICATE, LĂSÂND ASTFEL LA DISCREȚIA NELIMITATĂ A ANCHETATORILOR ASPECTE EXTREM DE IMPORTANTE.

Nu se poate sustine ca, incuviintand si dispunand perchezitia, judecatorul de drepturi si libertati nu asigura decat protectia legii, si anume ca perchezitia este solicitata de un organ competent si in limitele legii. De asemenea, nu se poate aprecia ca problemele violarii art. 100 C. proc. pen si ale Conventiei europene a drepturilor omului ar fi chestiuni de oportunitate, care vizeaza fondul cauzei si care ar fi competenta instantei care solutioneaza propunerea de efectuare a perchezitiei domicliare. Solutia in sensul ca probleme posibilelor violari ale Codului de procedura penala si ale Conventiei europene a drepturilor omului ar fi chestiuni de oportunitate reprezinta o incalcare grava a legii,  nelegalitatea si neconventionalitatea fiind chesiuni de legalitate, iar nu de oportunitate.  Altfel spus, pentru o autoritate publica, respectarea normelor procesuale penale si a drepturilor conventionale este o obligatie din perspectiva legalitatii, iar nu o putere de apreciere pe terenul oportunitatii.

Distinct, nu se poate sustine ca incuvintarea perchezitiei ar presupune exclusiv verificarea competentei organului care solicita aceasta si efectuarea demersului in limitele legii, deoarece o asemenea pozitie nu are niciun fel de temei legal. Niciun text de lege nu limiteaza competenta judecatorului de drepturi si libertati de verificare a legalitatii numai la respectivele aspecte. De altfel, orice act de incalcare voluntara a unei norme juridice imperative reprezinta un abuz,  care are drept efect sicanarea magistratului, deci afectarea independentiei acestuia, al carei garant este Consiliul Superior al Magistraturii, si care nu poate conduce la infaptuirea justiei. Justitia se infaptuieste numai cu respectarea legii, iar nu impotriva legii.

Doamna „magistrat” Zinica n-a inteles nimic din toate acestea!!!!!

1. Dupa atata larma, chiote si vaiete procedural – penale, iata ca, hopaaaaa! cei care au „sifonat” din cazul „Cosma-Pavaleanu-Alexe” instrumentat de vajnicul procuror „Portocala” sunt cu totul altii, si nu Gulianu, Florea si Petre.

DNA – Serviciul Teritorial Ploiesti, in Dosarul nr. 308/P/2015, face o descoperire „epocala”, observand si ei ceea ce mr. (r) SRI Florea Daniel si col. (r) SRI Gulianu Florin scriau, inclusiv catre DNA Bucuresti (avem probe), de doi ani, de li s-a tocit tastatura si li s-a uscat tonerul in imprimanta: ca ei nu au nicio vina in diseminarea de informatii inventata de Marin impotriva lor si ca, mai ales, vinovatii trebuie cautati in alta parte, printre prietenii lui Marin.

Nu pot incheia articolul fara a da un citat din clasicul inca in viata, col. (r) SRI MARIN CONSTANTIN (declaratia de martor din 23.07.2014, ds. nr. 83/P/2014 al DNA Bucuresti): „Eu am colaborat foarte bine cu procurorii Tudose Liviu si Negulescu Mircea, in virtutea atributiilor mele de serviciu si impreuna s-a dezvoltat dosarul de evaziune fiscala si spalare de bani…..” (n. r. – se referea la dosarul familiei Cosma – Pavaleanu Marcel – Razvan Alexe), de care – fie vorba intre noi – s-a ales praful!!!

Marine, esti tare! Ne aducem aminte ca daca iti spunea cineva ceva de rau de procurorul general Tudose luai foc, iar ala de-si da cu parerea iti devenea dusman pe viata! Deh, Marine, mentalitate comunista! Am uitat sa te anuntam ca Lenin a murit si ca, nici cat a trait, sintagma „Cine nu este cu noi este impotriva noastra” nu era valabila!!

Iata ca, ofiterii SRI abuzati de D.N.A ST Ploiesti intocmesc plangeri penale impotriva procurorilor ONEA LUCIAN GABRIEL, RĂILEANU CERASELA, NEGULESCU MIRCEA si ca parte responsabila civilmente  – Direcţia Naţionale Anticorupţie din cadrul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru  compromiterea intereselor justitiei, prev. de art. 277, alin. 1 Cod penal, tortura, prev. de art. 282, alin. 1, lit. c, teza a I-a Cod penal si divulgarea informatiilor secrete de serviciu sau nepublice, prev. de art. 304, alin. 1 si 2 Cod penal.

Va prezentam, in exclusivitate, plangerea penala intocmita de fostul șef la contraspionaj din SRI, col (r) Florin Gulianu impotriva procurorilor de la unitatea de „elita” a DNA ST Ploiesti. Dupa lecturarea plangerii penale, cititorii pot constata abuzurile grave si tortura la care au fost supusi victimele acestor procurori si consideram ca organigrama SECŢIEI PENTRU INVESTIGAREA INFRACŢIUNILOR DIN JUSTIŢIE trebuie suplimentata urgent cu procurori competenti pentru a face fata zecilor de mii de astfel de abuzuri si a curata justitia de astfel de „caractere” securiste. (Cristina T.).

Catre,

PARCHETUL DE PE LANGA INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

SECŢIEI PENTRU INVESTIGAREA INFRACŢIUNILOR DIN JUSTIŢIE

Subsemnatul GULIANU FLORIN, CNP ________, domiciliat in Ploiesti, str. ____, jud. Prahova, legitimat cu CI seria __, nr. ___ in temeiul art. 288 si art. 289 Cod procedura penala formulez urmatoarea

PLANGERE PENALA

Impotriva unor fosti sau actuali magistrati, respectiv:

• Procuror ONEA LUCIAN GABRIEL– fost procuror şef al Serviciul Teritorial Ploieşti al Direcţiei Naţionale Anticorupţie din cadrul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

si

• Procuror RĂILEANU CERASELA, procuror de caz în dosarul nr. 150/P/2014 al Serviciului Teritorial Ploieşti al Direcţiei Naţionale Anticorupţie din cadrul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

si

• Procuror NEGULESCU MIRCEA fost la Serviciului Teritorial Ploieşti al Direcţiei Naţionale Anticorupţie din cadrul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

si

• directorilor / redactorilor / jurnaliştilor publicaţiilor mass-media audio-vizuale şi scrise precizate in plangere

si

• Introducerea in cauza ca parte responsabila civilmente a Direcţiei Naţionale Anticorupţie din cadrul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,

Pentru savarsirea urmatoarelor infractiuni:

1. Compromiterea intereselor justitiei, prev. de art. 277, alin. 1 Cod penal,
2. Tortura, prev. de art. 282, alin. 1, lit. c, teza a I-a Cod penal.
3. Divulgarea informatiilor secrete de serviciu sau nepublice, prev. de art. 304, alin. 1 si 2 Cod penal

ÎN FAPT :

În data de 27.01.2016, subsemnatul GULIANU FLORIN, col. (r) al Serviciului Roman de Informatii si fostul meu coleg de la SRI, mr. (r) DANIEL FLOREA, domiciliat în ____, jud. Prahova, legitimat cu CI seria ___ nr___, am făcut obiectul unor proceduri judiciare, respectiv o suită de percheziții care au fost efectuate de către DNA ST Ploiești la domiciliul meu și al familiei mele din Ploiesti, B-dul Republicii (de unde, de rusine, m-am mutat intre timp) si la domiciliile lui FLOREA DANIEL si al sotiei sale, FLOREA MALINA, ofiter activ al Serviciului Roman de Informatii (calitate care impunea un mandat emis de un magistrat militar), din Ploiesti si din localitatea ___-Prahova dar și la alte locuințe aparținând rudelor acestuia.

Procedurile de percheziție domiciliară au fost efectuate în dosarul penal nr. 150/P/2014 al acestei structuri de parchet în care, in acel moment, nu aveam nicio calitate procesual penala, ulterior fiind audiat o singura data in calitatea de martor.

In dimineata zilei respective (sau, posibil, cu o seara inainte), au fost divulgate fara drept, informatii confidentiale privind data, timpul, locul, modul sau mijloacele prin care urmeaza sa se administreze o proba.

Au fost scurse informatii confidentiale din ancheta penala catre publicatii „de casa” ale DNA, in afara cadrului legal:

–          Agenţia de presă AGERPRES Bucureşti

• Ştiri pe surse.ro
• Libertatea
• Digi 24
• România Liberă, etc.

Toate publicațiile, ignorand prev. art. 304, alin. 2 Cod penal, au titrat că se efectuează percheziții la fosti ofiteri SRI, angajati ai Politiei Locale Ploiesti, într-un dosar penal în care se fac cercetări cu privire la infracțiunea de șantaj, niciuna nemenționând că persoanele perchezitionate nu aveau calitatea de suspecti sau inculpati, noi fiind ulterior perchezitiei citati ca martori în caz, dar din prezentarea știrii de presă rezulta că eu si colegul meu eram suspecti într-o cauză penală. Imaginea publică a avut serios de suferit, întrucât eram cunoscuti tocmai pentru spiritul justițiar si respectarea cu sfințenie a legii, fiind asimilat drept avertizori publici și nu prezumtivi infractori.

Trebuie precizat că, în cadrul DNA, funcționează un Birou de informare și relații publice care asigură legătura cu publicul și cu instituțiile media, astfel că activitatea de comunicare este unitară, instituţională şi nu haotică şi arbitrară.

Printre principiile clamate că ar fundamenta activitatea de comunicare a Direcției Naționale Anticoruptie se regăsesc respectarea drepturilor persoanelor implicate în cauză. Acest principiu a fost respectat de DNA în Comunicatul oficial nr. 58/VIII/3 postat pe site-ul instituţiei pe data de 27.01.2016 la ora 10,00, referitor la derularea procedurilor de percheziție domiciliară precizate anterior.

       Vă rog să observaţi că în conţinutul acestuia:

• Nu sunt nominalizate persoanele percheziţionate;
• Nu se face referire la vreo fostă sau actuală funcţie a noastra (ofiţeri SRI, poliţişti locali etc.);
• Nu este precizată infracţiunea pentru care s-a impus efectuarea percheziţiilor;
• Nu este menţionată calitatea procesual penală a noastra (făptuitori, suspecţi, martori etc.)
• Nu se evidenţiază nici un alt element (detaliu suplimentar) din cele regăsite în articolele / reportajele instituţiilor media care au transmis ştirea în intervalul orar 07,00 – 10,00 din dimineaţa zilei de 27.01.2016.

Asa cum am invederat mai sus, despre aceste proceduri de percheziție domiciliară au informat publicul larg, în dimineața zilei de 27.01.2016, mai multe organizații media.

Cu toate acestea, articolele publicate la orele: 08,00 (AGERPRES), 08,16 (LIBERTATEA, DIGI 24, PRO TV), invocă surse neoficiale sau indica „potrivit unor surse judiciare”, – făcând precizări suplimentare, de detaliu, care nu se găsesc în comunicatul DNA.

Comunicatul oficial al DNA de la ora 10,00 are urmatorul continut: ”Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție comise în cursul anului 2015.

       În cursul zilei de 27 ianuarie 2016, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 4 locații, situate în județul Prahova, reprezentând domiciliile unor persoane fizice.

       În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

       Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”.

În aceste condiții, stirile furnizate către public de aceste organizații media au avut la bază date şi informaţii confidenţiale, comunicate de procurorii de caz în afara cadrului  legal.

Pe  data de 02.02.2016, FLOREA DANIEL a sesizat pentru prima dată CNA cu privire la faptul că la matinalul zilei de 28.01.2016, ora 07,00, Televiziunea Digi 24 ne-a prezentat ca pe doi infractori care urmeaza sa fie audiati pentru“șantajarea unui important om de afaceri din Prahova”.

Nota bene: La ora 7,00, o perchezitie nici nu incepuse, respectiv cea de la domiciliul meu, GULIANU FLORIN, care a inceput, conform Procesului-verbal, la 07,03.

FLOREA DANIEL a solicitat CNA să ia măsurile legale față de postul nominalizat, însă a primit un răspuns scris din care rezultă că angajații instuției, din cadrul Direcției pentru Monitorizare, au întocmit un raport finalizat pe data de 12.02.2016, în care faceau, probabil, trimitere la cele semnalate de acesta, dar, așa cum rezultă din răspunsul furnizat de aceiași instituție, din cauze ce ar ține strict de membrii CNA, dar și pentru că au mijloace tehnice limitate, nu s-a putut lua nicio măsură legală chiar dacă eram în drept să fim apărati de instituția de stat care are ca scop principal exact sancționarea unor astfel de derapaje (“având în vedere numărul mare de sesizări primite la CNA., ţinând seama de faptul că instituția dispune de un aparat tehnic subdimensionat, rapoartele de monitorizare întocmite ca urmare a unor sesizări / autosesizări au fost puse pe ordinea de zi a şedinţelor CNA, în funcţie de dificultatea, complexitatea, volumul lucrărilor documentare şi de urgenţa solicitării”).

Articolele, în conţinutul lor mincinos, contrar realităţii, au creat tensiuni în viaţa noastra privată, au produs o stare de alarmare sotiilor si celor patru copii (o fata GULIANU FLORIN, 3 fete FLOREA DANIEL), a părinţilor nostri, rudelor și cercului de prieteni si cunoștințe.

Faptele procurorului ONEA LUCIAN GABRIEL – la data faptelor procuror şef al Serviciul Teritorial Ploieşti al Direcţiei Naţionale Anticorupţie din cadrul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie si ale procurorului RĂILEANU CERASELA, procuror de caz în dosarul nr. 150/P/2014 al Serviciului Teritorial Ploieşti al Direcţiei Naţionale Anticorupţie din cadrul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de a divulga / disemina informaţii confidenţiale, nedestinate publicităţii, dintr-o cauză penală aflată în lucru, în faza de urmărire penală, la o unitate de procuratură (S. T. Ploieşti a DNA), respectiv, după caz, de a publica în mass-media articole defăimătoare la adresa mea si a fostului meu coleg, au generat cu evidenţă, fără putinţă de tăgadă, o alterare gravă a relaţiilor mele interpersonale private cu prietenii / cunoştinţele şi a copiiilor mei cu colegii de şcoală şi cu învăţătorii / profesorii, plasându-i într-o postură de umilinţă, fiind obligaţi a răspunde / explica la întrebări stânjenitoare cu privire la motivul percheziţiei care avusese loc la ei acasă şi la infracţiunile presupus a fi fost comise de taţii lor.

În fine, conţinutul neadevărat al articolelor de presă (contrar realităţii faptice şi a celor reţinute în dosarul penal nr. 150/P/2014, în ale cărui acte procedurale nu se invocă nicăieri – nici măcar la nivel de suspiciune – că subsemnatul GULIANU FLORIN aș fi săvârşit vreo infracţiune, cu atât mai puţin să se facă vreo încadrare juridică a presupuselor fapte în complicitate la şantaj, aşa cum au tritat cu rea credinţă publicaţiile nominalizate), au aruncat o lumină nefavorabilă, negativă asupra propriei mele persoane în viaţa privată cotidiană, trebuind să dau explicaţii, să motivez, să mă disculp, să imi liniştesc părinţii, rudele / prietenii.

Deoarece, ca persoana vatamata, inteleg sa ma constitui parte civila in prezenta cauza in temeiul art. 20 Cod procedura penala, consider, în acord cu legislaţia incidentă în domeniu şi cu întreaga practică şi literatură de specialitate în latura civila a procesului penal, că – pentru lezarea onoarei, demnităţii şi reputaţiei noastre – faptele procurorilor DNA, in secundar ale directorilor / redactorilor / jurnaliştilor publicaţiilor mass-media audio-vizuale şi scrise precizate, sunt integral de natură a atrage obligarea la repararea preudiciului moral cauzat.

Astfel, făcând o sinteză a art. 12 din Declarația universală a drepturilor omului, art. 17 din Pactul universal cu privire la drepturile civile și politice, art. 8 din Convenția europeană a drepturilor omului (CEDO), art. 26, art. 27, art. art. 28, art. 29 și art. 30 din Constituția României, conchidem că orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale și nimeni nu va putea fi supus vreunor imixtiuni arbitrare sau ilegale în viaţa particulară.

1. CU PRIVIRE LA „VIAȚA PRIVATĂ”

Dreptul la viaţă privată („privacy” pentru anglofoni) este unul dintre drepturile fundamentale ale omului, aşa cum au fost ele statuate prin convenţii internaţionale, în special prin Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 1948. Conceptul a fost explicat, mai întâi, ca “dreptul de a fi lasat în pace”, însă el a evoluat până în zilele noastre într-un concept mai larg, care ar putea fi definit prozaic ca dreptul unei persoane fizice de a decide câtă informaţie personală să divulge, cui şi pentru ce anume.

Pe de altă parte, pornind de la jurisprudența Curții europene a Drepturilor Omului, prin prisma unor hotărîri (Van Oosterwijk c. Belgia; Schüssel c. Austriei; Von Hannover c. Germaniei; Petrina c. României), s-a adus următoarea interpretare a noţiunii: dreptul la respectarea vieţii private este dreptul la intimitate, dreptul de a trăi așa cum dorești, protejat de publicitate. Noţiunea de viaţă privată cuprinde elemente care se raportează la identitatea unei persoane, precum numele, fotografia, integritatea fizică şi morală ale acesteia. Garanţia oferită la art. 8 din Convenţie este destinată, în esenţă, pentru a asigura dezvoltarea, fără ingerinţe externe, a personalităţii fiecărui individ în raport cu semenii săi.    

       Pentru a nu crea confuzii, urmează să menționez că art. 8 din CEDO (care garantează dreptul la viața intimă) are un caracter orizontal, semnificând că acesta protejează individul nu doar de ingerințele arbitrare ale autorităților publice (în cazul nostru DNA), statele urmând a fi considerate responsabile și de încălcările venite din partea persoanelor private (în cazul nostru publicaţiile scrise / electronice şi posturile TV). Astfel, statele pot adopta unele măsuri care vizează respectarea vieţii private chiar şi în ceea ce priveşte relaţiile dintre indivizi. Acest lucru este valabil şi pentru protejarea dreptului la imagine împotriva abuzurilor din partea terţilor (decizia în cauza Schüssel c. Austriei, nr. 42409/98 din 21 februarie 2002).

Atunci cînd persoana doreşte să răspândească o informaţie, statul nu poate dicta sau critica forma în care această informaţie este răspîndită. Totuși, în pofida „rolului iminent” jucat de presă într-un stat de drept, aceasta trebuie să respecte anumite limite, în procesul de acumulare şi răspîndire a informaţiei, ea trebuind să respecte obligaţiile profesionale. Presa are un rol preeminent în informarea publicului asupra problemelor de interes public şi trebuie să aibă o anume libertate de decizie atunci cînd comentează unele chestiuni de interes politic sau public. Cele expuse se referă şi la chestiunile funcţionării justiţiei, instituţie care este esenţială pentru orice societate democratică.   Prin urmare, faptul că persoana dispune de o anumită notorietate nu presupune o ingerință absolută în viața intimă a acesteia. Dacă în circumstanţe speciale, dreptul publicului de a fi informat poate privi chiar aspecte din viaţa privată a persoanelor publice, în special atunci când este vorba despre personalităţi publice, acest lucru nu este valabil, chiar dacă persoanele vizate se bucură de o anumită notorietate, în cazul în care fotografiile publicate şi comentariile care le însoţesc se raportează exclusiv la detalii din viaţa lor privată sau au ca unic scop satisfacerea curiozităţii publicului în această privinţă. În acest ultim caz, libertatea de exprimare impune o interpretare mai strictă. Se va reţine că art. 10 al Convenţiei nu garantează o libertate de exprimare nelimitată chiar şi în ceea ce priveşte relatările presei cu privire la interes public deosebit. Exercitarea acestei libertăţi presupune obligaţii şi responsabilităţi, care, conform par. 2 al art. 10 din Convenţie, se aplică presei. Aceste obligaţii şi responsabilităţi pot avea însemnătate cînd există o întrebare cu privire la atacul asupra reputaţiei unor persoane private şi subminarea drepturilor altor persoane (cauza Goodwin împotriva Regatului Unit, 28957/95 din 27.03.1996).

În aceeaşi problemă a conţinutului dreptului la ‘’viaţă privată’’, Comisia Europeana a Drepturilor Omului, în Raportul asupra Cauzei Van OOSTERVIJK c. Belgia s-a pronunţat astfel: ‘’dreptul la respectarea vieţii private este dreptul de a trăi atât cât vrei la adapost de privirile celor străini.Aceasta cuprinde, într-o anumită măsură, dreptul de a stabili şi de a întreţine relaţii cu alte fiinţe umane, cu deosebire în domeniul afectiv, pentru dezvoltarea şi realizarea propriei personalităţi.

Având în vedere toate aceste elemente, cu menţiunea că acestora li s-ar putea adăuga şi altele, se poate concluziona că noţiunea de ‘’viaţă privată’’ este un concept sintetic care înglobează în conţinutul său tot ce ţine de viaţa privată a persoanei, de individualitatea sa, de ceea ce exprimă individualitatea şi libertatea cuiva. În considerarea conţinutului noţiunii de viaţă privată, nu trebuie omise şi elemente subiective. În cazul anumitor categorii de indivizi, dreptul la protecţia vieţii private tinde să se atenueze, iar în cazul altora situaţia este contrară. De exemplu, viaţa privată a unui actor sau a unui politician este prin natura profesiei şi prin propria voinţa mai limitata decât viaţa privată a unui individ oarecare (aşa cum, evident, suntem noi, subsemnaţii).

Prin prisma specificului fiecărui individ,dreptul la viaţa privată se prezintă a fi o facultate de autodeterminare individuală, viaţa privată fiind chemată să câştige întinderea pe care i-o dau toate expresiile de libertate şi linişte personală.

1. CU PRIVIRE LA CRITERIILE DETERMINĂRII INGERINŢEI ÎN VIAŢA PRIVATĂ, ALE LEZĂRII DEMNITĂŢII, ONOAREI ŞI REPUTAŢIEI

Consider că, la determinarea existenței unei ingerințe în viața intimă, instanțele naționale urmează să pornească şi de la câteva criterii obiective.

       Criteriul notorietatăţii persoanei care invocă încălcarea vieții private, privinţă în care este necesar să se facă distincţie între persoanele de drept privat (aşa cum suntem noi) şi persoanele care acţionează într-un context public, în calitate de personalităţi politice sau persoane publice (nefiind, în nicio situaţie cazul nostrum, cu atât mai mult cu cât nu am fost funcţionari publici, ci ofiţeri într-un serviciu secret de informaţii). Astfel, în vreme ce o persoană de drept privat necunoscută publicului poate pretinde o protecţie deosebită a dreptului său la viaţa privată, acest lucru nu este valabil şi pentru persoanele publice. Dacă, în primul caz, rolul presei corespunde funcţiei sale de „câine de pază” care are sarcina, în cadrul unei democraţii, să comunice idei şi informaţii privind probleme de interes public, acest rol pare mai puţin important în al doilea caz. Acest lucru nu este valabil, chiar dacă persoanele vizate se bucură de o anumită notorietate, în cazul în care fotografiile publicate şi comentariile care le însoţesc se raportează exclusiv la detalii din viaţa lor privată sau au ca unic scop satisfacerea curiozităţii publicului în această privinţă. În acest ultim caz, libertatea de exprimare impune o interpretare mai strictă.

       Criteriul comportamentul persoanei în cauză înainte de publicarea reportajului sau faptul că şi informaţiile aferente acesteia nu au făcut obiectul unei publicări anterioare reprezintă, de asemenea, elemente care trebuie să fie luate în considerare.

       Criteriul conţinutului, formei şi repercusiunilor publicării care se referă la modul în care sunt publicate fotografia sau reportajul şi maniera în care persoana / persoanle în cauză este / sunt prezentată/te în fotografie sau reportaj şi care pot, de asemenea, să fie luate în considerare. Amploarea difuzării reportajului şi a fotografiei poate fi, de asemenea, importantă, în funcţie de ce tip de ziar este vorba, cu tiraj naţional sau local, important sau puţin important.

III. CU PRIVIRE LA LEZAREA ONOAREI, DEMNITĂŢII ŞI REPUTAŢIEI

Încep prin a vă preciza că subsemnatul nu am fost niciodată condamnat la vreo pedeapsă penală, de nicio natură şi în nicio modalitate de executare.

       Nu am detinut, niciodata, vreo funcţie publica de conducere a vreunei autorităţi locale sau centrale în niciuna din puterile statului (legislativă, executivă, judecătorească) şi nici judiciară/de aplicare a legii.

       Nu am fost membru ai vreunei influente, violente sau periculoase grupări infractionale de crimă organizată sau de tip mafiot.

       Nu sunt implicat politic, nefiind membru al vreunei formaţiuni politice.

       Mi-am desfăşurat activitatea doar în slujba statului român.

       Împrejurarea că am avut curajul şi probitatea morală şi profesională să informez conducerea SRI asupra derapajelor instituţionale ale unor directori, prim-adjunct, generali si ofiţeri cu grad superior din instituţie, să sesizez DNA – structura centrala (ds. nr. 83/P/2014, 84/P/2014, 109/P/2014 si 125/P/2014), Preşedinţia României, Comisia permanentă comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI, Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii, precum şi alte instituţii publice ale statului român cu atribuţii în domeniu, despre abuzurile şi faptele grave de corupţie săvârşite de aceleaşi cadre militare, în complicitate cu magistraţi, oameni politici, de afaceri etc., nu justifică atacurile la adresa mea nici din partea DNA, şi nici ale presei aservite intereselor SRI-DNA.

Lezarea vieţii mele private a avut loc cu evidenţă, asta deoarece presa nu avea niciun interes legitim să mă expună în termeni negativi, în condiţiile în care nici chiar DNA nu a făcut-o în comunicatul oficial.

Vă rugăm a constata că articolele – conţinând informaţii false în mod tendenţios, cu rea credinţă – nu au fost absolut deloc justificate de un ‘’scop legitim’’ şi nici nu a existat o ‘’relaţie rezonabilă de proporţionalitate’’ între mijloacele folosite de instituţiile private media şi scopul urmărit (acesta fiind doar „goana după senzaţional”, fără a fi efectuate minime verificări).

Concomitent, în aceeaşi ordine de idei, în ceea ce priveşte pe procurorii DNA nominalizaţi şi pe DNA ca instituţie publică, persoană juridică în subordinea Procurorului general al PÎCCJ, vă învederez că a existat, fără dubii, la instigarea procurorului NEGULESCU MIRCEA, alias „Portocală” (aşa cum voi explica şi demonstra în faţa dumneavoastră), intenţia de compromitere şi intimidare a mea – toţi cei incriminaţi de la DNA Ploieşti divulgând ilegal – în afara cadrului oficial – informaţii despre un proces penal în faza de urmărire penală, respectiv despre acte procesual penale care fac parte dintro anchetă confidenţială, aflată atunci în curs, dar care nu mă privea pe mine.

Că totul a fost o „făcătură” (rog a mi se scuza expresia neacademică, dar aceasta se potriveşte perfect situaţiei!), este dovedit de:

• împrejurarea că la percheziţiile domiciliare din data de 27.01.2016, la proprietățile familiei mele, nu s-a găsit nimic,
• la audierea ca martor nu am fost întrebat nimic despre vreun şantaj şi nici complicitatea mult trâmbiţată la acesta,
• finalmente am fost şi am rămas martor (şi aceasta o calitate procesual-penală forţată, controversată, deoarece nu aveam nici cele mai elementare date / informaţii despre ceea ce se imputa inculpaţilor trimişi în judecată, în viaţa reală necunoscând persoanele pretins şantajate de aceştia), nefiind trimis în judecată. Se poate verifica, chiar de către dv., în dosarele Tribunalului Prahova cu 7700/105/2016 (inclusiv cele cu acelaşi număr cu marcarea a1, a2, a3, a4);
• dosarul, in partea ce ma priveste pe mine si pe mr. (r) FLOREA DANIEL, a fost disjuns si declinat la DNA – structura centrala, Serviciul pentru combaterea infractiunilor savarsite de militari.

1. CU PRIVIRE LA LEZAREA STĂRII DE SĂNĂTATE FIZICE ŞI MENTALE

Agresiunea psihică violentă la care am fost supus complet pe nedrept, atât prin virulenţa, falsitatea aspectelor prezentate în conţinutul mesajelor, injusteţea demersului transmisiilor reportajelor mass-media , cât şi prin percheziţia propriu-zisă din 27.01.2016,  s-au aflat în raport direct de cauzalitate cu decompensarea mea psiho-emotivă si a sistemului imunitar – cu atât mai mult cu cât am ferma convingere a nevinovăţiei mele precum şi, asociat, reprezentarea că este un act infam de răzbunare a tandemului instituţiilor SRI şi DNA către care am îndreptat numeroase plângeri, cereri, reclamaţii şi petiţii întemeiate, argumentate şi probate.

Au urmat, subsecvent primelor articole/reportaje denigratoare şi defăimătoare, îndelungi perioade de internări pentru depresii, grave afecţiuni cardio-vasculare cu care sunt, în evidenţa şi tratamentul  Sectiei de Cardiologie a Spitalului Clinic de Urgenta „Prof. univ. dr. Agrippa Ionescu” din reteaua sanitara a Servicului Roman de Informatii, încă din anul 2005 (în anul 2014 Comisia medico-legală declarându-mă APT LIMITAT), am dezvoltat complicaţii medico – chirurgicale si oncologice (melanom malign).

Potrivit art. 1381 Cod civil, dreptul la reparaţie se naşte din chiar ziua producerii oricărui prejudiciu.

Constituie prejudiciu, în sensul celor de mai sus şi vătămarea sănătăţii unei personae. Prejudiciile corporale sunt cele cauzate prin încălcarea drepturilor personale nepatrimoniale, cum ar fi dreptul la viaţă, dreptul la sănătate, dreptul la integritate corporală şi, în general, acele drepturi care definesc personalitatea persoanei fizice

Repararea prejudiciului patrimonial cauzat prin vătămarea stării de sănătate a persoanei, este „o formă distinctă a reparării prejudiciului, care nu comportă distincţie între pierderea suferită şi beneficiul nerealizat şi, care, este menită să înlăture sau să compenseze efectele negative produse de faptele ilicite îndreptate împotriva vieţii, integrităţii corporale sau sănătăţii persoanei.  În cazul vătămării sănătăţii, stabilirea prejudiciilor se analizează în funcţie după cum: – vătămarea sănătăţii nu a avut consecinţe de durată; – vătămarea sănătăţii a avut drept consecinţe pierderea ori reducerea capacităţii de muncă. Prejudiciul nepatrimonial poate avea în vedere durerile fizice, cele psihice, atingerea adusă onoarei şi reputaţiei.

Daune morale constau, astfel, în durerile psihice numite „prettium doloris”. Suferințele psihice determinate de faptele ilicite ale pârâţilorau fost subsecvente îmbolnăvirii mele, repararea acestora numindu-se „prettium affectionis”.

Ca și concluzie cu privire la prejudiciile psihologice, putem afirma că acest domeniu este unul de graniță, între drept civil și psihologie. Nu putem fi surprinși că SPT a devenit una dintre cele mai comune boli în litigiile civile, dacă nu în sistemul nostru judiciar, atunci în mod clar în cel din străinătate. Observăm de asemenea că tendința generală a legiuitorului, național sau european, este de a obiectiviza evaluarea daunelor nepatrimoniale, de a le lăsa în sarcina legii și nu a judecătorului. La nivelul comunității europene se încearcă stabilirea unei poziții comune asupra rolului medicului expert în stabilirea cuantumului daunelor, dar și asupra a ceea ce poate însemna expertiza din punctul de vedere economic sau financiar asupra victimei.

Convenția Europeană permite CEDO să acorde despăgubiri, în baza criteriului satisfacției echitabile (jus satisfaction), atunci când dreptul intern al Statului Membru care a încălcat Convenția nu oferă o compensație deplină. De asemenea, CEDO acordă despăgubiri doar în cazul în care acestea au fost cerute, oferindu-le sub trei capele: cheltuieli, prejudiciu patrimonial și prejudiciu nepatrimonial.

Abordarea fundamentală a Curții este de a acorda aceste despăgubiri având în vedere ceea ce este echitabil sau nu. Autorul Reid a analizat sumele acordate de Curte și a ajuns la următoarea concluzie: „Curtea nu s-a dovedit a fi prea generoasă în abordarea sa de a acorda despăgubiri sub niciunul din cele trei capele. Accentul Curții nu este de a institui un mecanism pentru îmbogățirea petiționarii care și-au demonstrat cauza, ci de a pune accent pe rolul său de a face constatări publice și obligatorii a încălcărilor drepturilor omului”. De asemenea, autorul Robin White afirmă faptul că „obiectivul fundamental al Convenției este de a schimba comportamentul Statelor, nu de a oferi remedii petiționarilor care sunt victime ale acestor violări. Acesta este doar un scop secundar.”

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în cauza Tolstoy Miloslovsky c. Regatul Unit, că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor social ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora.

Într-o speță soluționată de Judecătoria Reșița, instanța a statuat că singura concluzie în acord cu practica CEDO, care a făcut o serie de aprecieri notabile în ceea ce privește proba prejudiciului moral, este în sensul că proba faptei ilicite este suficientă, urmând ca prejudiciul și raportul de cauzalitate să fie prezumate, instanțele urmând să deducă producerea prejudiciului moral din simpla existență a faptei ilicite.

În același sens s-a pronunțat și Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în dosarul nr. 443/28/2007, stabilind că proba faptei ilicite este suficientă, urmând ca prejudiciul și raportul de cauzalitate să fie prezumate din simpla existență a faptei ilicite. Soluție pe care, deși o putem considera atipică în raportul cu regimul general al răspunderii, aparent este una justificată, căci, dat fiind caracterul subiectiv, intern, al prejudiciului moral, proba sa directă este practic imposibilă.

În legatură cu natura daunelor morale, așa cum se desprinde din literatura juridică și din practica judiciară, acestea, în principiu, nu se concretizează într-o stare de fapt, ci se mențin la nivelul trăirilor psihice, iar evaluarea acestora, chiar și atunci când existența lor este evidentă, de regulă nu se poate face prin folosirea unor criterii obiective, dauna morală fiind extranee realităților materiale. Întinderea daunelor morale nu poate fi determinată decât prin aprecieri, desigur, nu arbitrar și nu prin operare cu criterii precise, ci doar pe baza unor aprecieri subiective în care rolul hotărâtor îl are posibilitatea de orientare a instanței în cunoașterea sufletului uman și a reacțiilor sale.

În ceea ce privește despăgubirile pentru repararea prejudiciilor morale, acestea sunt dificil de stabilit, iar în absența unor probe materiale, judecătorul este singurul care are obligația de a aprecia și stabili o sumă globală. Cât privește întinderea prejudiciului, este evident că acesta nu poate fi cuantificat potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât în funcție de împrejurări concrete ale speței, statuând în echitate, instanța urmează să acorde despăgubiri.

       Actele normative încălcate de procurorul de caz şi cel ierarhic superior, şef al serviciului teritorial din DNA, precum şi de DNA, ca instituţie publică-persoană juridică, în calitate de comitent pentru faptele prepuşilor, prin divulgarea, în afara cadrului legal şi neconforme adevărului, a informaţiilor privind actele de urmărire penală în dosarul nr. 150 / P / 2014, sunt:

Legea nr. 303 / 2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor:

– art. 4. – (1) Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremaţia legii, să respecte drepturile şi libertăţile persoanelor, precum şi egalitatea lor în faţa legii şi să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanţilor la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora, să respecte Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor şi să participe la formarea profesională continuă.

Codul deontologic al judecatorilor si procurorilor aprobat prin Hotărârea nr. 328 din 24 august 2005 a Consiliului Superior al Magistraturii:

– art. 8 – Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi să respecte egalitatea cetăţenilor în faţa legii, asigurându-le un tratament juridic nediscriminatoriu, să respecte şi să apere demnitatea, integritatea fizică şi morală a tuturor persoanelor care participă, în orice calitate, la procedurile judiciare.

– art. 12 – Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi să-şi îndeplinească cu competenţă şi corectitudine îndatoririle profesionale, să respecte îndatoririle cu caracter administrativ stabilite prin legi, regulamente şi ordine de serviciu.

– art. 15 – (1) Judecătorii şi procurorii au obligaţia de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei informaţiile pe care le-au obţinut în această calitate.

(2) În cazul în care, potrivit legii, lucrările au un caracter confidenţial, judecătorii şi procurorii sunt obligaţi să păstreze materialele respective în incinta instanţei sau a parchetului şi să nu permită consultarea lor decât în cadrul prevăzut de lege şi de regulament.

– art. 16 – (1) În exercitarea funcţiilor lor de conducere judecătorii şi procurorii trebuie să se preocupe de organizarea activităţii personalului, să manifeste iniţiativă şi responsabilitate. În luarea deciziilor ei trebuie să acorde prioritate intereselor instanţelor şi parchetelor, precum şi bunei administrări a justiţiei.

Regulamentul de ordine interioară al parchetelor aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 2632/C/2014, modificat prin  Ordinul Ministerului Justiției nr. 1650/C / 2015 şi Ordinul Ministerului Justiției nr. 3624 / C /2016:

– art. 9 Atribuţiile generale ale personalului cu funcţii de conducere – (1) Procurorii, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, personalul auxiliar de specialitate şi celelalte categorii de personal din cadrul Ministerului Public cu funcţii de conducere coordonează şi verifică activitatea personalului din subordine, conform atribuţiilor prevăzute de lege, regulamente, ordine ale procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi ordine ale Ministrului Justiţiei.

(2) Personalul de la alin. (1) răspunde pentru îndeplinirea atribuţiilor specifice funcţiei de conducere deţinute.

Regulamentul de ordine interioară al Direcţiei Naţionale Anticorupţie din 15.05.2015, aprobat prin Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 1643/2015:

– art. 79 – Procurorul şef al serviciului teritorial are următoarele atribuţii:

1. a)coordonează şi controlează activitatea personalului din serviciu, luând sau, după caz, propunând conducerii Direcţiei Naţionale Anticorupţie măsurile care se impun;
2. b)organizează, coordonează sau exercită controlul asupra activităţii de urmărire penală desfăşurate de procurori şi de ofiţeri de poliţie judiciară;
3. n)verifică modul de păstrare a secretului profesional şi a confidenţialităţii lucrărilor;

– art. 81, alin. 2 – Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au următoarele atribuţii generale:

f) să asigure securitatea dosarelor penale şi a celorlalte lucrări, precum şi confidenţialitatea acestora, potrivit legii.

Ca persoana vatamata inteleg ca, inca din aceasta faza, sa ma constitui parte civila, cuantumul pretentiilor urmand a fi comunicat la audierea in aceasta calitate.

Mijloace de probă: comunicatul DNA nr. 58/VIII/3 din 27.01.2016, extrase din știrile defăimătoare ale trusturilor de presă indicate, știri și articole publicate de alte trusturi de presă, actele procesual-penale din ds. nr. 150/P/2014 al DNA – ST Ploiesti, martori.

Articolul EXCLUSIV/Fost șef la contraspionaj din SRI depune plangere penala impotriva procurorilor de la unitatea de “elita” a DNA din Ploiesti apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.