Eveniment
EXCLUSIV/INTERVIU CU GABRIEL OPREA, PREȘEDINTELE UNPR/”Trebuie să ne întoarcem la valorile fundamentale, care ne definesc pe noi, ca națiune”
„Cine bate palma cu Oprea și UNPR are garanția respectării cuvântului dat”

Ziarul Incisiv de Prahova a reusit sa obtina, in exclusivitate, un interviu bomba cu presedintele UNPR, Gabriel Oprea:
C.T: Domnule general, campania electorală pentru alegerea membrilor Parlamentului European este pe ultima sută de metri. Cu ce vine UNPR, partidul pe care îl conduceți, în aceste alegeri?
G.O: UNPR deschide lista pentru europarlamentare cu doi patrioți care, de-a lungul timpului, au făcut fericiți milioane de români, prin performanțele lor profesionale: Ilie Năstase, primul număr 1 mondial din istoria AFP și Anghel Iordănescu, antrenorul secolului 20, adevărați ambasadori ai României care au urmat drapelul național pe cele mai înalte culmi.
Colegii care alcătuiesc lista partidului pentru aceste alegeri sunt oameni din toate domeniile profesionale, care, mai presus de orice, își iubesc țara vor să pună umărul pentru ca românii să trăiască mai bine să să fie respectați.
Este foarte important ca cei care vor merge la Bruxelles ca parlamentari europeni, să facă echipă, indiferent de partidul din care provin și de adversitățile politice din țară. Trebuie să aibă un scop comun: să reprezinte România și să-i apere interesele.
C.T: Cum priviți modul în care acționează unii europarlamentari români la Bruxelles, practic, împotriva României? Pentru că, din păcate, imaginea aceasta este…
G.O: Scandalurile politice din România nu trebuie exportate la Bruxelles. În toată activitatea sa, UNPR a pus pe primul plan românii, bunăstarea lor, asigurarea unui echilibru politic, social și economic. Toți colegii noștri sunt oameni de echipă pentru că importantă e România. Nu contează că în țară suntem de stânga sau de dreapta, că există simpatii sau adversități politice. În Parlamentul European, trebuie să vorbim aceeași limbă, la propriu și la figurat, să fim o echipă. Trebuie să fim o singură voce, când vine vorba de apărarea dreptului câștigat de români de a fi cetățeni europeni, de a fi tratați egal cu toți ceilalți cetățeni ai Uniunii, respectați sub toate aspectele pe care le implică acest drept și promovați intens, ca valori naționale și individuale. Trebuie să exportăm valoare și să importăm bunăstare și evoluție.
C.T: În urmă cu trei ani demisionați de la conducerea UNPR. Cum se poziționează partidul astăzi, după o perioadă în care a trecut prin diverse transformări?
G.O: În urmă cu trei ani, am devenit țintă politică, pentru că partidul ajunsese la 12 procente, peste 500.000 de membri și ne propuneam atunci să ajungem să fim 1 milion, iar eu aveam 32 de procente încredere. Fusesem ministrul apărării, ministru de interne, vicepremier pentru securitate națională și, în 2015, premier interimar. Avântul nostru politic i-a deranjat pe mulți. Modul în care a fost stopat acest avânt a fost unul lipsit de onoare și se situează în afara oricărui joc politic permis în orice societate democratică în care statul de drept este funcțional.
Mi s-au construit dosare politice, nevinovat fiind. Am sprijinit întotdeauna justiția, din convingerea că un stat puternic nu poate exista fără o justiție puternică. Dar, pentru sănătatea sistemului democratic, pentru un stat de drept care își protejează cetățenii și le respectă drepturile instituite de Constituție și de legile țării, este obligatoriu ca justiția să fie dreaptă, nu abuzivă.
In momentul in care Victor Ponta a decis sa demisioneze din fruntea guvernului performant pe care l-a condus, am demisionat odata cu el. Desi eu il sfatuisem sa nu faca acest gest, tocmai pentru ca activitatea guvernului sau era apreciata de romani.
Dupa ce mi s-au facut dosare, am ales să plec din fruntea UNPR, pentru ca problemele de imagine care mi se creaseră să nu afecteze partidul. A fost greu să iau o astfel de decizie după ce muncisem atât, construind acest partid de la zero, dar am considerat că așa este mai bine.
C.T: Ați demisionat și din Senat, unde erați ales…
G.O: Am plecat și din Senat, deși colegii senatori au dat un vot corect pentru mine.
După mai bine de doi ani, lucrurile au început să se limpezească, pentru că adevărul învinge întotdeauna. ICCJ a stabilit, prin hotărâre definitivă, că nu există nicio legătură între accidentul rutier în care, din păcate, un polițist și-a pierdut viața și exercitarea de către mine a atribuțiilor funcției de ministru de interne.
Am decis să revin în partid, la insistențele unora dintre colegii mei. Drumul e greu, dar nu imposibil. Astăzi, reconstrucția UNPR este în plină desfășurare.
Mulți dintre membrii UNPR care renunțaseră la politică au revenit în partid. De asemenea, au venit și vin în continuare alături de noi rezerviști militari și polițiști care s-au integrat deja în structurile partidului și sunt foarte implicați în activitatea sa. Vom reface cifra de 500.000 de membri și după alegerile de anul viitor vom avea primari, consilieri locali și județeni, deputați și senatori. Aceasta este ținta cea mai importantă pentru noi. Și îi invităm pe toți românii patrioți să ni se alăture. Îi așteptăm pe toți reverviștii, oameni patrioți, să ni se alăture. Noi am dat pentru ei Legea 223/2015, pe care alții au modificat-o ulterior, în detrimentul lor. Vrem să se revină la forma inițială a legii și ne vom lupta pentru asta. Ne-am bătut pentru drepturile lor, și pentru cei aproximativ 200.000 de rezerviști, dar și pentru cei aproximativ 300.000 de activi. O vom face în continuare! Îi așteptăm alături de noi.
C.T: Ați avut o activitate intensă la Ministerul Apărării, dar și la Ministerul de Interne. Legea 223/2015 este un act normativ forte important pentru toți rezerviștii, dar au fost și alte măsuri importante, inclusiv pentru activii din aceste instituții.
G.O.: Am schimbat statutul soldaților și gradaților voluntari, care acum se numesc profesioniști și am crescut la 55 de ani vârsta până la care ei pot rămâne în armată. Pe vechea lege, erau obligați să plece la 40 de ani și rămâneau, astfel, cu rate la bănci, cu copii mici, fără un loc de muncă.
M-am bătut și pentru polițiști, pompieri, jandarmi, să-și primească drepturile, am crescut norma de hrană, am asigurat plata orelor suplimentare, inclusiv a celor restante, i-am dotat cu mașini noi și cu alte mijloace tehnice. Am sprijinit și polițiștii locali, care și ei asigură ordinea publică. Pentru aceștia, noi am introdus norma de hrană.
Există mai mulți politicieni sau formațiuni politice care au adus sau doresc să aducă modificări de legislația și domeniul apărare, ordine publică și siguranță națională, modificări care îi afectează pe militari. Niciunul dintre acești politicieni nu înțelege ce fel de viață au acești oameni înrolați în slujba țării. Niciunul nu a trăit la fel ca ei, cu restricționarea unor drepturi și libertăți, de multe ori departe de familie, de copiii lor, cu multe ore suplimentare, participare la misiuni internaționale în care își riscă viața și din care, așa cum stim, unii nu se mai intorc!
Noi nu vom fi niciodată de acord cu modificările care se referă la creșterea limitei de vârsta la care se pot pensiona angajații din sistemul de securitate si mai ales cu eliminarea totală a pensiilor speciale.
Cei care provin din această zonă de activitate știu foarte bine că nivelul de solicitare psihică și fizică până la vârsta de pensionare este mult mai mare decât la alte categorii. Dar politicienii care nu cunosc din interior domeniul și provocările pe care le presupune, nu au cum să înțeleagă! De aceea, este nevoie de UNPR.
C.T: UNPR a făcut parte din două guverne, unul de dreapta și altul de stânga. Cum s-au descurcat parlamentarii partidului în aceste două ipostaze?
G.O.: S-au descurcat foarte bine și și-au făcut datoria. Noi nu am trădat niciodată pe nimeni. Întotdeauna ne-am respectat cuvântul. Cine bate palma cu Oprea și UNPR are garanția respectării cuvântului dat. Am făcut parte din două guverne și cred că ne-am făcut datoria cu onoare în fiecare dintre ele. În primul guvern, care a fost de dreapta, am pus umărul pentru ca România să nu se prăbușească din punct de vedere economic, într-o perioadă de criză mondială. Cel de-al doilea guvern din care am făcut parte a fost cel condus de Victor Ponta. A fost o guvernare apreciată de români ca fiind foarte bună. Am sprijinit această guvernare cu 65 de parlamentari și am avut miniștri în guvern.
Din păcate, în ultimii ani, România nu a mai avut parte de astfel de guvernări și cred că țara este pe un drum greșit. România are nevoie de patriotism, de dragoste de țară, de seriozitate. Are nevoie de solidaritate și de unitate. Românii trebuie să fie uniți pentru ca România să fie puternică. Trebuie să trimitem în Parlamentul European oameni care să nu denigreze imaginea țării, ci să o promoveze, să o ajute să crească.
E prea multă ură, prea multă patimă în politică.
De aceea spun că este nevoie de UNPR, care a menținut întotdeauna un echilibru în politică și a contribuit la stabilitatea economică. Imnul partidului este „Noi suntem români!” Noi credem cu tărie în simbolistica acestui imn și îl considerăm cel mai potrivit pentru partidul nostru.
De asemenea, pe sigla partidului nostru este scris: Dumnezeu, Onoare, Patrie. Credem în Dumnezeu, suntem oameni de Onoare și ne iubim Patria.
C.T: Care sunt țintele UNPR pentru alegeri?
G.O: La alegerile europarlamentare, ne propunem să ne comportăm onorabil. Pentru noi, cele mai importante ținte sunt alegerile locale și cele parlamentare, unde ne propunem să obținem 10%, la fiecare din cele două tipuri de alegeri.
C.T: Ce proiecte are UNPR pentru România?
G.O: Vrem să revenim la forma inițială a legii 223/2015 și să redăm militarilor demnitatea. UNPR a pregătit un Program Politic Național – Siguranță, demnitate și prosperitate pentru România, care urmărește soluționarea pe cale politică a unor teme fundamentale pentru societatea românească.
Principalele teme ale programului sunt: restabilirea ierarhiei morale a valorilor – prin sprijinirea credinței, a valorii strǎmoşeşti susținute de biserica noastrǎ; responsabilizarea clasei politice – aleşii partidelor sǎ fie chemați periodic ȋn fața alegătorilor şi să-şi asume pierderea funcțiilor dacǎ aceştia constatǎ cǎ au greşit; asigurarea supremației legitimității – trebuie sǎ avem o legislație simplǎ şi clarǎ, care sǎ nu fie schimbatǎ mereu, ȋn funcție de interesele de moment ale unei grupǎri de presiune sau a alteia; modernizarea statului – se va realiza prin alinierea la valoriile europene cu care România e solidarǎ. În acest sens, UNPR va milita pentru: asigurarea securității societății și asigurarea dezvoltării individului, familiei, comunității și întregii societăți; respect și recunoștință – rǎsplǎtirea publicǎ a celor care s-au sacrificat pentru neamul românesc, pentru loialitatea, devotamentul lor şi pentru privațiunile pe care le-au suportat de-a lungul timpului: veteranii de război, militarii, polițiștii, pompierii, jandarmii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației şi penitenciarelor; persoane sau instituții care servesc Interesului National din diferite domenii: știință, cultură, sport, acțiuni militare, acțiuni de ordine publică, acțiuni care servesc sau vizează apărarea libertății, securității și demnității individului sau statului român.
În același timp, UNPR a stabilit zece obiective de țară pentru îndeplinirea cărora ne angajăm:
- Standard de viaţă european în România;
- Statut efectiv de cetățean european demn pentru cetățenii României;
- Integrare europeană prin competitivitate;
- Guvernare prin responsabilitate, morală și lege;
- Modernizare instituțională prin descentralizare, eficacitate și responsabilizare;
- Asigurarea unui nivel ridicat de educație și cultură pentru toți românii și asigurarea unor servicii de sănătate la standarde europene;
- Modernizare economică prin reindustrializare și reprofesionalizare;
- Securitate alimentară prin modernizarea agriculturii și a spațiului rural;
- Unitate și securitate națională în contextul european și internațional;
- Libertate, demnitate și respect pentru fiecare cetățean.
Avem o problemă și cu Schengen. UNPR va susține, prin măsuri concrete, aderarea urgentă la spațiul Schengen, unde România ar trebui să fie de mult. Este de neacceptat faptul că țara noastră încă așteaptă să facă parte din spațiul de liberă circulație, deși îndeplinește de multă vreme criteriile tehnice necesare. Nu cerșim nimic, cerem să ne fie respectate drepturile câștigate. România merită să fie parte a statelor din zona fără frontiere. Românii trebuie să fie tratați ca cetățeni egali, nu ca cetățeni de rangul doi. Și tocmai pentru că îndeplinim toate criteriile, nu ar trebui să fim tratați diferit.
Atitudinea celor care se opun și care tratează astfel România, este strict politică, dar politica statelor nu trebuie aplicată subiectiv, nu trebuie să ducă la nerespectarea regulilor și cu siguranță nu trebuie să afecteze în niciun fel alte țări.
Și cred că acest mod de a trata state care și-au făcut temele cu seriozitate, afectează și imaginea Uniunii Europene. Uniunea Europeană nu trebuie să funcționeze cu două viteze și nu trebuie să existe standarde duble pentru niciunul dintre cetățenii săi.
C.T: Aveți în vedere și unele propuneri legislative?
G.O: Avem în vedere și inițierea unor propuneri legislative. Specialiștii noștri au analizat principalele probleme cu care se confruntă românii și am lucrăm la câteva proiecte care vor viza: mǎrirea salariului minim net garantat cu cel puțin 200 lei lunar, prin eliminarea impozitului pe salarii şi reducerea CASS de la 10% la 5%; favorizarea creşterii numărului de tineri care studiază, printr-o deducere suplimentarǎ a 300 lei din venitul impozabil al familiei, astfel încât tot mai mulți tineri – viitorul României – sǎ poată obține specializǎri profesionale; creşterea pensiei sociale minim garantate de la 640 lei la cel puțin 200 euro, prin care se asigurǎ coşul minim de consum, astfel ȋncât orice pensionar, cetǎțean al României, sǎ se bucure de o viață decentǎ.
C.T: Ce mesaj au Gabriel Oprea și UNPR pentru alegători?
G.O: Societatea românească de azi are nevoie de un partid ca UNPR, trebuie să ne întoarcem la valorile fundamentale, care ne definesc pe noi, ca națiune, trebuie să ne amintim cine suntem, trebuie să fim uniți și să nu ne sfiim să arătăm tuturor că România este nu doar o țară frumoasă, ci și un stat puternic, o voce care trebuie să fie respectată în Europa. Avem drepturi care trebuie să fie respectate, avem valori și ele trebuie să fie promovate, putem mult și trebuie să arătăm lumii asta, excelăm în foarte multe domenii și trebuie să fim apreciați asa cum meritam. Avem toate motivele să fim mândri de țara noastră, dar avem nevoie să reconstruim societatea. Să fim uniți, să construim împreună, să facem cinste eroilor noștri, care s-au sacrificat de-a lungul istoriei pentru ca neamul românesc să dăinuie peste timp și care au făcut posibilă sărbătorirea Centenarului. Noi nu vorbim despre “dreapta” sau “stânga”, noi vorbim întotdeauna despre România.
UNPR va face tot ce-i stă în putere pentru ca toate acestea să devină realitate.
Îi îndemn pe românii patrioți să voteze poziția 12 pe buletinul de vot. Votați UNPR pentru a schimba, împreună, România în bine! (Incisiv de Prahova).
Articolul EXCLUSIV/INTERVIU CU GABRIEL OPREA, PREȘEDINTELE UNPR/”Trebuie să ne întoarcem la valorile fundamentale, care ne definesc pe noi, ca națiune” apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.
Eveniment
Antreprenoare.ro a adus la Cluj-Napoca campania „Aleg să fiu vizibilă”. Cine sunt femeile care au ales vizibilitatea?
Martie 2026. O sală din Cluj-Napoca. Femei cu afaceri în fotografie, IT, cosmetice naturale, arhitectură, consiliere parentală, investiții, sticlă pictată. Fiecare cu câteva minute să vorbească despre ea. Apoi, în fața camerei foto în ședință de branding personal.
Nu a fost un eveniment de tip conferință, ci o acțiune simplă, caldă și naturală, tocmai de aceea, mai demnă de luat în seamă, grație autenticității abordate de organizatoare, Antreprenoare.ro
Asociația Antreprenoare.ro, comunitate cu peste 16.000 de membre, a organizat în luna martie întâlniri de networking în trei orașe din țară: Cluj-Napoca, Timișoara și București. Evenimentele au făcut parte din campania națională „Aleg să fiu vizibilă„, o inițiativă care combină sesiuni de fotografie de brand personal cu conversații directe despre ce înseamnă să fii prezentă, cu numele tău și cu afacerea ta, în spațiul public.
La Cluj-Napoca, sesiunile foto au fost susținute de doi fotografi profesioniști: Valentina Mihalache (lightsun.ro) și Deni Sîrb (DA Studio). Valentina a venit cu 18 ani de carieră în vânzări în spate și o tranziție asumată spre fotografia comercială și de brand personal. Deni este singurul fotograf de nașteri din România și lucrează în fotografia de eveniment și portret de 15 ani.
De ce a pornit această campanie?
Carmen Mihalca, fondatoarea Asociației Antreprenoare.ro, a pus aceeași întrebare de mai multe ori, de-a lungul a șapte ani petrecuți în această comunitate: de ce atât de multe femei cu afaceri solide și expertiză reală lipsesc din conversațiile publice relevante pentru domeniul lor?
Răspunsul nu a fost lipsa de competență, ci, mai degrabă lipsa de permisiune față de sine și de context de vizibilitate. Așa a pornit proiectul, din dorința fondatoarei de a crea un ecosistem online pentru promovare.
Asociația a fost fondată în 2019, dintr-un context personal dificil, ca răspuns la întrebări despre contribuție și sens. A crescut organic și a ajuns astăzi una dintre cele mai mari comunități de femei antreprenor din România, cu prezență fizică în mai multe orașe, inclusiv la Cluj-Napoca.
„Dacă nu eu, atunci cine?” spune clujeanca Carmen Mihalca, fondatoarea Antreprenoare.ro . Din această întrebare s-a născut campania.
Cine a ales să fie vizibilă la Cluj
Femeile prezente la evenimentul din Cluj-Napoca provin din domenii complet diferite. Câteva dintre ele:
Andreea Faur, specialist SEO, spune că a fi vizibilă înseamnă să te asociezi cu brandul companiei pe care o reprezinți și să educi publicul țintă. Mesajul ei pentru alte femei antreprenor: investiția recurentă în educație și în propria persoană nu dă greș niciodată.
Deni Sîrb, fotograful evenimentului și singurul fotograf de nașteri din România, formulează simplu și direct: dacă nu ar fi vizibilă, oamenii nu ar ști că există posibilitatea de a surprinde în imagini cel mai emoționant moment din viața lor.
Anca Pal, facilitator în Accesarea conștiinței, adaugă o dimensiune mai puțin discutată: a-ți da voie să fii vizibil înseamnă să dai drumul fricilor și să permiți luminii tale să strălucească în lume. Lucrează cu oameni de mai bine de 12 ani, ajutându-i să renunțe la poveștile de limitare pe care și le spun singuri.
Maria Teodorescu creează în atelierul Vitri obiecte din sticlă pictată inspirate din meșteșuguri transilvănene. Pentru ea, campania a fost o conexiune cu o comunitate de antreprenoare care o inspiră. Mesajul ei e scurt și ferm: fii constant și investește în dezvoltarea ta.
Cristina Rigman, facilitator strategic, o spune poate cel mai direct dintre toate: orice alegem să facem aduce cu sine o doză de greu. Este doar o alegere ce fel de greu vrem să înfruntăm. Între greutatea de a găsi soluții în antreprenoriat și greutatea de a trăi cu gândul „ce-ar fi fost dacă îndrăzneam”, ea a ales-o pe prima.
Adela Costin, psiholog și fondatoare a unui centru pentru copii, descrie vizibilitatea ca pe curajul de a arăta cine ești cu adevărat, fără să te ascunzi în spatele perfecțiunii.
Cristina Samoila, expert contabil și auditor financiar, o vede ca pe o asumare în fața celorlalți, care o responsabilizează să ajute pe cei care au nevoie de expertiza ei. Mesajul ei pentru comunitate: dacă ne unim forțele, ne va fi mult mai ușor împreună.
Ce s-a văzut dincolo de camera foto
Dincolo de diversitatea de domenii și de personalități, participantele de la Cluj-Napoca au împărtășit câteva lucruri. Autenticitatea a apărut în aproape fiecare conversație, nu ca performanță, ci ca alegere conștientă de a fi reală. Consecvența, ca angajament pe termen lung față de propria prezență. Și comunitatea, convingerea că femeile cresc mai bine împreună.
O sesiune de fotografie de brand personal nu construiește un brand. Construiește contextul în care o femeie antreprenor alege, pentru câteva minute, să fie văzută. Restul vine din consecvență.
Ce urmează
„Vizibilitatea este o formă de curaj, iar curajul, odată exersat, se întărește”, spune Carmen Mihalca.
Campania „Aleg să fiu vizibilă” continuă, firesc, în alte orașe ale țării. Asociația Antreprenoare.ro anunță că sesiunile de fotografie de brand personal vor continua în noi orașe, că micro-interviurile cu antreprenoare din toată România vor continua să fie publicate online, iar toate participantele din prima rundă a campaniei vor apărea pe prima pagină a antreprenoare.ro timp de un an.
Asociația Antreprenoare.ro a fost fondată în 2019 și reunește peste 16.000 de femei antreprenor din România. Evenimentul de la Cluj-Napoca a fost susținut fotografic de Valentina Mihalache (lightsun.ro) și Deni Sîrb (DA Studio).
Mai multe informații despre campania ”Aleg să fiu vizibilă” pe antreprenoare.ro.
Contact: contact@antreprenoare.ro
Sursă foto: Antreprenoare.ro
Eveniment
„Cabaret des Dames – Chapter II” la Hotel Romanita: spectacol de 8 Martie într-una dintre cele mai dinamice săli de evenimente din Maramureș
Pe 7 martie, înainte de Ziua Internațională a Femeii, publicul este invitat la o seară de excepție pusă în scenă de Romanita Events în cadrul complexului Hotel Romanita din localitatea Recea, Maramureș. Evenimentul „Cabaret des Dames – Chapter II” promite o experiență artistică și gastronomică completă, într-un cadru de evenimente cu tradiție și recunoaștere în nordul României.
Sala de evenimente a complexului: locul unde se nasc amintiri
Hotel Romanita, pe lângă funcțiunea de hotel cu facilități complexe – de la spa și piscine la zone de relaxare – găzduiește de ani buni numeroase evenimente sociale, culturale și private. Instalațiile moderne și capacitățile variate ale sălilor permit organizarea de petreceri de amploare, gale, cine tematice și manifestări cu sute de invitați.
Complexul dispune de trei săli principale pentru evenimente, adaptate în funcție de tipul și numărul invitaților:
- Sala Silver, cu aproximativ 150 de locuri, ideală pentru evenimente intime și petreceri în familie.
- Sala Gold, cu o capacitate de circa 350 de persoane, potrivită pentru nunți, botezuri sau seri tematice de amploare medie.
- Sala Diamond, cel mai amplu spațiu disponibil, capabil să găzduiască până la 800 de invitați, deseori folosită pentru evenimente majore, concerte de sezon sau petreceri tematice.
Prin această structură, Romanita Events a devenit o alegere constantă pentru organizarea de evenimente variate – de la aniversări, conferințe și întâlniri corporate, până la petreceri tradiționale sau manifestări cu public numeros.
De la petreceri tematice la seri memorabile
Sala de evenimente de la rece este cunoscută nu doar pentru capacități, ci și pentru varietatea și calitatea evenimentelor organizate. Pe parcursul anilor, aici au avut loc seri tematice, seri tradiționale și spectacole locale, fiecare contribuind la consolidarea reputației sale ca unul dintre centrele sociale importante în regiune. Un exemplu recent este evenimentul „Iubește Moroșenește!”, care a adunat sute de participanți și a îmbinat tradiția și distracția într-o seară completă.
Revelionul – tradiție și eleganță
La trecerea dintre ani, Romanita Events transformă Sala Diamond într-un spațiu de gală. Revelionul organizat aici, inclusiv ediția 2026, a fost promovat ca o petrecere completă cu program artistic, muzică live, artificii, mese festive și acces la facilitățile hotelului. Pachetele care însoțesc această noapte includ, de regulă, sejururi all-inclusive, acces la SPA și alte momente de relaxare, ceea ce explică de ce evenimentul atrage un număr semnificativ de participanți din întreaga regiune.
Atmosfera din noaptea de Revelion la Romanita Diamond este descrisă ca una în care eleganța culinară se îmbină cu divertismentul de calitate: muzică live, dj, momente coregrafice și un număr mare de invitați care aleg să sărbătorească începutul anului într-un cadru rafinat.
„Cabaret des Dames – Chapter II”: o seară construită pentru experiență
În acest context de tradiție și diversitate a evenimentelor, „Cabaret des Dames – Chapter II” se diferențiază prin conceptul său artistic și cinematic. Evenimentul propune o combinație de show live, rafinament scenic și un meniu complet într-un format all-inclusive, la prețul de 450 RON de persoană, conceput pentru a oferi participanților o seară mai mult decât memorabilă.
Această ediție se poziționează ca o celebrare a feminității într-un cadru atent construit, în care atmosfera, scena și interacțiunea cu publicul sunt părți integrante ale experienței.
Detalii organizatorice
- Data și ora: Sâmbătă, 7 martie | 18:00
- Locația: Hotel Romanita, Recea, Maramureș
- Preț: 450 RON / persoană – format all-inclusive (show live și meniu complet)
Pentru rezervări și informații: 0262 287 000 / 0748 023 165
Romanita Events continuă astfel să fie o gazdă importantă a momentelor speciale din Maramureș, combinând experiența organizatorică cu capacitatea de a transforma fiecare eveniment într-o amintire deosebită pentru participanți.
Eveniment
Masini pregatite de show rolul anvelopelor la evenimentele auto din Cluj
Clujul a devenit in ultimii ani unul dintre cele mai importante centre ale culturii auto din Romania. Oras universitar, dinamic si deschis catre tendinte internationale, Cluj-Napoca gazduieste tot mai des evenimente auto care aduna pasionati din toata tara. De la intalniri de weekend intre comunitati locale, pana la show-uri auto bine organizate, cu masini atent pregatite, muzica, expozitii statice si public numeros, scena auto din Cluj este in continua dezvoltare. In acest context, pregatirea unei masini pentru show a devenit un proces complex, in care fiecare detaliu conteaza, iar anvelopele joaca un rol mult mai important decat ar putea parea la prima vedere.
Pentru multi participanti, masina de show nu mai este doar un obiect de admirat, ci o expresie a personalitatii, a pasiunii si a atentiei pentru detalii. O masina bine pregatita spune o poveste coerenta, iar anvelopele sunt o parte esentiala din aceasta poveste, fiind elementul care face legatura intre design, postura si functionalitate.
Clujul si evolutia evenimentelor auto
Evenimentele auto din Cluj reflecta spiritul orasului: divers, creativ si conectat la tendinte moderne. Aici se intalnesc masini clasice restaurate cu grija, proiecte de tuning inspirate din cultura vest-europeana, dar si masini de zi cu zi transformate subtil pentru a iesi in evidenta. Publicul este atent, curios si bine informat, ceea ce ridica nivelul de exigenta pentru cei care isi expun masinile.
Intr-un asemenea mediu, o masina pregatita superficial este rapid remarcata. In schimb, proiectele bine gandite, in care fiecare componenta este aleasa cu un scop clar, sunt apreciate si discutate. Anvelopele fac parte din aceasta categorie de componente esentiale, deoarece influenteaza atat aspectul vizual, cat si modul in care masina este perceputa ca ansamblu.
Ce inseamna o masina pregatita de show in Cluj
Pregatirea unei masini pentru un eveniment auto in Cluj presupune mai mult decat un aspect curat si o vopsea lucioasa. Proprietarii investesc timp in detalii precum alinierea rotilor, raportul dintre janta si anvelopa, inaltimea masinii si coerenta stilului ales. Fiecare element trebuie sa se potriveasca cu restul, pentru a crea o imagine unitara.
Anvelopele influenteaza direct postura masinii. Profilul, latimea si aspectul flancului pot schimba complet felul in care masina sta pe roti. O alegere inspirata poate accentua liniile caroseriei si poate oferi un look echilibrat, in timp ce o alegere gresita poate strica proportiile, chiar daca restul masinii este bine realizat.
Anvelopele ca element vizual la show-uri auto
La evenimentele auto din Cluj, anvelopele nu sunt doar componente functionale, ci si elemente vizuale. Publicul si fotografii surprind adesea detalii precum modul in care roata umple aripa, distanta fata de caroserie si aspectul general al ansamblului roata-janta.
Anvelopele curate, cu dimensiuni corecte si uzura uniforma, contribuie la imaginea profesionala a unei masini de show. In multe cazuri, acestea completeaza jantele si intaresc conceptul ales de proprietar, fie ca vorbim despre un stil elegant, sportiv sau minimalist.
Echilibrul dintre estetica si utilizare reala
Un aspect specific evenimentelor auto din Cluj este prezenta multor masini care nu sunt doar proiecte de show, ci si vehicule utilizate zilnic. Proprietarii acestora cauta solutii care sa le permita sa participe la evenimente fara a sacrifica complet confortul sau siguranta pe drumurile publice.
In acest context, anvelopele alese trebuie sa ofere un echilibru intre aspect si functionalitate. Multi pasionati opteaza pentru anvelope care arata bine la show, dar care pot fi folosite si in conditii reale de trafic, indiferent de vreme sau sezon.
De ce conteaza tipul de anvelopa la evenimentele din Cluj
Clujul este un oras in care vremea poate fi imprevizibila, iar drumurile din imprejurimi includ atat zone urbane, cat si trasee montane sau colinare. O masina pregatita de show trebuie sa ajunga la eveniment in siguranta si fara probleme, indiferent de conditiile de drum.
Din acest motiv, tipul de anvelopa ales devine extrem de important. Anvelopele care ofera aderenta constanta, stabilitate si un aspect echilibrat sunt preferate de cei care nu doresc sa transforme masina intr-un obiect static. In acest sens, alegerea unor anvelope all season 175 65 r14 poate fi potrivita pentru multe proiecte prezente la evenimentele locale, in special pentru masinile compacte sau clasice.
Pozitia masinii si rolul anvelopelor
La un show auto, pozitia masinii este analizata atent. Cat de jos sta masina, cum se aliniaza roata cu aripa si ce impact vizual are ansamblul sunt detalii care pot face diferenta intre un proiect obisnuit si unul remarcabil. Anvelopele joaca un rol decisiv in acest echilibru.
O anvelopa cu dimensiuni corecte poate oferi masinii un aspect solid si bine ancorat, in timp ce o alegere nepotrivita poate crea impresia de improvizatie. In Cluj, unde nivelul proiectelor este in continua crestere, atentia la aceste detalii este din ce in ce mai apreciata.
Evenimentele auto ca spatiu de invatare
Pentru multi pasionati, evenimentele auto din Cluj sunt mai mult decat simple expozitii. Ele sunt spatii de invatare si schimb de idei. Proprietarii discuta despre solutii tehnice, compara alegeri si impartasesc experiente legate de pregatirea masinilor.
Anvelopele sunt frecvent subiect de discutie, mai ales cand vine vorba de compromisurile dintre look si utilizare zilnica. Aceste conversatii contribuie la maturizarea comunitatii auto locale si la cresterea nivelului de informare.
Influenta tendintelor internationale
Clujul, fiind un oras conectat la scena internationala, este puternic influentat de tendintele globale in materie de cultura auto. Stilurile de show, pozitia masinilor si combinatiile de jante si anvelope sunt adesea inspirate din evenimente mari din Europa sau din Statele Unite.
Publicatii internationale de renume din domeniul auto prezinta frecvent proiecte de show in care anvelopele sunt alese strategic pentru a sustine conceptul general al masinii. Articolele publicate de https://www.speedhunters.com subliniaza adesea importanta coerentei intre componente, aratand ca anvelopele sunt la fel de importante ca vopseaua sau jantele. Aceste exemple sunt urmarite si de pasionatii din Cluj, care incearca sa adapteze tendintele la contextul local.
Masini de show, dar si masini functionale
Un element apreciat la evenimentele auto din Cluj este autenticitatea. Masinile care arata bine, dar pot fi conduse fara probleme pe drumurile publice, sunt vazute ca proiecte echilibrate si bine gandite. In aceste cazuri, anvelopele joaca un rol cheie, deoarece trebuie sa faca fata atat expunerii statice, cat si utilizarii reale.
Acest tip de proiect transmite un mesaj puternic: pasiunea pentru masini nu inseamna renuntarea la utilitate, ci gasirea unui echilibru inteligent intre cele doua.
Anvelopele si jurizarea la evenimente
In cadrul evenimentelor auto cu jurizare, anvelopele pot influenta indirect evaluarea unui proiect. Chiar daca nu exista criterii explicite dedicate anvelopelor, starea acestora, potrivirea cu jantele si coerenta setup-ului sunt observate de jurii.
O masina cu anvelope uzate, murdare sau nepotrivite poate pierde din impact, chiar daca restul modificarilor sunt bine realizate. In schimb, o alegere corecta intareste impresia de proiect complet si atent gandit.
Social media si vizibilitatea detaliilor
In era retelelor sociale, impactul unui eveniment auto nu se limiteaza la cei prezenti fizic. Fotografiile si clipurile ajung rapid online, iar detaliile sunt analizate la rezolutie mare. Anvelopele apar frecvent in cadrele laterale sau de detaliu, devenind parte din imaginea virala a unei masini.
Un setup bine realizat este rapid remarcat si distribuit, ceea ce aduce vizibilitate atat proprietarului, cat si evenimentului. Astfel, atentia acordata anvelopelor contribuie si la succesul digital al unui proiect auto.
Aspectul economic al pregatirii pentru show
Pregatirea unei masini pentru show presupune costuri, iar anvelopele fac parte din acest buget. In Cluj, multi pasionati cauta solutii care sa ofere un raport bun intre pret, aspect si durabilitate. Alegerea corecta poate reduce costurile pe termen lung si poate permite participarea la mai multe evenimente fara investitii repetate.
Accesul la informatii si la o oferta variata ajuta proprietarii sa faca alegeri mai bune si mai constiente. Acest lucru contribuie la cresterea calitatii generale a masinilor prezente la evenimentele locale.
Comunitatea auto din Cluj si atentia la detalii
Unul dintre motivele pentru care evenimentele auto din Cluj sunt apreciate este nivelul ridicat de atentie la detalii. Comunitatea este exigenta, dar si deschisa la dialog si invatare. Anvelopele, desi uneori trecute cu vederea, sunt recunoscute tot mai mult ca un element esential in pregatirea unei masini de show.
Aceasta constientizare duce la proiecte mai bine gandite si la o crestere generala a standardelor in cadrul evenimentelor.
Viitorul masinilor de show in Cluj
Pe masura ce scena auto din Cluj continua sa se dezvolte, masinile pregatite de show vor deveni tot mai sofisticate. Proprietarii vor cauta solutii care sa imbina designul, functionalitatea si siguranta, iar anvelopele vor ramane un element central in aceasta ecuatie.
Evenimentele vor deveni tot mai competitive, iar diferenta o vor face detaliile. In acest context, anvelopele vor continua sa fie un indicator clar al calitatii si maturitatii unui proiect auto.
Concluzie: anvelopele, detaliul care defineste masinile de show din Cluj
Masinile pregatite pentru evenimentele auto din Cluj sunt rezultatul unei pasiuni autentice si al unor decizii atent gandite. Anvelopele, desi adesea considerate un detaliu secundar, au un impact major asupra aspectului, functionalitatii si perceptiei generale a unei masini.
Alegerea corecta a anvelopelor arata ca proprietarul intelege importanta echilibrului dintre show si utilizare reala. La evenimentele din Cluj, acest echilibru este tot mai apreciat, iar anvelopele raman un element esential care transforma o masina obisnuita intr-un proiect de show complet si coerent.
-
Socialacum 4 zileContract de vânzare-cumpărare și nulitatea
-
Afaceriacum o ziEurodeal — Ghid Complet al Cursurilor de Calificare Autorizate din România
-
Uncategorizedacum 4 zileSamsung Art Store aduce Art Basel în casele din întreaga lume cu o nouă colecție selectată
-
Uncategorizedacum o ziSamsung The Movingstyle: ecranul care merge acolo unde mergi tu

