Eveniment
Omul lui Dragnea de la M.A.E/Incompetenta, ilegalitatile, morti “supecte” si “parfum” de servicii (I)
Avocata Laura Elena Chiorean (foto) din Cluj Napoca este, începând cu data de 8 Martie a.c., noul Secretar general al Ministerului Afacerilor Externe de la București, funcție deosebit de importantă în arhitectura instituției.
Chiorean (45 ani) exercita funcția de Secretar general al Ministerului Afacerilor Externe cu caracter temporar, prin detașare, potrivit deciziei premierului. Avocat, președintă a Organizației de Femei PSD Cluj, Chiorean este consilier județean în cadrul Consiliul Județean Cluj.
Laura Elena Chiorean îi succede în funcție lui Cosmin-George Dinescu numit în funcție la 11 iulie 2016.
Putini insa cunosc ce se ascunde in spatele ascensiunii unei simple avocate in aceasta inalta functie diplomatica.
Fosta intima a unui membru de la Cluj (Vasile Puşcaş, fost negociator-şef al României cu UE), Laura Elena Chiorean a fost impinsa de Titus Corlatean in aceasta inalta functie cu trei luni de zile inaintea alegerilor europarlamentare pentru a “aranja” aceste alegeri in favoarea PSD.
In fapt, Titus Corlatean l-a asigurat pe Liviu Dragnea ca prin aceasta “sageata” va conduce efectiv M.A.E.
Reamintim ca, Klaus Iohannis l-a respins pe Titus Corlățean pentru funcția de vicepremier pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României. Președintele anunțase deja că va respinge această propunere în condițiile în care Corlățean, fost ministru de externe, a demisionat în noiembrie în 2014 din cauza problemelor de la votul din străinătate de la alegerile prezidențiale.
PNL a depus denunţ penal la Parchetul General împotriva lui Teodor Meleşcanu, acuzat că a împiedicat votul românilor din diaspora cu toate ca, din punct de vedere organizatoric, Melescanu nu avea nicio competenta in aceasta situatie, singura care avea competente in fisa postului si singura care s-a “ocupat” de votul din diaspora fiind secretarul general al MAE, omul lui Dragnea si sageata lui Titus Corlatean, respectiv, avocata Laura Elena Chiorean, persoana fara nicio pregatire diplomatica!
Despre acest subiect vom reveni pe larg!
Pana atunci, Incisiv de Prahova trage un semnal de alarma la “amortirea” unor institutii pentru a proteja anumiti ofiteri “acoperiti” ai SIE ce lucreaza in domeniul petrolier prin Dambovita.
In acest articol, alaturat va atasam raspunsul “profesional” al avocatei Laura Elena Chiorean, raspuns care incearca sa acopere ilegalitatile savarsite de ofiteri acoperiti ai SIE. Vom reveni. (Cristina T.).


Iata si Memoriul:
Va S E S I Z E Z
cu savarsirea unor fapte grave de natura penala, internationala, in apanajul carora sunt implicati inalti functionari ai Ministerului Afacerilor Externe.
Aspectul reprezentat de moartea suspecta, in conditii neelucidate, a sotului meu, inginerul roman SUPEALA Razvan-Mihai, a fost prezentat, in presa si printr-un succint comunicat structurat & formulat si diseminat de laboratoarele ministerului:
”Ambasada României la Tripoli, relocată la Tunis, a gestionat recent cazul unui accident rutier survenit pe teritoriul Libiei la data de 22.08.2018, în care au fost implicați 3 cetățeni români angajați la o companie locală.
În urma accidentului, unul dintre cetățenii români și-a pierdut viața, corpul său neînsuflețit fiind deja repatriat. O altă victimă a fost rănită grav și, la intervenția misiunii diplomatice române, a fost transferată într-un spital din Tunis, unde este internată în prezent. Cel de-al treilea cetățean român implicat a suferit doar leziuni superficiale, iar ulterior acordării de îngrijiri medicale în regim ambulatoriu, s-a repatriat.
Niciunul dintre cei trei cetățeni români în cauză nu este însă persoana răpită în Libia, al cărei caz este gestionat în continuare de Celula de criză interinstituţională din cadrul MAE.
Totodata, Va invederez faptul ca sotul meu, Ing. Supeala Razvan Mihai se afla in acest spatiu, in baza acordurilor si a permiselor/avizelor Guvernului temporar din Libia, Ministerului Petrolului şi companiei naţionale a petrolului, cu drept de munca si permis de munca, eliberate si consemnate in actele oficiale care au permis sederea si dreptul de a munci, asumate, intrutotul, de compania pentru care desfasura activitati, in sectorul PETROL etc. De asemenea, viza obtinuta certifica, atesta, dovedeste si demnostreaza, prin aplicabilitate, in pasaport, aspectele relevate anterior si care implica aceste entitati, alaturi de compania angajatoare, a carei conducere a operat formula de recrutare si recomandare & promovare a sotului meu, pentru a obtine acest angajament contractual, in coautorat cu inginerii si cetatenii romani ……….. din cadrul….. entitatii….. din Moreni……….
Ansambul faptelor se plaseaza in intervalul 22 august 2018 – in prezent.
I N F A P T :
SECTIUNEA I – ELEMENTE INTRODUCTIVE
- Contextul faptelor
Sotul meu, Supeala Razvan-Mihai, de profesie inginer petrol & gaze, in vrsta de 50 de ani, a absolvit UPG Ploiesti, in anul 1992 si a lucrat, pe rand, la entitati si companii din Romania si din strainatate, dupa cum urmeaza:
………………………………………………………………………………………………………………………….
Prin CONTRACTUL……. nr…./…… a procedat la deplasarea in spatiul Libia, la data de, pentru un interval de…… luni/ani, in calitate de ……., cf prev si disp legii corespondente libiene si a reglementarilor in domeniu, aferente legislatiei muncii, din aceasta tara etc.
Dupa un interval de….. zile/saptamani/luni…… de serviciu, in data de 22.08.2018, in timp ce conducea un mijloc auto marca…. model…. culoare…. nr inmatriculare……. apartinand…..
s-ar fi rasturnat…. din motive necunoscute si independente calitatii actului de sofat, context in care….. a fost accidentat…. autovehicolul in speta dezechilibrandu-se, pe un drum….. in directia….. datorita asa-zisei aparitii, inexplicabile………. a unui obiect descris de autoritatile libiene drept „bucata de lemn”, pe carosabilul abordat si care, in final a condus, inevitabil, la aparitia evenimentului rutier in cauza, generand astfel decesul…… insa, din datele obtinute, procesate ulterior, analizate, reanalizate, procesate, evaluate superior si coroborate de elementele ulterior conturate si stabilite, expertii in domeniu apreciaza faptul ca………..
In plus, expertiza/expertizele tehnice si…. de natura mecanica, ca de altfel si rezultatele autopsiei si necropsiei, prezinta, in sumar si in mod deficitar si subiectiv, partinitor si deformat & distorsionat, concluzii nefundamentate stiintific & medical, prin care……..
Pe cale de consecinta, prin abuz de autoritate si urmare directa a indeplinirii vadit defectuoase a unei pluralitati de acte comise in exercitarea atributiilor de serviciu de catre organele de cercetare (CFL), organe de politie, judiciare si personalul diplomatic cu care am discutat, de atatea ori……… a suspendat orice demers legal al meu si al membrilor familiei noastre de a descifra cauzele si conditiile in care sotul meu si tatal fiicei noastre si-a pierdut viata, in Libia, in conditii secrete si suspecte si¨care exced aspectelor relevate si prezentate sumar, in actele pe care le-am primit: act/certificat de deces etc, prin care autoritatea emitenta reliefeaza, printre altele…….
In esenta, sustin cu probe (sau cu indicarea izvoarelor de proba, dupa caz), ca cei nominalizati mai sus au efectuat asupra mea presiuni abuzive concretizate exemplificativ, si nu limitativ, in:
- au consemnat consemnat fapte si imprejurari care nu corespund adevarului;
- nu au respectat dreptul de a cunoaste asnsmblul si, de fapt intreg spectrul de elemente, acte si fapte circumscrise evenimentului in care un cetatean roman a murit, in conditii suspecte, in Libia.
- nu ne-au fost aduse, la cunostinta, faptele pentru care un grup de persoane implicate, cetateni libieni, romani si straini, au cunoscut si, in continuare, au cunostinta de adevarata matrice care a generat evenimentul real prin care sotul meu – ing. Supeala Razvan Mhai si-a pierdut viata, in timpul programului.
- nu s-au formulat propuneri sau, dupa caz, nu s-au dispus masuri punitive fara a exista probe, respectiv s-au luat decizii, in aceleasi conditii netemeinice si nelegale, pe care nu le cunoastem si nicio entitate sau autoritate nu si-a exprimat acordul / avizul de a se dispune aceste masuri sau sanctiuni, fara ca motivele sa aiba corespondent in realitate.
Pe de alta parte, tot cu intentie directa, prin ticluire si ascunere de probe, cf declaratiilor unor cetateni romani, implicati, colegi de-ai sotlui meu, am aflat ca….. aspecte relevante au fost ignorate, elemente estentiale disimulate si transformate, in scopul ascunderii adevarului, a extragerii unor persoane implcate direct si nemijlocit, care sa fie degrevate si asigurate de orice raspundere si, in plus, prin actiuni directe, cetatenilor mentionati li s-a ceruta sa ascunda adevarul circumscris dosarului, in schimbul pastrarii unor avantaje, intre care subliniez pastrarea locurilor de munca etc.
In atari situatii, partea libiana responsabila se poate asigura de orice raspundere civila, administrativa, materiala, financiara, partimoniala si penala, inclusiv de obligatia platii oricarui tip de asigurare in sarcina sa ( angajator: companie libiana ), mutand & translatand atat faptele, cat si natura reala a acestora, efectele, urmarile legale ce se impun si consecintele si roilurile in planurile si rolul implicarii si, implicit in palierul raspunderii si a OBLIGATIEI institutionale.
- Actele administrative si cele din dosar sunt nelegale si netemeinice emise de….. prin abuz in serviciu contra intereselor personale ale subsemnatei si a fiicei noastre. Complicitatea autoritatilor responsabile, cu atributii si competente libiene, membre ale entitatilor si institutiilor constituite in cauza, in emiterea actelor si documentelro, in dosarul de cercetare a cauzelor si imprejurarilor producerii pseudo-accidentului (premeditate), care mi-au produs vatamari ale drepturilor mele legitime: la aparare, demnitate si onoare, munca, sanatate precum si, cel putin temporar, la un trai decent.
Actele enumerate nu reprezinta, totodata, evolutia graduala, pe repere temporale, a intregii inscenari pusa in opera de faptuitorii nominalizati mai sus:
Pe cale de consecinta, Va rog a solicita si verifica urmatoarele documente despre care exista indicii rezonabile ca, cel putin in parte, nu au fost evaluate si promovate ierarhic la nivelul Centralei si a conducerii MAE (sau au fost prezentate formal) si pe care / in baza carora, prin incalcarea functiei, de catre persoana Excelentei sale, Domnului Ambasador……….din cadrul Ambasadei Romania din Tunisia, s-au dispus ordine verbale si nu s-au dat ordine rezolutive olograf:
► …………………………………………………………………..
► Intreaga documentatie / toate inscrisurile (cu suportii anexati) care au stat la baza acestora, ca lucrari ale dosarului de accident cu victima decedata….
► …………… ca autoritate care emisese documentul contestat;
► Raportul inregistrat la ………. transmis ……….. formal, la Bucuresti, pe …. data….. raport personal care nu a fost prezentat ……….. (ci numai ……….), desi fusese adresat ………., ca autoritate si/sau beneficiar indrituit, care emisese ……….
► Raspunsul cu nr…./……… la contestatia ……. impotriva ……… a masurii luate „ca act ………”, transmis de ………….., in atentia ………….
Este necesar a se retine acest aspect si a fi valorificat in verificarile pe care Va rog sa dispuneti a le efectua, pe cale legala, deorece este deosebit de important sub urmatoarele aspecte:
- Din punct de vedere juridic, dovedeste ca raspunsul la petitia/sesizarea noastra nu a fost semnat/asumat de autoritatea libiana sau de un reprezentant in garantie, mandatat, imputernicit sau autorizat, in acest sens, pe de o parte (respectiv nu a fost intocmit si transmis de la acest nivel, prin ………..sau prin ……… ) si nici de Ambasadorul Romaniei in Tunisia, a carui competenta asigura si spatiul Libia si care, de fiecare data, in discutiile purtate, a evitat sa……….
- Tot cu relevanta juridica, se constituie si actiunile membrilor ambasadei Libiei in Romania careia nu m-am adresat si care, desi avea competenta sa se pronunte asupra sesizaruii subsemnateii, cu atat mai mult cu cat autoritatea guvernamentala libiana respectiva efectuase „verificarea speciala” si trebuia sa aavnseze un raspuns oficial in aces sens.
- Din punct de vedere procedural, atitudinea, pozitia si faptele ambasadorului roman probeaza modalitatea de viciere a comunicarii: nu a fost adresata subsemnatei Supeala Roxana, cu atat mai mult cu cat ma identific cu nume, prenume, CNP, domiciliu, loc de munca (in calitate de sotie a defunctului ing. Supeala razvan-Mihai) astfel ca exista reala posibilitate sa primesc adresa cu raspunsul la sesizare, fie prin sistemul de transport al corespondentei clasificate/speciale gestionat de entitatile care opereaza acest sistem sau prin serviciile de curierat uzuale, standard-conventionale, fie prin Sistemul de Management Electronic al Documentelor ( corespondenta Email), ambele cu asigurarea dovezii de comunicare & receptionare prin semnatura olograf pe dovada de primire.
Din perspectiva noastra ( a mea si a reprezentantilor mei legali, din tara si din strainatate) apreciem faptul ca s-a declansat o intreaga procedura abuziva,de plasare a curriculei de cercetare pe piste false, prin care sa se retina as[ecte irelevante, nesustenabile, lipsite de substanta si de temeinicie, iar cele mai grave fapte posibile in sarcina persoanelor implicate, sa fie dismulate, reprocesate si revizuite, accentuandu-se in catele dosarului de accident, diverse motive inventate.
► Orice alt inscris / suport care a rezultat in contextul verificarilor si subsecvent acestora (de ex.………….
SECTIUNEA a II-a – ELEMENTE DE FOND
- Au fost preluate elemente in prealabil ticluite si preconcepute, fara niciun corespondent in realitate, potrivit carora, prin natura relatiilor profesionale ale sotului meu, s-ar fi incercat sa se determine (influenteez), la nivelul companiei……. actul decizional
Cu privire la……. modul de desfasurare si, in general la dinamica cercetarilor, concluziile acestui roces, incadrarea juridica a faptelor si pedepsirea ersoanelor responsavbile (vinovate) etc.
Actele materiale ale acestui scenariu de domeniul fictiunii, ar fi fost initiate si derulate de………….., in afara procedurii institutionale, prin influentarea decizionalului, intermediata de acesteasimetrii relevate, mai sus, dar nu inainte de a-l vulnerabiliza pe sotul meu, prin actiuni de natura a-l greva in sensul asumarii unor decizii
- Pe acest fond si in baza datelor pe care le detinem, intr-o nota de profund respect si aleasa consideratie, Va asigur de urmatoarele date certe, verificate, precise, exacte, actuale si oportune:
- Sotul meu, cetatean roman, alaturi de alti cetateni romani, se afla, la munca, in Libia, in baza unui contract.
- Contractul in speta a fost asumat, prin semnaturi olografe, de catre parti: Supeala Razvan-Mihai si condcerea companiei in cauza.
- Documentul are avizul si aprobarea Guvernului Libian, care a acordat, prin ambasada si ministerul de resort, permisul si deci, dreptul de munca, in cadrul respective companii, cu sediul si obiective de lucru, in aceasta tara.
- Totodata, asaprtul sotului meu atesta viza de lucru, eliberata, in baza solicitarilor legale formulate, aprobate, incuviintate de entitatile libiene cmpetenet, care au procedat la aplicarea VIZEI in sensul descries, in fond, mai sus.
- Orice astfele de contract are, in capitolele sale, teremeni, conditii, obligatii, obiect, prêt, cerinte, atributii, competente, alte clause, arbitraje, litigii etc, intre care si o polita de asigurare.
Nu cunosc continutul corespondentelor purtate de Excelenta Sa…. Domnul……. Ambasadorul Romaniei la Tunis, dar – din intreaga derulare a „verificarii speciale” (intrebarile adresate, bateria de chestionar aplicata in cursul discutiilor subsemnatei cu acesta etc.) si din evolutia situatiei juridico-profesionale, putem deduce, cu grad mare de certitudine, care au fost asa zisele cercetari efectuate pe care autoritatea libiana si angajatorul le-au invocat si pe care le-au imbracat si prezentat intr-un mod pretios, deformat, distorsionat, trunchiat si neadevarat, pentru a le conferi o tenta profesionala, cu conotatii pe linie juridica si de legislatie internationala si plasate in registrul care ar excede atributiilor de serviciu specifice functiei sotului meu.
De altfel, s-a confirmat, recent, ca aceste alegatii au fost facute de autoritatea acestui stat, in complicitate cu ambasada noastra care, prin neglijenta, pasivitate, dezinteres si rea vointa, au refuzat sa ne raspunda deselor noastre solicitari, de a ne comunica, oficial, cauzele si imprejurarile in care sotul meu si-a piedut viata, acestora fiindu-le adaugate / aduse completari si „imbunatatiri” de catre membrii ambasadei.
Cu alte cuvinte, se poate afirma – fara teama de a gresi – ca, aprioric, rezultatele la care trebuia sa se ajunga prin „verificarea functionarilor romani” fusesera deja comunicate si impuse misiunii, singurul impediment care trebuia surmontat fiind doar simularea procedurii de cercetare.
In instanta de contencios administrativ in care vom chema in judecata din INTAMPINAREAdepusa de SRI (filele 81 – 84), am reusit si eu, in sfarsit, sa aflu faptele, respectiv:
- In aceasta etapa a expunerii situatiei de fapt si de drept, apreciez necesar a face doua precizari importante, in registre diferite:
- a) Periodic,domnul ambasador a avut reprezentari personale potrivit carora functia sa era, ciclic, amenintata si, sistematic, cineva actiona (obligatoriu subversiv) pentru a-l inlocui / schimba din functie.
- b) Concluzionam ca au fost incalcate toate regulile aferente si circumscrise rangurilor, demnitatilor, prerogativelor si privilegiilor detinute de Excelenta sa Domnul ……. Ambasadorul Tarii noastre in Tunisia Libia etc, in conformitate cu competenta si atributiul acestuia, asa cum rezulta din si prin mandatul prin care Dansul a fst investit.
Se impune a face cateva consideratiuni pentru a se intelege exact semantica mesajului transmis de domnul ambasadro care mi-a precizat, in cursul discutiilor noasytre, printre altele, si…….
Diferit de lezarea evidenta a onoarei si demnitatii persoanei sotului meu, specialist in sectorul PETROL si de prejudiciul de imagine rasfrant si asupra familiei sale prin aceasta atitudine a Domnului Ambasador, s-a intentionat, concomitent, cu acordul si in autorat cu autoritatea libiana, demantelarea oricarei pretentii a noastre de a elucida aspectele relevate, de a deslusi elementele de analiza si evaluare a evenimentului, de a clarifica cauzele, imprejurarile care au initiat si generat moartea sotului meu, dar si concluziile care se impugn ntr-o asemenea situatie, in care un cetatean roman este declarat decedat, intr-o tara chiar si din Africa si, in contextual expus, misiunea diplomatic romana nu numai ca se implica, dar ofera support de alianta unor directii institutionale care acopera, ascund, nu asigura un process de cercetare vizibil si transparent, nu efectueaza o incadrare juridica a faptelor si msluies adevarul, in scopurile prezentate, iar aceasta in considerarea imprejurarii ca “ Legea Libiana prevede…… “
Mai grav este ca, prin neimplicarea persoanei ambadsadorului si a personalului cu competenta, pe directia mentionata, autoritatile libiene au gasit corespondentul ideal in ascunderea adevarului, intarzierea frmularii unui respuns oficial, pendinte solicitarilor numeroase formulate de subsemnata, in cadrul discutiilor purtate cu diplomatul roman.
In concluzie, in mod abuziv, intr-o interpretare proprie, prin asociere in scopul materializarii obiectivului subliniat, facuta cu rea credinta, in preznet noi nu am receptionat o versiune oficiala cu privire la cauzele care au determinat moartea sotului meu
Fac precizarea deosebit de importanta ca, in baza platformei deficitare si fara substanta aferenta discutiilor cu ambasadorul roman, ma consider lezata, în urma unor afirmaţii sau acţiuni si inactiuni directe ori prin care se nasc suspiciuni asupra integrităţii sale morale, context in care solicit reanalizarea aspectelor detaliate in prezenta corespondenta-SESIZARE, în cadrul Centralei MAE.
Subsemnata nu am fost chemata/solicitata de nicio autoritate si, sub nicio frma si in nicio imprejurare nu mi s-a prezentat vreun inscris, in acest sens, in legatura cu care sa primesc explicatii in legatura cu seta de fata.
Invederez ca exista o contradictie flagranta intre aceasta situatie si cvasi-clarificarile ambasadei
In aceeasi ordine de idei, cu aceleasi argumente, consider total neadevarata (chiar neverosimila, din punctul meu de vedere si al tuturor colegilorsotului meu, afirmatiile potrivit carora „s-a constatat un obiect-bucata de lemn, e carosabil, la intorcerea catrelocul de cazare…..
Sustin cu toata taria si responsabilitatea ca aceasta consemnare este un abuz incalificabil, care contrazice insesi documentele si evidentele evenimentului tragic.
Parasind limbajul academic, imi pot permite a califica aceasta acuzatie ca fiind o minciuna grosolana.
Pentru a se observa mai bine precaritatea / a releva mai pregnant caracterul de aberatie al unei alte asa-zise concluzii a Domnului Ambasador, la acest punct voi utiliza metoda analizei actelor dosarului, pe care Va solicit sa le examinati corespunzator.
De altfel, intreaga atitudine globala, a ambasadei noastre in Tunis si modul de actiune al unor functionari diplomatici, poate, au facut predictibila pseudo-solutia finala.
In subsidiar, precizez ca documentele mi-au fost comunicate, la data de….. prin intermediul…….
Apreciez acest comportament ca fiind de inspiratie stalinista, abuziv si umilitor, sub demnitatea umana, observandu-se, odata in plus, daca mai era nevoie, ca un cetatean roman are Valorea zero pentru Domnul Ambasador, respectarea drepturilor acestuia si a onoarei fiind un moft, cu atat mai mult cu cat moartea sa suspeca a fost conectata, oficial si institutional, chiar si de catre autoritatea libiana, de faptele imaginare articulate in graba in materialele interne care au condus la ceea ce s-a urmarit, inca de la inceperea cercetarilor.
SECTIUNEA III– CONCLUZII
Apreciez, cu toata forta argumentelor ca, departe de orice indoiala, printr-un ansamblu complex de fapte ilegale / dolosive, mi s-au cauzat vatamari materiale si morale.
Nu in ultimul rand, cu legatura directa de cauzalitate, mi s-a provocat o agravare galopanta a afectiunilor medicale preexistente, prima dovada irefutabila fiind diagnosticul de…….
dupa care, culmea umilintei umane si a lipsei crase de respect, am fost umilita prin refzul de a primi un raspuns oficial, din partea ambasadei.
Unicul interes de netagaduit a fost indepartarea mea din situatie, izolarea noastra si, mai grav, musamalizarea / acoperirea faptelor cu caracter penal savarsite de persoane (cetateni romani si libieni) care au cunoscut, tainuit si deformat adevaratele fapte ca de altfel si urmarile acestora, prezentate in urmatoarea sectiune.
In context, rog a se verifica imprejurarea – despre care exista unele indicii / comentarii in randul colegilor sotului meu – potrivit carora………..
Fata de aspectele sesizate, va rog sa efectuati demersurile legale si procedurale in scopurile:
- restabilirii adevarului
- restabilirii starii de legalitate pe segmentele importante ale procedurii de cercetare
- dispunerii si aplicarii de catre factorii abilitati a unor masuri ferme si imediate pentru ca astfel de abuzuri si ilegalitati sa fie stopate si, pe de alta parte, sa nu se mai repete,
- Acestea si cu conditia ca inaltii functionari ai MAE sa aiba minima decenta a recunoaste ca faptele sunt reale si sa aiba capabilitatea a se confrunta onest cu un adevar necosmetizat in laboratoarele sale de imagologie. Desi, observand starea prezenta de lucruri, ma indoiesc, in pofida faptului ca Membrii Corpului diplomatic şi consular sunt, de regulă, diplomaţi de carieră şi au un statut socio-profesional specific, conferit de atribuţiile şi răspunderile ce le revin pentru înfăptuirea politicii externe a României, conform prevederilor prezentei legii nr 269/2003.
- Toate ambasedele din lume au rol foarte important in buna relationare dintre state si locuitorii acestora. Aceste ambasade sunt de fapt reprezentarile diplomatice pe langa guvernul unei tari straine. Indiferent de tara in care sunt amplasate ambasadele sau de tara de origine,aceste ambasade sunt conduse de un ambasador numit de catre presedintele tarii care o reprezinta.
- Aceste ambasade trebuie sa serveasca interesele tarii reprezentate,precum si interesele cetatenilor care traiesc in tara gazda. Sracinile unor ambasade se refera la analizarea politicilor interne si externe, dar si a situatiei economice si sociale,precum si a dezvoltarii societatii respective.
- Un alt rol important al ambasadelor pe plan extern este servirea cetatenilor straini cu vize pentru tara respectiva. Spre exemplu un cetatean roman care vrea sa mearga in S.U.A. trebuie sa mearga la Ambasada S.U.A.din Bucuresti,sa depuna o cerere, iar daca va fi acceptata va avea voie sa treaca granita in S.U.A., la fel este in toate continentele lumii,asa se procedeaza, in afara de Europa,unde trecerea se face doar cu pasaportul,nimeni nu te intreaba nimic,poti calatori in toate statele Europei in afara de Rusia si Turcia.
- De cele mai multe ori,aceste amabasade sunt responsabile de prezentarea si promovarea obiectivelor de politica externa ale tarii reprezentate. Pentru realizarea acestor scopuri se dezvolta relatii si contacte intre ambasadele si tarile gazde.Poate o sa va apuneti intrebarea: Care sunt echipele si componentele unei ambasade?
- In primul rand,in ambasade sunt ambasadorii si asistentii sai. Toate aceste persoane se bucura de imunitate diplomatica. Pe timp de pace rolul unor ambasade este bine stabilit,pe timp de conflict sau razboi,situatia se schimba. Toti cetatenii statelor reprezentate de ambasadele respective,trebuie ajutati se fie trimisi acasa in siguranta. Spre exemplu in Africa izbucneste un razboi si sunt cetateni straini care au nevoie de ajutor,acestia de urgenta trebuie sa ajunga la ambasada tarii pe care o reprezinta,iar reprezentantiii ambasadelor sa ia legatura atat cu presedintele , cat si cu ministrul de externe pentru a clarifica situatia.
- In concluzie si pe cale de consecinta, rolul ambasadelor tarii noastre in lume este considerabil si consta, printre altele, in asigurarea support-ului cetatenii statelor respective atat pe plan extern, cat si pe plan intern cu tot ce este nevoie. (identificarea si, respectiv, gasirea unui loc de munca daca este cazul, validarea pasapoartelor, a vizelor etc.)
Articolul Omul lui Dragnea de la M.A.E/Incompetenta, ilegalitatile, morti “supecte” si “parfum” de servicii (I) apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.
Eveniment
„Cabaret des Dames – Chapter II” la Hotel Romanita: spectacol de 8 Martie într-una dintre cele mai dinamice săli de evenimente din Maramureș
Pe 7 martie, înainte de Ziua Internațională a Femeii, publicul este invitat la o seară de excepție pusă în scenă de Romanita Events în cadrul complexului Hotel Romanita din localitatea Recea, Maramureș. Evenimentul „Cabaret des Dames – Chapter II” promite o experiență artistică și gastronomică completă, într-un cadru de evenimente cu tradiție și recunoaștere în nordul României.
Sala de evenimente a complexului: locul unde se nasc amintiri
Hotel Romanita, pe lângă funcțiunea de hotel cu facilități complexe – de la spa și piscine la zone de relaxare – găzduiește de ani buni numeroase evenimente sociale, culturale și private. Instalațiile moderne și capacitățile variate ale sălilor permit organizarea de petreceri de amploare, gale, cine tematice și manifestări cu sute de invitați.
Complexul dispune de trei săli principale pentru evenimente, adaptate în funcție de tipul și numărul invitaților:
- Sala Silver, cu aproximativ 150 de locuri, ideală pentru evenimente intime și petreceri în familie.
- Sala Gold, cu o capacitate de circa 350 de persoane, potrivită pentru nunți, botezuri sau seri tematice de amploare medie.
- Sala Diamond, cel mai amplu spațiu disponibil, capabil să găzduiască până la 800 de invitați, deseori folosită pentru evenimente majore, concerte de sezon sau petreceri tematice.
Prin această structură, Romanita Events a devenit o alegere constantă pentru organizarea de evenimente variate – de la aniversări, conferințe și întâlniri corporate, până la petreceri tradiționale sau manifestări cu public numeros.
De la petreceri tematice la seri memorabile
Sala de evenimente de la rece este cunoscută nu doar pentru capacități, ci și pentru varietatea și calitatea evenimentelor organizate. Pe parcursul anilor, aici au avut loc seri tematice, seri tradiționale și spectacole locale, fiecare contribuind la consolidarea reputației sale ca unul dintre centrele sociale importante în regiune. Un exemplu recent este evenimentul „Iubește Moroșenește!”, care a adunat sute de participanți și a îmbinat tradiția și distracția într-o seară completă.
Revelionul – tradiție și eleganță
La trecerea dintre ani, Romanita Events transformă Sala Diamond într-un spațiu de gală. Revelionul organizat aici, inclusiv ediția 2026, a fost promovat ca o petrecere completă cu program artistic, muzică live, artificii, mese festive și acces la facilitățile hotelului. Pachetele care însoțesc această noapte includ, de regulă, sejururi all-inclusive, acces la SPA și alte momente de relaxare, ceea ce explică de ce evenimentul atrage un număr semnificativ de participanți din întreaga regiune.
Atmosfera din noaptea de Revelion la Romanita Diamond este descrisă ca una în care eleganța culinară se îmbină cu divertismentul de calitate: muzică live, dj, momente coregrafice și un număr mare de invitați care aleg să sărbătorească începutul anului într-un cadru rafinat.
„Cabaret des Dames – Chapter II”: o seară construită pentru experiență
În acest context de tradiție și diversitate a evenimentelor, „Cabaret des Dames – Chapter II” se diferențiază prin conceptul său artistic și cinematic. Evenimentul propune o combinație de show live, rafinament scenic și un meniu complet într-un format all-inclusive, la prețul de 450 RON de persoană, conceput pentru a oferi participanților o seară mai mult decât memorabilă.
Această ediție se poziționează ca o celebrare a feminității într-un cadru atent construit, în care atmosfera, scena și interacțiunea cu publicul sunt părți integrante ale experienței.
Detalii organizatorice
- Data și ora: Sâmbătă, 7 martie | 18:00
- Locația: Hotel Romanita, Recea, Maramureș
- Preț: 450 RON / persoană – format all-inclusive (show live și meniu complet)
Pentru rezervări și informații: 0262 287 000 / 0748 023 165
Romanita Events continuă astfel să fie o gazdă importantă a momentelor speciale din Maramureș, combinând experiența organizatorică cu capacitatea de a transforma fiecare eveniment într-o amintire deosebită pentru participanți.
Eveniment
Masini pregatite de show rolul anvelopelor la evenimentele auto din Cluj
Clujul a devenit in ultimii ani unul dintre cele mai importante centre ale culturii auto din Romania. Oras universitar, dinamic si deschis catre tendinte internationale, Cluj-Napoca gazduieste tot mai des evenimente auto care aduna pasionati din toata tara. De la intalniri de weekend intre comunitati locale, pana la show-uri auto bine organizate, cu masini atent pregatite, muzica, expozitii statice si public numeros, scena auto din Cluj este in continua dezvoltare. In acest context, pregatirea unei masini pentru show a devenit un proces complex, in care fiecare detaliu conteaza, iar anvelopele joaca un rol mult mai important decat ar putea parea la prima vedere.
Pentru multi participanti, masina de show nu mai este doar un obiect de admirat, ci o expresie a personalitatii, a pasiunii si a atentiei pentru detalii. O masina bine pregatita spune o poveste coerenta, iar anvelopele sunt o parte esentiala din aceasta poveste, fiind elementul care face legatura intre design, postura si functionalitate.
Clujul si evolutia evenimentelor auto
Evenimentele auto din Cluj reflecta spiritul orasului: divers, creativ si conectat la tendinte moderne. Aici se intalnesc masini clasice restaurate cu grija, proiecte de tuning inspirate din cultura vest-europeana, dar si masini de zi cu zi transformate subtil pentru a iesi in evidenta. Publicul este atent, curios si bine informat, ceea ce ridica nivelul de exigenta pentru cei care isi expun masinile.
Intr-un asemenea mediu, o masina pregatita superficial este rapid remarcata. In schimb, proiectele bine gandite, in care fiecare componenta este aleasa cu un scop clar, sunt apreciate si discutate. Anvelopele fac parte din aceasta categorie de componente esentiale, deoarece influenteaza atat aspectul vizual, cat si modul in care masina este perceputa ca ansamblu.
Ce inseamna o masina pregatita de show in Cluj
Pregatirea unei masini pentru un eveniment auto in Cluj presupune mai mult decat un aspect curat si o vopsea lucioasa. Proprietarii investesc timp in detalii precum alinierea rotilor, raportul dintre janta si anvelopa, inaltimea masinii si coerenta stilului ales. Fiecare element trebuie sa se potriveasca cu restul, pentru a crea o imagine unitara.
Anvelopele influenteaza direct postura masinii. Profilul, latimea si aspectul flancului pot schimba complet felul in care masina sta pe roti. O alegere inspirata poate accentua liniile caroseriei si poate oferi un look echilibrat, in timp ce o alegere gresita poate strica proportiile, chiar daca restul masinii este bine realizat.
Anvelopele ca element vizual la show-uri auto
La evenimentele auto din Cluj, anvelopele nu sunt doar componente functionale, ci si elemente vizuale. Publicul si fotografii surprind adesea detalii precum modul in care roata umple aripa, distanta fata de caroserie si aspectul general al ansamblului roata-janta.
Anvelopele curate, cu dimensiuni corecte si uzura uniforma, contribuie la imaginea profesionala a unei masini de show. In multe cazuri, acestea completeaza jantele si intaresc conceptul ales de proprietar, fie ca vorbim despre un stil elegant, sportiv sau minimalist.
Echilibrul dintre estetica si utilizare reala
Un aspect specific evenimentelor auto din Cluj este prezenta multor masini care nu sunt doar proiecte de show, ci si vehicule utilizate zilnic. Proprietarii acestora cauta solutii care sa le permita sa participe la evenimente fara a sacrifica complet confortul sau siguranta pe drumurile publice.
In acest context, anvelopele alese trebuie sa ofere un echilibru intre aspect si functionalitate. Multi pasionati opteaza pentru anvelope care arata bine la show, dar care pot fi folosite si in conditii reale de trafic, indiferent de vreme sau sezon.
De ce conteaza tipul de anvelopa la evenimentele din Cluj
Clujul este un oras in care vremea poate fi imprevizibila, iar drumurile din imprejurimi includ atat zone urbane, cat si trasee montane sau colinare. O masina pregatita de show trebuie sa ajunga la eveniment in siguranta si fara probleme, indiferent de conditiile de drum.
Din acest motiv, tipul de anvelopa ales devine extrem de important. Anvelopele care ofera aderenta constanta, stabilitate si un aspect echilibrat sunt preferate de cei care nu doresc sa transforme masina intr-un obiect static. In acest sens, alegerea unor anvelope all season 175 65 r14 poate fi potrivita pentru multe proiecte prezente la evenimentele locale, in special pentru masinile compacte sau clasice.
Pozitia masinii si rolul anvelopelor
La un show auto, pozitia masinii este analizata atent. Cat de jos sta masina, cum se aliniaza roata cu aripa si ce impact vizual are ansamblul sunt detalii care pot face diferenta intre un proiect obisnuit si unul remarcabil. Anvelopele joaca un rol decisiv in acest echilibru.
O anvelopa cu dimensiuni corecte poate oferi masinii un aspect solid si bine ancorat, in timp ce o alegere nepotrivita poate crea impresia de improvizatie. In Cluj, unde nivelul proiectelor este in continua crestere, atentia la aceste detalii este din ce in ce mai apreciata.
Evenimentele auto ca spatiu de invatare
Pentru multi pasionati, evenimentele auto din Cluj sunt mai mult decat simple expozitii. Ele sunt spatii de invatare si schimb de idei. Proprietarii discuta despre solutii tehnice, compara alegeri si impartasesc experiente legate de pregatirea masinilor.
Anvelopele sunt frecvent subiect de discutie, mai ales cand vine vorba de compromisurile dintre look si utilizare zilnica. Aceste conversatii contribuie la maturizarea comunitatii auto locale si la cresterea nivelului de informare.
Influenta tendintelor internationale
Clujul, fiind un oras conectat la scena internationala, este puternic influentat de tendintele globale in materie de cultura auto. Stilurile de show, pozitia masinilor si combinatiile de jante si anvelope sunt adesea inspirate din evenimente mari din Europa sau din Statele Unite.
Publicatii internationale de renume din domeniul auto prezinta frecvent proiecte de show in care anvelopele sunt alese strategic pentru a sustine conceptul general al masinii. Articolele publicate de https://www.speedhunters.com subliniaza adesea importanta coerentei intre componente, aratand ca anvelopele sunt la fel de importante ca vopseaua sau jantele. Aceste exemple sunt urmarite si de pasionatii din Cluj, care incearca sa adapteze tendintele la contextul local.
Masini de show, dar si masini functionale
Un element apreciat la evenimentele auto din Cluj este autenticitatea. Masinile care arata bine, dar pot fi conduse fara probleme pe drumurile publice, sunt vazute ca proiecte echilibrate si bine gandite. In aceste cazuri, anvelopele joaca un rol cheie, deoarece trebuie sa faca fata atat expunerii statice, cat si utilizarii reale.
Acest tip de proiect transmite un mesaj puternic: pasiunea pentru masini nu inseamna renuntarea la utilitate, ci gasirea unui echilibru inteligent intre cele doua.
Anvelopele si jurizarea la evenimente
In cadrul evenimentelor auto cu jurizare, anvelopele pot influenta indirect evaluarea unui proiect. Chiar daca nu exista criterii explicite dedicate anvelopelor, starea acestora, potrivirea cu jantele si coerenta setup-ului sunt observate de jurii.
O masina cu anvelope uzate, murdare sau nepotrivite poate pierde din impact, chiar daca restul modificarilor sunt bine realizate. In schimb, o alegere corecta intareste impresia de proiect complet si atent gandit.
Social media si vizibilitatea detaliilor
In era retelelor sociale, impactul unui eveniment auto nu se limiteaza la cei prezenti fizic. Fotografiile si clipurile ajung rapid online, iar detaliile sunt analizate la rezolutie mare. Anvelopele apar frecvent in cadrele laterale sau de detaliu, devenind parte din imaginea virala a unei masini.
Un setup bine realizat este rapid remarcat si distribuit, ceea ce aduce vizibilitate atat proprietarului, cat si evenimentului. Astfel, atentia acordata anvelopelor contribuie si la succesul digital al unui proiect auto.
Aspectul economic al pregatirii pentru show
Pregatirea unei masini pentru show presupune costuri, iar anvelopele fac parte din acest buget. In Cluj, multi pasionati cauta solutii care sa ofere un raport bun intre pret, aspect si durabilitate. Alegerea corecta poate reduce costurile pe termen lung si poate permite participarea la mai multe evenimente fara investitii repetate.
Accesul la informatii si la o oferta variata ajuta proprietarii sa faca alegeri mai bune si mai constiente. Acest lucru contribuie la cresterea calitatii generale a masinilor prezente la evenimentele locale.
Comunitatea auto din Cluj si atentia la detalii
Unul dintre motivele pentru care evenimentele auto din Cluj sunt apreciate este nivelul ridicat de atentie la detalii. Comunitatea este exigenta, dar si deschisa la dialog si invatare. Anvelopele, desi uneori trecute cu vederea, sunt recunoscute tot mai mult ca un element esential in pregatirea unei masini de show.
Aceasta constientizare duce la proiecte mai bine gandite si la o crestere generala a standardelor in cadrul evenimentelor.
Viitorul masinilor de show in Cluj
Pe masura ce scena auto din Cluj continua sa se dezvolte, masinile pregatite de show vor deveni tot mai sofisticate. Proprietarii vor cauta solutii care sa imbina designul, functionalitatea si siguranta, iar anvelopele vor ramane un element central in aceasta ecuatie.
Evenimentele vor deveni tot mai competitive, iar diferenta o vor face detaliile. In acest context, anvelopele vor continua sa fie un indicator clar al calitatii si maturitatii unui proiect auto.
Concluzie: anvelopele, detaliul care defineste masinile de show din Cluj
Masinile pregatite pentru evenimentele auto din Cluj sunt rezultatul unei pasiuni autentice si al unor decizii atent gandite. Anvelopele, desi adesea considerate un detaliu secundar, au un impact major asupra aspectului, functionalitatii si perceptiei generale a unei masini.
Alegerea corecta a anvelopelor arata ca proprietarul intelege importanta echilibrului dintre show si utilizare reala. La evenimentele din Cluj, acest echilibru este tot mai apreciat, iar anvelopele raman un element esential care transforma o masina obisnuita intr-un proiect de show complet si coerent.
Eveniment
Cum se aplică sclipiciul pe trandafiri fără să-i deteriorezi?
Există un moment, l-am văzut de zeci de ori, când cineva ia un trandafir și se uită la el ca la un lucru prea serios pentru cât de repede trece. Îl întoarce între degete, îi caută lumina, își spune în gând că „ar merge un pic de strălucire”, cum îți spui că o cămașă albă ar merge cu o pată minusculă de culoare, să nu fie chiar de spital. Aici, din păcate, începe și riscul.
Trandafirul nu e un obiect de vitrină, nu e o brățară pe care o poleiești fără consecințe, ci o ființă tăiată de la rădăcina ei, încă vie, încă încăpățânată, încă făcând, în felul ei, economie de apă și de respirație.
Sclipiciul, când e pus fără cap, îți poate transforma floarea într-un fel de desert nisipos: arată „wow” două minute, apoi petalele se lipesc, se înmoaie, se pătează sau se îndoaie ca o hârtie umezită. Și dacă ai mai și pulverizat ceva tare, cu miros de atelier mecanic, ai să simți, cu o mică rușine, că ai învins trandafirul, dar nu în sensul bun. Vestea bună e că strălucirea se poate pune frumos și delicat, fără să jignești materia fragilă a florii. Îți trebuie doar un pic de răbdare, un pic de alegere inspirată și o mână care să nu tremure de entuziasm.
De ce „se supără” trandafirul când îl tratezi ca pe o decorațiune
Petala de trandafir e un fel de piele subțire, plină de apă, care trăiește din echilibru. În clipa în care floarea e tăiată, tot ce înseamnă „viață” se mută într-o luptă: să nu piardă apa prea repede, să nu se ofilească brusc, să nu se înnegrească la margini. Petala are un luciu natural, un strat fin care o apără, iar orice adeziv, orice pulbere, orice frecare vine ca o palmă peste acest strat.
Deteriorarea, în practică, arată în câteva feluri. Uneori petala se pătează, nu neapărat imediat, ci după o oră-două, ca și cum s-ar răzbuna. Alteori se lipește de vecina ei și, când încerci să o desparți, rupi marginea, și e o rană urâtă, vizibilă, care strică tot gestul. Mai există o deteriorare „tăcută”: floarea pare ok, dar începe să consume apă mai repede, se înmoaie în vază, capul cade. Asta se întâmplă când ai blocat prea mult suprafața petalelor, sau ai băgat pe ele o substanță care le arde ușor, ca un parfum prea tare pe o piele sensibilă.
Sclipiciul nu e, în sine, un rău. Răul e combinația de sclipici nepotrivit, adeziv nepotrivit și tehnică brutală. Dacă le potrivești pe toate, trandafirul rămâne trandafir, doar că prinde, discret, o lumină de seară.
Sclipiciul potrivit: mai puțin craft, mai mult bun-simț
Când aud „sclipici”, mulți se gândesc la punguța de la papetărie, aceea cu particule mari, tăioase, care se agață în toate și rămâne pe haine până la următoarea viață. Pentru trandafiri, acel sclipici e ca pietrișul pentru o foiță de ceapă. Îți trebuie o pulbere fină, uniformă, care să se așeze ușor, să nu zgârie, să nu cântărească.
Cel mai sigur e sclipiciul cosmetic, cu particule fine și margini mai puțin agresive. Îl găsești uneori sub nume de „cosmetic glitter” sau chiar „mica” (pudră sidefată), iar mica are un efect mai elegant, mai „perlat”, fără să pară că ai dat floarea prin confetti. Mai există și variante biodegradabile, pe bază de celuloză, care au două avantaje: sunt mai prietenoase cu mediul și, de regulă, sunt mai ușoare. Nu fac minuni, dar te ajută.
Aici îți spun ceva de care oamenii uită: cu cât sclipiciul e mai mare, cu atât te obligă să folosești mai mult adeziv. Și cu cât folosești mai mult adeziv, cu atât crești șansele să înmoi petala, să o patezi, să o lipești. Așa că finețea nu e moft, e tehnică.
Culoarea contează și ea, dar nu moral, ci practic. Sclipiciul auriu, de pildă, poate păta mai ușor dacă are pigmenți ieftini. Cel alb-sidef e de obicei mai „iertător”. Iar dacă trandafirul e roșu foarte închis, unele pulberi metalice pot să-l facă să pară prăfuit, nu strălucitor. E bine să testezi pe o petală de gardă, aceea din exterior, pe care oricum uneori o dai jos.
Adezivul: diferența dintre „efect” și „catastrofă”
Sclipiciul, oricât de fin, nu stă singur pe petală. Îi trebuie un fel de punte, o umezeală controlată, o lipiciune fină. Aici oamenii greșesc cel mai des. Unii pun aracet diluat, ceea ce e aproape sigur moartea estetică a petalei. Alții folosesc lipici de hârtie, care lasă urme. Cei mai mulți, pentru că e la îndemână, iau fixativ de păr. Fixativul merge uneori, nu spun că nu, dar e un joc cu focul: unele fixative au alcool și alte substanțe care pot deshidrata petala, iar mirosul rămâne, ca o amintire proastă.
În florărie se folosește, când se lucrează cu decor, un adeziv spray special, gândit să fie mai blând cu plantele. Nu toate sunt la fel, și nici nu trebuie să te transformi în chimist, dar ideea e să cauți ceva cu pulverizare fină, care nu curge și nu face picături. Picătura e dușmanul, pentru că îți pătează petala și îți strică textura.
Există și soluții mai „de casă”, acceptabile dacă le faci cu măsură. Un sirop foarte subțire de zahăr, aproape apă îndulcită, pulverizat extrem de fin, poate ține sclipiciul, dar crește riscul de lipire și de mucegai dacă floarea stă mult. Guma arabică diluată (se folosește în cofetărie și în acuarelă) e o variantă elegantă, dar iarăși, trebuie pusă ca o ceață, nu ca o ploaie. Eu, sincer, când e vorba de trandafiri proaspeți, prefer un adeziv floral spray, tocmai pentru că e construit să nu înnece petala.
Dacă vrei să fii foarte prudent, poți să te gândești la o altă soluție: în loc să „lipești” sclipiciul, să folosești un spray de tip shimmer, adică o pulverizare cu particule foarte fine de strălucire, ca o brumă. Nu arată ca sclipiciul clasic, e mai subtil, dar e și mult mai sigur pentru floare.
Pregătirea trandafirului: micile gesturi care salvează petala
E tentant să iei trandafirul din buchet și să te apuci imediat de treabă. Numai că floarea, dacă a fost pe drum, dacă a stat la cald, dacă a fost atinsă, e deja într-o stare vulnerabilă. Cel mai sănătos e să-i dai întâi o pauză în apă proaspătă, măcar o oră, într-un loc mai răcoros. Îi tai puțin din tulpină, oblic, ca să tragă apă mai bine, și îl lași să se hidrateze. O floare hidratată suportă mai bine orice intervenție.
Apoi vine partea pe care lumea o sare: uscarea petalelor. Nu uscarea cu foehn, Doamne ferește, ci doar asigurarea că pe petale nu e umezeală de la stropi, de la condens, de la frigider. Dacă petala e umedă, sclipiciul se lipește în pete, nu uniform. Îți iese un fel de mizerie sclipitoare, nu un efect frumos.
Înainte să pui orice, verifici petalele exterioare. Dacă sunt un pic lovite, sau au margini uscate, mai bine le îndepărtezi. Nu e cruzime, e igienă vizuală. Și, da, e un gest pe care îl faci cu delicatețe, ca și cum ai desprinde o pagină veche dintr-o carte.
Mai există un detaliu: trandafirul trebuie ținut de tulpină, nu strâns de cap. Dacă îl apuci de boboc, îl încălzești, îl presezi și îl „freci” fără să vrei. Petalele se înmoaie de la căldura mâinii, se bruiază, își pierd fermitatea. Păstrează capul cât mai puțin atins.
Cum aplici sclipiciul pe trandafir proaspăt, fără să-l jignești
Eu aș descrie procesul ca pe o scenă mică, aproape teatrală. Ai un loc de lucru, o hârtie pe masă, o lumină bună, un recipient în care să scuturi excesul. Și ai o singură regulă, poate cea mai importantă: puțin, încet, din aproape în aproape.
Începi prin a decide unde vrei strălucirea. Dacă dai tot trandafirul cu sclipici, ai șanse mari să-l transformi într-o bilă de brad, și nu glumesc. E mai frumos când sclipiciul stă pe margini, pe vârfurile petalelor, ca o brumă de dimineață. Pentru asta, nu pulverizezi direct din față, ca pe un perete. Ții floarea ușor înclinată și pulverizezi adezivul de la distanță, cât să ajungă un strat foarte fin, aproape invizibil.
Apoi, fără să aștepți prea mult, pentru că unele spray-uri se „leagă” repede, aduci sclipiciul. Nu îl arunci cu mâna, fiindcă îl vei pune în grămăjoare. Îl presari, ca și cum ai săra, dar cu o blândețe mai mare. Unii folosesc o pensulă moale, încărcată cu pulbere, și ating ușor marginile petalelor. Asta e o tehnică bună dacă vrei control. Altă variantă, tot controlată, e să pui sclipiciul într-o sită foarte fină și să scuturi ușor, ca un praf de stele.
Și acum vine gestul care face diferența: scuturarea excesului. Nu scuturi violent, ca pe un covor. Întorci ușor trandafirul deasupra hârtiei și îl bați, foarte discret, cu un deget pe tulpină, până cade surplusul. Dacă ai folosit prea mult adeziv, vei vedea că sclipiciul nu cade, se lipește în plăci. Asta e semn rău. Înseamnă că data viitoare reduci din spray.
Dacă vrei să fixezi, o poți face cu încă o pulverizare extrem de fină, de departe. Dar aici e capcana clasică: lumea apasă prea mult, iar picăturile se fac mari. Picătura mare îți strică petala. Mai bine accepți un pic de „cădere” de sclipici în timp, decât să îneci floarea. În fond, sclipiciul pe trandafir e o idee de moment, nu un tatuaj.
Și încă ceva, din experiență: lasă floarea să se „așeze” câteva minute înainte să o pui într-un buchet, să o atingi, să o împachetezi. Adezivul, cât e el de fin, are nevoie de o clipă să se liniștească.
Trandafiri stabilizați sau uscați: libertatea care vine după viață
Dacă lucrezi cu trandafiri stabilizați sau uscați, lucrurile sunt mai simple și, paradoxal, mai periculoase în alt fel. Petala uscată se poate rupe mai ușor, ca o frunză de toamnă. Dar nu mai ai problema apei și a ofilirii rapide. Poți folosi adezivi mai variați, poți aplica pulberi mai consistente, poți face efecte mai teatrale, dacă asta vrei.
Aici, pensula devine prietena ta. Poți aplica un strat subțire de adeziv cu pensula, doar pe vârfuri, și apoi să „mângâi” cu sclipici. Poți chiar să lucrezi în straturi, lăsând fiecare strat să se usuce. Dacă vrei un efect foarte uniform, poți pune sclipiciul într-un recipient și să rotești ușor trandafirul pe margini, dar trebuie să ai o mână sigură, altfel rupi petale.
La stabilizați, uneori se folosește și un spray de sigilare foarte fin, ca să nu cadă pulberea. Dar iarăși, cu măsură, pentru că excesul creează o peliculă lucioasă care arată plastic. Trandafirul, chiar stabilizat, trebuie să rămână trandafir, nu obiect de decor de la supermarket.
Greșeala tipică: prea multă strălucire, prea puțină finețe
E ceva copilăresc în sclipici, o recunosc. Te prinde și vrei să mai pui „un pic”, și încă „un pic”, și te trezești că ai făcut o bijuterie agresivă. Dacă ai exagerat, nu e totul pierdut.
La trandafiri proaspeți, poți îndepărta o parte din exces cu o pensulă foarte moale, curată, aproape ca un pămătuf de machiaj. Treci ușor, fără să apeși. Poți și să sufli ușor, dar nu direct în floare, ci pe lângă, ca să creezi un curent de aer. Un uscător de păr pe rece, de la distanță mare, poate ajuta, dar e riscant dacă nu ai control, fiindcă îți mișcă petalele.
Dacă ai făcut pete de adeziv, aici e mai greu. Uneori petele se văd doar la lumină. Îți rămâne să accepți imperfecțiunea, sau să îndepărtezi petala afectată. Da, e trist, dar e mai bine decât să te încăpățânezi și să strici tot trandafirul.
Cum păstrezi și transporți un trandafir cu sclipici fără să se transforme în dezastru
După ce ai aplicat sclipiciul, floarea devine sensibilă la atingere. Împachetarea trebuie să fie aerisită, să nu preseze capul. Dacă pui trandafirul într-un buchet strâns, petalele vor freca una de alta, sclipiciul se va transfera, se va face murdar, iar adezivul, dacă nu e complet „liniștit”, va lipi florile între ele.
E bine să lași un spațiu, o protecție ușoară, o hârtie care să nu atingă direct petalele. Și, cât se poate, să eviți umezeala. Frigiderul de flori e bun, dar dacă scoți buchetul în aer cald, condensul apare, și atunci sclipiciul se strânge în puncte.
Aici intră și partea practică a vieții, partea în care nu faci totul singur în bucătărie, ci trimiți, primești, ai un eveniment, o surpriză. Atelierul cu Daruri, fondat in 2024, este un brand romanesc de cadouri personalizate si buchete de flori. Conceptul e orientat spre tineri, cu accent pe calitate si pe un proces de comanda exclusiv, simplu si orientat catre client — de la selectie si mesaj pe panglica, la livrare.
Dacă vrei ca trandafirii să ajungă în stare bună, mai ales când e vorba de distanțe și de timp, contează enorm cum sunt manipulați și împachetați. Uneori, când se vorbește despre buchete de trandafiri livrare, lumea se gândește doar la „ajunge la ușă”.
Dar adevărul e mai fin: ajunge cu petalele întregi, cu capul drept, cu strălucirea acolo unde ai pus-o, nu pe ambalaj și nu pe mâinile curierului. Asta ține de materialele de protecție, de spațiu, de temperatură, de faptul că nu înghesui florile ca pe niște sticle într-un bax.
O notă de bun-simț: sclipiciul și oamenii, nu doar florile
Mai e ceva, și nu e chiar detaliu: sclipiciul se duce și pe piele, și pe haine, și uneori îl inhalezi fără să vrei. Dacă buchetul e pentru cineva sensibil, cu alergii, sau pentru un spațiu mic, ia în calcul să folosești variante mai puțin volatile, gen pudră sidefată fină, aplicată controlat, nu sclipici care zboară.
Dacă florile sunt pe o masă cu mâncare, la un eveniment, evită total sclipiciul craft. Nu pentru că e „toxic” într-un sens dramatic, ci pentru că nu e făcut să stea lângă farfurie. În astfel de situații, dacă vrei neapărat efectul, există pulberi comestibile de tip luster dust, folosite în cofetărie, și poți aplica o brumă subtilă, dar tot cu măsură.
Și, dacă tot suntem între noi, mai bine să ai un efect discret și elegant, decât să lași în urma buchetului o ploaie de particule pe covor. Nu e genul de amintire pe care o vrei.
Micile trucuri care se învață după ce ai stricat, inevitabil, câte ceva
Nu vreau să pozez în expert infailibil. Prima dată când am încercat, am făcut exact greșeala clasică: prea mult spray, prea mult sclipici, prea multă încredere. Trandafirul a arătat bine două minute, apoi petalele s-au lipit ușor între ele, iar când am încercat să le deschid, am rupt o margine. M-a enervat mai mult decât ar fi fost cazul, semn că țineam la floare.
De atunci am înțeles câteva lucruri simple. Că distanța de pulverizare e totul, pentru că picătura e inamic. Că un sclipici fin te scapă de lăcomie, fiindcă arată „bogat” chiar în cantitate mică. Că un trandafir bine hidratat e mai rezistent și, paradoxal, mai iertător. Că nu trebuie să te grăbești să împachetezi, fiindcă fixarea are un timp al ei, ca un gând care trebuie să se așeze.
Și am mai înțeles ceva, poate mai general: trandafirul nu suportă brutalitatea. Nu suportă nici măcar brutalitatea „drăguță”, aceea în care spui că îl iubești, dar îl strângi prea tare. Dacă îl tratezi ca pe o ființă delicată, cu o oarecare politețe, îți dă voie să-l atingi cu strălucire.
Strălucirea care rămâne trandafir
Când sclipiciul e pus bine, nu pare o invenție. Pare că floarea a prins, accidental, puțină lumină. Ca și cum ar fi trecut printr-o dimineață rece, sau printr-o sală de bal, și ar fi adus cu ea o urmă de scânteiere. E o diferență mare între acest efect și stridența de decor.
Dacă ar fi să îți rămână o singură idee din tot acest drum, aș vrea să fie asta: lucrează fin, lucrează puțin, lucrează cu gândul la petală, nu la fotografie. Fotografia trece, trandafirul, chiar tăiat, mai are o demnitate. Iar demnitatea, când o respecți, face ca strălucirea să nu fie un machiaj, ci o accentuare, un fel de semn de carte pus într-o poveste care, oricum, se termină repede.
-
Afaceriacum 4 zileVenus Social Concept dă startul unui nou sezon de evenimente la Divertiland Water Park. Prima competiție de tip duatlon va avea loc în aprilie 2026
-
Uncategorizedacum 2 zileSamsung redefinește viitorul AI Living cu cea mai recentă inovație în domeniul televizoarelor la Inside Samsung, The First Look Europe 2026
-
Afaceriacum 3 zileDe ce să alegi un parfum de nișă și cum se diferențiază de alte parfumuri?
-
Uncategorizedacum 3 zile
HONOR MagicPad 4 nu mai este doar o tabletă, ci o punte între hardware-ul și capabilitățile avansate ale AI
-
Turismacum 23 de oreBanatul, recomandat pentru titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2028, anunță Alfred Simonis
-
Uncategorizedacum 2 zilePășește într-o nouă lume VERTUO cu NESPRESSO, alături de AMBASADORUL GLOBAL AL BRANDULUI, DUA LIPA
-
Uncategorizedacum 21 de oreWeekend fără încărcător? Cu HONOR 600 Lite este posibil

