Pentru că legea nu permite acest lucru, fondurile private nu realizează calcule precise în ceea ce priveşte valoarea pensiei pe care o va încasa fiecare cotizant. ...
„În acest moment au loc negocieri privind valoarea maximă a fondurilor nerambursabile ce vor fi alocate prin Programul Operaţional Infrastructură Mare. Valoarea finală depinde şi de...
Potrivit unul anunţ publicat pe SEAP, Primăria Sectorului 1 a finalizat licitaţia pentru o revistă. Mai exact, contractul pentru serviciile de redactie, editare, tiparire şi distribuţie...
Precizarea ministrului vine în contextul în care Parchetul General a început o urmărire penală in rem, după o plângere depusă pe numele său. Meleşcanu a spus...
Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, consideră că s-a realizat astfel un pas esenţial pentru modernizarea transportului public, modificarea fiind obligatorie pentru accesarea de fonduri europene...
Marţi, preşedintele comisiei, Claudiu Manda, a precizat că printre temele care vor fi abordate se află protocoalele semnate de SRI, bugetul instituţiei, evenimentele din 10 august...
Întrebat dacă se aşteaptă să fie pus sub acuzare, el a răspuns. „Nu mă aştept să fiu pus sub acuzare, dar o să vedem”. Totodată, el...
Teodorovici a anunţat, miercuri seară, la Digi 24, că se lucrează deja la construcţia bugetului pentru 2019, urmând a fi un buget cu mare accent pe...
28 de PSD-işti pregătesc răscoala Concret: surse din interiorul PSD au dezvăluit pentru PSnews.ro că până vineri, 14 septembrie, 28 de de PSD-işti (preşedinţi de...
Acesta este un proiect al Ministerului Justiţiei, încă de pe vremea când era ministrul Florin Iordache, şi ar fi trecut de Senat tacit încă din mai...