Publicaţia The Daily Iowan sare în apărarea Serenei Williams, căreia organizatorii de la Roland Garros i-au interzis să mai poarte celebrul costum negru care i-a adus...
„Doamna prim-ministru, aşa cum am vorbit cu dumneaei, într-un timp relativ scurt, trebuie să prezinte o proprie evaluare a miniştrilor, iar noi în PSD trebuie să...
Ministerul Muncii a pus în dezbatere publică un proiect de lege privind cerinţele minime de creştere a mobilităţii salariaţilor între statele membre prin îmbunătăţirea dobândirii şi păstrării...
Aproximativ un sfert dintre maşinile aflate în circulaţie nu au RCA valabil, pentru că proprietarii au încheiat poliţa pentru o perioadă foarte scurtă – o lună...
Alistar a spus că soluţia aparţine legislativului şi executivului, însă un act al Parlamentului este mult mai binevenit, în actualul context, faţă de o ordonanţă de...
Aşadar, Antena 3 a reuşit să obţină peste un punct de rating, în timp ce Realitatea TV şi România TTV s-au plasat mult sub Antena 3,...
Liderul PSD şi-a dezvăluit planurile în lupta împotriva „statului paralel” duminică seara. Acesta a declarat că este nevoie de adoptarea unui “pachet de soluţii să se...
Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, consideră că Uniunea Europeană (UE) are nevoie de un alt model de fundamentare al politicilor europene, care să presupună promovarea intereselor cetăţenilor...
“Am aflat în ultima săptămână de la televizor despre situaţia tensionată pe care o reclamă Gabriela Firea, nu este permis ca un membru de partid să...
Dragnea a ales să facă primele precizări la Antena 3 (la ora 21.00), post de televiziune căruia şi Gabriela Firea i-a acordat un interviu despre nemulţumirile...