Copiii din România cu vârste între 2 şi 5 ani petrec în medie 3 ore pe ecrane, fie ele telefoane, tablete, televizor sau calculator. La 9...
În aprilie 2017, cu puţin înainte de începere negocierilor legate de divorţ, partenerii Marii Britanii au lăsat Madridului şi Londrei grija de a aplica orice viitor...
În anul 2016, co-prezentatorul lui Răzvan, Dani Oţil şi-a deschis propriul restaurant în nordul capitalei, “The Grill”, pentru care se vehiculează că a cheltuit 150.000 de...
Peste 1,2 milioane de bucureşteni ar putea rămâne fără căldură şi apă caldă, la iarnă, în condiţiile în care fuziunea ELCEN-RADET s-a împotmolit, iar şansele ca...
Anul acesta, închirierea unui apartament pentru toate cele 4 zile ale festivalului a costat minimum 300 de euro. Restaurantele au şi ele preţuri speciale pe perioada...
Medicul ar fi luat mită de la zeci de angajaţi ai Penitenciarului Arad, pentru a-i pensiona anticipat. Potrivit unui comunicat transmis de DNA, medicul Eugen Silviu...
Doctrina nucleară a Rusiei nu stipulează un atac preventiv, dar Moscova este determinată să răspundă la un atac al unui potenţial agresor, a declarat Putin. „Conceptul...
Testul efectuat de o organizaţie non-profit din SUA, Natural Resources Defense Council, a arătat că doar două restaurante folosesc carne de vită curată la prepararea hamburgerilor....
Remanierea guvernamentală ridică multe semene de nemulţumire din partea ALDE. Liviu Dragnea ar dori să-l remanieze pe ministrul Justiţiei, Tudorel Toader pentru că acest nu ar...
Tudorel Toader a reacţionat la declaraţiile şefului statului şi i-a transmis un mesaje mai degrabă umilitor, trimiţându-l pe Klaus Iohannis să studieze. „În legătură cu...