Submarinele Krasnodar şi Novorossiysk, parte din Flota din Marea Neagră a Rusiei, au început misiuni de antrenamente în Marea Neagră, a anunţat purtătorul de cuvânt, Alexei...
Ministerul Finanţelor Publice lucrează pentru a face, până la finalul lunii octombrie, o propunere de pachet de măsuri în ceea ce priveşte restructurarea financiară, a declarat...
Viorica Dăncilă este pusă la zid de colegii din Parlamentul European. Un număr de 47 de europarlamentari i-au trimis o scrisoare deschisă premierului pe tema referendumului...
„Nu ştiu despre ce este vorba, acum aflu. Mi se pare deplasat, o să am discuţie cu domnul director-şef să văd pe ce considerente s-au dat...
„Am avut eu astăzi, la orele 14,00, o întrevedere cu conducerea Comisiei de la Veneţia, o întrevedere pe care o apreciez ca fiind foarte bună. (…)...
Se estimează că activităţile infracţionale generează aproximativ 110 miliarde de euro anual. Un raport Europol din 2016 a arătat că 98,9% din profituri rămân la dispoziţia...
Obiectivele liderilor PSD şi ALDE sunt din ce în ce mai greu de împăcat, iar alianţa lor scârţâie din toate încheieturile, scrie Dan Turturică. De ce...
„Simonei i-am spus să se odihnească, s-o ia apoi de la capăt. Dacă nu apucă să se refacă pe deplin, o s-o ţină numai în accidentări....
În scrisoare este spus clar că Executivul este practic complice la încălcarea drepturilor omului. Europarlamentarii atrag atenţia că redefinirea familiei poate dăuna copiilor din toate familiile...
Un nou act legislativ a fost adoptat miercuri în acest sens pentru a reduce numărul victimelor accidentelor de circulaţie, informează AFP. Începând de luna viitoare, pietonii...