Populaţia Norvegiei a votat de două ori împotriva aderării la UE în cadrul unor referendumuri organizate în 1972 şi 1994, însă plăteşte o sumă importantă, inclusiv...
Statele europene au viziuni diferite cu privire la modul în care trebuie abordată criza refugiaților. Toate aceste divergențele de opinie creează probleme mari atât administrației de...
Ministrul iranian de externe Mohammed Javad Zarif susține că există un nou grup de acţiune privind Iranul în cadrul Departamentului de Stat al SUA care încearcă...
Legea pensiilor vine cu o serie de modificări care nu sunt pe placul tuturor. Una dintre acestea o reprezintă cea referitoare la pensia de invalidiate, care...
“Acum două săptămâni am atras atenţia asupra neregulilor de la data listării Digi. Ieri am revenit şi am întrebat ASF-ul dacă este adevărat că valoarea contabilă...
Antena 1 a avut în acest interval orar Observatorul, jurnalul de ştiri al postului, şi emisiunea Next Star. În acelaşi timp, Pro TV a difuzat jurnalul...
Karin Kneissl si-a atras un val de critici pentru decizia de a-l invita la un asemenea eveniment pe liderul rus. Aceasta a fost nominalizată la postul de...
Declaraţia sa vine în contextul în care europarlamentarul Cătălin Ivan a anunţat că va depune la începutul sesiunii de toamnă o solicitare de excludere a PSD...
Într-o postare pe facebook, Florin Cîţu susţine că Darius Vâlcov, ”consilierul condamnat în primă instanţă la 8 ani cu executare”, aruncă tot felul de petarde în...
Din ediţia de luni, 20 august, puteţi afla, de exemplu, ce efecte mai puţin dorite va avea anunţata dublare a pensiilor. De asemenea, un subiect „cald”...