Eveniment
PSD și-a dat mâna cu USR! Planul diabolic la care nu renunță. Complicii din Justiție. Secretul care trebuie să se afle

Au introdus în sistem nişte date fictive, din 2015. Apoi au dat vina pe hackeriţa de mama, care deşi este cel mai bun medic din lume, încă preferă să utilizeze telefon Nokia cu butoane. O minimă verificare de IT a arătat că datele fictive au fost introduse de fapt în 2017, de la sediul Casei de Asigurări. Angajaţii de la CAS au recunoscut: “El a dat ordin!”, apoi una dintre “fabricante” a ieşit subit la pensie, în timp ce o alta a continuat să-mi terorizeze mama, ocupând ilegal funcţia.
O plângere cu dovezi solide a fost înaintată către DIICOT, iar o alta către Parchet. DNA a decis să închidă ochii. Nu se pot atinge de oameni pe care mai târziu trebuie să-i utilizeze în puciuri. Ei pot distruge, pentru că Justiţia îi acoperă. Până la urmă ce contează viaţa unui om care salvează alte vieţi. Important este jocul politic. A trecut un an de atunci, iar dosarul încă se plimbă între parchete, în aşteptarea prescripţiei.
În tot acest timp, mama s-a simţit cel mai umilit om de pe pâmânt. O acuzaseră pe nedrept, pe ea, cea care a fost trup şi suflet pentru profesia ei, cel mai corect doctor. I-au trimis provocatori, care au ieşit din cabinet cu capetele plecate. Nu i-au putut găsi nimic, dar i-au zdrobit sufletul. Stresul, suferinţa, revolta interioară, nopţile nedormite, lacrimile neputinţei chiar te pot îmbolnăvi. Iar în februarie a venit diagnosticul: CANCER. Era sănătoasă cu câteva luni înainte. Am urmat toate etapele: panică, disperare, deznădejde, speranţă, lumina vindecării.
Drumul este lung şi anevoios, dar mama s-a întors la cabinetul ei, la pacienţii care au plâns-o luni întregi şi s-au rugat ca ea să se întoarcă sănătoasa. Și minunea s-a produs. Este bine, chiar dacă în lupta cu boala asta nemiloasă trebuie să fii mereu în gardă şi să ai grijă să gestionezi corect urmările.
Intervenţia chirurgicală a fost una delicată, o reuşită a profesorului doctor Irinel Popescu, un geniu al medicinei, dar care a rămas om printre muritorii de rând. Nu l-am cunoscut înainte, nu mi-a cerut nimic, a vorbit mereu frumos şi echipa lui a avut grijă de mama. Am făcut cărare la Spitalul Fundeni în ultimele luni şi din lumea medicală mi s-a şoptit că i se pregăteşte ceva domnului profesor: un dosar pe modelele Lucan – Burnei. Nu înţelegeam. Îl cunoscusem, îi cunoscusem pacienţii… toţi îl numeau înger, salvatorul de vieţi.
Aşa că am început să investighez. Am ajuns la deputatul USR, Emanuel Ungureanu, care l-a numit pe marele medic “traficant de organe”, fără niciun argument. I-am cerut dovezi, ele nu există. Procurorul, care trebuia să-i pună capac profesorului Irinel Popescu era Marian Delcea de la DIICOT. El ar avea ceva scheleţi prin dulap, conform mai multor surse judiciare. Ar fi cheltuit şi 3.5 MILIOANE de euro pentru ancheta Lucan, par până acum nu a găsit nimic concret, doar s-au dus banii publici în interceptări şi alte minuni. Mai întâi, însă trebuia să aibă loc linşajul mediatic al profesorului Irinel Popescu, ca să existe presiune pe judecători şi să putem asista la spectacolul cătuşelor. Povestea am aflat-o chiar de la deputatul Ungureanu, spusă cu alte cuvinte, dar cu acelaşi sens. Aşa că am scris.
Acest lider USR, a postat ulterior pe facebook că sunt o fată simplă, care a publicat totul, şantajată emoţional, fiind de “monstrul” Irinel Popescu, care mi-ar fi promis că o operează pe mama, dacă public acest articol. Mama este operată demult, iar eu sunt imună la compromis. Știu că este greu să înţelegi când tu asta ai făcut toată viaţa.
Decăderea. ABISUL
Totuşi acest reprezentat al partidului care dorea să ne scape de politicieni, îndrăzneşte să vorbească în postare despre MAMA MEA GRAV BOLNAVĂ, care ar urma să fie ajutată după ce eu scriu negativ despre el, la cererea profesorului Irinel Popescu. Și nu i-aş fi acordat atenţie fostului brancardier, angajat de milă de profesorul Mihai Lucan, căruia i-a săpat groapa de mai multe ori, pentru că i-ar fi pus stop la şpaga pe care o lua de la cei care doreau transplant la Profu’ (surse: angajaţi ai Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal). L-aş fi lăsat să-şi propage minciunile dezgustătoare sprijinit de USR, dar mi-a făcut din nou mama să plângă.
O pacientă a văzut postarea lui, a anunţat şi pe alţii, iar zeci de tefoane disperate au urmat. “V-aţi îmbolnăvit din nou? Sunteţi în spital? Vă putem ajuta? O să vă mai faceţi bine vreodată?”.
Cum îndrăzniţi, domnule Ungureanu, să vorbiţi despre mama mea? Cine v-a dat dreptul? Ce spun colegii dumneavoastră din USR? Vă susţin în acţiunile dumnevoastră nemiloase? Îmi amintesc că şi Darius Vâlcov publica fişe medicale ale unor protestatari. Aţi învăţat de la el? Doar că dumneavostră minţiţi, domnule Ungureanu? Minţiţi ca să faceţi rău. Mama nu este grav bolnavă, mama a păşit pe drumul vindecării şi va învinge definitiv boala. Oameni dezumanizaţi ca dumneavoastră trebuie să dispară din spaţiul public şi să nu mai apară niciodată. Dacă aţi ajuns la nivelul în care să vă folosiţi de o mamă aflată într-o luptă grea cu o boală care uneori nu iartă, arată că nu mai aveţi nicio şansă. Decăderea este completă şi nu mai este cale de întoarcere.
Sunteţi vicepreşedinte al Comisiei de Sănătate! Cum puteţi, dragi parlamentari, să toleraţi aşa ceva? Dar voi dragi USR-işti şi votanţi ai acestui partid? Înţeleg mizeriile politice, lupta pentru bani şi putere, dar nu pot accepta cruzimea. Cum vă mai puteţi privi în oglindă, domnule Ungureanu. Eu aş vedea, în locul dvs., doar întuneric. Aţi primit un post de deputat pentru a-l distruge pe profesorul Lucan, după cum mulţi mi-au relatat. Dar pe mama mea cum îndrăzniţi să o implicaţi în jocurile dvs. diabolice?
A fost odată un Parlament cu oameni…
Eveniment
Cinci publicații online de business intră pe piața media din România
SEO Digital lansează o rețea de cinci site-uri dedicate economiei, companiilor și antreprenoriatului: capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro.
Timișoara, 10 august 2026 – SEO Digital S.R.L. anunță lansarea a cinci publicații online independente dedicate mediului de afaceri din România. Cele cinci site-uri, capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro, acoperă știri și analize din economie, finanțe, companii, antreprenoriat, piețe și industrii, tehnologie, marketing și carieră.
Lansarea vine într-un moment în care mediul de afaceri românesc trece printr-un val de schimbări legislative și economice: peste 3.100 de firme și PFA au intrat în insolvență doar în primele cinci luni din 2026, salariul minim a fost majorat de la 1 iulie, iar noile reguli fiscale au modificat impozitarea dividendelor, regimul microîntreprinderilor și obligațiile de raportare electronică. În paralel, piața de fuziuni și achiziții a atins un nivel record, cu tranzacții de aproximativ 6 miliarde de dolari în prima jumătate a anului.
„Antreprenorii și managerii au nevoie de informație verificată, explicată pe înțelesul lor și livrată rapid. Am construit aceste publicații pornind de la o observație simplă: multe schimbări care afectează direct o firmă mică sau mijlocie ajung la ea prea târziu sau într-un limbaj greu de aplicat în practică. Ne propunem să acoperim exact acest gol”, declară Eduard, fondator SEO Digital.
Cele cinci publicații și adresele lor
Capital Business – capitalbusiness.ro
Business Mag – businessmag.ro
Bilanț Business – bilantbusiness.ro
Gazeta Economică – gazetaeconomica.ro
Ziarul Companiilor – ziarulcompaniilor.ro
Fiecare dintre cele cinci publicații are propria structură editorială și propriul unghi de abordare, dar toate pornesc de la aceleași principii: informație documentată pe surse oficiale, actualizată constant și orientată către decizia de business. Conținutul este organizat pe categorii precum Afaceri și companii, Antreprenoriat, Economie și finanțe, Piețe și industrii, Marketing și vânzări, Tehnologie și inovație, Carieră și dezvoltare.
Publicațiile sunt disponibile gratuit, fără paywall, și pot fi accesate de pe orice dispozitiv. Cititorii pot urmări noutățile direct pe site sau prin canalele de social media asociate fiecărei publicații.
Rețeaua este operată de SEO Digital S.R.L., companie fondată în decembrie 2024 și dezvoltatoare a platformei seodigital.ro, care conectează advertiserii cu peste 3.000 de publicații verificate din România pentru advertoriale, comunicate de presă și campanii de vizibilitate online.
Despre SEO Digital S.R.L.
SEO Digital S.R.L. este o companie românească specializată în marketing de conținut și SEO, cu sediul în Timișoara, județul Timiș. Operează platforma seodigital.ro, agenția targetseo.ro și o rețea de publicații online din domenii diverse, de la business și economie la lifestyle și tehnologie.
Eveniment
Solisti.ro, platformă online pentru soliști, formații și artiști la nunți și alte evenimente
Solisti.ro este o platformă online dedicată promovării soliștilor, formațiilor și artiștilor care oferă servicii muzicale pentru nunți și alte evenimente, precum botezuri, majorate, petreceri private și alte tipuri de evenimente.
Prin Solisti.ro, artiștii care doresc să își facă serviciile mai cunoscute și să primească solicitări pentru evenimente au la dispoziție un spațiu online de promovare.
Platforma se adresează atât soliștilor, cât și trupelor și formațiilor care activează în zona evenimentelor private și care vor să ajungă mai ușor la publicul interesat de servicii artistice.
Promovare pentru soliști, trupe și formații
Solisti.ro este dedicată artiștilor care cântă la nunți și alte evenimente și care doresc să își crească vizibilitatea.
Platforma poate include soliști vocali, trupe și formații care oferă muzică pentru nunți, botezuri, majorate, petreceri private și alte evenimente.
Prin prezența pe Solisti.ro, artiștii își pot prezenta serviciile și pot fi descoperiți de persoane interesate să contracteze momente muzicale pentru diverse tipuri de evenimente.
Promovare gratuită în această lună
În această lună, Solisti.ro oferă promovare gratuită pentru soliștii, trupele și formațiile care oferă muzică pentru nunți și alte evenimente.
Oferta se adresează artiștilor care vor să fie incluși pe platformă și să își promoveze serviciile către publicul interesat.
Cei care doresc să beneficieze de această promovare pot transmite informațiile necesare pentru includerea în platformă.
Muzică pentru nunți, botezuri și petreceri private
Solisti.ro se adresează în special artiștilor care activează în zona evenimentelor private.
Printre tipurile de evenimente pentru care platforma menționează servicii muzicale se numără nunțile, botezurile, majoratele și petrecerile private.
Pot fi promovate și alte tipuri de evenimente, în funcție de serviciile oferite de fiecare artist, trupă sau formație.
Cum poate fi contactată Solisti.ro
Pentru includerea pe platformă și promovarea serviciilor artistice, Solisti.ro poate fi contactată prin e-mail sau WhatsApp.
Email: info@solisti.roWhatsApp: 0773 826 750
Eveniment
Antreprenoare.ro a adus la Cluj-Napoca campania „Aleg să fiu vizibilă”. Cine sunt femeile care au ales vizibilitatea?
Martie 2026. O sală din Cluj-Napoca. Femei cu afaceri în fotografie, IT, cosmetice naturale, arhitectură, consiliere parentală, investiții, sticlă pictată. Fiecare cu câteva minute să vorbească despre ea. Apoi, în fața camerei foto în ședință de branding personal.
Nu a fost un eveniment de tip conferință, ci o acțiune simplă, caldă și naturală, tocmai de aceea, mai demnă de luat în seamă, grație autenticității abordate de organizatoare, Antreprenoare.ro
Asociația Antreprenoare.ro, comunitate cu peste 16.000 de membre, a organizat în luna martie întâlniri de networking în trei orașe din țară: Cluj-Napoca, Timișoara și București. Evenimentele au făcut parte din campania națională „Aleg să fiu vizibilă„, o inițiativă care combină sesiuni de fotografie de brand personal cu conversații directe despre ce înseamnă să fii prezentă, cu numele tău și cu afacerea ta, în spațiul public.
La Cluj-Napoca, sesiunile foto au fost susținute de doi fotografi profesioniști: Valentina Mihalache (lightsun.ro) și Deni Sîrb (DA Studio). Valentina a venit cu 18 ani de carieră în vânzări în spate și o tranziție asumată spre fotografia comercială și de brand personal. Deni este singurul fotograf de nașteri din România și lucrează în fotografia de eveniment și portret de 15 ani.
De ce a pornit această campanie?
Carmen Mihalca, fondatoarea Asociației Antreprenoare.ro, a pus aceeași întrebare de mai multe ori, de-a lungul a șapte ani petrecuți în această comunitate: de ce atât de multe femei cu afaceri solide și expertiză reală lipsesc din conversațiile publice relevante pentru domeniul lor?
Răspunsul nu a fost lipsa de competență, ci, mai degrabă lipsa de permisiune față de sine și de context de vizibilitate. Așa a pornit proiectul, din dorința fondatoarei de a crea un ecosistem online pentru promovare.
Asociația a fost fondată în 2019, dintr-un context personal dificil, ca răspuns la întrebări despre contribuție și sens. A crescut organic și a ajuns astăzi una dintre cele mai mari comunități de femei antreprenor din România, cu prezență fizică în mai multe orașe, inclusiv la Cluj-Napoca.
„Dacă nu eu, atunci cine?” spune clujeanca Carmen Mihalca, fondatoarea Antreprenoare.ro . Din această întrebare s-a născut campania.
Cine a ales să fie vizibilă la Cluj
Femeile prezente la evenimentul din Cluj-Napoca provin din domenii complet diferite. Câteva dintre ele:
Andreea Faur, specialist SEO, spune că a fi vizibilă înseamnă să te asociezi cu brandul companiei pe care o reprezinți și să educi publicul țintă. Mesajul ei pentru alte femei antreprenor: investiția recurentă în educație și în propria persoană nu dă greș niciodată.
Deni Sîrb, fotograful evenimentului și singurul fotograf de nașteri din România, formulează simplu și direct: dacă nu ar fi vizibilă, oamenii nu ar ști că există posibilitatea de a surprinde în imagini cel mai emoționant moment din viața lor.
Anca Pal, facilitator în Accesarea conștiinței, adaugă o dimensiune mai puțin discutată: a-ți da voie să fii vizibil înseamnă să dai drumul fricilor și să permiți luminii tale să strălucească în lume. Lucrează cu oameni de mai bine de 12 ani, ajutându-i să renunțe la poveștile de limitare pe care și le spun singuri.
Maria Teodorescu creează în atelierul Vitri obiecte din sticlă pictată inspirate din meșteșuguri transilvănene. Pentru ea, campania a fost o conexiune cu o comunitate de antreprenoare care o inspiră. Mesajul ei e scurt și ferm: fii constant și investește în dezvoltarea ta.
Cristina Rigman, facilitator strategic, o spune poate cel mai direct dintre toate: orice alegem să facem aduce cu sine o doză de greu. Este doar o alegere ce fel de greu vrem să înfruntăm. Între greutatea de a găsi soluții în antreprenoriat și greutatea de a trăi cu gândul „ce-ar fi fost dacă îndrăzneam”, ea a ales-o pe prima.
Adela Costin, psiholog și fondatoare a unui centru pentru copii, descrie vizibilitatea ca pe curajul de a arăta cine ești cu adevărat, fără să te ascunzi în spatele perfecțiunii.
Cristina Samoila, expert contabil și auditor financiar, o vede ca pe o asumare în fața celorlalți, care o responsabilizează să ajute pe cei care au nevoie de expertiza ei. Mesajul ei pentru comunitate: dacă ne unim forțele, ne va fi mult mai ușor împreună.
Ce s-a văzut dincolo de camera foto
Dincolo de diversitatea de domenii și de personalități, participantele de la Cluj-Napoca au împărtășit câteva lucruri. Autenticitatea a apărut în aproape fiecare conversație, nu ca performanță, ci ca alegere conștientă de a fi reală. Consecvența, ca angajament pe termen lung față de propria prezență. Și comunitatea, convingerea că femeile cresc mai bine împreună.
O sesiune de fotografie de brand personal nu construiește un brand. Construiește contextul în care o femeie antreprenor alege, pentru câteva minute, să fie văzută. Restul vine din consecvență.
Ce urmează
„Vizibilitatea este o formă de curaj, iar curajul, odată exersat, se întărește”, spune Carmen Mihalca.
Campania „Aleg să fiu vizibilă” continuă, firesc, în alte orașe ale țării. Asociația Antreprenoare.ro anunță că sesiunile de fotografie de brand personal vor continua în noi orașe, că micro-interviurile cu antreprenoare din toată România vor continua să fie publicate online, iar toate participantele din prima rundă a campaniei vor apărea pe prima pagină a antreprenoare.ro timp de un an.
Asociația Antreprenoare.ro a fost fondată în 2019 și reunește peste 16.000 de femei antreprenor din România. Evenimentul de la Cluj-Napoca a fost susținut fotografic de Valentina Mihalache (lightsun.ro) și Deni Sîrb (DA Studio).
Mai multe informații despre campania ”Aleg să fiu vizibilă” pe antreprenoare.ro.
Contact: contact@antreprenoare.ro
Sursă foto: Antreprenoare.ro
-
acum 5 zileLansarea volumului „REGINA. Volum in honorem arhitectei României Mari” a marcat centenarul vizitei istorice a Reginei Maria în America de Nord
-
acum 5 zileCe minunății se pot vedea în acest weekend la Chocolate Saga 2026, la Palas Mall Iași?
-
Socialacum 20 de oreDr. Florin Graur: chirurgie minim-invazivă la Cluj-Napoca
-
Sportacum 4 zilePrimăria Grădinari câștigă prima ediție a Instituțional Cup
-
Socialacum 5 zileDe ce apare bărbia dublă chiar și la persoanele slabe și ce o poate corecta
-
Uncategorizedacum 4 zileCe contează cel mai mult atunci când alegi un smartwatch? Autonomia, în topul preferințelor comunității HONOR România
-
Uncategorizedacum 4 zileAlexander Mărmureanu, primul român care va lua startul în Tour de Corse Historique
-
Socialacum 3 zileASE: Verificările nu au confirmat prezența ploșnițelor în clădirile universității

