Connect with us

Eveniment

EXCLUSIV/MANIPULAREA CETĂȚENILOR DIN BĂICOI/(EPISODUL XVI: CONFERINȚA ECOLOGIȘTILOR SUSȚINUTĂ ÎN MUNICIPIUL PLOIEȘTI LA DATA DE 02.11.2018)

Publicat

pe

Vineri, 02.11.2018, a fos ziua în care   s-a lansat la Hotel Central din Municipiul Ploiești campania ecologistă de politici publice cu privire la aerul poluat: „Politici publice alternative în domeniul calității aerului” la care au participat reprezentanți ai asociațiilor ecologiste dar și edilii orașelor: Ploiești și Băicoi.

Cu toții au semnalat necesitatea respectării mediului înconjurător, a modificării legislației actuale în acord cu semnalele trase de instituții, autorități, dar și necesitatea „răului”: industria, principalul poluator al mediului și aerului, poluatorul care oferă locuri de muncă… dar nu s-a spus adevărul cel mai dureros: marea majoritate a cetățenilor țării nu sunt educați să respecte legislația de mediu actuală, deșeurile fiind în continuare aruncate la întâmplare nicidecum colectate și depozitate selectiv.

Din partea instituților și autorităților statului român cu obiect de activitate protecția mediului nu au fost reprezentanți. S-a invocat de către primarul Orașului Băicoi, domnul Marius Constantin, timpul prea scurt de la momentul transmiterii invitației Ministerului Mediului și data organizaării Conferinței.

Ceea ce ne-a atras îndeosebi atenția a fost faptul că datele statistice prezentate de organizatori cu privire la județele cele mai poluate nu indică județul Prahova (un județ intens industrializat, mai ales pe ramura petrochimică) ci județul Teleorman (zonă predominant agricolă) ca fiind cea mai poluată zonă a României, județului Prahova revenindu-i locul al II-lea după Teleorman.

Edilul orașului Ploiești (domnul Adrian Dobre) a subliniat că sunt proiecte de îmbunătățire a calității aerului, în derulare, la nivelul Primăriei Ploiești dar și că „aerul actual al Ploieștiului este același ca cel pe care îl respira în copilărie”.

Primarul orașului Băicoi (domnul Constantin Marius) a avut o atitudine mai rezervată la această conferință decât în data de 28.10.2018 când s-a alăturat protestatarilor împotriva societății Vitalia („unicul poluator al orașului Băicoi”) și a recunoscut gravele probleme de mediu provocate de vechea groapă de gunoi din Valea lui Dan dar și că se încearcă ecologizarea acestei gropi vechi de gunoi cu fonduri europene. A mai susținut edilul că toți agenții economici din zona Orașului Băicoi au răspuns apelului Primăriei Băicoi și al Asociației Eco Natura Comunității Orașului Băicoi pentru ecologizarea vechii gropi de gunoi din Valea lui Dan, dar și că va demara proiecte pentru îmbunătățirea calității sănătății orașului Băicoi precum înființarea pistelor pentru bicicliști și atribuirea de biciclete copiilor băicoieni.

În cadrul conferinței s-a discutat și despre hidrogenul sulfurat „vechea problemă din Orașul Băicoi produs de depozitul de deșeurile nepericuloase al societății Vitalia” unde, la solicitarea președintelui Eco Natura a comunității Băicoi, domnul Stuparu Ciprian, o distinsă doamnă profesor din cadrul Universității Petrol și Gaze Ploiești a explicat că deșeurile menajere nu produc hidrogen sulfurat în procesul de descompunere.

Ambii edili au subliniat necesitatea intensificării discuțiilor la nivel local între: autorități, ONG-urile ecologiste, societăți, cetățeni pentru rezolvarea problemelor de mediu și a calității aerului existente sau care pot provoca poluarea mediului și a aerului.

Nu același discurs a fost ținut și de deputatul USR de Prahova, domnul Rădulescu Dan, care la finalul discursului său a declarat că este foarte fericit că la presiunile Asociației Eco Natura a counității Băicoi „societatea Vitalia a fost închisă”. Domnul deputat USR a uitat să menționeze că vechea groapă de gunoi a Orașului Băicoi ce a fost proiectată pentru o durată de depozitare calculată pentru 10 ani (așa cum a declarat public domnul Constantin Marius, primarul Orașului Băicoi) a fost „umplută” în doar 2 ani. Iar acest aspect evidențiază că nu doar „afacerile cu gunoi” au condus la umplerea acestei rampe într-un timp record ci, mai ales, lipsa depozitelor ecologice (gropi de gunoi ecologice). A închide o groapă de gunoi ecologică conduce la umplerea celorlalte, într-un timp foarte scurt.

Societatea românească nu a învățat să respecte mediul, cel puțin nu așa cum se respectă mediul în țările dezvoltate. Românilor încă le place: snobismul, grandomania,  și, mai ales, să facă mizerie: aruncă gunoi menajer (deșeuri) la întâmplare, nu ridică fecalele animalelor de companie pentru a le arunca la coșul cu gunoi etc. Iar aici intervine acea „paria societății, gunoierii”… cei care fac curat în urma majorității dar care sunt cei mai criticați fiindcă „miros urât” (doar meseria lor constă în a face curat după „persoanele educate”). În țările dezvoltate gunoierii sunt printre cei mai respectați fiindcă sunt considerați: „sanitarii cetății”. Fără ei, comunitatea ar fi obligată să trăiască printre gunoaie și, astfel, să se îmbolnăvească.

       „Gunoierii” din România, oricît de mult ar vrea să curețe în urma noastră, nu reușesc și asta o dovedește vechea groapă cu gunoi a Orașului Băicoi unde, deși figurează în evidențele autorităților ca fiind închisă aceasta este „deschisă șmecherilor” dar și acelor persoane care preferă să-și arunce lăturile fără să plătească taxe pentru colectarea și depozitarea controlată a deșeurilor. Dovada constă în faptul că încă din anul 2016 a fost sesizat, prin intermediul presei: Observatorul Prahovean : Otrava deversata in Dambu ajunge la Ploiesti faptul că vechea groapă de gunoi generează levigat: „Problema este că la mai bine de șapte ani de când s-a luat în discuție închiderea rampei de gunoi menajer de la marginea orașului Băicoi, situația de la fața locului este una terifiantă. Munții de gunoi sunt în același loc, iar ca urmare a umplerii bazinelor de levigat, acum totul se scurge printr-un canal, pe sub drumul local, care duce direct în pârâul Dâmbu. Pe porțile de la fosta rampă de gunoi menajer tronează un mare lacăt. În partea opusă, gardul a fost rupt, iar gunoaiele au ajuns aproape de pădurea din vecinătate… Și, din păcate, nicio autoritate nu a mai făcut nimic, pe motiv că nimeni nu mai poate răspunde de dezastrul ecologic din zonă.” https://jurnalulbucurestiului.ro/91624-2/?fbclid=IwAR37OMVyW6gmL452MJC8R3QjoIbetAk1WGS9U7mZqaHMlZDkk72mWl2GfSU

Despre infiltrarea levigatului produs de vechea rampă de gunoi „au uitat” ecologiștii și politicienii să discute în cadrul Conferinței… chiar dacă levigatul continuă să polueze mediul și aerul Orașului Băicoi, pârâul Valea lui Dan, să pătrundă și să se infiltreze pe terenul societăților Vitalia și Demeco… este și „normal” să se întâmple așa atunci când „altcineva trebuie să răspundă în locul vinovatului” (societatea Vitalia e „vinovatul de serviciu” al Orașului Băicoi, nicidecum societatea ECOLOGICA S.A. și partenerii acesteia care nu au mai ecologizat această groapă de gunoi; giganții petrolieri și fermele de păsări care defășoară activități în zonă). Doar nu vor începe autoritățile să îi identifice și tragă la răspundere pe cei care: continuă să arunce orice deșeuri în vechea groapă de gunoi, au omis de aproape 10 ani să o ecologizeze așa cum nu au reușit să identifice și să-l tragă la răspundere pe „producătorul de hidorgen sulfurat”: doar societatea Vitalia e considerată în județul Prahova „vinovatul de serviciu” și trebuie să răspundă și să plătească pentru toți.

(va urma)

 

Alexandru Firicel – șef Departament Investigații

 

 

N.R. Din lipsă de spațiu, declarațiile invitațiilor din cadrul Conferinței nu au putut fi încărcate pe această platformă însă pot fi vizionate pe pagina de FaceBook a Asociației Eco Natura comunității Băicoi.

 

 

 

 

 

Articolul EXCLUSIV/MANIPULAREA CETĂȚENILOR DIN BĂICOI/(EPISODUL XVI: CONFERINȚA ECOLOGIȘTILOR SUSȚINUTĂ ÎN MUNICIPIUL PLOIEȘTI LA DATA DE 02.11.2018) apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.

Eveniment

Cinci publicații online de business intră pe piața media din România

Publicat

pe

De

SEO Digital lansează o rețea de cinci site-uri dedicate economiei, companiilor și antreprenoriatului: capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro.

Timișoara, 10 august 2026 – SEO Digital S.R.L. anunță lansarea a cinci publicații online independente dedicate mediului de afaceri din România. Cele cinci site-uri, capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro, acoperă știri și analize din economie, finanțe, companii, antreprenoriat, piețe și industrii, tehnologie, marketing și carieră.

Lansarea vine într-un moment în care mediul de afaceri românesc trece printr-un val de schimbări legislative și economice: peste 3.100 de firme și PFA au intrat în insolvență doar în primele cinci luni din 2026, salariul minim a fost majorat de la 1 iulie, iar noile reguli fiscale au modificat impozitarea dividendelor, regimul microîntreprinderilor și obligațiile de raportare electronică. În paralel, piața de fuziuni și achiziții a atins un nivel record, cu tranzacții de aproximativ 6 miliarde de dolari în prima jumătate a anului.

„Antreprenorii și managerii au nevoie de informație verificată, explicată pe înțelesul lor și livrată rapid. Am construit aceste publicații pornind de la o observație simplă: multe schimbări care afectează direct o firmă mică sau mijlocie ajung la ea prea târziu sau într-un limbaj greu de aplicat în practică. Ne propunem să acoperim exact acest gol”, declară Eduard, fondator SEO Digital.

Cele cinci publicații și adresele lor

Capital Business – capitalbusiness.ro
Business Mag – businessmag.ro
Bilanț Business – bilantbusiness.ro
Gazeta Economică – gazetaeconomica.ro
Ziarul Companiilor – ziarulcompaniilor.ro

Fiecare dintre cele cinci publicații are propria structură editorială și propriul unghi de abordare, dar toate pornesc de la aceleași principii: informație documentată pe surse oficiale, actualizată constant și orientată către decizia de business. Conținutul este organizat pe categorii precum Afaceri și companii, Antreprenoriat, Economie și finanțe, Piețe și industrii, Marketing și vânzări, Tehnologie și inovație, Carieră și dezvoltare.

Publicațiile sunt disponibile gratuit, fără paywall, și pot fi accesate de pe orice dispozitiv. Cititorii pot urmări noutățile direct pe site sau prin canalele de social media asociate fiecărei publicații.

Rețeaua este operată de SEO Digital S.R.L., companie fondată în decembrie 2024 și dezvoltatoare a platformei seodigital.ro, care conectează advertiserii cu peste 3.000 de publicații verificate din România pentru advertoriale, comunicate de presă și campanii de vizibilitate online.

Despre SEO Digital S.R.L.

SEO Digital S.R.L. este o companie românească specializată în marketing de conținut și SEO, cu sediul în Timișoara, județul Timiș. Operează platforma seodigital.ro, agenția targetseo.ro și o rețea de publicații online din domenii diverse, de la business și economie la lifestyle și tehnologie.

Citeste in continuare

Eveniment

Antreprenoare.ro a adus la Cluj-Napoca campania „Aleg să fiu vizibilă”. Cine sunt femeile care au ales vizibilitatea?

Publicat

pe

De

aleg sa fiu vizibila antreprenoare

Martie 2026. O sală din Cluj-Napoca. Femei cu afaceri în fotografie, IT, cosmetice naturale, arhitectură, consiliere parentală, investiții, sticlă pictată. Fiecare cu câteva minute să vorbească despre ea. Apoi, în fața camerei foto  în ședință de branding personal.

Nu a fost un eveniment de tip conferință, ci o acțiune simplă, caldă și naturală, tocmai de aceea, mai demnă de luat în seamă, grație autenticității abordate de organizatoare, Antreprenoare.ro

Asociația Antreprenoare.ro, comunitate cu peste 16.000 de membre, a organizat în luna martie întâlniri de networking în trei orașe din țară: Cluj-Napoca, Timișoara și București. Evenimentele au făcut parte din campania națională „Aleg să fiu vizibilă, o inițiativă care combină sesiuni de fotografie de brand personal cu conversații directe despre ce înseamnă să fii prezentă, cu numele tău și cu afacerea ta, în spațiul public.

La Cluj-Napoca, sesiunile foto au fost susținute de doi fotografi profesioniști: Valentina Mihalache (lightsun.ro) și Deni Sîrb (DA Studio). Valentina a venit cu 18 ani de carieră în vânzări în spate și o tranziție asumată spre fotografia comercială și de brand personal. Deni este singurul fotograf de nașteri din România și lucrează în fotografia de eveniment și portret de 15 ani.

De ce a pornit această campanie?

Carmen Mihalca, fondatoarea Asociației Antreprenoare.ro, a pus aceeași întrebare de mai multe ori, de-a lungul a șapte ani petrecuți în această comunitate: de ce atât de multe femei cu afaceri solide și expertiză reală lipsesc din conversațiile publice relevante pentru domeniul lor?

Răspunsul nu a fost lipsa de competență, ci, mai degrabă lipsa de permisiune față de sine și de context de vizibilitate. Așa a pornit proiectul, din dorința fondatoarei de a crea un ecosistem online pentru promovare.

Asociația a fost fondată în 2019, dintr-un context personal dificil, ca răspuns la întrebări despre contribuție și sens. A crescut organic și a ajuns astăzi una dintre cele mai mari comunități de femei antreprenor din România, cu prezență fizică în mai multe orașe, inclusiv la Cluj-Napoca.

„Dacă nu eu, atunci cine?” spune clujeanca Carmen Mihalca, fondatoarea Antreprenoare.ro . Din această întrebare s-a născut campania.

Cine a ales să fie vizibilă la Cluj

Femeile prezente la evenimentul din Cluj-Napoca provin din domenii complet diferite. Câteva dintre ele:

Andreea Faur, specialist SEO, spune că a fi vizibilă înseamnă să te asociezi cu brandul companiei pe care o reprezinți și să educi publicul țintă. Mesajul ei pentru alte femei antreprenor: investiția recurentă în educație și în propria persoană nu dă greș niciodată.

Deni Sîrb, fotograful evenimentului și singurul fotograf de nașteri din România, formulează simplu și direct: dacă nu ar fi vizibilă, oamenii nu ar ști că există posibilitatea de a surprinde în imagini cel mai emoționant moment din viața lor.

Anca Pal, facilitator în Accesarea conștiinței, adaugă o dimensiune mai puțin discutată: a-ți da voie să fii vizibil înseamnă să dai drumul fricilor și să permiți luminii tale să strălucească în lume. Lucrează cu oameni de mai bine de 12 ani, ajutându-i să renunțe la poveștile de limitare pe care și le spun singuri.

Maria Teodorescu creează în atelierul Vitri obiecte din sticlă pictată inspirate din meșteșuguri transilvănene. Pentru ea, campania a fost o conexiune cu o comunitate de antreprenoare care o inspiră. Mesajul ei e scurt și ferm: fii constant și investește în dezvoltarea ta.

Cristina Rigman, facilitator strategic, o spune poate cel mai direct dintre toate: orice alegem să facem aduce cu sine o doză de greu. Este doar o alegere ce fel de greu vrem să înfruntăm. Între greutatea de a găsi soluții în antreprenoriat și greutatea de a trăi cu gândul „ce-ar fi fost dacă îndrăzneam”, ea a ales-o pe prima.

Adela Costin, psiholog și fondatoare a unui centru pentru copii, descrie vizibilitatea ca pe curajul de a arăta cine ești cu adevărat, fără să te ascunzi în spatele perfecțiunii.

Cristina Samoila, expert contabil și auditor financiar, o vede ca pe o asumare în fața celorlalți, care o responsabilizează să ajute pe cei care au nevoie de expertiza ei. Mesajul ei pentru comunitate: dacă ne unim forțele, ne va fi mult mai ușor împreună.

Ce s-a văzut dincolo de camera foto

Dincolo de diversitatea de domenii și de personalități, participantele de la Cluj-Napoca au împărtășit câteva lucruri. Autenticitatea a apărut în aproape fiecare conversație, nu ca performanță, ci ca alegere conștientă de a fi reală. Consecvența, ca angajament pe termen lung față de propria prezență. Și comunitatea, convingerea că femeile cresc mai bine împreună.

O sesiune de fotografie de brand personal nu construiește un brand. Construiește contextul în care o femeie antreprenor alege, pentru câteva minute, să fie văzută. Restul vine din consecvență.

Ce urmează

„Vizibilitatea este o formă de curaj, iar curajul, odată exersat, se întărește”, spune Carmen Mihalca.

Campania „Aleg să fiu vizibilă” continuă, firesc, în alte orașe ale țării.  Asociația Antreprenoare.ro anunță că sesiunile de fotografie de brand personal vor continua în noi orașe, că micro-interviurile cu antreprenoare din toată România vor continua să fie publicate online, iar toate participantele din prima rundă a campaniei vor apărea pe prima pagină a antreprenoare.ro timp de un an.

Asociația Antreprenoare.ro a fost fondată în 2019 și reunește peste 16.000 de femei antreprenor din România. Evenimentul de la Cluj-Napoca a fost susținut fotografic de Valentina Mihalache (lightsun.ro) și Deni Sîrb (DA Studio).

Mai multe informații despre campania ”Aleg să fiu vizibilă” pe antreprenoare.ro.

Contact: contact@antreprenoare.ro

Sursă foto: Antreprenoare.ro

Citeste in continuare

Eveniment

„Cabaret des Dames – Chapter II” la Hotel Romanita: spectacol de 8 Martie într-una dintre cele mai dinamice săli de evenimente din Maramureș

Publicat

pe

De

8 MARTIE 2026 - Romanita Baia Mare

Pe 7 martie, înainte de Ziua Internațională a Femeii, publicul este invitat la o seară de excepție pusă în scenă de Romanita Events în cadrul complexului Hotel Romanita din localitatea Recea, Maramureș. Evenimentul „Cabaret des Dames – Chapter II” promite o experiență artistică și gastronomică completă, într-un cadru de evenimente cu tradiție și recunoaștere în nordul României.

Sala de evenimente a complexului: locul unde se nasc amintiri

Hotel Romanita, pe lângă funcțiunea de hotel cu facilități complexe – de la spa și piscine la zone de relaxare – găzduiește de ani buni numeroase evenimente sociale, culturale și private. Instalațiile moderne și capacitățile variate ale sălilor permit organizarea de petreceri de amploare, gale, cine tematice și manifestări cu sute de invitați.

Complexul dispune de trei săli principale pentru evenimente, adaptate în funcție de tipul și numărul invitaților:

  • Sala Silver, cu aproximativ 150 de locuri, ideală pentru evenimente intime și petreceri în familie.
  • Sala Gold, cu o capacitate de circa 350 de persoane, potrivită pentru nunți, botezuri sau seri tematice de amploare medie.
  • Sala Diamond, cel mai amplu spațiu disponibil, capabil să găzduiască până la 800 de invitați, deseori folosită pentru evenimente majore, concerte de sezon sau petreceri tematice.

Prin această structură, Romanita Events a devenit o alegere constantă pentru organizarea de evenimente variate – de la aniversări, conferințe și întâlniri corporate, până la petreceri tradiționale sau manifestări cu public numeros.

De la petreceri tematice la seri memorabile

Sala de evenimente de la rece este cunoscută nu doar pentru capacități, ci și pentru varietatea și calitatea evenimentelor organizate. Pe parcursul anilor, aici au avut loc seri tematice, seri tradiționale și spectacole locale, fiecare contribuind la consolidarea reputației sale ca unul dintre centrele sociale importante în regiune. Un exemplu recent este evenimentul „Iubește Moroșenește!”, care a adunat sute de participanți și a îmbinat tradiția și distracția într-o seară completă.

Revelionul – tradiție și eleganță

La trecerea dintre ani, Romanita Events transformă Sala Diamond într-un spațiu de gală. Revelionul organizat aici, inclusiv ediția 2026, a fost promovat ca o petrecere completă cu program artistic, muzică live, artificii, mese festive și acces la facilitățile hotelului. Pachetele care însoțesc această noapte includ, de regulă, sejururi all-inclusive, acces la SPA și alte momente de relaxare, ceea ce explică de ce evenimentul atrage un număr semnificativ de participanți din întreaga regiune.

Atmosfera din noaptea de Revelion la Romanita Diamond este descrisă ca una în care eleganța culinară se îmbină cu divertismentul de calitate: muzică live, dj, momente coregrafice și un număr mare de invitați care aleg să sărbătorească începutul anului într-un cadru rafinat.

„Cabaret des Dames – Chapter II”: o seară construită pentru experiență

În acest context de tradiție și diversitate a evenimentelor, „Cabaret des Dames – Chapter II” se diferențiază prin conceptul său artistic și cinematic. Evenimentul propune o combinație de show live, rafinament scenic și un meniu complet într-un format all-inclusive, la prețul de 450 RON de persoană, conceput pentru a oferi participanților o seară mai mult decât memorabilă.

Această ediție se poziționează ca o celebrare a feminității într-un cadru atent construit, în care atmosfera, scena și interacțiunea cu publicul sunt părți integrante ale experienței.

Detalii organizatorice

  • Data și ora: Sâmbătă, 7 martie | 18:00
  • Locația: Hotel Romanita, Recea, Maramureș
  • Preț: 450 RON / persoană – format all-inclusive (show live și meniu complet)

Pentru rezervări și informații: 0262 287 000 / 0748 023 165

Romanita Events continuă astfel să fie o gazdă importantă a momentelor speciale din Maramureș, combinând experiența organizatorică cu capacitatea de a transforma fiecare eveniment într-o amintire deosebită pentru participanți.

Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

Eveniment2 zile inainte

Cinci publicații online de business intră pe piața media din România

SEO Digital lansează o rețea de cinci site-uri dedicate economiei, companiilor și antreprenoriatului: capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro. Timișoara,...

Uncategorized2 zile inainte

HONOR invită familiile la Big Little Festival 2026 și lansează un concurs cu premii pe Facebook și Instagram

București, 10 august 2026 – HONOR anunță prezența la Big Little Festival 2026, unul dintre cele mai așteptate evenimente dedicate copiilor și...

Uncategorized5 zile inainte

HONOR aduce fluxul de lucru cinematografic ARRI în universul creației pe mobil, odată cu lansarea noilor tehnologii de imagine

HONOR prezintă motorul de imagine AiMAGE construit pe arhitectura cip-dispozitiv-cloud, anunță înființarea unui laborator comun de tehnologie imagistică împreună cu...

Afaceri6 zile inainte

EvenimenteGratuite.ro promovează online evenimentele cu acces gratuit din România

EvenimenteGratuite.ro este o platformă online dedicată promovării evenimentelor cu acces gratuit din România, care permite publicului să le descopere în...

Uncategorizedo săptămână inainte

Tot ce trebuie sa stii inainte de Summer Well 2026. Ghidul complet pentru editia aniversara de 15 ani

Countdown-ul aproape s-a incheiat. In doar cateva zile, Domeniul Stirbey din Buftea devine din nou locul in care zeci de...

Uncategorizedo săptămână inainte

Mașinile de spălat și uscătoarele bazate pe inteligență artificială îți cunosc hainele mai bine decât tine

București – 5 august 2026 – În toată Europa, așteptările legate de electrocasnice se schimbă rapid. Gama Bespoke AI de la...

Nicușor Dan Nicușor Dan
Politică localăo săptămână inainte

Cum a transformat Nicușor Dan o notă de trecere într-un mesaj de stabilitate

Recenta decizie a agenției de rating Fitch de a menține calificativul României – într-un moment de puternică presiune macroeconomică –...

Alexandru Nazare Alexandru Nazare
Politică locală2 săptămâni inainte

România evită să fie retrogradată în „JUNK”. Rolul decisiv al lui Alexandru Nazare, în trecerea unui nou test important

România a reușit să își păstreze calificativul recomandat investițiilor din partea agenției internaționale Fitch, evitând astfel trecerea în JUNK, un...

Uncategorized2 săptămâni inainte

SUMMER WELL implineste 15 ani. Festivalul care a transformat muzica intr-un univers cultural revine in august

Exista festivaluri la care mergi pentru un concert. Si exista Summer Well – locul in care muzica este doar inceputul....

Uncategorized2 săptămâni inainte

HONOR Magic V6: designul care se poartă

HONOR propune o nouă perspectivă asupra telefoanelor pliabile: din dispozitive tehnologice în accesorii de stil personal București, 31.07.2026: După prezentarea...

Uncategorized2 săptămâni inainte

Zyxel Networks îmbunătățește guvernanța în materie de securitate a produselor pentru a proteja IMM-urile și furnizorii de servicii de gestionare (MSP)

Pe măsură ce amenințările cibernetice bazate pe inteligența artificială (AI) iau amploare și reglementările privind securitatea cibernetică devin tot mai...

Uncategorized2 săptămâni inainte

Care este diferența dintre un brand coreean și unul european? Și de ce Geek & Gorgeous a împrumutat trăsături coreene

Am stabilit deja două lucruri: ce înseamnă K-Beauty și faptul că un brand ca Geek & Gorgeous — deși pare...

vase sparte vase sparte
Social2 săptămâni inainte

Picioare grele, vase sparte și senzația de arsură: semnele pe care multe femei le ignoră ani întregi

Pentru multe femei, problema începe discret. Câteva vinișoare fine în spatele genunchilor. O rețea subțire de vase roșiatice pe coapse....

Afaceri2 săptămâni inainte

Sabrini Exclusive Diamonds susține Serenity Golf Cup 2026

Sabrini Exclusive Diamonds se alătură, în calitate de Gold Sponsor, celei de-a patra ediții a Serenity Golf Cup powered by...

Uncategorized2 săptămâni inainte

Dincolo de capacitatea bateriei: cum regândește HONOR Magic V6 autonomia unui telefon pliabil

Tehnologia siliciu-carbon aduce 6.660 mAh într-un design ultra-subțire, construit pentru utilizare pe termen lung București, 30 iulie 2026 – Există momente...

Uncategorized2 săptămâni inainte

Axis lanseaza o carcasa pentru conectarea camerelor video IP la retele celulare private

Axis Communications anunta o carcasa cu conectivitate celulara, care ofera o solutie completa si eficienta din punct de vedere al...

Știrea Zilei