Connect with us

Eveniment

Coldea moare, dar nu se predă!

Publicat

pe

(Preluare National – Catalin Tache):

Iată că deși serviciile i-au ”pus pătura în cap” lui Dan Barna, ”prezidențiabilul pușcăriabil” și-a revenit din pumni mult mai repede decât se așteptau unii. Astfel că, după ce ”rezistat haștag” la conducerea Uniunii Salvați România și după înfrângerea electorală din 10 noiembrie, Barna cel transformat peste noapte în ”noul Dragnea” al României – și asta tocmai la țanc, chiar înainte de alegerile prezidențiale!- a trecut rapid peste faza autocompătimirii. De fapt, nu doar că și-a lins deja rănile, dar după cum susțin sursele noastre, acesta pregătește un contraatac năucitor! Mai mult fără Cioloș, decât cu el, ce-i drept…
Iar întâlnirile de taină din ultimele zile ale unui tot mai jovial Dan Barna nu au făcut decât să inflameze și mai mult spiritele în sistem. Acolo unde toată lumea cere ”capul” lui Florian Coldea, dar prea puțini și îndrăznesc să treacă la operațiunea propriu-zisă, în ciuda funcțiilor uriașe deținute în sistem. Sau a influenței de la vârful statului român. Astfel că, inclusiv după securizarea mandatului lui Klaus Iohannis pentru următorii cinci ani, ”oamenii președintelui” încă au de pătimit cu un Florian Coldea care ”moare”, dar refuză să se predea… Iar situația este de această dată una cu atât mai ”pe viață și pe moarte”, cu cât nu mai este vorba de nicio posibilă negociere, fie ea și una de ultimă oră…
”Animal” rănit
Iar temerea printre ”oamenii președintelui” este una cu atât mai mare cu cât aceștia se așteaptă ca, după alegerile prezidențiale din noiembrie, Florian Coldea să aibă comportamentul unui ”animal rănit”…
Ceea ce însă se poate dovedi o sabie cu două tăișuri pentru generalul aflat la butoanele operative ale Serviciului Român de Informații timp de un deceniu… Întrucât noii rivali de moarte ai acestuia, fie și din frică, s-ar putea vedea nevoiți astfel să recurgă la ”ultima soluție”…

Articolul Coldea moare, dar nu se predă! apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.

Eveniment

Senatorul PNL -Viorel Badea – a luat ilegal cateva milioane de euro de la Departamentul Romanilor de Pretutindeni (DRP) in urma cu aproape un deceniu/A furat inclusiv banii pentru construcţia unei biserici

Publicat

pe

Viorel Badea a fost şef la Departamentul pentru Românii de peste Hotare (DRRH) în timpul guvernării CDR. 147 de pagini are Raportul Corpului de Control al Guvernului realizat în anul 2000, care dezvăluie cum Viorel Badea a devalizat bugetul pentru românii din diasporă. A furat inclusiv banii pentru construcţia unei biserici, dezvaluie Gazeta de Italia.

Personajul a ieşit din schemă după ce PNŢCD a pierdut alegerile. Un timp a mai fost păstrat consilier în Guvernul Năstase, dar în cele din urmă a fost poftit afară deoarece în privinţa sa existau numeroase dovezi privind folosirea funcţiei de secretar de stat în beneficiul propriu. Recent a devenit şeful Departamentului pentru românii de pretutindeni din PD-L şi candidat la Colegiul de senator pentru Europa-Asia. DOSAR CU ESCROCHERII În anul 2000, Corpul de Control al Guvernului a finalizat ancheta privind Departamentul pentru Românii de peste Hotare (DRRH) şi a propus premierului Mugur Isărescu „eliberarea imediată din funcţie” a secretarului de stat Viorel Badea. 147 de pagini avea raportul despre ilegalităţile secretarului de stat de la DRRH. Raportul viza folosirea arbitrară a bugetului DRRH. Printre altele s-a sesizat că fondurile destinate construirii unor biserici în Basarabia, Bucovina, Ţinutul Herţa şi fosta Iugoslavie au dispărut sau în unele cazuri deconturile au fost umflate pentru ca Badea şi apropiaţii săi să-şi tragă binecunoscutele comisioane. 125.000 USD FURAŢI DE LA CONSTRUCŢIA UNEI BISERICI Una din bisericile devalizate de Viorel Badea este cea din Korcea, Albania. Cinci ani au fost necesari pentru ca biserica să fie ridicată. Conform anexei nr. 3 a Hotărîrii de Guvern nr. 614 din 13.07.2000, suma de 140.000 dolari era specificată pentru Biserica Korcea – Albania. Numai că DRRH a încheiat cu reprezentanţii bisericii respective, la data de 7 septembrie 2000, un contract doar pentru suma de 15.000 dolari. Adică, au fost subtilizaţi 125.000 USD. Cazul se află de opt ani la Parchetul General, dar nu a fost finalizat, în ciuda documentelor care atestă hoţia. ATENŢII PENTRU BURSE La vremea respectivă exista o avalanşă de reclamaţii făcute de organizaţiile româneşti din Basarabia şi Bucovina. Aceştia reclamau că de la DRRH le-au fost cerute sume în valută pentru ca odraslele lor să obţină mult-visatele burse în Ţara-Mamă. A DISTRUS O VILĂ DE PATRIMONIU În raportul Corpului de Control al Guvernului se cerea anularea de catre Primăria municipiului Bucureşti a contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului nr. 2 din imobilul situat in Str. General Berthelot nr. 7, et. 1, Sector 1, obţinut ilegal de Viorel Badea. Totodată, Corpul de Control cerea în anul 2000 şi sancţionarea salariaţilor Direcţiei Generale de Administrare a Fondului Imobiliar care au contribuit la încheierea ilegală a contractului de către Viorel Badea. Deoarece casa obţinută ilegal de acesta era de patrimoniu, Corpul de Control a cerut Ministerului Culturii să ia măsurile necesare. Viorel Badea a distrus însă o parte din vila de patrimoniu prin angajarea unor lucrări de reconstrucţie. Vecinii au protestat faţă de distrugerea patrimoniului de către demnitar, dar au primit din partea mamei secretarului de stat un răspuns stupefiant: „Unui demnitar al patriei i se cuvine ceea ce nu i se cuvine unui cetăţean de rând”. ŞMECHERII CU DECONTURILE Viorel Badea a cheltuit pe vrema cât a fost secretar de stat circa un miliard şi 200 de milioane de lei la valoarea din 2000. Asta doar în cele 10 luni în fruntea DRRH. În Statele Unite, Badea şi-a decontat şi cazarea pentru mai mult de două săptămâni, cu toate că a fost găzduit de părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa la resedinţa acestuia din Alexandria, statul Virginia, lângă capitala Washington D.C. LACRIMI DE DEVALIZATOR În anul 2000, mai multe organizaţii româneşti din diasporă au cerut Guvernului Isărescu destituirea imediată a lui Viorel Badea. Corpul de Control al Guvernului tocmai finalizase raportul privind fărădelegile acestuia, care a fost prezentat premierului de la aceea vreme, Mugur Isărescu, actualul şef al BNR. După ce i-a fost prezentat conţinutul raportului, Badea a început să plângă, afirmând că nu a ştiut ce face şi că cere iertare. Au venit alegerile şi dosarul cu ilegalităţile personajului a fost îngropat într-un fişet. Viorel Badea şi-a lansat campania pentru colegiul Europa la Chişinău beneficiind de sprijinul fiicei preşedintelui, Elena Băsescu, secretarul general al tinerilor din PD-L.
Odinioară PD-List de frunte și purtător de stindard aurit al băsismului ideologic, Viorel Badea s-a transferat doctrinar, retoric și ideologic sub flamura PNL, în anul 2012, când PD-L era asediat din toate părțile de armatele reunite ale USL-ului de sorginte Grivcoistă. Anterior, în 2006, Badea făcuse traseul în sens invers, dinspre partidul Brătienilor, către partidul lui Traian Băsescu. Subsumată experienței traseistice anterioare, această nouă trădare ideologico-administrativă a confirmat accederea lui Viorel Badea în rândul Marelui Ordin al Traseiștilor Politici din România, direct în poziția de Mare Traseist, demnitate rezervată de către onorabila societate, doar celor mai traseiști dintre traseiștii post-decembriști.
Auzul veștii că Viorel Badea a defectat la inamic a reprezentat, fără doar și poate, o lovitură dură pentru forțele asediate ale PD-Lismului, întrucât senatorul de Diaspora era considerat ca făcând parte din grupul restrâns de muritori aflați în grația liderului neîncoronat al partidului. Dovezile de susținere dinastică fuseseră oferite de multe ori de-a lungul carierei acestuia, dar mai cu seamă în 2008, când însăși fiica liderului maxim, Elena Băsescu, susținuse fizic și administrativ lansarea campaniei lui Badea, la Chișinău.
Dar, cum interesul e una și loialitatea alta, mușcarea mâinii care-l hrănise ideologic și doctrinar nu a fost, pentru Viorel Badea, nici o chestiune imorală, nici o chestiune imposibilă. Doar un lucru normal, într-o lume politică normală.
Marele subprodus al trădării Riceardului a fost faptul că a intrat în vizorul foștilor tovarăși de arme și interese politice, care nu s-au sfiit să-i dea la ficatul politic,
din orice poziție. Cel mai vehement dintre foștii coechipieri a fost tutorele ideologic al lui Viorel Badea, marele cavaler al PD-Lismului lactat, William Brînză.
Mânat de o mânie resentimentară, Brînză l-a acuzat negru pe alb, pe Viorel Riceard Badea nici mai mult, nici mai puțin decât de înșelăciune. Potrivit declarațiilor lui Sir Brânză, publicate în ediția din 9 mai 2012 a ziarului Gândul, fostul său camarad Viorel Badea pretindea diferite sume de bani de la membri ai comunităților românești de peste hotare, în schimbul unor promisiuni de angajare în diverse funcții din România. Acuze similare fuseseră anterior făcute în anul 2009 în Spania, de către membri ai filialei PD-L Iberia, care într-o scrisoare deschisă denunțau că Viorel Badea a cerut bani împrumut, (în realitate mită) pentru facilitarea accesului împrumutătorilor la diferite funcții, făcându-se însă dispărut din peisaj, și cu banii și cu promisiunea. Înghesuit de presă, Viorel Badea a negat acuzațiile, transferând problema în plan politic și susținând că este vorba de un joc de culise susținut de opozanții săi din PD-L.
În 11 mai 2011, o analiză jurnalistică publicată de ziarul Gazeta Românească, prezenta însă o plângere judiciară împotriva lui Viorel Badea, depusă de Andrea Stefanelli, om de afaceri italian în vârstă de 61 de ani, căsătorit cu o româncă. Acesta susţinea că i-ar fi plătit lui Badea 6000 de EURO în 2007, pentru a deschide şi la Bucureşti o filială a Uniunii Naţionale a Consumatorilor. Puțin după, un facsimil al acestui virament, dar și unul după un document prin care soția lui Stefanelli, numita Elena Ion, îi acorda un împrumut de 3000 de EUR lui Viorel Riceard Badea, sunt publicate de ziarul Cotidianul, în articolul Un deputat PDL își acuză colegul și culmea … are dreptate. Ca și în cazul precedent, senatorul Riceard Badea, a calificat acuzațiile drept o încercare de denigrare și o răzbunare politică venită pe filiera detractorilor săi din PD-L.
Fostul partner de scenă diasporeză a lui Viorel Badea, deputatul William Brînză, avea să arunce și cu lături ceva mai personale în imaginea colegului de interese politice dezertat la inamic. Viorel Badea, dixit Brînză, ar fi fost un mare fan al clondirului cu secărică, fapt certificat, în opinia PD-Listului camembertian, de un spectacol spectacol bahic susținut de senator în fața unor membri ai comunității românești din Portugalia. Adevărate sau calomnioase, afirmațiile lui Brînză n-au apucat să se răcească, pentru că în scurtă vreme Viorel Badea a revenit în PD-L, rupând astfel toate topurile sui-generis la traseism politic. Lipsită de orice fel de empatie doctrinară, Monica Macovei, șefa Comisiei de Etică a ARD (Alianța din care făcea parte PD-L în acel moment pre-electoral), n-a fost prea impresionată de revenirea la matcă a lui Viorel Badea și a dat cu flit candidaturii acestuia, pentru un nou mandat de senator.
Ironia sorții este însă că în timp ce Badea s-a cocoțat destul de bine pe săgeata electorală cu irizații galben-portocalii a PD-L/PNL, William Brînză a ajuns să se dueleze cu DIICOT, pentru un conflict aferent unor presupuse activități de evaziune fiscală şi sprijinire a unui grup infracţional organizat. Nici pentru Monica Macovei – cea care l-a ștampilat pe Viorel Badea cu eticheta lipsei de integritate – lucrurile n-au stat prea roz, ea plonjând , spre deosebire de Sir Riceard, într-un soi de viitor politic mediocru, în care singurele satisfacții au fost cele de spama cu regularitate tone de conturi de socializare de pe rețeaua Facebook.
Trecerea lui Viorel Badea de la PD-L la PNL în 2012, avea să creeze valuri de nemulțumire în cadrul cluburilor liberale din Italia, Germania, Grecia, Spania, Portugalia, Grecia, Austria, Marea Britanie, Australia, ajungându-se la tensiuni de neconceput între fiefurile ideologice ale PNL din afara țării și onor-conducerea antonesciană de la București.
An după an, timpul s-a scurs, iar Viorel Badea a crescut din punct de vedere legislativ, mai ceva ca Harap-Alb pe drumul inițiatic. Și lucrurile ar fi stat ele mult și bine în acest paradis senatorial, dacă Viorel Riceard Badea nu ajungea, în 2015 în lumina mizeră a reflectoarelor mass-media.
Astfel, într-o scrisoare remisă presei, Valeria Bulgaru (în acel moment preşedinta filialei PNL Veneto, Italia) ștergea pe jos cu Viorel Badea, după ce acesta fusese surprins – în prima zi de doliu național de după tragedia din clubul Colectiv (31 octombrie 2015) – la o benchetuială în taverna Posidonio din Atena.

În fine, de numele Valeriei Bulgaru se leagă un alt episod nu tocmai onorant pentru Viorel Badea, de data asta în martie 2016 când senatorul liberal a vrut să-și facă puțină publicitate electorală în cadrul unui spectacol organizat cu ocazia Zilei Martisorului si a Zilei Femeii de trei asociații românești din Italia (”Orchideea” din Padova, ”Decebal și Traian” din San Dona di Piave și ”Europa” din Friuli Venezia Giulia). Cum organizatorii nu-și aduceau aminte să-l fi invitat și cum nici nu erau ei în relații de amor-ghebos cu politicianul, Viorel Badea s-a trezit alungat de la manifestare, plecând, potrivit unui articol pe această temă, publicat de Gazeta Românească, sub semnătura lui Andi Rădiu, cu coada politică între picioare.
Cea mai dură gaură în armura politică a lui Viorel Badea a fost produsă însă în anul 2011, de către preotul Ioan-Florin Florescu, un român de pretutindeni, care nu prea avea chef să devină român de pretutindeni.
Viața molcomă de peste Prut, i-a tihnit lui Viorel Badea, care a hotărât să-și stabilească fieful parlamentar la Chișinău. Cu toate astea, detractorii n-au întârziat să apară și aici, dovadă stând un articol din anul 2011, intitulat „Cum a ajuns senatorul roman Viorel Badea un simplu figurant…” și în care, Viorel Badea este acuzat de faptul că folosește fonduri publice românești pentru organizarea unor conferințe și mese rotunde, unde invită personaje obscure, depășite de realitate. Autorul articolului, Nicolae Pascaru (licențiat în drept al Universitatea de Studii Umanistice din Moldova și al Academiei de Administrare Publică pe lângă Preşedintele Republicii Moldova, magistru în științe politice), ridică grave semne de întrebare vis-a-vis de veridicitatea informațiilor oferite de către Viorel Badea, Parlamentului României, acuzându-l că în fapt denaturează informația și, împlicit afectează fundamentarea unei colaborări constructive între Chișinău și București. Autorul îl mai acuză pe Viorel Badea, de faptul că vrea să lase „senzația că este un «zeu» si nu un simplu boschetar si ca poate hotari problemele romanilor din Moldova. [..] Este un simplu turist care admira localitatile moldovenesti si se bucura de linistea pe care si-o permite la Chisinau„.
O altă situație inedită, care l-a avut în rol principal pe Viorel Badea, a fost generată de Călin Popescu Tăriceanu, care – potrivit stenogramelor Senatului – s-a declarat ultragiat de faptul că senatorul de Diaspora a înregistrat depășiri la convorbirile telefonice externe de peste 13.000 de lei. (Cristina T.).

Articolul Senatorul PNL -Viorel Badea – a luat ilegal cateva milioane de euro de la Departamentul Romanilor de Pretutindeni (DRP) in urma cu aproape un deceniu/A furat inclusiv banii pentru construcţia unei biserici apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.

Citeste in continuare

Eveniment

Seful Politiei Locale Ploiesti – prietenul procurorului Negulescu Mircea – sfidează legea, bunul simţ si inteligența functionarilor publici din subordine

Publicat

pe

In numarul trecut va precizam ca primarul PNL Adrian Dobre si seful Politiei Locale Ploiesti au furat startul si ne ofera circ inainte de campania electorala.

Luați-vă popcornul și asistati la circ/Primarul PNL Adrian Dobre si seful Politiei Locale Ploiesti au furat startul si ne ofera circ inainte de campania electorala

Am precizat ca, la data de 12.09.2019, in cadrul sedintei cu Politia Locala tinuta de primarul PNL Adrian Dobre la sala de sedinte de 500 de locuri de la Consiliului Judetean Prahova, „stapanul” a ordonat sanctionarea unui politist local deoarece a „patat imaginea primariei si institutiei”.
La nivelul Politiei Locale Ploiesti exista o Comisie de Disciplina, legal constituita, prin decizia nr 548/15.09.2017, in conformitate cu art 27 alin 2 din HCL 62/2015 privind aprobarea Regulamentului de Organizare si Functionare al Politiei Locale Ploiesti.
Exista o problema majora si in ulimul timp membrii din aceasta comise nu mai raspundeau „comenzilor” de executie venite de la Adrian Vaida pentru „fetisurile” sale si/sau de la primarul Adrian Dobre.

„Diferenţa dintre prostie şi gripă este aceea că pentru gripă există vaccin“ (III)
Pentru a schimba comisia de disciplina care nu mai raspundea la „comenzi”, la „rugamintea” lui Vaida, sindicatul Politiei Locale Ploiesti „Mihai Viteazul” emite o adresa (1534/19.09.2019) exact la 7 (sapte) zile de la solicitarea lui Dobre (de sanctionare a politistului local) pentru schimbarea membrului din partea sa. Eficienta si COINCIDÉNȚĂ,, nu?…
Ulterior, Adrian Vaida, prietenul procurorului Negulescu Mircea a infiintat ilegal o alta comisie de disciplina si cu aceasta ocazie incearca sa isi termine „fetisurile” cu contestatarii sai din „fabrica”.


Astfel, la doua saptamani de la ordinul primit de la „stapan” (in data de 12.09.2019 in sedinta sus mentionata), Adrian Vaida emite decizia nr 321/04.10.2019 prin care infiinteaza de la sine putere o alta comisie de disciplina, cu incalcarea flagranta a prevederilor art 4 alin 3 din HG 1344/2007 privind normele de organizare si functionare a comisiilor de disciplina .
Am dezvaluit ca in aceasta decizie se stipuleaza in fals ca toti membrii din vechea comisie de disciplina si-au dat demisiile, fapt nereal si am precizat ca detinem declaratii inregistrate audio in care membrii din Comisia de Disciplina infiintata legal prin decizia nr 548/15.09.2017 precizeaza ca nu si-au dat demisia si nu au stiut ca nu mai fac parte din Comisia de Disciplina si/sau ca s-a infiintat o alta comisie de disciplina!

Excesul de smecherie poate dauna…
In acest numar va prezentam cum seful Politiei Locale Ploiesti sfidează legea, bunul simţ si inteligența functionarilor publici din subordine.
Astfel, in Hotărârea nr. 1344/2007 privind normele de organizare și funcționare a comisiilor de disciplină, SECȚIUNEA a 4-a, la „Condiții de desemnare și mandatul membrilor comisiilor de disciplină”, in art 11 se stipuleaza in clar:
Art. 11. – Jurisprudență
(1) Poate fi desemnat membru în comisia de disciplină funcționarul public care îndeplinește următoarele condiții:
a) are o bună reputație profesională și o conduită corespunzătoare în exercitarea funcției publice;
b) are studii superioare;
c) este funcționar public definitiv, numit pe perioadă nedeterminată;
d) nu se află în cazurile de incompatibilitate prevăzute la alin. (4).
(2) Cel puțin unul dintre membrii comisiei de disciplină are studii juridice sau administrative.
(3) Prin excepție de la prevederile alin. (2), în situația în care nu există cel puțin un funcționar public care are studii juridice sau administrative, în comisia de disciplină poate fi desemnat membru unul dintre funcționarii publici încadrați pe funcții publice din clasele I sau, după caz, a II-a.
(4) Nu poate fi desemnat ca membru în comisia de disciplină funcționarul public care se află în următoarele cazuri de incompatibilitate:
a) este soț, rudă sau afin, până la gradul al patrulea inclusiv, cu persoanele care au competența legală de a numi membrii în comisia de disciplină, cu persoanele care au competența legală de a aplica sancțiunea disciplinară sau cu ceilalți funcționari publici desemnați membri în comisie;
b) a fost sancționat disciplinar, iar sancțiunea disciplinară aplicată nu a fost radiată, conform legii.
Deci, in aceasta Comisie de Disciplina infiintata abuziv si ilegal de Adrian Vaida prin decizia nr 321/04.10.2019,  nu poate „exista legal” (conform legislatiei in vigoare) un functionar public din cadrul Politiei Locale Ploiesti care „este soț, rudă sau afin, până la gradul al patrulea inclusiv, cu persoanele care au competența legală de a numi membrii în comisia de disciplină, cu persoanele care au competența legală de a aplica sancțiunea disciplinară sau cu ceilalți funcționari publici desemnați membri în comisie”.
Persoana care are si/sau ar fi avut competenta legala de a numi membrii Comisiei de Disciplina  este „fantomaticul” Adrian Vaida, numai in conditiile legii si fara incalcarea prevederilor art 4 alin 3 din HG 1344/2007  (prevederi incalcate cum au fost mai sus mentionate), in calitatea sa de etern director general adjunct, directorul general fiind trimis in judecata pentru fapte de coruptie. Pana aici, sa zicem, NÓTA BÉNE .
Sanctiunea disciplinara se poate aplica doar de Serviciul Resurse Umane, Juridic, Contracte, Proceduri, serviciu condus de Mocanu Gabriela Isabela (personal si/sau prin subordonatii acesteia).
Din decizia abuziva si ilegala nr 321/04.10.2019 prin care „fantomaticul” Adrian Vaida a constituit noua comisie de disciplina reiese ca membru al acestei comisii (mai mult, chiar seful acesteia) este masonul Petrescu Nicolae Bogdan, fost secretar general al PMP Prahova.
Conform dex:
afin este o (Persoană) care este rudă prin alianță.
Ce au in comun Mocanu Gabriela Isabela, sefa Serviciul Resurse Umane, Juridic, Contracte, Proceduri care pune in aplicare sanctiunea (sanctiunea se poate aplica personal sau prin subordonatii acesteia) si masonul Petrescu Nicolae Bogdan, membru si seful Comisiei de Disciplina?
PROSTIA DOARE… RIDICOLUL UCIDE
Se pare ca absolut nimic in opinia inteligentului Adrian Vaida…decat un simplu lucru banal: un copil (superb, sincere felicitari!) botezat anul trecut prin vara, deci inainte de decizia ilegala emisa de „fantomaticul” sef al Politiei Locale Ploiesti, copil asumat de seful Comisiei de Disciplina. Oare ce relatii sunt intre seful Comisiei de Disciplina si mama copilului sau, sefa  Serviciul Resurse Umane, Juridic, Contracte, Proceduri din cadrul Politiei Locale Ploiesti? Chiar daca acestia nu sunt casatoriti cu acte…intrebare pentru instanta si/sau procurori!

Intrebare intrebatoare???


Iata cum Adrian Vaida, prietenul procurorului Negulescu Mircea sfideaza legea, bunul simt si incalca flagrant alt articol din Hotărârea nr. 1344/2007 privind normele de organizare și funcționare a comisiilor de disciplină, SECȚIUNEA a 4-a: „Condiții de desemnare și mandatul membrilor comisiilor de disciplină”.
Referitor la solicitarile primite la redactie din partea mai multor politisti locali, conducerea ziarului ne-a abilitat sa comunicam urmatoarele (auzim ca doar pe tura lui Fanareanu sunt patru politisti locali ce urmeaza a fi sanctionati de aceasta comisie, in care s-au efectuat deja „audieri”, etc):
Ziarul Incisiv de Prahova va acorda asistenta de specialitate juridica, PRO BONO, prin Departamentul sau Juridic, prin Cabinetele de Avocatura partenere si specialisti/vicepresedinti la nivel national in cadul BNS cu care colaboram (Blocul National Sindical) pentru orice functionar public din Politia Locala Ploiesti care ne solicita sprijinul si care a fost sanctionat si/sau va fi sanctionat de aceasta Comisie de Disciplina constituita ilegal si abuziv. Sprijinul va fi acordat prin reprezentarea in instanta sau in fata organelor de cercetare penala, indiferent daca functionarii publici in cauza sunt sau nu membrii de sindicat precum si indiferent de sindicatul in care sunt inregimentati.
Vom reveni cu alte incalcari flagrante ale legii. Luați-vă popcornul și asistati la circ. (Redactia Incisiv de Prahova).

„Diferenţa dintre prostie şi gripă este aceea că pentru gripă există vaccin“

Politia Locala Ploiesti este admirabilă, e sublimă, putem zice, dar lipseşte cu desăvârşire

Articolul Seful Politiei Locale Ploiesti – prietenul procurorului Negulescu Mircea – sfidează legea, bunul simţ si inteligența functionarilor publici din subordine apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.

Citeste in continuare

Eveniment

Student din Ploiești folosit sub ”acoperire” de DIICOT ST Ploiesti ucis de traficanții de droguri deoarece ofițerii și procurorii nu i-au oferit protecție

Publicat

pe

Cazul studentului din Ploiești, colaborator al DIICOT, ucis de traficanții de droguri, revine. În timp ce toate probele indică o crimă în stil mafiot, un procuror din Ploiești se străduiește să claseze dosarul, dezvaluie Maria Tofan in Evenimentul Zilei.

Mentionam ca si ziarul Incisiv de Prahova a contactat familia indurerata si vom reveni cu dezvaluiri cutremuratoare.
În urmă cu un an, Evenimentul Zilei a relatat despre tragedia familiei Cîrstea din Ploiești. Răzvan Cîrstea în vârstă de 20 de ani, student în primul an la UPG, a murit după ce a fumat o țigare despre care martorii și familia susțin că a fost otrăvită.
Țigarea i-a fost dată de către un prieten din cartier, la îndemnul traficanților de droguri.
Posibila motivație a crimei ar fi că traficanții aflaseră despre Răzvan că este colaborator al DIICOT. Roxana Cîrstea, mama lui Răzvan, se luptă să afle adevărul și se facă dreptate. Din păcate, cei care se opun aflării adevărului se pare că sunt chiar procurorii din Ploiești, după cum afirmă mama victimei.
Aceștia au clasat dosarul de omor, considerând că moartea tânărului a fost naturală și nu provocată. În timp ce mama lui Răzvan depune memorii peste memorii și cheltuiește bani pe avocați pentru a-i vedea pe cei vinovați de moartea fiului său în fața unei instanțe, procurorii din Ploiești se contrazic întrte și refuză să accepte dovezile crimei.
Folosit sub ”acoperire”
Răzvan Cîrstea a fost racolat oficial, sub semnătură, de procurorii DIICOT Ploiești în anul 2016, când abia împlinise 18 ani. Conform spuselor mamei lui, acesta era sprijinit cu bani de către ofițerii judiciariști sub îndrumarea procurorului, pentru a achiziționa marfă de la traficanți.
Pentru a fi convingător, Răzvan trebuia să testeze marfa și în scurt timp a devenit un consumator real de droguri. Dar Răzvan suferea și de afecțiuni psihice, așa cum rezultă din numeroasele certificate medicale. Avea ADHD, tulburare bipolară și retard mintal, boli pentru care lua numeroase medicamente.
Cu toate că aveau cunoștință despre afecțiunile tânărului, fiind informați chiar de către mama acestuia, cei de la DIICOT Ploiești l-au folosit în diferite operațiuni “sub acoperire” , l-au expus la pericole iar în final nu i-au acordat protecție. Nici măcar când Răzvan a fost bătut cu sălbăticie de către traficanți, cu o lună înainte să moară, ofițerii și procurorii DIICOT nu i-au oferit protecție.

Articolul Student din Ploiești folosit sub ”acoperire” de DIICOT ST Ploiesti ucis de traficanții de droguri deoarece ofițerii și procurorii nu i-au oferit protecție apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.

Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

Eveniment2 ore inainte

Senatorul PNL -Viorel Badea – a luat ilegal cateva milioane de euro de la Departamentul Romanilor de Pretutindeni (DRP) in urma cu aproape un deceniu/A furat inclusiv banii pentru construcţia unei biserici

Viorel Badea a fost şef la Departamentul pentru Românii de peste Hotare (DRRH) în timpul guvernării CDR. 147 de pagini...

Afaceri17 ore inainte

Autodesk prezintă Noua Eră a construcțiilor conectate cu Autodesk Construction Cloud

Peste 50 de îmbunătățiri și integrări mai puternice au fost create pentru a permite industriei construcțiilor să se dezvolte, să...

Eveniment17 ore inainte

Seful Politiei Locale Ploiesti – prietenul procurorului Negulescu Mircea – sfidează legea, bunul simţ si inteligența functionarilor publici din subordine

In numarul trecut va precizam ca primarul PNL Adrian Dobre si seful Politiei Locale Ploiesti au furat startul si ne...

Exclusiv17 ore inainte

ATEN colaboreaza cu Bosch pentru dezvoltarea unor noi tehnologii pentru sedinte

ATEN International, lider mondial in solutii de conectivitate AV/IT si sisteme complete de administrare, a anuntat ca produsele sale Pro...

EvenimentO zi inainte

Student din Ploiești folosit sub ”acoperire” de DIICOT ST Ploiesti ucis de traficanții de droguri deoarece ofițerii și procurorii nu i-au oferit protecție

Cazul studentului din Ploiești, colaborator al DIICOT, ucis de traficanții de droguri, revine. În timp ce toate probele indică o...

Eveniment2 zile inainte

Stiati ca guvernarea actuala a mintit inca din primele zile de guvernare, spunand ca face investitii pentru spitale?

Stiati ca guvernarea actuala a mintit inca din primele zile de guvernare, spunand ca face investitii pentru spitale, in realitate...

Eveniment3 zile inainte

Stiati ca familia Iohannis, în urmă cu 20 de ani, de ziua Poetului, a evacuat librăria Eminescu din imobilul pe care Familia l-a obținut prin frauda?

M-a deranjat în mod esențial limbajul alienat al lui Iohannis chiar de Ziua Culturii Naționale și evident, de acum încolo,...

Eveniment3 zile inainte

Luați-vă popcornul și asistati la circ/Primarul PNL Adrian Dobre si seful Politiei Locale Ploiesti au furat startul si ne ofera circ inainte de campania electorala

Precizam intr-un articol anterior ca circul și pâinea sunt folosite și acum la pachet, nu doar când se apropie momentul...

Eveniment4 zile inainte

Care este serverul perfect pentru voi

Trebuie sa stiti in primul rand cateva lucruri despre serverul dedicat si anume la ce foloseste acesta. El este asadar...

Exclusiv4 zile inainte

Alegerea unui PC ieftin – Ziarul Nationalul

Se poate intampla sa aveti un buget care sa nu va permita achizitionarea unui PC prea scump, de aceea, urmatorul...

Eveniment4 zile inainte

Procurorii militari s-au făcut că anchetează Securitatea/Newsweek Romania confirma dezvaluirile ziarului Incisiv de Prahova

”Teroriștii” din decembrie au fost securiștii aflați sub comanda lui Iulian Vlad, securisti care ne conduc si azi si/sau sunt...

Uncategorized5 zile inainte

Cadoul ideal pentru o mamica si copilul ei: ofera-i un body pentru bebe in dar

Cea mai buna prietena a ta devine mamica? Inseamna ca iti doresti sa ii oferi cadoul ideal, care sa o...

Eveniment5 zile inainte

Procurorul Ionuţ Botnaru şi-a retras candidatura pentru funcţia de şef al DNA

Procurorul Ionuţ Botnaru, unul dintre cei cinci candidaţi admişi la interviurile de la Ministerul Justiţiei pentru funcţia de şef al...

Eveniment6 zile inainte

,,Poți să îi prostești pe puțini de multe ori, pe mulți de puține ori, dar niciodata pe mulți de multe ori”/Că așa e cu statul de drept

Spunea cineva înțelept: ,,poți să îi prostești pe puțini de multe ori, pe mulți de puține ori, dar niciodata pe...

Eveniment6 zile inainte

Judecătorul Ion-Tudoran, achiziții imobiliare nejustificate de peste 150.000 de euro. Case la munte și la mare plus un apartament secret nedeclarat

(Preluare Newstrack.ro): În perioada în care activa în funcția de judecător la Curtea de Apel București, Corneliu Bogdan Ion-Tudoran a...

Exclusiv6 zile inainte

Cadourile potrivite de botez si aniversari

Desi alegerea cadoului potrivit ar putea sa va puna unele dificultati, aceasta alegere fiind si o provocare destul de mare...

Știrea Zilei