Connect with us

Eveniment

Luați-vă popcornul și asistati la circ/Primarul PNL Adrian Dobre si seful Politiei Locale Ploiesti au furat startul si ne ofera circ inainte de campania electorala

Publicat

pe

Precizam intr-un articol anterior ca circul și pâinea sunt folosite și acum la pachet, nu doar când se apropie momentul unui exercițiu democratic – votul.

E circ la televizor și pe internet, care, în lipsa unei educații nehotârăte, nearticulate și care să atragă câtuși de puțin, devine el principalul furnizor de educație. Circul vinde, oamenii cumpără. Circul de la TV și din online se mută în scara de bloc, în trafic, în coadă la magazin, în parcul pentru copii, printre țoape și țoale, după care revine, ca să închidă cercul, în online și, poate, cu puțin noroc, la TV. Circul face un cerc complet într-o singură zi. Pentru că face apel la emoție și mai puțin la rațiune, circul e preferat de orice om.
Cativa baieti destepti din institutiile sus mentionate au „furat startul” si vor sa ne ofere circ, ca paine nu au de unde.
Dezvaluiam ca maestrului de ceremonii, Adrian Vaida, cel ce conduce in stil fantomatic Politia Locala Ploiesti i s-a pus „pata” pe chelie’.
Astfel, „fantomaticul” a dat iar drumul la Comisia de Disciplina a institutiei pentru a oferi paine si circ contribuabililor si presei.
Stapanul ordona, sluga executa chiar daca nu conteaza legalitatea.


La nivelul Politiei Locale Ploiesti exista o Comisie de Disciplina, legal constituita, prin decizia nr 548/15.09.2017, in conformitate cu art 27 alin 2 din HCL 62/2015 privind aprobarea Regulamentului de Organizare si Functionare al Politiei Locale Ploiesti.
Exista o problema majora si in ulimul timp membrii din aceasta comise nu mai raspundeau „comenzilor” de executie venite de la Adrian Vaida pentru „fetisurile” sale si/sau de la primarul Adrian Dobre.

PROSTIA DOARE… RIDICOLUL UCIDE
La data de 12.09.2019, in cadrul sedintei cu Politia Locala tinuta de primarul PNL Adrian Dobre la sala de sedinte de 500 de locuri de la Consiliului Judetean Prahova, „stapanul” a ordonat sanctionarea unui politist local deoarece a „patat imaginea primariei si institutiei”.
Iata inregistrarea:
Dobre: Și care aduc un prejudiciu de imagine Municipiului Ploiesti și instituției pe care dumneavoastră o reprezentați incomensurabile, prejudicii incomensurabile.
Vreau sa știu și eu ca am văzut in presa, ca un coleg de-al dumneavoastră, nu știu dacă se afla in sala, a fost identificat de către Poliția Naționala, conducând mașina instituției sub influența băuturilor alcoolice.
Cazan Mirel: Eu sunt.
Adrian Dobre: Vreau sa știu și eu, cine este șeful persoanei respective și ce măsuri s-au luat? A fost pe presa naționala, pe presa locală, pe presa mondiala.
Cazan Mirel: Pot sa va explic.
Adrian Dobre: Va rog sa luați loc.
Cazan Mirel: O zi buna.
Adrian Dobre: Frumoasa atitudine aveți. Noroc ca nu se trântește usa. Cine este șeful acestui funcționar public care își permite sa aibe o astfel de atitudine?


Nu ne vom referi la faptul ca politistul local in cauza este blamat in mod gratuit si ca in comisia de disciplina trebuiau sa intre si sefii sai ierarhici care nu l-au verificat inainte de a intra in tura, nici la faptul ca in comisia de disciplina nu au intrat nici mascatii care au refuzat sa sufle in etilotest acum cca un an de zile la un control efectuat de seful serviciului, nici ca in comisie erau bagati de mult timp alti apropiati ai lui Vaida dar peste aceste dosare s-au asternut praful (ex sefa oficiului juridic, concubina actualului sef al Comisiei de disciplina infiintata ilegal, etc)…Noi vom scoate praful de pe aceste dosare, caci daca este circ, circ sa fie! Si ne vom referi doar la legalitate, o chestie straina lui Dobre si lui Vaida.
Adrian Vaida, prietenul procurorului Negulescu Mircea –  si-a suflecat manecile de la „salopeta” si si-a ras in barba.

PUTE DE LA O POSTA

Pentru a schimba comisia de disciplina care nu mai raspundea la „comenzi”, la „rugamintea” lui Vaida, sindicatul Politiei Locale Ploiesti „Mihai Viteazul” emite o adresa (1534/19.09.2019) exact la 7 (sapte) zile de la solicitarea lui Dobre pentru schimbarea membrului din partea sa. Eficienta, nu?…
Ulterior, Adrian Vaida, prietenul procurorului Negulescu Mircea  a infiintat ilegal o alta comisie de disciplina si cu aceasta ocazie incearca sa isi termine „fetisurile” cu contestatarii sai din „fabrica”.
Astfel, la doua saptamani de la ordinul primit de la „stapan” (in data de 12.09.2019 in sedinta sus mentionata), Adrian Vaida emite decizia nr 321/04.10.2019 prin care infiinteaza de la sine putere o alta comisie de disciplina, cu incalcarea flagranta a prevederilor art 4 alin 3 din HG 1344/2007 privind normele de organizare si functionare a comisiilor de disciplina .


Mai mult, prin aceasta actiune si decizie sunt intrunite elementele constitutive ale savarsirii infractiunilor de abuz si fals.
In aceasta decizie se stipuleaza in fals ca toti membrii din vechea comisie de disciplina si-au dat demisiile, fapt nereal. Unii membrii din vechea comise nu si-au dat demisia si nu aveau cunostinta ca nu mai sunt in comisia de disciplina sau ca s-a infiintat alta comisie de disciplina.


Mentionam ca, in conformitate cu prevederile art 4 alin 3 din HG 1344/2007 privind normele de organizare si functionare a comisiilor de disciplina „Membrii titulari şi membrii supleanţi ai comisiei de disciplină se numesc pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînnoirii mandatului”.
Suntem curiosi cum va explica Adrian Vaida organelor de cercetare penala eliminarea membrilor din Comisia de Disciplina constituita legal prin decizia nr 548/15.09.2017, in conformitate cu art 27 alin 2 din HCL 62/2015 privind aprobarea Regulamentului de Organizare si Functionare al Politiei Locale Ploiesti care aveau mandatul in vigoare.
Faptul ca si-a pus in comisia de disciplina infiintata ilegal si abuziv doar apropiati pentru a executa pe „fetisurile” sale nu credem ca il va ajuta nici pe el nici pe primar.
Sa nu ii aducem aminte primarului de o alta promisiune facuta tot in sedinta respectiva:
Adrian Dobre: In ceea ce privește conducerea instituției dumneavoastră o sa iau niște decizii după ședința de mâine pe care o voi avea și cu Poliția Județeana și Poliția Municipală și Jandarmeria, și pe care o veți vedea săptămâna viitoare.
Primisiuni liberale….

Revenind la oile noastre…
Stapane’, sluga raporteaza:
„Politistul local vizat de dumneavoastra in sedinta din 12.09.2019 a fost sanctionat de comisia de disciplina, nu conteaza daca ea a fost infiintata ilegal”.
Acum sa vedem ce parere au organele de cercetare penala….

Regulamentul Politiei locale Ploiesti a fost anulat de Tribunalul Bucuresti, exact Regulamentul in baza caruia politistul local a fost trimis in judecata comisiei de disciplina, prin referat care facea trimitere la acesta.

Astfel, instanta de fond este drept a precizat ca „anulează în parte Regulamentul intern nr. 2330/01.08.2016, cu referire doar la funcţionarii publici din cadrul Poliţiei Locale Ploieşti, respectiv Capitolul III – Ocuparea funcţiilor publice, Capitolul VI – Drepturile şi obligaţiile angajatorului, incompatibilităţile funcţionarilor publici, Capitolul IX – Abateri disciplinare şi sancţiuni aplicabile”.

Ușor cu pianul pe scări

In mod legal, in baza referatului  intocmit si inaintat conform regulamentului anulat de o instanta, politistul local nu putea fi judecat si/sau sanctionat, fapt pentru care membrii din fosta comisie de disciplina care NU mai raspundeau la „comenzi” au solicitat suspendarea comisiei pana la un verdict definitiv privind legalitatea Regulamentului in cauza. De asta unii au fost demisi unilateral, in  mod ilegal de catre „fantomaticul”  Adrian Vaida (sa nu mai precizam ca atunci cand au facut aceasta solicitare, la randul sau au fost amenintati ca vor fi introdusi in Comisie de Disciplina- pe aceasta tema vom reveni cu inregistrari audio!).. Asta este realitatea si legalitatea lui Dobre si Vaida!

Schimbarea comisiei, in mod ilegal, demostreaza ca va incepe „jihadul” si decapitari la comanda lui Vaida si Dobre.

Portal > Tribunalul BUCUREŞTI > Informaţii dosar
Informaţii dosar
Informaţii generale

Părţi

Şedinţe

Căi atac

Citare prin publicitate
Informaţii generale
Nr. unic (nr. format vechi) : 32329/3/2016*
Data inregistrarii 27.11.2018
Data ultimei modificari: 25.07.2019
Sectie: Secţia a II-a Contencios Administrativ şi Fiscal
Materie: Contencios administrativ şi fiscal
Obiect: litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999)
Stadiu procesual: Fond

Părţi
Nume Calitate parte
FLOREA DANIEL PRIN SINDICATUL NAŢIONAL AL POLIŢIŞTILOR ŞI VAMEŞILOR PRO LEX CU SEDIUL ALES Reclamant Reclamant
POLITIA LOCALA PLOIESTI Pârât Pârât

Şedinţe
05.06.2019
Ora estimata: 08:30
Complet: C17 Fond-CA
Tip solutie: Încheiere
Solutia pe scurt: Admite cererea de completare. Dispune completarea dispozitivului Sentinţei civile nr. 2573 din 10.04.2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a Contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 32329/3/2016*, cu menţiunea: „Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocat.” Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată, azi, 05.06.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 C.p.c.
Document: Hotărâre – completare dispozitiv 4149/2019 05.06.2019

10.04.2019
Ora estimata: 08:30
Complet: C17 Fond-CA
Tip solutie: Admite in parte cererea
Solutia pe scurt: Admite în parte cererea de chemare în judecată. Anulează în parte Regulamentul intern nr. 2330/01.08.2016, cu referire doar la funcţionarii publici din cadrul Poliţiei Locale Ploieşti, respectiv Capitolul III – Ocuparea funcţiilor publice, Capitolul VI – Drepturile şi obligaţiile angajatorului, incompatibilităţile funcţionarilor publici, Capitolul IX – Abateri disciplinare şi sancţiuni aplicabile, Capitolul X – Reguli referitoare la procedura disciplinară, Capitolul XI – Criteriile şi procedurile de evaluare profesională a salariaţilor. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea urmând a se depune la sediul Tribunalului Bucureşti. Pronunţată azi, 10.04.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.
Document: Hotarâre 2573/2019 10.04.2019
Luați-vă popcornul și asteptati-va la circ caci primarul PNL Adrian Dobre si seful Politiei Locale PLOIESTI AU FURAT STARTUL si ne ofera circ inainte de campania electorala. (Cristina T.).

CUM SCAPAM DE RESPIRATIA URAT MIROSITOARE

Detinem declaratii inregistrate audio in care membrii din Comisia de Disciplina infiintata legal  prin decizia nr 548/15.09.2017 precizeaza ca nu si-au dat demisia si nu au stiut ca nu mai fac parte din Comisia de Disciplina si/sau ca s-a infiintat o alta comisie de disciplina! Nici macar nu au fost informati, asta da legalitate marca Dobre si Vaida!

Circ si popcorn se vrea, CIRC si popcorn  vom avea!

Vom reveni.

„Diferenţa dintre prostie şi gripă este aceea că pentru gripă există vaccin“

 

 

 

 

 

 

Articolul Luați-vă popcornul și asistati la circ/Primarul PNL Adrian Dobre si seful Politiei Locale Ploiesti au furat startul si ne ofera circ inainte de campania electorala apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.

Eveniment

Doamna subprefect de Prahova, Maria Mihaela Duta, s-a implicat prompt in situatia incendiului de la padurea Scrovistea

Publicat

pe

Prezenti la fata locului jurnalistii de investigatii de la ziarele Incisiv de Prahova si Incisiv National, observand lipsa de reactie a autoritatilor in legatura cu incendiul din padurea Scrovistea, care se intindea cu repeciziune spre judetul Prahova, au contactat-o pe doamna subprefect de Prahova, Maria Mihaela Duta, pentru a atrage atentia autoritatilor cu atributii in domeniu.

Imediat, subprefectul de Prahova a luat masurile necesare de alertare a tuturor institutiilor cu atributii si la fata locului au venit in ajutor si pompierii din Prahova. Vom reveni cu punctul de vedere al doamnei subprefect, dupa actiunea de stingere a incendiului. (Ec Adrian Radu).

Articolul Doamna subprefect de Prahova, Maria Mihaela Duta, s-a implicat prompt in situatia incendiului de la padurea Scrovistea apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.

Citeste in continuare

Eveniment

Tragedia de la #Colectiv (2015) – un indicator de avertizare timpurie pentru Romania2020 (COVID2019)

Publicat

pe

SUA tocmai a depășit China în privința numărului de cazuri diagnosticate COVID-19

Peste câteva 2-3 ore și Italia. În urmă cu o lună, așa cum veți vedea în articol, China avea 96% din cazurile la nivel global iar restul lumii 4%. Acum, restul lumii are 85% din cazurile la nivel global. În urmă cu o lună, când Spania nu avea niciun caz (ca și România) iar Italia mai puțin decât România ieri, lansam avertismentul, precizeaza analistul Radu Teodor Soviani: ,,Tragedia de la Colectiv (2015) – un indicator de avertizare timpurie pentru România 2020 (COVID19)”.
Iar astazi spun asa: (non) măsurile economice mimate de autoritățile din România – un indicator de avertizare timpurie pentru o recesiune cel puțin extrem de severă, care va urma. Citind cele mai noi date despre cazurile diagnosticate și ratele mortalităților în raport cu ele în acest articol, o să vă rog să îmi spuneți daca România a evitat greșelile altor state în privința pregătirii/gestionării COVID sau le-a făcut. Pe toate. Economic, o să exprim o opinie maine.
Cu 81.896 de cazuri de infecție COVID, SUA depășit ieri China (81.285). Italia depășește în câteva ore și ea – acum are 80.589 de cazuri.
Numărul infecțiilor COVID-19 a ajuns astăzi, 26 martie 2020, la 525.250 la nivel global. Oficial, cele mai mare număr de infecții au fost răspândite în SUA. Doar câteva ore mai despart Italia de China, iar Spania se află la câteva zile distanță:


În privința deceselor (23.698 la nivel global), statistica este inversată:
Italia: 8.215, cu o rată a mortalității de 10,2%
Spania: 4.154, cu o rată a mortalității de 7,3%
China: 3.287, cu o rată a mortalității de 4%
Iran: 2.234, cu o rată a mortalități de 7,6%
Franța: 1.696, cu o rată a mortalității de 5,8%
În SUA, cu 1.176 de decese, rata mortalității calculată la cazurile raportate este de 1,4%. În Germania, cu 262 de decese raportate, rata mortalității raportată la cele 43.646 de persoane diagnosticate cu virusul este de 0,6%.
În România avem 1029 de cazuri diagnosticate, 22 de decese (până acum) cu o rată a mortalității de 2,14%.
În data de 24 februarie 2020 (în urmă cu o lună și două zile) scriam următorul articol, pe care merită să îl recitiți integral și să vedeți graficele atașate în articol.
Tragedia de la #Colectiv (2015) – un indicator de avertizare timpurie pentru Romania2020 (COVID2019)
În data de 24 februarie 2020, China avea 96% din totalul cazurilor raportate la 81.244, iar restul lumii 4%.
Astăzi, restul lumii are 85%, iar China are 5%. În data de 24 februarie 2020, România nu avea niciun caz (primul caz a fost diagnosticat în 26 februarie 2020), Italia avea 374 de cazuri, iar Spania – 2. Coreea de sud era a doua țară cea mai afectată (1.261 de cazuri), cam cât va avea România în 1-2 zile. Coreea de Sud are acum doar 9.241 de cazuri
Am avut ocazia să învățăm din Colectiv. Nu am făcut-o.
Am avut ocazia să facem stocuri și să protejăm sectorul de sănătate care este critic. Nu am făcut-o, iar acum 15% din persoanele infectate în România sunt cadre medicale
Am avut ocazia să învățăm din performanța Coreei de Sud. Nu am făcut-o.
Am avut ocazia să învățăm din greșelile Italiei. Nu am făcut-o (cazul spitaluli județean Suceava, Gerota și nu numai). I-au trimis pe medici să apere sănătatea publică, la propriu cu trupurile și nu cu echipamente.
De aceea spun că merită să recitiți ceea ce nu mai era necesar să semnalez nici în 24 februarie 2020, dar am făcut-o: că tragedia de la Colectiv din 2015 a fost un indicator de avertizare timpurie pentru România 2020.
Și pentru că nici acest indicator nu a fost avut în vedere de politruci, am ratat orice fereastră de oportunitate. În loc să ne batem cu virusul și să mergem după el (ca în Coreea deSud), l-am lăsat pe virus să vină după noi.
Și știți ceva? Fix la fel se întâmplă și în criza economică subsecventă cu criza de sănătate publică: toate măsurile autorităților au ignorat și ignoră ceea ce este critic pentru o economie: populația. La fel cum au tratat și criza de sănătate publică. Voi detalia, mâine, pe larg, dar pun aici pe scurt și comentariul meu de pe facebook imediat după anunțarea OUG cu ,,facilități la plata ratelor bancare”. (Sava N.).

Articolul Tragedia de la #Colectiv (2015) – un indicator de avertizare timpurie pentru Romania2020 (COVID2019) apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.

Citeste in continuare

Eveniment

Managerul interimar al Spitalului Judetean de Urgenta „Sfantul Ioan cel Nou” Suceava doreste stoparea informarii din infernul de la Suceava/ Incalcarea Legii 182/2002 privind protectia informatiilor clasificate art 33

Publicat

pe

Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava a dispus începerea urmării penale in rem pentru zădărnicirea combaterii bolilor şi abuz în serviciu, pentru că la nivelul instituţiilor judeţului nu au fost respectate măsurile dispuse cu privire la reglementările legislative în vigoare privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infecto-contagioase.

Potrivit unui comunicat al instituţiei, procurorii s-au sesizat din oficiu şi au examinat mai multe articole publicate în mediul on-line.
Ei au concluzionat că în contextul pandemiei de coronavirus existente la nivel mondial anumiţi funcţionari publici din sistemul medical au solicitat cadrelor medicale de la Spitalul Judeţean de Urgenţă ”Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava prezenţa la data de 23 martie 2020 la serviciu a persoanelor testate pozitiv, negativ şi a celor suspecte, rezultând o posibilă contaminare în masă.
Mai mulţi medici au ieşit pozitiv la testul de coronavirus.
S-a decis că toate cadrele medicale de la Spitalul Judeţean Suceva vor intra în izolare, iar unitatea va fi dezinfectată şi va fi folosită exclusiv pentru tratarea cazurilor de coronavirus.
Noi mărturii din spitalul din Suceava, oraș care a devenit cel mai mare focar de coronavirus din România și unde sunt cei mai mulți medici infectați: punerea „botnitei” si batistei pe „tambal”.
Managerul interimar, dr Filip Florin, al Spitalului Judetean de Urgenta „Sfantul Ioan cel Nou” Suceava incalca Legea 182/2002 privind protectia informatiilor clasificate art 33. Vom reveni. (Cristina T.).


LEGE nr. 182 din 12 aprilie 2002 privind protecţia informaţiilor clasificate
Art. 32
Conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice, ai agenţilor economici cu capital integral sau parţial de stat şi ai altor persoane juridice de drept public ori privat sunt obligaţi să stabilească informaţiile care constituie secrete de serviciu şi regulile de protecţie a acestora, să coordoneze activitatea şi să controleze măsurile privitoare la păstrarea secretului de serviciu, potrivit competenţelor, în conformitate cu normele stabilite prin hotărâre a Guvernului.
Art. 33
Este interzisă clasificarea ca secrete de serviciu a informaţiilor care, prin natura sau conţinutul lor, sunt destinate să asigure informarea cetăţenilor asupra unor probleme de interes public sau personal, pentru favorizarea ori acoperirea eludării legii sau obstrucţionarea justiţiei.

Articolul Managerul interimar al Spitalului Judetean de Urgenta „Sfantul Ioan cel Nou” Suceava doreste stoparea informarii din infernul de la Suceava/ Incalcarea Legii 182/2002 privind protectia informatiilor clasificate art 33 apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.

Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

Eveniment30 de minute inainte

Doamna subprefect de Prahova, Maria Mihaela Duta, s-a implicat prompt in situatia incendiului de la padurea Scrovistea

Prezenti la fata locului jurnalistii de investigatii de la ziarele Incisiv de Prahova si Incisiv National, observand lipsa de reactie...

Exclusiv12 ore inainte

Bucureştiul are nevoie (şi) de perdele forestiere pentru combaterea poluării

Ecologiştii somează Guvernul României, prin organismele conexe, să demareze înfiinţarea perdelelor forestiere de protecţie cu rol depoluant, in jurul Capitalei,...

Eveniment16 ore inainte

Tragedia de la #Colectiv (2015) – un indicator de avertizare timpurie pentru Romania2020 (COVID2019)

SUA tocmai a depășit China în privința numărului de cazuri diagnosticate COVID-19 Peste câteva 2-3 ore și Italia. În urmă...

EvenimentO zi inainte

Managerul interimar al Spitalului Judetean de Urgenta „Sfantul Ioan cel Nou” Suceava doreste stoparea informarii din infernul de la Suceava/ Incalcarea Legii 182/2002 privind protectia informatiilor clasificate art 33

Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava a dispus începerea urmării penale in rem pentru zădărnicirea combaterii bolilor şi abuz în...

AfaceriO zi inainte

Cel mai bun hosting din România în 2020

V-aţi săturat de firmele de găzduire web care nu vă oferă niciun suport atunci când site-urile voastre sunt atacate de...

Exclusiv2 zile inainte

Cum alegem cel mai bun SSD

Exista mai mult lucruri de avut in vedere atunci cand vine vorba despre alegerea unui SSD cat mai bun pentru...

Eveniment2 zile inainte

EDITORIAL/Stoica Ion, actualul director al Parcului Industrial Brazi, membru de „vaza”/baza in gruparea de criminalitate economico-financiara organizata coordonata de traseista Gratiela Gavrilescu (I)

La data de 20.03.2020, Incisiv de Prahova a publicat articolul – Traseista Gratiela Gavrilescu si-a lansat/bagat la „apa” candidatul PSD...

Eveniment3 zile inainte

Cel mai pustiu spital din România. Spitalul de Psihiatrie Voila – Câmpina a intrat în „prima linie” a combaterii pandemiei de COVID -19

Printr-o mobilizare exemplară și o organizare de excepție, în 48 de ore de la primirea ordinului Ministrul de Interne, Marcel...

Eveniment3 zile inainte

Cum au implementat autoritatile din Municipiul Ploiesti dispozitiile Ordonantei Militare nr 3, la orele 15.30

Cum au implementat autoritatile din Municipiul Ploiesti dispozitiile Ordonantei Militare nr 3, la orele 15.30? https://www.incisivdeprahova.ro/wp-content/uploads/2020/03/video-1585144147.mp4 In schimb, armata a...

Exclusiv4 zile inainte

Tratamente stomatologice la standarde europene in Alexandria cu Modent Clinic

Statisticile care arata faptul ca romanii sunt printre cei care apeleaza cel mai putin la medicii stomatologi sunt confirmate si...

Exclusiv4 zile inainte

Mobileaza dormitorul pe gustul tau cu ajutorul echipei de la Atelierul de Design

Dormitorul oricarei locuinte trebuie sa fie un spatiu perfect amenajat si organizat pentru a ne ajuta sa ne relaxam si...

Eveniment4 zile inainte

APEL CĂTRE GUVERN ȘI PARLAMENTUL ROMÂNIEI

Trăim vremuri ce ne pun la încercare principiile pe care le invocăm foarte des în timpuri normale. Acum este timpul,...

Exclusiv4 zile inainte

APEL CĂTRE GUVERN ȘI PARLAMENTUL ROMÂNIEI

Trăim vremuri ce ne pun la încercare principiile pe care le invocăm foarte des în timpuri normale. Acum este timpul,...

Eveniment4 zile inainte

Protocol de tratament a infectiei cu virusul SARS-Cov-2/O.M.S a trasat sarcini stricte Romaniei

Organizatia Mondiala a Sanatatii a evaluat focarul SARS-COV-2 la nivel mondial si a apreciat in data de 11 martie 2020...

Exclusiv5 zile inainte

Partidul Ecologist Român solicită stoparea finanţării partidelor politice de la bugetul de stat

  Având în vedere situaţia dificilă prin care trece România, Partidul Ecologist Român, solicită Preşedintelui României şi Prim- Ministrului, emiterea...

Eveniment5 zile inainte

Un scurt update al masurilor anti-criza ale guvernului si ale BNR: nimic despre populatie, nimic despre banci.

În esență, vă rog să vă puneți întrebarea: dacă s-ar strânge toți decidenții din România (izolați în prezent) laolaltă, le-ar...

Știrea Zilei