Connect with us

Viața în Cluj

De ce sa aleg sa inchiriez o masina

Publicat

pe

Posibilitățile de a vizita cât mai multe locații, sunt nenumărate atunci când închiriezi o mașină. Nu mai trebuie să depinzi de autocarul de la hotel sau de transportul în comun. Mai mult decât atât, majoritatea locațiilor cu adevărat interesante, sunt imposibil de accesat cu bus-ul din localitate. 

După un zbor cu avionul nimic nu este mai confortabil decât să ai o mașină care să te aștepte și la volanul căreia să te poți urca liniștit, pentru a-ți continua călătoria. Vei putea să ajungi cât mai repede la hotel sau la întâlnirea de afaceri, iar după aceea poți face o vizită prin oraș. 

Iar sentimentul de independență și comoditate atunci când călătorești și alegi să închiriezi o mașină este poate cel mai important argument.

Dacă locuiești într-un oraș cu o infrastructură de transport în comun bine pusă la punct, dacă jobul este accesibil cu autobuzul sau cu metroul, cumpărarea unei mașinii personale poate fi o cheltuială nejustificată. Pentru puținele drumuri pe care le ai de făcut, pentru cumpărărturi mai grele sua voluminoase, dar și pentru câteva concedii pe an, varianta cea mai comodă este să închiriezi o mașină care se pliază pe nevoile tale. Dacă vrei să mergi  la cumpărături poți să alegi o mașină mică dar cu un portbagaj mare. Iar dacă vrei să mergi în concediu cu familia, poți alege un van de 8+1 locuri. 

Să deții o mașină proprietate personală, care în majoritatea timpului stă parcată în fața blocului, este nu doar o grijă în plus dar și o cheltuială destul de mare. O mașină costă și atunci când nu este folosită. Dacă ai luat în calcul doar benzina atunci când te-ai gândit la costuri, nu uita de RCA, de CASCO, de impozitul pe mașină, de taxa de parcare precum și de reviziile periodice. O mașină care nu este folosită o perioadă îndelungată se deteriorează mult mai repede decât una care este folosită în mod curent. Schimbul de piese și componente uzate va trebui scăzut și el din bugetul anual. 

Un calcul realist referitor la costurile cu închirierea unei mașini pentru drumurile necesare sau pentru vacanțe, îi poate aduce o surpriză de proporții: este mult mai ieftin și mai comod să te folosești de o mașină care nu este a ta și pentru întreținerea căreia nu trebuie să-ți faci tu griji. Poți verifica această informație pe site-ul olimpo.ro, unde te vei convinge care sunt prețurile de închiriere pentru diverse modele auto și pentru perioade de timp diferite. 

Pentru o întâlnire de afaceri, închirierea unei mașini din categoria premium le va oferi partenerilor imaginea unui antreprenor cu care merită să colaboreze. Puteți merge împreună în toate locurile care trebuiesc vizitate, în condiții confortabile și accesibile. Pentru un plus de imagine ai putea să închiriezi o mașină cu șofer. Veți putea să călătoriți în siguranță pe bancheta din spate a mașinii și puteți folosi timpul respectiv în moduri mult mai agreabile: vizionarea unui film, negocierea unui contract sau depănarea de experiențe personale. 

Închirierea unei mașini îți va oferi și oportunitatea să conduci o varietate mare de modele, din toate gamele și toate mărcile. Alternativa pentru o experiență de acest gen ar fi să te înscrii pe lista de test drive la dealerii auto din zonă, dar nici așa nu vei avea siguranța că vei avea aceleași senzații. Una este să primești o mașină pentru 2-3 ore și alta este să o ai doar pentru tine pentru un weekend întreg. 

Închirierea mașinii se face simplu, pe baza unui contract iar plata se poate efectua atât cash la sediul agenției de închiriere dar și online, cu cardul sau prin transfer bancar. 

 

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Afaceri

5 motive să apelezi la rovinieta.online ca institutie publica

Publicat

pe

De

verificare rovinieta

5 motive să apelezi la rovinieta.online dacă faci achiziții de roviniete pentru instituții publice

Vehiculele instituțiilor publice au la rândul lor nevoie de roviniete atunci când ies pe drumurile publice din afara localităților, nu sunt scutite de lege în acest sens. Ei bine, problema cu instituțiile publice se leagă de numărul mare de vehicule din parcul auto de care cel mai probabil o singură persoană trebuie să se ocupe zi de zi. Un manager de parc auto din cadrul unei instituții publice are o fișă a postului destul de „bogată” așa că i-ar prinde bine puțin ajutor, ajutor care-l scapă de managementul de roviniete, inclusiv de acel calculator roviniete pe care cu siguranță-l folosește destul de des. De fapt, există mai multe motive pentru care un manager de instituție publică sau de parc auto din cadrul unei instituții publice, ar trebui să folosească portalul rovinieta.online în vederea scăderii volumului de muncă.

verificare rovinieta

verificare rovinieta

5 motive să apelezi la rovinieta.online dacă faci achiziții de roviniete pentru instituții publice

  1. Rovinieta.Online eliberează facturi prin e-FACTURA. După cum bine știm, de la 1 ianuarie 2024 facturarea între companii, fie ele și de stat, se face exclusiv prin intermediul e-FACTURA. Atunci când vine vorba despre achiziții instituții publice în mod special, acestea trebuie să folosească platforma SEAP și să colaboreze doar cu companii private care folosesc de asemenea e-Factura. Rovinieta.Online corespunde tuturor acestor cerințe și se califică cu brio pentru COD CPV 22453000-0 Viniete de automobile (Rev.2), dispunând de cont de Trezorerie RO54TREZ2165069XXX042490.
  2. Portalul colaborează deja cu succes cu multe instituții publice. Rovinieta.Online se află pe piață de foarte mult timp, iar faptul că a rezistat în timp nu denotă altceva decât seriozitate și profesionalism. De-a lungul existenței, clienți ai portalului au fost și sunt în continuare multe instituții publice de mari dimensiuni precum R.A. AEROPORTUL CLUJ NAPOCA, ROMATSA S.A., dar pana și instituții publice micuțe, precum SCOALA GIMNAZIALA din Comuna HOMOCEA. Pentru instituțiile publice, indiferent de dimensiune, le este mult mai simplu să cumpere rovinieta online prin intermediul acestui portal, care oferă și câteva servicii destul de interesante, gratuite, după cum veți vedea imediat.
  3. Poți emite mai multe roviniete simultan. Orice manager de instituție publică, orice expert în achiziții din cadrul unei instituții publice, va dori să-și simplifice cât mai mult munca. Astfel, serviciile automatizate ale portalului rovinieta.online sunt mai mult decât binevenite. Prin intermediul rovinieta.online, cu ajutorul unui tabel de comandă care se trimite către personalul portalului, se pot emite mai multe roviniete simultan, astfel încât persoana care se ocupă de achiziții să salveze timp prețios. In primul rand se face o verificare rovinieta astfel incat sa stim exact situatia la momentul intrarii in administrae. În instituțiile publice cu parcuri auto de mari dimensiuni, timpul este foarte prețios.
  4. Poți externaliza serviciul de management roviniete. Prin intermediul unui contract, poți lăsa rovinietele în seama personalului portalului. Această metodă de administrare roviniete parc auto nu are niciun inconvenient pentru instituția publică deoarece personalul portalului își asumă contractual eventuale greșeli dacă se constată că a fost exclusiv vina lor. Cu alte cuvinte, poți scăpa definitiv de administrarea de roviniete. Acest serviciu, ca orice alt serviciu de altfel oferit de rovinieta.online, este unul gratuit. Nu există niciun motiv să nu apelezi la această externalizare.
  5. Stai departe de amenzile CNAIR care ciuntesc bugetul instituției. În această perioadă de austeritate, bugetul instituției devine foarte prețios și nimic nu are voie să-l ciuntească, cu atât mai mult amenzile venite din partea altei instituții publice pe nume CNAIR. Te poți feri de aceste amenzi în două moduri dacă utilizezi rovinieta.online: externalizezi complet managementul de rovinietă sau rămâi in seama alertelor pe care platforma le emite automat atunci când o rovinietă achiziționată se apropie de expirare. Aceste alerte vin pe e-mail dar și pe telefonul mobil.

Citeste in continuare

Viața în Cluj

Tot ce trebuie sa stii despre operatia de marire a sanilor

Publicat

pe

Operația de mărire a sânilor, cunoscută și sub numele de mamoplastie de augmentare, este o procedură chirurgicală comună utilizată pentru a mări dimensiunea și forma sânilor. Aceasta poate fi o opțiune pentru femeile care doresc să își îmbunătățească aspectul și încrederea în sine.

Pentru a te califica pentru această procedură, este important să treci printr-o evaluare detaliată. Chirurgul tău va lua în considerare starea ta generală de sănătate, anatomia sânilor, istoricul chirurgical și obiectivele tale estetice. Candidații potriviți includ femei cu sâni naturali mici, cele care doresc să-și mărească volumul sânilor din motive estetice sau care au avut modificări ale sânilor din cauza factorilor precum pierderea în greutate, sarcina sau alăptarea. De asemenea, operația poate ajuta la corectarea sânilor asimetrici sau la reconstrucția sânilor după o masectomie sau pierderea țesutului mamar din cauza unei leziuni.

Alegerea implanturilor mamare

O parte esențială a procesului este alegerea implanturilor mamare. Există două tipuri principale de implanturi: cele cu soluție salină și cele cu gel siliconic. Implanturile cu soluție salină oferă un aspect mai ferm, în timp ce cele cu gel siliconic au o consistență mai naturală.

Procedura și recuperarea

Procedura în sine se efectuează sub anestezie locală sau prin sedare intravenoasă.

În general, chirurgul va face o incizie sub sân, în jurul areolei sau în axilă, în funcție de preferințe și circumstanțe. Implanturile pot fi plasate sub mușchiul toracic sau între mușchiul toracic și țesutul mamar, iar acest aspect va fi stabilit în urma discuției cu medicul.

Pentru femeile care nu își doresc cicatrici sub san, există și varianta implantului mamar prin axilă, procedura efectuată de Dr. Șerban Porumb de la Estetis Clinic. Această procedură are maximă precizie și nu afectează nervii sau ganglionii, lasând pielea fără cicatrici.

Recuperarea variază de la pacient la pacient, dar în general, majoritatea pot reveni la activitățile normale în 10-14 zile. Cu toate acestea, efortul intens și ridicarea greutăților trebuie evitate pentru cel puțin 4-6 săptămâni pentru a permite o recuperare optimă.

Ce beneficii ai dacă alegi să îți mărești sânii?

Operația de mărire a sânilor poate oferi o serie de beneficii pentru femei care aleg această procedură. Una dintre cele mai evidente este îmbunătățirea aspectului fizic, cu creșterea încrederii în sine și a stimei de sine. Femeile care se simt bine în pielea lor tind să aibă o atitudine mai pozitivă și să se bucure mai mult de viață.

Pe lângă aspectul estetic, mărirea sânilor poate avea beneficii și în ceea ce privește hainele pe care le poți purta. Multe femei descoperă că pot alege cu mai multă încredere haine care le avantajează și se simt mai bine în ele.

Riscuri și complicații potențiale

Este important să fii conștientă și de riscurile și complicațiile potențiale ale acestei proceduri. Chirurgul tău îți va explica în detaliu aceste aspecte, dar este bine să ai în vedere faptul că orice intervenție chirurgicală implică anumite riscuri. Infecția, sângerarea excesivă și reacțiile adverse la anestezie sunt câteva dintre riscurile posibile. Este foarte important să urmezi toate instrucțiunile postoperatorii pentru a minimiza aceste riscuri.

 

Citeste in continuare

Viața în Cluj

Principalele proprietati ale asfaltului

Publicat

pe

Asfaltul este un material esential in constructia si intretinerea infrastructurii rutiere din intreaga lume.

Rezistenta la uzura a acestuia este una dintre caracteristicile sale definitorii. Acest material se dovedeste exceptional in fata traficului intens de vehicule, datorita bitumului, liantul sau principal, care are o structura polimerica ce ii confera rezistenta la abraziune. Cu toate acestea, asfaltul nu este imun la uzura, si de aceea, intretinerea regulata a drumurilor este esentiala pentru a mentine siguranta rutiera.

Care sunt caracteristicile principale ale asfaltului?

Este elastic si absoarbe foarte bine socurile. Elasticitatea asfaltului este o caracteristica cheie care contribuie la confortul si siguranta rutiera. Asfaltul este capabil sa absoarba socurile si vibratiile generate de traficul de vehicule, reducand astfel deteriorarea drumului si disconfortul pentru soferi si pasageri. Aceasta proprietate face asfaltul ideal pentru soselele aglomerate si pentru pistele aeroportuare.

Este permeabil. Asfaltul este un material partial permeabil la apa, ceea ce inseamna ca permite apei sa se scurga prin el. Acest aspect este esential pentru prevenirea acumularii apei pe suprafata drumurilor, care poate duce la formarea de denivelari si alunecari. In plus, permeabilitatea la apa contribuie la reducerea riscului de hidroplanare in conditii de ploaie abundenta.

Rezista bine la variatii de temperatura. Stabilitatea termica este o alta calitate importanta a asfaltului. Acest material isi pastreaza proprietatile in conditii de temperatura variabila, de la verile fierbinti la iernile reci. Aceasta rezistenta la schimbarile de temperatura este cruciala pentru durabilitatea si siguranta drumurilor.

Din ce este compus asfaltul?

Proprietatile asfaltului depind in mare masura de compozitia sa complexa. In general, in interiorul unui strat de asfalt pot fi gasite urmatoarele componente:

  • Agregatele. Aceste particule solide, de obicei din natura minerala, variaza in dimensiune si formeaza structura mecanica a asfaltului.

  • Bitumul. Materialul uleios, de origine organica, actioneaza ca liant intre agregate, asigurand coeziunea si elasticitatea necesara.

  • Aditivii. Aditivii sunt substante adaugate pentru a imbunatati anumite proprietati ale asfaltului, cum ar fi rezistenta la uzura, impermeabilitatea sau stabilitatea termica. Acestia variaza in functie de aplicatie si pot include cauciuc reciclat sau polimeri.

Cum se fabrica asfaltul?

Fabricarea asfaltului implica incalzirea bitumului si amestecarea lui cu agregatele si aditivii potriviti. Acest proces necesita atentie la detalii si expertiza pentru a asigura calitatea materialului finit. Daca te incanta ideea de asfaltare curte, este bine sa apelezi la profesionisti pentru intregul proces, deoarece o asfaltare corecta va rezista pentru foarte mult timp.

In functie de aplicatie, exista mai multe variante de asfalt, precum asfaltul modificat cu polimeri, asfaltul reciclat, si asfaltul colorat. Aceste variante au proprietati specifice care le fac potrivite pentru diverse utilizari, de la sosele la pistele sportive sau acoperisuri.

Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

Eveniment11 ore inainte

WHITE TOWER (XXXII)/Vinovatii reali sunt inca protejati

Scandalul WHITE TOWER este departe de a se termina prea curând. Procurorii fac audieri pe bandă rulantă, iar surse judiciare...

Afaceri14 ore inainte

Expertiza în Acoperișuri: Oferind Servicii Profesionale de Înaltă Calitate

În lumea construcțiilor și renovărilor, acoperișurile reprezintă o componentă esențială a oricărei clădiri, oferind protecție împotriva intemperiilor și menținând confortul...

Afaceri14 ore inainte

Expertiza Profesională în Acoperișuri: Servicii Complete de Întreținere și Recondiționare

În lumea construcțiilor și a reparațiilor, fiecare detaliu contează. Iar când vine vorba de acoperișuri, fiecare proprietar își dorește nu...

Uncategorized4 zile inainte

Agenția de creație DDB România semnează prima campanie de imagine a grupului de companii PPC din România

București, 15 aprilie 2023 – Agenția de creație DDB România anunță semnarea primei campanii de imagine a Grupului Public Power...

Eveniment4 zile inainte

Mașini noi, cu livrare rapidă, direct de pe Autovit.ro.

Peste 1200 de oferte, 30 de mărci cu garanție de până la 7 ani și motorizări eligibile pentru Programul Rabla...

Afaceri4 zile inainte

Servicii Profesionale de Montare și Curățare a Jgheaburilor și Burlanelor de la Acoperisuri Premium

În domeniul întreținerii acoperișului, montarea și curățarea jgheaburilor și burlanelor sunt aspecte esențiale pentru menținerea integrității și funcționalității acestuia. La...

Afaceri4 zile inainte

Profesionalism în Montarea și Curățarea Jgheaburilor și Burlanelor cu Dachdeckerspezialist

În ceea ce privește protecția și întreținerea casei dvs., nu trebuie să subestimați importanța jgheaburilor și burlanelor. Aceste componente esențiale...

Uncategorized4 zile inainte

Montarea și Curățarea Jgheaburilor și Burlanelor: Servicii Profesionale oferite de Dachdeckerservice

În menținerea sănătății și integrității acoperișului, montarea și curățarea corectă a jgheaburilor și burlanelor joacă un rol crucial. Aceste componente...

Afaceri4 zile inainte

Maximizați Eficiența Energetică a Acoperișului Dvs. cu Montarea Tablei Cutate de către ML Dachdecker

În căutarea unei soluții eficiente pentru izolarea acoperișului dvs., montarea tablei cutate reprezintă o opțiune excelentă pentru a vă îmbunătăți...

Uncategorized4 zile inainte

Montarea Tablei Cutate: Alegerea Ideală pentru un Acoperiș Durabil și Estetic

Când vine vorba de alegerea materialului potrivit pentru acoperișul casei tale, tabla cutată este o opțiune populară, oferind o combinație...

Uncategorized5 zile inainte

B.D.G. Import își extinde portofoliul prin parteneriatul cu William Grant & Sons

D.G. Import a încheiat 2023 cu o cifră de afaceri de 365 milioane lei Compania estimează că veniturile generate de...

Afaceri5 zile inainte

Servicii Profesionale de Acoperișuri cu DachdeckerExperte

DachdeckerExperte este partenerul ideal pentru soluții complete de acoperișuri în Germania. Cu o echipă experimentată și specializată, ne concentrăm pe...

Eveniment6 zile inainte

Conexiuni adevărate: Heineken® și Bodega lansează “The Boring Phone”

Heineken® și brand-ul american și retailer-ul Bodega au lansat „The Boring Phone” care își propune să ajute oamenii să realizeze...

Exclusiv6 zile inainte

La East European Comic Con, viitorii artiști vizuali primesc feedback relevant de la ECHO School

București, 17 aprilie 2024 – ECHO School, primul program de facultate în dezvoltarea jocurilor video din România, anunță participarea sa...

Cum este vremea în Galați pe parcursul anului Cum este vremea în Galați pe parcursul anului
Turism7 zile inainte

Cum este vremea în Galați pe parcursul anului?

Galați, un oraș situat în partea de est a României, în imediata apropiere a fluviului Dunărea, se bucură de un...

Eveniment7 zile inainte

Expoziția de design „Newfound Equilibrium” a Samsung va fi prezentată la Milan Design Week 2024

Expoziția va oferi vizitatorilor o experiență imersivă, care descrie într-un mod artistic filosofia de design a Samsung România, București –...

Știrea Zilei