Connect with us

Eveniment

Proffessore Nicu Marcu. Ce au în comun starul porno Ron Jeremy, Nicu Marcu de la ASF, Borat, Goofy și Plăcinta Americană? Nimic. Doar că apar în aceeași revistă ,,ciumă științifică” folosită de Nicu Marcu pentru a lua titlul de profesor universitar. La o ,,universitate” JUNK.

Publicat

pe

Chiar așa. Ce au în comun un star din filme pentru adulți, Nicu Marcu de la ASF, Borat sau Stifler din Plăcintă Americană? Găsiti raspunsul in al cincilea episod al investigatiei pe care tocmai l-am publicat. Iar dacă după o investigație reală, Ministerul Educației ajunge la concluzia că titlul de profesor universitar obținut de Nicu Marcu la ,,universitatea” JUNK Financiar Bancară, prin articole publicate la revista JUNK Metalurgia, nu reprezintă suficiente motive pentru a face o evaluarea reală dacă Nicu Marcu a respectat în mod real criteriile pentru a deveni profesor universitar, dezvaluie analistul economic Radu Teodor Soviani.

În toată lumea civilizată, cariera academică este despre reputație ireproșabilă, despre cât de mult publici (în reviste științifice relevante și nu în escrocherii) și despre cât de mult contribui în mod real la cercetarea științifică. Judecând după acest criteriu și după cariera academică a lui Nicu Marcu, rezultă că în România nu este așa. Cazurile Nicu Și Tanța.

Ei sunt  produsele didactice care și-au obținut în 2011 titlurile de profesor universitari de la o pseudo-universitate, JUNK, intitulată pompos ,,Universitatea Financiar-Bancară”. Nicu a obținut titlul și în baza a 11 articole publicate într-un singur an într-o revistă JUNK, iar Tanța pe baza a nici nu mai contează a ce din moment ce este deja condamnată în primă instanță la 2 ani și 5 luni de închisoare (cu suspendare) și 120 de zile de muncă neremunerată al Administrația Domeniului Public sector 2, pentru fraude în legătură cu universitatea JUNK unde a fost și rector.

Dacă despre Nicu Marcu se conturează deja (din primele 4 episoade ale investigației mele și din ceea ce urmează) că este un fel de Midas al fraudei (Midas tot ceea ce atingea se transforma în aur), la Tanța vorbim deja despre infracțiuni sancționate în primă instanță.

În fapt, șefa lui Nicu Marcu de la universitatea JUNK, rectorul Tanța Dorina Poantă a fost condamnată în primă instanță în urmă cu o lună (februarie 2021) fix pentru infracțiuni de corupție: participație improprie în forma complicității la folosirea sau prezentarea cu rea credință de documente ori declarații false inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultate obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acesta ori în numele ei. Tanța a devenit profesor universitar în aceeași zi și prin același ordin de ministru ca Nicu Marcu, acum Președinte ASF cu 70.000 de lei pe lună.

Universitatea Financiar-Bancară unde a fost uns Nicu a murit demult. A funcționat cu acreditare mai puțin de 3 ani și a fost închisă chiar după prima evaluare, imediat după ce Marcu își obținuse titlul.

Universitatea a avut o singură ,,Facultate” – Facultatea de Management Financiar. În 2011 (la 2 ani de la înființare), când Nicu Marcu obținea titlul de ,,profesor universitar” aici, a fost publicată și prima ierarhizare a programelor de studii organizate de Universități și ,,Universități”. Marcu de la Universitatea Financiar Bancară avea motive de tristețe. Facultatea unde el era la ,,catedra” de Management financiar era cotată la categoria ,,E”. Unde ,,A” (ASE) era cel mai bun, iar ,,E” cel mai slab.

Era deja un dublu  motiv de tristețe al lui Marcu. La aceeași primă clasificare, Marcu, conferențiar universitar și la Universitatea din Craiova din 2008 (titlu obținut și prin invocarea unui articol furat), înregistra același scor E. JUNK.

La foarte puțin timp după ce Nicu Marcu obține titlul de ,,profesor” la ,,universitatea” cu vârsta de 2 ani, în noiembrie 2011 ,,universitatea”, este nevoită să ceară de la ARACIS (Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior) evaluarea periodică a programului unde își obținuse Marcu titlul de profesor.

Rezultatul facultății lui Marcu? Jalnic. Neîncredere și retragerea acreditării, după 2 ani de funcționare. Facultatea ,,profesorului” Marcu devenise oficial un paravan  de tocat bani de la studenți (și fonduri europene cum urma să vedem ulterior), pentru că ARACIS a dispus în 31 mai 2012 neacreditarea programului de studii universitare de licență Finanțe și Bănci din cadrul Facultății de Management Financiar.

Afacerea ,,universitatea” la care își obținuseră titlul în 2011 Nicu și Tanța face contestație.  Au la început și un dram de ,,noroc”. ARACIS numește o comisie pentru soluționarea contestației, de doi oameni : Prof. univ. Alexandru Popovici si pe Conf. Univ. Dr. Drăcea Raluca Mihaela, de la Craiova.

Raluca Drăcea scrisese deja 3 articole avându-l drept co-autor pe Nicu Marcu, foarte probabil doar semnate de Marcu (cel care nu știa limba engleză) și nu găsește motive de recuzare de la evaluarea contestației universității unde colegul ei de la Craiova, Nicu, tocmai primise titlul la care tânjea.

În ciuda favorizării de către Mihaela Drăcea (care propune înlocuirea deciziei de neacreditare și calificativ neîncredere cu acreditare și încredere limtată), ARACIS constată că raportul lui Drăcea, colega de la Universitatea Craiova, co-autoarea și prietena lui Marcu nu își bazează propunerea de acceptare a contestației pe ceva credibil, și menține decizia: neacreditare și neîncredere.

Țineți cont că raportul comisiei de soluționare a contestației este făcut de persoane care scriu articole științifice și care întotdeauna trebuie să se bazeze pe argumente solide, bine motivate, și nu pe ficțiune sau pe prietenii.

Ulterior, Universitatea Financiar Bancară este desființată și moare, iar Tanța Dorina Poantă, rectorul făcut profesor universitar simultan cu Marcu în afacerea ,,Universității” cu o singură facultate, este condamnată pentru fraudă cu fonduri europene derulate prin afacere.

Dacă universitatea care l-a făcut ,,profesor” pe Marcu și facultatea de management nu au satisfăcut cerințele normative obligatorii, standardele și indicatorii de performanță și standardele specifice și a fost o ,,universitate JUNK”, se naște o întrebare:

A respectat Nicu Marcu standardele pentru a deveni profesor universitar la Universitatea fantomă? Și dacă da, cu ce operă ,,științifică” și le-a dovedit?

Răspunsul detaliat îl voi oferi imediat ce Ministerul Educației îmi va transmite datele pe care le-am solictat, privind evaluarea lui Nicu Marcu pentru obținerea titlului de profesor universitar la Universitatea Financiar Bancară, punctajul, dovada verificării realității celor invocate de Nicu Marcu.

Până atunci, prezint însă niște indicii.

Am arătat în episodul III cum singurul articol ,,științific” semnat de Marcu ca unic autor este un plagiat ordinar. Am arătat cum articolul II clamat nu există și am indicat în episodul IV că alte trei pretinse articole științifice semnate de Marcu în calitate de co-autor reperzintă indiciile trecerii de la frauda academică spre parfum de frauda financiară (cei 92.000 de lei obținuți de Nicu Marcu, ca bursă, de la Academia Română). Din bani europeni, bani care, în opinia mea după declanșarea și finalizarea investigației de către Academia Română ar trebui returnați.

Acum scriu despre alte 12 articole în limba engleză semnate de Marcu, niciunul în calitate de unic autor.

11 dintre acestea au fost folosite ,,ca articole ISI” pentru pentru a argumenta îndeplinerea criteriilor pentru obținerea de titlului de ,,profesor universitar”. 11 articole scrise într-un singur an.

Revista românească ,,Metalurgia Internațional”. O escrocherie și o fraudă, dar în care în care Nicu Marcu ajungea să facă parte din ,,Advisory Board” după ce într-un singur an, 2009, a publicat 11 (unsprezece) articole ,,științifice”.

11 articole au fost publicate de Nicu Marcu doar în anul 2009 pe care le-a invocat pentru a deveni profesor în anul 2011.

În anul 2009 pe Marcu în care îl cuprinsese o febra științifică incredibilă, surprinzătoare având în vedere că umbla teleleu la 4 locuri de muncă și nu își găsea locul. La ANAF – unde a fost până în aprilie 2009 secretar general, inspector guvernamental la SGG cu atribuții în sfera ministerului Agriculturii (până în ianuarie 2010 când a plecat ca secretar general adjunct la Ministerul Mediului și Pădurilor), Consiliul Național de Integritate (pe tot parcursul anului), Universitatea din Craiova – conferențiar (pe tot parcursul anului), unde făcea naveta.

În timpul ăsta mai facea și un an la ,,Institutul Național de Diplomație” și evalua criteriile de calitate ale revistei Metalurgia , ca membru începând cu  2009 în Board-ul unei ,,reviste indexată ISI Thompson” (cea mai importantă recunoaștere pentru o revistă), așa cum arată extrasul din CV-ul lui Marcu.

Întrebarea legitimă este: cum poate o persoană care se perindează la cel puțin 4 locuri de muncă la stat într-un singur an (2009), să devină co-autor la 11 articole științifice publicate în ,,revista indexată ISI Thompson”.

E greu de contrazis o unanimitate a comunității științifice internaționale că  11 articole ISI Thompson în doar câteva luni este IMPOSIBIL și pentru un o persoană care este DOAR profesor, și în mod evident, imposibil pentru cineva cu mai mult de 4 locuri de muncă în această perioadă.

Prin urmare susțin că doar prin fraudă academică este posbil să publici 11 articole ISI Thompson într-un singur an. O formă de hoție este recunoscută chiar de ministerul educației ca fiind aceea prin care ,,se falsifică factorii de impact a unei reviste prin diverse mijloace de fraudă ce au ca efect creșterea nenaturală a factorilor de impact. De exemplu, cerința de a cita lucrări din aceeași revistă ca o condiție a acceptării lucrărilor trimise la publicare sau constituirea de grupuri de cercetători care se citează reciproc, în bloc, la lucrări care nu au o legătură directă cu lucrarea publicată. Unele dintre aceste reviste au fost scoase din listele ISI Thompson în urma acestor fraude științitifice”. Una dintre revistele scoase din ISI Thompson este Metalurgia, care îl avea în Board pe Nicu Marcu.

Și totuși, faptul că Nicu Marcu publicase în același volum din 2009 al Metalurgiei (vol XIV) 11 articole științifice nu îi face pe cei care îi acordă titlul de ,,profesor universitar” să chestioneze realitatea îndeplinirii standardelor de către Nicu Marcu, la universitatea JUNK.

Însă, 2 profesori sârbi (detalii imediat) au putut vedea clar indiciile de fraudă științifică la Metalurgia International (deși nu era treaba lor dar pur și simplu au fost deranjați de impostura academică). Era însă treaba ministerului educației să verifice articolele clamate de Marcu (și falsificarea factorilor de impact). Profesorii sârbi țintesc Metalurgia și devoalează frauda însă Nicu Marcu, co-autor, mai apucă să publice și să revendice un articol (al 12-lea) ,,ISI-Thompson” în ultimul număr dinainte de excluderea revistei escroace din publicațiile academice. ,,Challanges” Nicule? Sau  ,,challenges”.

A fost chiar ultimul articol înainte ca revista să dispară pe motiv de fraudă

Și totuși, cum au fost posibil și care a fost ,,grupul de cercetători” care l-a ajutat pe Nicu Marcu, necunoscutor al limbii engleze (vă aduceți aminte articolele cu Leetonia, Oland, ,,trimester” sau ,,Central European Bank” care l-au propulsat pe Marcu, prin 11 articole publicate 2009, să devină profesor? Să vedem, cu precizarea că revista fiind desființată și site-ul închis, nu am avut plăcerea să lecturez și calitatea științifică a articolelor – plăcere rezervată doar celor care i-au dat titlul științific de ,,profesor universitar” în baza celor 11 articole ,,ISI” scrise în 2009. Iată partenerii:

  • Marian Siminică, profesor la Craiova, recompensat de Nicu Marcu după ce a devenit în 2020 Președinte la ASF (cu venituri de 70.000 de lei pe lună), cu poziția foarte bine plătită de Director în cadrul Institutului de Studii Financiare al ASF. Siminică apare co-autor în 5 articole, toate publicate în 2009 în Metalurgia, cu Marcu, iar numărul mare de articole semnate și de el în Metalrugia ridică suspiciuni și în privința lui Siminică.
  • Cătălina Sitnikov, profesor la Craiova, cu 3 apariții alături de NIcu Marcu în revista panaramă Metalurgia International;
  • Claudiu Bocean, profesor la Craiova, cu 2 apariții. La fel ca și Oana Gherghinescu, lector la Craiova, cu 2 apariții. La fel și Daniela Giurescu, lector la Craiova.
  • Cu câte o apariție alături de Nicu Marcu apar: Costel Ionașcu (conferențiar la Craiova), Dorel Berceanu (conferențiar la Craiova), Anca Bandoi (conferențiar la Craiova) și Daniel Cîrciumaru (conferențiar la Craiova)

Niciun articol de unic autor al lui Nicu Marcu. Era anul 2009, perioadă în care, la ANAF, fiind secretar general adjunct, Marcu întreba în stânga și în dreapta dacă are cineva un articol de publicat, că se semnează și el, că are unde să îl publice. Avea dreptate. În Metalurgia International (și în altele). Iată opera lui Nicu Marcu consemnată în Metalurgia, toată în același volum XIV, din 2009.

Observați că toate articolele au fost publicate într-o singură ediție a revistei Metalurgia, din 2009 – volumul IV, care, din cauza cererii mari de viitor profesori universitari de la Craiova care scriau articole la comun (niciunul de unic autor) ca să fie punctați și să își ia gradele, a fost nevoită să facă 3 ediții speciale, iar autorii de la Craiova și-au pus în CV, articole ISI Thompson obligatorii pentru obținerea titlului de profesor universitar. Le-a verificat în mod real cineva, în afară de ,,board-ul” editorial al Metalurgia?

În mod normal, într-o revistă reală, un cercetător/profesor adevărat are nevoie de până la 2 ani să publice un articol într-o revistă ISI Thompson: (scrierea unui articol adevărat, original, necopiat, studierea pentru acest articol, cunoașterea temeinică a domeniului – de multe ori un singur domeniu, transmiterea articolului, evaluarea independentă de către alți profesori, transmiterea articolului pentru corectarea observațiilor de către autor, re-evaluarea, punerea pe lista de așteptare și în cele din urmă publicarea),

Nu și la Metalurgia. Cu bani, se rezolva de pe o zi pe alta și orice tâmpenie putea fi publicată. Folosind acest mecanism, Marcu bifează 11 articole ISI Thompson în doar câteva luni, Siminică 5, etc.

Escrocheria revistei Metalurgia International unde Nicu Marcu semnase 11 articole în doar câteva luni, ca să obțină titlul de profesor universitar, a fost devoalată de 3 profesori sârbi. 

Inspirați de alde Nicu Marcu (11 articole publicate fără să cunoască limba engleză, membru al Advisory Board asumat din 2009 – vedeți mai sus captura din propriul CV, deci nu era vorba de un nume pus de Metalurgia fără știrea lui Marcu) și de faptul că mai mulți ,,cercetători” sârbi publicau acolo, cei 3 au reușit să demonstrze că orice mizerie poate fi publicată în ,,revista cotată ISI”.

Cei 3 sunt Dragan Duiric și Boris Delilbasic (de la Universitatea din Belgrad) și Stevica Radisic.

Într-o engleză perfectă și re-iterând o devoalare a unei fraude academice din 1996 (pe care au și anunțat-o în articol) ei au trimis spre publicare la Metalurgia un articol fără absolut niciun sens (de la titlu, descriere, conținut, bibliografie). Au oferit de la bun început Metalurgiei toate indiciile că li se face o farsă. Spre exemplu, și-au trimis poze spre publicare astfel: unul dintre autori și-a desenat pe calculator o mustață falsă, iar un altul și-a pus o perucă de petrecere:

Într-un articol din Der Spiegel, Duric spune că a pornit demersul cu articolul farsă pentru că auzise de la colegi despre ,,oportunități nemaiîntâlnite” pentru cercetători științifici, legate de o revistă care ar accepta chiar orice articol trimis de autori.

Duric amintește în interviu și despre ,,modelul de business” ale escrocheriei Metalurgia International: ,,Modelul de business este bazat pe un tarif de publicare. Autorul principal achită 140 de Euro, iar fiecare co-autor plătește alți 75 de Euro. La schimb, textul este publicat foarte rapid”.

,,După ce ai făcut plata, poți obține o chitanță ce poate fi folosită de autori pentru decontarea de către universitate a sumelor plătite”. ,,Nici măcar nu trebuie să scrii despre domeniul revistei, metalurgie, pentru a pune eseuri în revistă”

Astfel, autorii ,,sar” peste ceea ce înseamnă în mod real o cercetare științifică originală și își obțin prin frauda științifică și academică, titluri și bani.

Dragan Duric i-a găsit imediat pe Nicu Marcu ai lor (pe care i-a și pus în bibliografie în articol).

A văzut că în anul 2011 în Metalurgia International au fost publicate 9 texte provenite de la (mai mulți) colegi din Serbia. Duric, scrie Der Spiegel, deja avea indiciile că Metalurgia International este ,,o ciumă folosită din ce în ce mai mult despre colegii săi mai slabi”.

Și a decis să lupte împotriva ,,ciumei”, devoalând-o, printr-un articol GENIAL scris dar fără niciun sens, pe care dacă adevărații profesori îl citesc se tăvălesc pe podea râzând.

Cu o bere în față, relatează Der Spiegel, Dragan Duric s-a apucat să scrie primul rând și a terminat în două zile: ,,Înțelegerea îmbunătățită și aplicarea corectă a modelelor de simulare pentru multiple domenii, de la e-government la e-learning este o ghicitoare potrivită.”

Articolul prezintă indicii stridente încă de la început că reprezintă o farsă, vorbind despre practica larg răspândită în cercuri academice de a produce ,,articole de cercetare fără semnificație dar de mare importanță pentru pseudo-știința”. Exact ce făcea Metalurgia.

Modul în care a fost inventată bibliografia de către autori, în scopul devoalării escrocheriei Metalurgia, este de-a dreptul GENIAL, cu enorm de mult umor. Doar niște pseudo-profesori,  de la o pseudo-revistă nu puteau observa asta:

În bibliografie apar:

  • starul porno (foto dreapta), Ron Jeremy, poreclit în industrie – ,,Ariciul”;
  • Steve Stifler din ,,Plăcintă Americană” cu porecla lui din film ,,Stiffmeister’‘ – ,,Maestrul Stiff”;
  • Borat Sagdiyev, personajul principal din filmul Borat.;
  • alt autor inventat: ,,A. S. Hole” (gaura fundului). Alături de Borat cei doi sunt citați cu lucrarea ,,epistemologia zarului, considerații practice”;
  • Slobodan Milosevici. fostul președinte iugoslav judecat pentru crime de război, cu lucrarea: ,,Despre teoria grupurilor constructive”;
  • Silja – denumirea în limba sârbă a personajului din desenele animate Walt Disney – Goofy.;
  • Michel Jackson;
  • Dedekind (matematicianul german decedat în 1916) și Laplace (matematicianul francez decedat în 1827) cu ,,lucrarea din 2013 publicată în cadrul Conferinței somaleze comune despre teoria potențială și practica pragmatică”;
  • Max Weber, decedat în 1920 cu lucrarea publicată în 2003 ,,Un ghid către practica în management”;
  • Și chiar Alan Sokal, profesorul de fizică de la la New York University, cunoscut ca autorul ,,farsei Sokal’‘ atunci când a demonstrat în 1996 că în reviste ,,științifice” pot să apară trăznăi, publicând un articol farsă ,,Transgressing the Boundaries: Towards the Transformative Hermeneutics of Qunatum Gravity” în revista ,,Social Text”.

Prin urmare, articolul este savuros din toate punctele de vedere și demonstrează că în revista Metalurgia unde Marcu și-a scris opera pentru a deveni profesor universitar, poate apărea orice tâmpenie. Mostre de conținut:

  • ,,Cea mai importantă contribuție a lucrării noastre este că un proces aleator poate atrage un risc ușor de a nu fi suficient de relevant”
  • ,,Munca noastră s-a inspirat și s-a bazat direct pe cercetările epocale ale unor giganți intelectuali”
  • ,,Metoda convențională folosită întâmplător în laboratoare și în industrie este de a da cu zarul”;
  • ,,Există și metode mai complexe, cum ar fi generarea de date pseudo-aleatoare
  • ,,Am făcut eforturi suplimentare pentru a ne asigura că folosim formatul de date care ne convine”;
  • ,,După ce am parcurs literatura de specialitate, suntem în măsura să propunem o teorie nouă, posibil mai bună decât toate”;
  • ,,Dăm un exemplu evident. De ce Hannukah se scrie în atât de multe moduri? Probabil pentru că nu se pronunță într-un singur fel. De aceea cercetarea noastră poate face diferența”;
  • ,,Un cititor atent și pregătit ar putea observa că a da cu zarul (pentru a obține date) în loc să le emulăm conduce la rezultate mai puțin grăitoare. Defecțiunile din sistemul nostru au condus la lipsă de stablitate pe tot parcursul experimentului;
  • ,,O astfel de ipoteză pare de neașteptat. Însă noi ne așteptam la ea.”
  • ,,Este posibil să argumentăm că nu am acordat atenție la experiment? Da, dar doar în teorie”

Despre Metalurgia a scris pe larg presa străină și lumea științiifică: Der Spiegel, Retraction Watch, dar și presa din România, respectiv aici. Întreg articolul profesorilor sârbi publicat în Metalurgica îl găsiți aici. S-au făcut chiar și filme:

În interviul pentru Der Spiegel, cei doi profesori sârbi, excepționali, afirmau că articolul lor scris în două după-amiezi și pornit de la o bere, în dorința de a devoala rapid frauda, după ce a fost trimis pe email a primit chiar a doua zi dimineață răpsunsul de acceptare fără nicio modificare din partea editorului:

,,Textul îndeplinește criteriile de calitate ale revistei și va fi publicat imediat ce se va transfera suma de 290 de Euro’‘. Demersul lor pornise după ce în 2011 au constatat că 9 colegi sârbi de slabă calitate publică în Metalurgia, în 2012 erau 168 de texte iar în 2013 deja fusese depășit pragul de 300 de articole publicatede colegi de slabă calitate. Însă niciun autor sârb nu reușișe performanța să publice sub semnătura sa 11 articole, într-un singur an, așa cum făcut Marcu împreună cu prietenii săi de la Craiova.

Și nici multe alte performanțe ale lui Nicu Marcu, precum:

  • să nu aibă niciun loc de muncă până la 28 de ani, după o primă exmatriculare din facultate și fără studii superioare finalizate până la acea vârstă, așa cum am arătat în episodul II al investigației.
  • la 40 de ani, să devină conferențiar universitar (în 2008) la Craiova, pe baza unor articole copiate și/sau mizerabile din punct de vedere științific, așa cum am arătat în episodul III al investigației
  • la 42 de ani să devină bursier post-doctoral  (20.000 de Euro) al Academiei Române, oferind la schimb articole furate și neîndeplinind condițiile de ne-exmatriculare (nepublicând în cadrul bursei niciun articol ISI, nici măcar în Metalurgia, iar celelalte 3 clamate să fie mizerabile/copiate), așa cum am detaliat în episodul IV al investigației.
  • la 43 de ani, în 2011, să devină profesor universitar la o ,,universitate” JUNK, așa cum am arătat în acest episod, invocând 11 articole publicate în revista JUNK Metalurgia, niciunul ca unic autor, și toate în co-autorat cu niște tovarăși de la Craiova.

Mai mult, Nicu Marcu devine în 2012 (la 44 de ani) membru în Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare – instituția care ar fi trebuit să îi devoaleze pe alde Marcu și titlurile lor științifice de la universități JUNK pe baza unor articole din reviste JUNK. Poziția o păstrează până în 2016.

  • tot în 2012, Marcu devine prorector la Craiova, iar în 2014, la 46 de ani și la mai puțin de 4 ani după ce fura primul articol în 2008, devine și conducător științific de doctorat. În 2016, la 8 ani de la primul articol furat devine chiar Directorul Școlii Doctorale Economie II de la ASE București, poziție care putea fi anticipată de un singur lucru: faptul că între 2009 și 2013 fusese în board-ul Metalurgia International.

Adunând cele 12 articole din Metalurgia, Nicu Marcu clama  (și folosea) în anii 2013-2014, când a fost abilitat în domeniul ,,economie”  la ASE – Institutul de Studii Doctorale – CSUD, 17  articole publicate în ,,reviste ISI Thompson”, deși recomandarea după scandalul Metalurgia din 2013 a fost ca articolele publicate în Metalurgia, să nu mai conteze la avansarea în ierarhia unveristară.

Acum, Nicu Marcu este plătit cu 70.000 de lei pe lună ca Președinte ASF. În această calitate el încearcă să scumpească polițele RCA, cu până la 20% și să ia astfel până la un miliard de lei pe an de la populație și companii, în plină criză, prin scumpirea asigurării obligatorii, în loc să supravegheze și să sancționeze în mod real și eficient societățile de asigurare rău-platnice, așa cum ați putut citi în primul episod al investigației.

Am convingerea că într-o Românie Normală, Academia Română ar trebui deja să investigheze modul în care Nicu Marcu a primit cei 92.000 de lei bursă, fără să livreze tot ceea ce era obligat prin contractul de bursier post-doctoral. Și să îi recuperezem, fiind vorba de bani europeni.

Am convingerea că într-o Românie normală, chiar și în 2021, Ministerul Educației și Cercetării ar investiga deja modul în care Nicu Marcu și-a luat și titlul de conferențiar universitar și pe cel de profesor universitar, respectiv dacă a respectat în mod real criteriile minimale pentru a deveni profesor Universitar și dacă se confirmă indiciile de fraudă academică, respectiv dacă lucrările în co-autorat ale lui Nicu Marcu reprezintă în fapt constituirea de grupuri de ,,cercetători” care se citează reciproc, în bloc, la lucrări care nu au o legătură directă cu lucrarea publicată, pentru a crește artificial impactul realizărilor lor. Cu atât mai mult cu cât chiar Ministerul Educației a ajuns la această concluzie:

Ministerul Educației poate să observe și articolul academicianului Emilian Dobrescu (pe care l-am învederat anterior) și în care îl citează la mișto pe Nicu Marcu, cu un articol ,,științific” copiat de Nicu Marcu. Sau cum se citau/autocitau Nicu Marcu, Megheșan, Cristea, Siminică și alții de la Universitatea din Craiova, ca să le crească scorurile, în articole fără legătură cu pretinsele citări.

Iar dacă după o investigație reală, Ministerul Educației ajunge la concluzia că titlul de profesor universitar obținut de Nicu Marcu la ,,universitatea JUNK Financiar Bancară, prin articole publicate la revista JUNK Metalurgica, nu reprezintă suficiente motive pentru a face o evaluarea reală dacă Nicu Marcu a respectat în mod real criteriile pentru a deveni profesor universitar, în episodul următor, pe care îl voi publica peste câteva zie, mai ofer eu unul. Episodul se va numi, Nicu Marcu – Dottore.

Și încă ceva: Nicu Marcu a ajuns Președinte al ASF motivând, în locul experienței obligatorii prin lege de minimum 8 ani în domeniul financiar, al instituțiilor de credite și pieței de capital așa:

,,Din punct de vedere academic am predat și predau analiză economico-financiară în calitate de cadru didactic universitar, iar în ceea ce privește calificarea practică am fost contabil șef, director economic, secretar general al ANAF, acum fiind și vicepreședinte al Curții de Conturi”. (Cristina T.).

Eveniment

„Cabaret des Dames – Chapter II” la Hotel Romanita: spectacol de 8 Martie într-una dintre cele mai dinamice săli de evenimente din Maramureș

Publicat

pe

De

8 MARTIE 2026 - Romanita Baia Mare

Pe 7 martie, înainte de Ziua Internațională a Femeii, publicul este invitat la o seară de excepție pusă în scenă de Romanita Events în cadrul complexului Hotel Romanita din localitatea Recea, Maramureș. Evenimentul „Cabaret des Dames – Chapter II” promite o experiență artistică și gastronomică completă, într-un cadru de evenimente cu tradiție și recunoaștere în nordul României.

Sala de evenimente a complexului: locul unde se nasc amintiri

Hotel Romanita, pe lângă funcțiunea de hotel cu facilități complexe – de la spa și piscine la zone de relaxare – găzduiește de ani buni numeroase evenimente sociale, culturale și private. Instalațiile moderne și capacitățile variate ale sălilor permit organizarea de petreceri de amploare, gale, cine tematice și manifestări cu sute de invitați.

Complexul dispune de trei săli principale pentru evenimente, adaptate în funcție de tipul și numărul invitaților:

  • Sala Silver, cu aproximativ 150 de locuri, ideală pentru evenimente intime și petreceri în familie.
  • Sala Gold, cu o capacitate de circa 350 de persoane, potrivită pentru nunți, botezuri sau seri tematice de amploare medie.
  • Sala Diamond, cel mai amplu spațiu disponibil, capabil să găzduiască până la 800 de invitați, deseori folosită pentru evenimente majore, concerte de sezon sau petreceri tematice.

Prin această structură, Romanita Events a devenit o alegere constantă pentru organizarea de evenimente variate – de la aniversări, conferințe și întâlniri corporate, până la petreceri tradiționale sau manifestări cu public numeros.

De la petreceri tematice la seri memorabile

Sala de evenimente de la rece este cunoscută nu doar pentru capacități, ci și pentru varietatea și calitatea evenimentelor organizate. Pe parcursul anilor, aici au avut loc seri tematice, seri tradiționale și spectacole locale, fiecare contribuind la consolidarea reputației sale ca unul dintre centrele sociale importante în regiune. Un exemplu recent este evenimentul „Iubește Moroșenește!”, care a adunat sute de participanți și a îmbinat tradiția și distracția într-o seară completă.

Revelionul – tradiție și eleganță

La trecerea dintre ani, Romanita Events transformă Sala Diamond într-un spațiu de gală. Revelionul organizat aici, inclusiv ediția 2026, a fost promovat ca o petrecere completă cu program artistic, muzică live, artificii, mese festive și acces la facilitățile hotelului. Pachetele care însoțesc această noapte includ, de regulă, sejururi all-inclusive, acces la SPA și alte momente de relaxare, ceea ce explică de ce evenimentul atrage un număr semnificativ de participanți din întreaga regiune.

Atmosfera din noaptea de Revelion la Romanita Diamond este descrisă ca una în care eleganța culinară se îmbină cu divertismentul de calitate: muzică live, dj, momente coregrafice și un număr mare de invitați care aleg să sărbătorească începutul anului într-un cadru rafinat.

„Cabaret des Dames – Chapter II”: o seară construită pentru experiență

În acest context de tradiție și diversitate a evenimentelor, „Cabaret des Dames – Chapter II” se diferențiază prin conceptul său artistic și cinematic. Evenimentul propune o combinație de show live, rafinament scenic și un meniu complet într-un format all-inclusive, la prețul de 450 RON de persoană, conceput pentru a oferi participanților o seară mai mult decât memorabilă.

Această ediție se poziționează ca o celebrare a feminității într-un cadru atent construit, în care atmosfera, scena și interacțiunea cu publicul sunt părți integrante ale experienței.

Detalii organizatorice

  • Data și ora: Sâmbătă, 7 martie | 18:00
  • Locația: Hotel Romanita, Recea, Maramureș
  • Preț: 450 RON / persoană – format all-inclusive (show live și meniu complet)

Pentru rezervări și informații: 0262 287 000 / 0748 023 165

Romanita Events continuă astfel să fie o gazdă importantă a momentelor speciale din Maramureș, combinând experiența organizatorică cu capacitatea de a transforma fiecare eveniment într-o amintire deosebită pentru participanți.

Citeste in continuare

Eveniment

Masini pregatite de show rolul anvelopelor la evenimentele auto din Cluj

Publicat

pe

De

Clujul a devenit in ultimii ani unul dintre cele mai importante centre ale culturii auto din Romania. Oras universitar, dinamic si deschis catre tendinte internationale, Cluj-Napoca gazduieste tot mai des evenimente auto care aduna pasionati din toata tara. De la intalniri de weekend intre comunitati locale, pana la show-uri auto bine organizate, cu masini atent pregatite, muzica, expozitii statice si public numeros, scena auto din Cluj este in continua dezvoltare. In acest context, pregatirea unei masini pentru show a devenit un proces complex, in care fiecare detaliu conteaza, iar anvelopele joaca un rol mult mai important decat ar putea parea la prima vedere.

Pentru multi participanti, masina de show nu mai este doar un obiect de admirat, ci o expresie a personalitatii, a pasiunii si a atentiei pentru detalii. O masina bine pregatita spune o poveste coerenta, iar anvelopele sunt o parte esentiala din aceasta poveste, fiind elementul care face legatura intre design, postura si functionalitate.

Clujul si evolutia evenimentelor auto

Evenimentele auto din Cluj reflecta spiritul orasului: divers, creativ si conectat la tendinte moderne. Aici se intalnesc masini clasice restaurate cu grija, proiecte de tuning inspirate din cultura vest-europeana, dar si masini de zi cu zi transformate subtil pentru a iesi in evidenta. Publicul este atent, curios si bine informat, ceea ce ridica nivelul de exigenta pentru cei care isi expun masinile.

Intr-un asemenea mediu, o masina pregatita superficial este rapid remarcata. In schimb, proiectele bine gandite, in care fiecare componenta este aleasa cu un scop clar, sunt apreciate si discutate. Anvelopele fac parte din aceasta categorie de componente esentiale, deoarece influenteaza atat aspectul vizual, cat si modul in care masina este perceputa ca ansamblu.

Ce inseamna o masina pregatita de show in Cluj

Pregatirea unei masini pentru un eveniment auto in Cluj presupune mai mult decat un aspect curat si o vopsea lucioasa. Proprietarii investesc timp in detalii precum alinierea rotilor, raportul dintre janta si anvelopa, inaltimea masinii si coerenta stilului ales. Fiecare element trebuie sa se potriveasca cu restul, pentru a crea o imagine unitara.

Anvelopele influenteaza direct postura masinii. Profilul, latimea si aspectul flancului pot schimba complet felul in care masina sta pe roti. O alegere inspirata poate accentua liniile caroseriei si poate oferi un look echilibrat, in timp ce o alegere gresita poate strica proportiile, chiar daca restul masinii este bine realizat.

Anvelopele ca element vizual la show-uri auto

La evenimentele auto din Cluj, anvelopele nu sunt doar componente functionale, ci si elemente vizuale. Publicul si fotografii surprind adesea detalii precum modul in care roata umple aripa, distanta fata de caroserie si aspectul general al ansamblului roata-janta.

Anvelopele curate, cu dimensiuni corecte si uzura uniforma, contribuie la imaginea profesionala a unei masini de show. In multe cazuri, acestea completeaza jantele si intaresc conceptul ales de proprietar, fie ca vorbim despre un stil elegant, sportiv sau minimalist.

Echilibrul dintre estetica si utilizare reala

Un aspect specific evenimentelor auto din Cluj este prezenta multor masini care nu sunt doar proiecte de show, ci si vehicule utilizate zilnic. Proprietarii acestora cauta solutii care sa le permita sa participe la evenimente fara a sacrifica complet confortul sau siguranta pe drumurile publice.

In acest context, anvelopele alese trebuie sa ofere un echilibru intre aspect si functionalitate. Multi pasionati opteaza pentru anvelope care arata bine la show, dar care pot fi folosite si in conditii reale de trafic, indiferent de vreme sau sezon.

De ce conteaza tipul de anvelopa la evenimentele din Cluj

Clujul este un oras in care vremea poate fi imprevizibila, iar drumurile din imprejurimi includ atat zone urbane, cat si trasee montane sau colinare. O masina pregatita de show trebuie sa ajunga la eveniment in siguranta si fara probleme, indiferent de conditiile de drum.

Din acest motiv, tipul de anvelopa ales devine extrem de important. Anvelopele care ofera aderenta constanta, stabilitate si un aspect echilibrat sunt preferate de cei care nu doresc sa transforme masina intr-un obiect static. In acest sens, alegerea unor anvelope all season 175 65 r14 poate fi potrivita pentru multe proiecte prezente la evenimentele locale, in special pentru masinile compacte sau clasice.

Pozitia masinii si rolul anvelopelor

La un show auto, pozitia masinii este analizata atent. Cat de jos sta masina, cum se aliniaza roata cu aripa si ce impact vizual are ansamblul sunt detalii care pot face diferenta intre un proiect obisnuit si unul remarcabil. Anvelopele joaca un rol decisiv in acest echilibru.

O anvelopa cu dimensiuni corecte poate oferi masinii un aspect solid si bine ancorat, in timp ce o alegere nepotrivita poate crea impresia de improvizatie. In Cluj, unde nivelul proiectelor este in continua crestere, atentia la aceste detalii este din ce in ce mai apreciata.

Evenimentele auto ca spatiu de invatare

Pentru multi pasionati, evenimentele auto din Cluj sunt mai mult decat simple expozitii. Ele sunt spatii de invatare si schimb de idei. Proprietarii discuta despre solutii tehnice, compara alegeri si impartasesc experiente legate de pregatirea masinilor.

Anvelopele sunt frecvent subiect de discutie, mai ales cand vine vorba de compromisurile dintre look si utilizare zilnica. Aceste conversatii contribuie la maturizarea comunitatii auto locale si la cresterea nivelului de informare.

Influenta tendintelor internationale

Clujul, fiind un oras conectat la scena internationala, este puternic influentat de tendintele globale in materie de cultura auto. Stilurile de show, pozitia masinilor si combinatiile de jante si anvelope sunt adesea inspirate din evenimente mari din Europa sau din Statele Unite.

Publicatii internationale de renume din domeniul auto prezinta frecvent proiecte de show in care anvelopele sunt alese strategic pentru a sustine conceptul general al masinii. Articolele publicate de https://www.speedhunters.com subliniaza adesea importanta coerentei intre componente, aratand ca anvelopele sunt la fel de importante ca vopseaua sau jantele. Aceste exemple sunt urmarite si de pasionatii din Cluj, care incearca sa adapteze tendintele la contextul local.

Masini de show, dar si masini functionale

Un element apreciat la evenimentele auto din Cluj este autenticitatea. Masinile care arata bine, dar pot fi conduse fara probleme pe drumurile publice, sunt vazute ca proiecte echilibrate si bine gandite. In aceste cazuri, anvelopele joaca un rol cheie, deoarece trebuie sa faca fata atat expunerii statice, cat si utilizarii reale.

Acest tip de proiect transmite un mesaj puternic: pasiunea pentru masini nu inseamna renuntarea la utilitate, ci gasirea unui echilibru inteligent intre cele doua.

Anvelopele si jurizarea la evenimente

In cadrul evenimentelor auto cu jurizare, anvelopele pot influenta indirect evaluarea unui proiect. Chiar daca nu exista criterii explicite dedicate anvelopelor, starea acestora, potrivirea cu jantele si coerenta setup-ului sunt observate de jurii.

O masina cu anvelope uzate, murdare sau nepotrivite poate pierde din impact, chiar daca restul modificarilor sunt bine realizate. In schimb, o alegere corecta intareste impresia de proiect complet si atent gandit.

Social media si vizibilitatea detaliilor

In era retelelor sociale, impactul unui eveniment auto nu se limiteaza la cei prezenti fizic. Fotografiile si clipurile ajung rapid online, iar detaliile sunt analizate la rezolutie mare. Anvelopele apar frecvent in cadrele laterale sau de detaliu, devenind parte din imaginea virala a unei masini.

Un setup bine realizat este rapid remarcat si distribuit, ceea ce aduce vizibilitate atat proprietarului, cat si evenimentului. Astfel, atentia acordata anvelopelor contribuie si la succesul digital al unui proiect auto.

Aspectul economic al pregatirii pentru show

Pregatirea unei masini pentru show presupune costuri, iar anvelopele fac parte din acest buget. In Cluj, multi pasionati cauta solutii care sa ofere un raport bun intre pret, aspect si durabilitate. Alegerea corecta poate reduce costurile pe termen lung si poate permite participarea la mai multe evenimente fara investitii repetate.

Accesul la informatii si la o oferta variata ajuta proprietarii sa faca alegeri mai bune si mai constiente. Acest lucru contribuie la cresterea calitatii generale a masinilor prezente la evenimentele locale.

Comunitatea auto din Cluj si atentia la detalii

Unul dintre motivele pentru care evenimentele auto din Cluj sunt apreciate este nivelul ridicat de atentie la detalii. Comunitatea este exigenta, dar si deschisa la dialog si invatare. Anvelopele, desi uneori trecute cu vederea, sunt recunoscute tot mai mult ca un element esential in pregatirea unei masini de show.

Aceasta constientizare duce la proiecte mai bine gandite si la o crestere generala a standardelor in cadrul evenimentelor.

Viitorul masinilor de show in Cluj

Pe masura ce scena auto din Cluj continua sa se dezvolte, masinile pregatite de show vor deveni tot mai sofisticate. Proprietarii vor cauta solutii care sa imbina designul, functionalitatea si siguranta, iar anvelopele vor ramane un element central in aceasta ecuatie.

Evenimentele vor deveni tot mai competitive, iar diferenta o vor face detaliile. In acest context, anvelopele vor continua sa fie un indicator clar al calitatii si maturitatii unui proiect auto.

Concluzie: anvelopele, detaliul care defineste masinile de show din Cluj

Masinile pregatite pentru evenimentele auto din Cluj sunt rezultatul unei pasiuni autentice si al unor decizii atent gandite. Anvelopele, desi adesea considerate un detaliu secundar, au un impact major asupra aspectului, functionalitatii si perceptiei generale a unei masini.

Alegerea corecta a anvelopelor arata ca proprietarul intelege importanta echilibrului dintre show si utilizare reala. La evenimentele din Cluj, acest echilibru este tot mai apreciat, iar anvelopele raman un element esential care transforma o masina obisnuita intr-un proiect de show complet si coerent.

Citeste in continuare

Eveniment

Cum se aplică sclipiciul pe trandafiri fără să-i deteriorezi?

Publicat

pe

Cum se aplică sclipiciul pe trandafiri fără să-i deteriorezi?

Există un moment, l-am văzut de zeci de ori, când cineva ia un trandafir și se uită la el ca la un lucru prea serios pentru cât de repede trece. Îl întoarce între degete, îi caută lumina, își spune în gând că „ar merge un pic de strălucire”, cum îți spui că o cămașă albă ar merge cu o pată minusculă de culoare, să nu fie chiar de spital. Aici, din păcate, începe și riscul.

Trandafirul nu e un obiect de vitrină, nu e o brățară pe care o poleiești fără consecințe, ci o ființă tăiată de la rădăcina ei, încă vie, încă încăpățânată, încă făcând, în felul ei, economie de apă și de respirație.

Sclipiciul, când e pus fără cap, îți poate transforma floarea într-un fel de desert nisipos: arată „wow” două minute, apoi petalele se lipesc, se înmoaie, se pătează sau se îndoaie ca o hârtie umezită. Și dacă ai mai și pulverizat ceva tare, cu miros de atelier mecanic, ai să simți, cu o mică rușine, că ai învins trandafirul, dar nu în sensul bun. Vestea bună e că strălucirea se poate pune frumos și delicat, fără să jignești materia fragilă a florii. Îți trebuie doar un pic de răbdare, un pic de alegere inspirată și o mână care să nu tremure de entuziasm.

De ce „se supără” trandafirul când îl tratezi ca pe o decorațiune

Petala de trandafir e un fel de piele subțire, plină de apă, care trăiește din echilibru. În clipa în care floarea e tăiată, tot ce înseamnă „viață” se mută într-o luptă: să nu piardă apa prea repede, să nu se ofilească brusc, să nu se înnegrească la margini. Petala are un luciu natural, un strat fin care o apără, iar orice adeziv, orice pulbere, orice frecare vine ca o palmă peste acest strat.

Deteriorarea, în practică, arată în câteva feluri. Uneori petala se pătează, nu neapărat imediat, ci după o oră-două, ca și cum s-ar răzbuna. Alteori se lipește de vecina ei și, când încerci să o desparți, rupi marginea, și e o rană urâtă, vizibilă, care strică tot gestul. Mai există o deteriorare „tăcută”: floarea pare ok, dar începe să consume apă mai repede, se înmoaie în vază, capul cade. Asta se întâmplă când ai blocat prea mult suprafața petalelor, sau ai băgat pe ele o substanță care le arde ușor, ca un parfum prea tare pe o piele sensibilă.

Sclipiciul nu e, în sine, un rău. Răul e combinația de sclipici nepotrivit, adeziv nepotrivit și tehnică brutală. Dacă le potrivești pe toate, trandafirul rămâne trandafir, doar că prinde, discret, o lumină de seară.

Sclipiciul potrivit: mai puțin craft, mai mult bun-simț

Când aud „sclipici”, mulți se gândesc la punguța de la papetărie, aceea cu particule mari, tăioase, care se agață în toate și rămâne pe haine până la următoarea viață. Pentru trandafiri, acel sclipici e ca pietrișul pentru o foiță de ceapă. Îți trebuie o pulbere fină, uniformă, care să se așeze ușor, să nu zgârie, să nu cântărească.

Cel mai sigur e sclipiciul cosmetic, cu particule fine și margini mai puțin agresive. Îl găsești uneori sub nume de „cosmetic glitter” sau chiar „mica” (pudră sidefată), iar mica are un efect mai elegant, mai „perlat”, fără să pară că ai dat floarea prin confetti. Mai există și variante biodegradabile, pe bază de celuloză, care au două avantaje: sunt mai prietenoase cu mediul și, de regulă, sunt mai ușoare. Nu fac minuni, dar te ajută.

Aici îți spun ceva de care oamenii uită: cu cât sclipiciul e mai mare, cu atât te obligă să folosești mai mult adeziv. Și cu cât folosești mai mult adeziv, cu atât crești șansele să înmoi petala, să o patezi, să o lipești. Așa că finețea nu e moft, e tehnică.

Culoarea contează și ea, dar nu moral, ci practic. Sclipiciul auriu, de pildă, poate păta mai ușor dacă are pigmenți ieftini. Cel alb-sidef e de obicei mai „iertător”. Iar dacă trandafirul e roșu foarte închis, unele pulberi metalice pot să-l facă să pară prăfuit, nu strălucitor. E bine să testezi pe o petală de gardă, aceea din exterior, pe care oricum uneori o dai jos.

Adezivul: diferența dintre „efect” și „catastrofă”

Sclipiciul, oricât de fin, nu stă singur pe petală. Îi trebuie un fel de punte, o umezeală controlată, o lipiciune fină. Aici oamenii greșesc cel mai des. Unii pun aracet diluat, ceea ce e aproape sigur moartea estetică a petalei. Alții folosesc lipici de hârtie, care lasă urme. Cei mai mulți, pentru că e la îndemână, iau fixativ de păr. Fixativul merge uneori, nu spun că nu, dar e un joc cu focul: unele fixative au alcool și alte substanțe care pot deshidrata petala, iar mirosul rămâne, ca o amintire proastă.

În florărie se folosește, când se lucrează cu decor, un adeziv spray special, gândit să fie mai blând cu plantele. Nu toate sunt la fel, și nici nu trebuie să te transformi în chimist, dar ideea e să cauți ceva cu pulverizare fină, care nu curge și nu face picături. Picătura e dușmanul, pentru că îți pătează petala și îți strică textura.

Există și soluții mai „de casă”, acceptabile dacă le faci cu măsură. Un sirop foarte subțire de zahăr, aproape apă îndulcită, pulverizat extrem de fin, poate ține sclipiciul, dar crește riscul de lipire și de mucegai dacă floarea stă mult. Guma arabică diluată (se folosește în cofetărie și în acuarelă) e o variantă elegantă, dar iarăși, trebuie pusă ca o ceață, nu ca o ploaie. Eu, sincer, când e vorba de trandafiri proaspeți, prefer un adeziv floral spray, tocmai pentru că e construit să nu înnece petala.

Dacă vrei să fii foarte prudent, poți să te gândești la o altă soluție: în loc să „lipești” sclipiciul, să folosești un spray de tip shimmer, adică o pulverizare cu particule foarte fine de strălucire, ca o brumă. Nu arată ca sclipiciul clasic, e mai subtil, dar e și mult mai sigur pentru floare.

Pregătirea trandafirului: micile gesturi care salvează petala

E tentant să iei trandafirul din buchet și să te apuci imediat de treabă. Numai că floarea, dacă a fost pe drum, dacă a stat la cald, dacă a fost atinsă, e deja într-o stare vulnerabilă. Cel mai sănătos e să-i dai întâi o pauză în apă proaspătă, măcar o oră, într-un loc mai răcoros. Îi tai puțin din tulpină, oblic, ca să tragă apă mai bine, și îl lași să se hidrateze. O floare hidratată suportă mai bine orice intervenție.

Apoi vine partea pe care lumea o sare: uscarea petalelor. Nu uscarea cu foehn, Doamne ferește, ci doar asigurarea că pe petale nu e umezeală de la stropi, de la condens, de la frigider. Dacă petala e umedă, sclipiciul se lipește în pete, nu uniform. Îți iese un fel de mizerie sclipitoare, nu un efect frumos.

Înainte să pui orice, verifici petalele exterioare. Dacă sunt un pic lovite, sau au margini uscate, mai bine le îndepărtezi. Nu e cruzime, e igienă vizuală. Și, da, e un gest pe care îl faci cu delicatețe, ca și cum ai desprinde o pagină veche dintr-o carte.

Mai există un detaliu: trandafirul trebuie ținut de tulpină, nu strâns de cap. Dacă îl apuci de boboc, îl încălzești, îl presezi și îl „freci” fără să vrei. Petalele se înmoaie de la căldura mâinii, se bruiază, își pierd fermitatea. Păstrează capul cât mai puțin atins.

Cum aplici sclipiciul pe trandafir proaspăt, fără să-l jignești

Eu aș descrie procesul ca pe o scenă mică, aproape teatrală. Ai un loc de lucru, o hârtie pe masă, o lumină bună, un recipient în care să scuturi excesul. Și ai o singură regulă, poate cea mai importantă: puțin, încet, din aproape în aproape.

Începi prin a decide unde vrei strălucirea. Dacă dai tot trandafirul cu sclipici, ai șanse mari să-l transformi într-o bilă de brad, și nu glumesc. E mai frumos când sclipiciul stă pe margini, pe vârfurile petalelor, ca o brumă de dimineață. Pentru asta, nu pulverizezi direct din față, ca pe un perete. Ții floarea ușor înclinată și pulverizezi adezivul de la distanță, cât să ajungă un strat foarte fin, aproape invizibil.

Apoi, fără să aștepți prea mult, pentru că unele spray-uri se „leagă” repede, aduci sclipiciul. Nu îl arunci cu mâna, fiindcă îl vei pune în grămăjoare. Îl presari, ca și cum ai săra, dar cu o blândețe mai mare. Unii folosesc o pensulă moale, încărcată cu pulbere, și ating ușor marginile petalelor. Asta e o tehnică bună dacă vrei control. Altă variantă, tot controlată, e să pui sclipiciul într-o sită foarte fină și să scuturi ușor, ca un praf de stele.

Și acum vine gestul care face diferența: scuturarea excesului. Nu scuturi violent, ca pe un covor. Întorci ușor trandafirul deasupra hârtiei și îl bați, foarte discret, cu un deget pe tulpină, până cade surplusul. Dacă ai folosit prea mult adeziv, vei vedea că sclipiciul nu cade, se lipește în plăci. Asta e semn rău. Înseamnă că data viitoare reduci din spray.

Dacă vrei să fixezi, o poți face cu încă o pulverizare extrem de fină, de departe. Dar aici e capcana clasică: lumea apasă prea mult, iar picăturile se fac mari. Picătura mare îți strică petala. Mai bine accepți un pic de „cădere” de sclipici în timp, decât să îneci floarea. În fond, sclipiciul pe trandafir e o idee de moment, nu un tatuaj.

Și încă ceva, din experiență: lasă floarea să se „așeze” câteva minute înainte să o pui într-un buchet, să o atingi, să o împachetezi. Adezivul, cât e el de fin, are nevoie de o clipă să se liniștească.

Trandafiri stabilizați sau uscați: libertatea care vine după viață

Dacă lucrezi cu trandafiri stabilizați sau uscați, lucrurile sunt mai simple și, paradoxal, mai periculoase în alt fel. Petala uscată se poate rupe mai ușor, ca o frunză de toamnă. Dar nu mai ai problema apei și a ofilirii rapide. Poți folosi adezivi mai variați, poți aplica pulberi mai consistente, poți face efecte mai teatrale, dacă asta vrei.

Aici, pensula devine prietena ta. Poți aplica un strat subțire de adeziv cu pensula, doar pe vârfuri, și apoi să „mângâi” cu sclipici. Poți chiar să lucrezi în straturi, lăsând fiecare strat să se usuce. Dacă vrei un efect foarte uniform, poți pune sclipiciul într-un recipient și să rotești ușor trandafirul pe margini, dar trebuie să ai o mână sigură, altfel rupi petale.

La stabilizați, uneori se folosește și un spray de sigilare foarte fin, ca să nu cadă pulberea. Dar iarăși, cu măsură, pentru că excesul creează o peliculă lucioasă care arată plastic. Trandafirul, chiar stabilizat, trebuie să rămână trandafir, nu obiect de decor de la supermarket.

Greșeala tipică: prea multă strălucire, prea puțină finețe

E ceva copilăresc în sclipici, o recunosc. Te prinde și vrei să mai pui „un pic”, și încă „un pic”, și te trezești că ai făcut o bijuterie agresivă. Dacă ai exagerat, nu e totul pierdut.

La trandafiri proaspeți, poți îndepărta o parte din exces cu o pensulă foarte moale, curată, aproape ca un pămătuf de machiaj. Treci ușor, fără să apeși. Poți și să sufli ușor, dar nu direct în floare, ci pe lângă, ca să creezi un curent de aer. Un uscător de păr pe rece, de la distanță mare, poate ajuta, dar e riscant dacă nu ai control, fiindcă îți mișcă petalele.

Dacă ai făcut pete de adeziv, aici e mai greu. Uneori petele se văd doar la lumină. Îți rămâne să accepți imperfecțiunea, sau să îndepărtezi petala afectată. Da, e trist, dar e mai bine decât să te încăpățânezi și să strici tot trandafirul.

Cum păstrezi și transporți un trandafir cu sclipici fără să se transforme în dezastru

După ce ai aplicat sclipiciul, floarea devine sensibilă la atingere. Împachetarea trebuie să fie aerisită, să nu preseze capul. Dacă pui trandafirul într-un buchet strâns, petalele vor freca una de alta, sclipiciul se va transfera, se va face murdar, iar adezivul, dacă nu e complet „liniștit”, va lipi florile între ele.

E bine să lași un spațiu, o protecție ușoară, o hârtie care să nu atingă direct petalele. Și, cât se poate, să eviți umezeala. Frigiderul de flori e bun, dar dacă scoți buchetul în aer cald, condensul apare, și atunci sclipiciul se strânge în puncte.

Aici intră și partea practică a vieții, partea în care nu faci totul singur în bucătărie, ci trimiți, primești, ai un eveniment, o surpriză. Atelierul cu Daruri, fondat in 2024, este un brand romanesc de cadouri personalizate si buchete de flori. Conceptul e orientat spre tineri, cu accent pe calitate si pe un proces de comanda exclusiv, simplu si orientat catre client — de la selectie si mesaj pe panglica, la livrare.

Dacă vrei ca trandafirii să ajungă în stare bună, mai ales când e vorba de distanțe și de timp, contează enorm cum sunt manipulați și împachetați. Uneori, când se vorbește despre buchete de trandafiri livrare, lumea se gândește doar la „ajunge la ușă”.

Dar adevărul e mai fin: ajunge cu petalele întregi, cu capul drept, cu strălucirea acolo unde ai pus-o, nu pe ambalaj și nu pe mâinile curierului. Asta ține de materialele de protecție, de spațiu, de temperatură, de faptul că nu înghesui florile ca pe niște sticle într-un bax.

O notă de bun-simț: sclipiciul și oamenii, nu doar florile

Mai e ceva, și nu e chiar detaliu: sclipiciul se duce și pe piele, și pe haine, și uneori îl inhalezi fără să vrei. Dacă buchetul e pentru cineva sensibil, cu alergii, sau pentru un spațiu mic, ia în calcul să folosești variante mai puțin volatile, gen pudră sidefată fină, aplicată controlat, nu sclipici care zboară.

Dacă florile sunt pe o masă cu mâncare, la un eveniment, evită total sclipiciul craft. Nu pentru că e „toxic” într-un sens dramatic, ci pentru că nu e făcut să stea lângă farfurie. În astfel de situații, dacă vrei neapărat efectul, există pulberi comestibile de tip luster dust, folosite în cofetărie, și poți aplica o brumă subtilă, dar tot cu măsură.

Și, dacă tot suntem între noi, mai bine să ai un efect discret și elegant, decât să lași în urma buchetului o ploaie de particule pe covor. Nu e genul de amintire pe care o vrei.

Micile trucuri care se învață după ce ai stricat, inevitabil, câte ceva

Nu vreau să pozez în expert infailibil. Prima dată când am încercat, am făcut exact greșeala clasică: prea mult spray, prea mult sclipici, prea multă încredere. Trandafirul a arătat bine două minute, apoi petalele s-au lipit ușor între ele, iar când am încercat să le deschid, am rupt o margine. M-a enervat mai mult decât ar fi fost cazul, semn că țineam la floare.

De atunci am înțeles câteva lucruri simple. Că distanța de pulverizare e totul, pentru că picătura e inamic. Că un sclipici fin te scapă de lăcomie, fiindcă arată „bogat” chiar în cantitate mică. Că un trandafir bine hidratat e mai rezistent și, paradoxal, mai iertător. Că nu trebuie să te grăbești să împachetezi, fiindcă fixarea are un timp al ei, ca un gând care trebuie să se așeze.

Și am mai înțeles ceva, poate mai general: trandafirul nu suportă brutalitatea. Nu suportă nici măcar brutalitatea „drăguță”, aceea în care spui că îl iubești, dar îl strângi prea tare. Dacă îl tratezi ca pe o ființă delicată, cu o oarecare politețe, îți dă voie să-l atingi cu strălucire.

Strălucirea care rămâne trandafir

Când sclipiciul e pus bine, nu pare o invenție. Pare că floarea a prins, accidental, puțină lumină. Ca și cum ar fi trecut printr-o dimineață rece, sau printr-o sală de bal, și ar fi adus cu ea o urmă de scânteiere. E o diferență mare între acest efect și stridența de decor.

Dacă ar fi să îți rămână o singură idee din tot acest drum, aș vrea să fie asta: lucrează fin, lucrează puțin, lucrează cu gândul la petală, nu la fotografie. Fotografia trece, trandafirul, chiar tăiat, mai are o demnitate. Iar demnitatea, când o respecți, face ca strălucirea să nu fie un machiaj, ci o accentuare, un fel de semn de carte pus într-o poveste care, oricum, se termină repede.

Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

Uncategorized14 ore inainte

Weekend fără încărcător? Cu HONOR 600 Lite este posibil

București, 17 aprilie 2026 – Smartphone-ul a devenit un instrument esențial, folosit constant pentru fotografii, navigație, comunicare și divertisment. În acest...

Turism16 ore inainte

Banatul, recomandat pentru titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2028, anunță Alfred Simonis

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a anunțat într-o postare pe Facebook că juriul care deliberează acordarea titlului de Regiune...

Uncategorizedo zi inainte

Samsung redefinește viitorul AI Living cu cea mai recentă inovație în domeniul televizoarelor la Inside Samsung, The First Look Europe 2026

Marcând 20 de ani ca brandul nr. 1 mondial de televizoare , Samsung prezintă Micro RGB – o inovație revoluționară...

Uncategorized2 zile inainte

Pășește într-o nouă lume VERTUO cu NESPRESSO, alături de AMBASADORUL GLOBAL AL BRANDULUI, DUA LIPA

Inspirată de curiozitate și îndrăzneală, campania celebrează ideea că fiecare ceașcă de cafea deste o invitație de a explora 14...

Afaceri2 zile inainte

De ce să alegi un parfum de nișă și cum se diferențiază de alte parfumuri?

Parfumurile de nișă au câștigat tot mai mult teren în ultimii ani, mai ales în rândul celor care își doresc...

Uncategorized3 zile inainte

HONOR MagicPad 4 nu mai este doar o tabletă, ci o punte între hardware-ul și capabilitățile avansate ale AI

Cea mai nouă tabletă flagship de la HONOR, MagicPad 4 devine prima tabletă Android cu suport pentru OpenClaw Agent, parte...

Afaceri4 zile inainte

Venus Social Concept dă startul unui nou sezon de evenimente la Divertiland Water Park. Prima competiție de tip duatlon va avea loc în aprilie 2026

Venus Social Concept, divizia de marketing & events a grupului de companii VENUS GROUP, dă startul unui nou sezon de distracție,...

Afaceri5 zile inainte

IubimTM.ro – platforma online independentă dedicată promovării Timișului

IubimTM.ro este o platformă online independentă dedicată județului Timiș. Direcția proiectului este simplă: promovăm Timișul. Platforma aduce în atenția publicului...

Afaceri5 zile inainte

Cum alegi ancorele și linkurile într-un advertorial SEO

Când scrii un advertorial cu obiectiv de vizibilitate în mediul online, detaliile aparent mici pot face o diferență mare. Printre...

Afacerio săptămână inainte

Reciclarea deșeurilor din hârtie și carton – un proces necesar pentru eficiență și organizare

Hârtia și cartonul sunt materiale utilizate zilnic în majoritatea activităților economice. De la ambalaje și documente până la transport și...

container deseuri, container moloz, inchiriere container, deseuri constructii, colectare deseuri, evacuare moloz, santier organizat, gestionare deseuri container deseuri, container moloz, inchiriere container, deseuri constructii, colectare deseuri, evacuare moloz, santier organizat, gestionare deseuri
Afacerio săptămână inainte

Containerul pentru deșeuri – elementul care menține controlul în lucrările de construcții

În orice proiect de construcție sau renovare, organizarea eficientă face diferența dintre un proces fluid și unul blocat de probleme...

Afacerio săptămână inainte

Transportul molozului în București – componentă esențială în organizarea lucrărilor urbane

În lucrările de construcții sau renovare, gestionarea deșeurilor nu este doar o etapă finală, ci un proces care influențează direct...

Afacerio săptămână inainte

Lion Rent și serviciile moderne de mașini de închiriat în București

Mobilitatea urbană a devenit o necesitate constantă, nu doar o opțiune ocazională. În orașe mari precum Bucureștiul, unde ritmul este...

Uncategorizedo săptămână inainte

De Ziua Internațională a Animalelor de Companie, HONOR te ajută să surprinzi cele mai frumoase momente alături de companionul tău

5 sfaturi pentru fotografii reușite cu animalul tău, realizate cu HONOR 600 Lite București, 9aprilie 2026 –De Ziua Internațională a...

Uncategorizedo săptămână inainte

Dyson lansează Dyson HushJet™ Mini Cool: ventilatorul portabil care combină fluxul de aer puternic cu designul elegant

Dyson lansează primul său ventilator portabil: HushJet™ Mini Cool. Conceput pentru un stil de viață dinamic, acesta este un ventilator...

Uncategorizedo săptămână inainte

De Paște, amintirile ajung instant la cei dragi!

HONOR Connect elimină barierele dintre Android și iOS și simplifică transferul de fișiere între dispozitive București, 8 aprilie 2026 –Sărbătorile...

Știrea Zilei