Uncategorized
Restructurarea creditelor a fost principala soluție găsită în negocierile consumatori-bănci din acest an | Record de cereri și negocieri desfășurate în ultimii 7 ani în cadrul CSALB
21 noiembrie, București. Restructurarea creditelor a fost principala rezolvare găsită de consumatori și bănci în urma negocierilor desfășurate în acest an în cadrul Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB). De la începutul anului peste 2.640 de consumatori au solicitat o negociere cu băncile și IFN-urile în cadrul CSALB. Principalele probleme pe care le-au semnalat au fost legate de dificultățile întâmpinate în plata ratelor. Majoritatea dintre cele 680 de negocieri purtate de la începutul anului au avut drept rezolvare restructurarea și reeșalonarea creditelor, diminuarea soldului, reducerea dobânzilor și ștergerea datoriilor generate de întârzierile la plată. Soluțiile negociate prin intermediul conciliatorilor CSALB au avut ca principal obiectiv reducerea ratelor lunare și ajustarea contractelor de credit la situațiile financiare din prezent ale consumatorilor. CSALB are cel mai mare număr de cereri și de dosare de negociere înregistrate într-un an, de la începutul activitații (2016).
De altfel, restructurarea și reeșalonarea creditelor a fost, împreună cu refinanțările, principala opțiune de rezolvare a problemelor identificată de consumatori (33%), potrivit sondajului CURS realizat în vara anului 2023, la cererea CSALB.
Cum au formulat consumatorii cererile către BĂNCI? Ce au obținut?
Valentina Ailincăi, Bacău: ”Solicit ajutor pentru eșalonarea ratei creditului și invoc motive medicale cu un grad ridicat de gravitate. Am solicitat ajutor din partea companiei de asigurări, dar suma oferită de aceasta este infimă în raport cu dificultățile financiare cu care ne confruntăm. Totodată, în cadrul aceluiași credit, girantul solicită retragerea lui din credit deoarece nu mai face parte din familie și va părăsi țara în perioada următoare”.
Soluție dată de conciliatorul Dragoș Gheorghe și acceptată de părți: Banca renunță la dobânzile restante calculate/actualizate până la data implementării hotărârii, în valoare de 2.400 de lei. Datoria va fi restructurată prin consolidarea celor două contracte de credit în unul singur. Dobânda va fi diminuată și noului sold i se va percepe o dobândă fixă de 6%. Dobânzile anterioare pentru cele două credite erau de 8,9%, respectiv 26%. Perioada de creditare va fi majorată la 84 de luni. Coplătitorul curent nu poate fi exclus din credit, iar pentru această solicitare nu s-a găsit o rezolvare.
Valentina Ailincăi: ”Nu s-a rezolvat chiar tot, dar sunt mulțumită. Mi-a prelungit perioada și în loc de două rate la un credit și un card de cumpărături, de aproape 2.000 de lei, acum am o singură rată de 650 de lei. Creditul era de nevoi personale, dar cu copii la facultate și probleme medicale care necesită tratament lunar, nu mai puteam plăti. Problema nu era că nu vreau să plătesc, dar m-am îmbolnăvit, iar cheltuielile au crescut. Rămâneam mereu cu ratele în urmă și mă împrumutam ca să plătim. Aproximativ 2 luni a durat totul în cadrul CSALB. A mers ușor și fără niciun efort din partea noastră.”
Cum au formulat consumatorii cererile către IFN-uri? Ce au obținut?
Dragoș Man, Bihor: ”Am contractat în 2007 un credit ipotecar pentru suma de 63.000 CHF. Solicit sprijin în negocierea cu IFN-ul în vederea găsirii unei soluții amiabile pentru ușurarea poverii financiare căreia îmi este din ce în ce mai greu să-i fac față. Dacă la data încheierii contractului, valoarea împrumutată era echivalentul a 38 mii euro, în acest moment este echivalentul a 43 mii euro, după 15 ani de plată. Soluția la care m-am gândit ar fi o reducere a soldului cu 35%. Totodată, aș dori și rambursarea comisionului de acordare a creditului în valoare de 1.270 CHF.”
Soluție dată de conciliatorul Vasile Nemeș și acceptată de părți: Comerciantul acordă consumatorului remiterea (ștergerea) parțială de datorie, în procent de 20%, aferentă contractului de credit. Diferența rămasă în urma ștergerii parțiale urmând a fi rambursată conform prevederilor contractuale, în rate lunare, până la expirarea perioadei contractuale.
Dragoș Man: Am solicitat o reducere a soldului cu 30-35% și în final am obținut 20% după 6-7 schimburi de mailuri. Cam într-o lună a fost totul gata, eu am mai scăzut din pretenții, ei au mai crescut suma propusă inițial și ne-am înțeles. Conciliatorul a făcut o treabă excelentă și am simțit că nu am mai fost eu singur în dialog cu banca, ci am fost reprezentat de o instituție. Parcă raportul s-a echilibrat și asta m-a bucurat. Am ales la început să apelez la un avocat, dar nu a reușit să obțină ceva de la bancă, motiv pentru care am încheiat colaborarea cu el. Apoi am apelat eu direct la CSALB, știam de Centru de la Grupul clienților cu credite în CHF. La final, CSALB a fost un “avocat” mai bun decat avocatul.”
Alte cazuri soluționate în cadrul CSALB
Consumatoarea V.P. din Buzău: ”Contract în curs cu banca, întârziere de plată 3 rate. Nu am job de 6 luni, iar firma soțului încasează greu facturile. Rog înțelegere pentru întârzieri. Practic, de un an plătesc lună de lună, dar am rămas cu restanțele. Solicit o reeșalonare și micșorarea ratelor. Menționez că în curând, am promisiune de angajare în domeniul vânzări-agribusiness, cu salariu peste medie.”
Soluție dată de conciliatorul Valentin Cocean și acceptată de părți: Se va proceda la restructurarea creditului acordat consumatoarei în sensul includerii sumelor restante în soldul creditului, prelungirea duratei contractului și acordarea unei perioade de grație de 6 luni în care consumatoarea va plăti o rată lunară de 50 lei. După perioada de grație rata va fi de 866 lei. Creditul rezultat va avea o perioadă de rambursare de 120 de luni și o dobândă fixă de 7%.
Consumatoarea V.E din Ialomița: ”Din cauza creșterii generalizate a prețurilor, am o rată la bancă pe care nu reușesc să o achit. Fac față cu greu ratelor pe care nu le achit integral de mai mult timp (…)”
Soluție dată de conciliatorul Cosmin Vasile și acceptată de părți: Comerciantul și consumatoarea acceptă restructurarea creanței, cu menținerea costurilor inițiale care sunt în favoarea clientei și majorând perioada de creditare conform opțiunii alese, la 36 de luni, cu o rată lunară de aproximativ 555 de lei. Pentru a putea beneficia de această soluție, la data semnării noului contract de credit, consumatoarea va achita din surse proprii restanțele curente (aprox. 700 lei), precum și costurile aferente restructurarii (aprox. 150 lei).
Consumatorul B.M. din Vâlcea: ”În anul 2007 am achiziționat un apartament în valoare de 60.000 Euro,. Creditul a fost contractat în franci elvețieni. Rata pe care o plătesc acum este 547 CHF, în jur de 2.700 lei. Menționez că am adresat o cerere de reducere a ratei. Banca nu mi-a dat un răspuns oficial, dar angajații băncii mi-au spus că având în vedere veniturile familiei, nu este cazul de un ajutor financiar.”
Soluție dată de conciliatorul Corneliu Mușat și acceptată de părți: IFN remite parțial datoria și reduce soldulului obligațiilor aferente contractului de credit cu 15% din valoarea curentă a obligațiilor, creditul urmând a fi derulat în continuare pe un grafic de rambursare ajustat la noua valoare a principalului datorat.
Consumatorul M.R. din București: ”Mă aflu într-o situație financiară dificilă, după ce în 2022 am apelat la IFN pentru câteva credite, fără a mă gândi că voi ajunge în imposibilitatea de a le achita. Problemele au continuat anul acesta, mai ales după ce am fost concediat. Fiind în perioada de probă, contractul de muncă mi-a fost desfăcut fără preaviz. Solicit o amânare a plății ratelor, fără a se aplica dobânzi penalizatoare.”
Soluție dată de conciliatorul Corneliu Mușat și acceptată de părți: În legătură cu solicitările consumatorului față de contractul de credit pentru nevoi personale se propune părților soluționarea litigiului prin eșalonarea debitului actual în cuantum de 4.090 lei în 10 rate lunare a 409 RON, nemaifiind calculate penalități suplimentare la această sumă.
Alexandru Păunescu, reprezentantul Băncii Naționale a României în cadrul CSALB: „Am dorit să parafrazăm cât mai fidel cererile pe care consumatorii le-au adresat CSALB, precum și modul în care sunt redactate hotărârile în urma negocierilor intermediate de conciliatorii CSALB, din două motive: pentru a arăta că cererile de negociere sunt scrise într-un limbaj simplu și este la îndemâna oricui întâmpină dificultăți în plata ratelor să intre în dialog cu banca și să preîntâmpine agravarea situației financiare în care se află. Un al doilea motiv este pentru a evidenția varietatea de situații cu care oamenii se pot confrunta, dar și a soluțiilor care pot fi găsite în cadrul concilierilor. Din fericire, în cele 680 de cazuri din acest an, băncile, IFN-urile (într-o mult mai mică măsură) și consumatorii au găsit rezolvări prin intermediul CSALB, iar oamenii au depășit momentele financiare dificile în care s-au aflat.
Aceste lucruri arată că instituțiile de credit au venit în sprijinul consumatorilor, dar și faptul că asistăm la o creștere a nivelului de educație financiară în rândul populației. Oamenii acționează mai repede atunci când întâmpină greutăți, se informează și intră mai des în dialog cu banca sau cu IFN-ul. CSALB este una dintre aceste modalități de dialog, prin conciliere, și ne bucurăm că soluționarea amiabilă este accesată de tot mai mulți consumatori și bănci. Sunt semne ale sănătății financiare de care societatea românească dă dovadă în prezent.“
Despre CSALB: CSALB este o entitate înființată ca urmare a unei Directive europene și intermediază gratuit și în mai puțin de trei luni negocierea dintre consumatori și bănci sau IFN-uri pentru contractele aflate în derulare. Consumatorii din orice județ al țării pot trimite cereri către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) completând un formular online direct pe site-ul www.csalb.ro. Dacă banca acceptă intrarea în procedură de conciliere/negociere este desemnat un conciliator. CSALB colaborează cu 17 conciliatori, dintre cei mai buni specialiști în Drept, cu expertiză în domeniul financiar-bancar. Totul se rezolvă amiabil, iar înțelegerea părților are puterea unei hotărâri în instanță. Mai multe informații despre activitatea Centrului puteți obține și la telefon 021 9414 (apel cu tarif normal).
Uncategorized
Brother Romania acorda premiile „Life on Land” 2026
- Absolventii programelor de master FIFIM – USAMV Bucuresti sunt invitati sa se inscrie in competitie, conform regulamentului.
- Cele 2 programe eligibile sunt ”Ingineria si Protectia Mediului in Spatiul Rural” si „Managementul Investitiilor de Ecosisteme”.
Bucuresti, 17 June 2026 – Brother Romania continua initiativa „Life on Land”, prin care sustine formarea noii generatii de specialisti in protectia mediului si acorda premii pentru lucrari de disertatie cu relevanta practica, originalitate si potential de aplicare in domeniul utilizarii durabile a resurselor naturale.
Competitia se adreseaza absolventilor Facultatii de Imbunatatiri Funciare si Ingineria Mediului din cadrul USAMV Bucuresti, de la programele de master „Ingineria si Protectia Mediului in Spatiul Rural” si „Managementul Investitiilor de Ecosisteme”. Prin aceasta initiativa, Brother Romania isi propune sa evidentieze proiecte academice care pot contribui la solutii concrete pentru comunitati, spatii rurale, ecosisteme si resurse naturale.
”Pentru Brother Romania, sustinerea educatiei pentru mediu este o investitie in ideile care pot avea impact real dincolo de mediul academic. Prin premiile «Life on Land», ne dorim sa incurajam absolventii care propun solutii aplicate, responsabile si relevante pentru protejarea ecosistemelor si utilizarea durabila a resurselor naturale”, declara Simona Tandarica, Country Manager Brother Romania.
Premiile „Life on Land” vor fi acordate pentru cele mai bune lucrari de disertatie inscrise in competitie, pe baza criteriilor prevazute in regulament. Evaluarea va urmari calitatea cercetarii, aplicabilitatea practica, originalitatea solutiilor propuse, coerenta prezentarii si relevanta temei pentru protectia mediului si dezvoltarea durabila.
„Parteneriatul cu Brother Romania este un exemplu valoros de implicare a mediului privat in sustinerea educatiei si a performantei academice. Pentru absolventii nostri, premiile «Life on Land» reprezinta nu doar o recunoastere a muncii depuse in elaborarea lucrarilor de disertatie, ci si o incurajare de a transforma cercetarea universitara in solutii aplicate pentru protectia mediului, managementul ecosistemelor si dezvoltarea durabila a spatiului rural. Ne bucuram ca, prin aceasta initiativa, sunt sustinute proiecte care pot contribui concret la o relatie mai responsabila intre comunitati, resurse naturale si mediu. Durabilitatea parteneriatului nostru are ca rezultat stimularea calitatii pregatirii absolventilor absolventilor nostri de master”, a declarat conf. univ. dr. Augustina Sandina Tronac, Decan, Facultatea de Imbunatatiri Funciare si Ingineria Mediului – USAMV Bucuresti.

Absolventii eligibili sunt invitati sa se inscrie conform regulamentului concursului, prin transmiterea documentelor solicitate de facultate. Dosarul de inscriere include, conform metodologiei, formularul de inscriere, CV-ul candidatului si lucrarea de disertatie. Detaliile privind calendarul, criteriile de selectie si etapele de evaluare sunt disponibile la link-ul https://fifim.ro/wp-content/uploads/2026/06/2-Metodologie-concurs-lucrari-disertatie-FIFIM-BROTHER-iunie-2026-1.pdf si in cadrul facultatii FIFIM – USAMV Bucuresti.
Programul „Ingineria si Protectia Mediului in Spatiul Rural” pregateste specialisti in evaluarea conditiilor de mediu, reabilitarea terenurilor degradate, evaluarea impactului asupra mediului si dezvoltarea de tehnologii pentru ingineria si protectia mediului in spatiul rural.
Programul „Managementul Investitiilor de Ecosisteme” dezvolta competente la intersectia dintre inginerie, management si utilizarea responsabila a resurselor naturale, cu accent pe fundamentarea proiectelor in spiritul dezvoltarii durabile.
Initiativa „Life on Land” reflecta angajamentul Brother pentru sustenabilitate si educatie, prin sprijinirea tinerilor care propun solutii pentru protejarea mediului si pentru gestionarea responsabila a resurselor naturale.
Pentru mai multe informatii despre premiile Life on Land 2025 si despre implicarea Brother Romania in programe de sustenabilitate, accesati paginile de Linkedin si Facebook ale Brother Romania.
Uncategorized
Mercedes Dezmembrări – Piese Originale pentru Modelele Mercedes-Benz
Mercedes-Benz este un nume asociat de zeci de ani cu eleganța, confortul și tehnologia de vârf. Fie că vorbim despre sedanuri premium, SUV-uri moderne sau autoutilitare robuste, automobilele Mercedes sunt construite pentru a oferi performanțe ridicate și o experiență de condus superioară. Pentru a menține aceste standarde, alegerea componentelor potrivite în momentul unei reparații este extrem de importantă.
Din acest motiv, serviciile de Mercedes dezmembrări reprezintă o opțiune tot mai populară pentru proprietarii care doresc piese originale, compatibile cu automobilul lor și disponibile la costuri mai accesibile decât variantele noi.
De ce aleg proprietarii Mercedes piese din dezmembrări?
Automobilele Mercedes sunt echipate cu sisteme complexe și componente dezvoltate pentru a funcționa împreună la cele mai înalte standarde. Atunci când o piesă trebuie înlocuită, compatibilitatea devine esențială pentru funcționarea corectă a vehiculului.
Piesele provenite din dezmembrări Mercedes oferă avantajul că sunt componente originale, fabricate de producător sau de furnizorii săi autorizați. Acestea respectă specificațiile tehnice ale modelului și permit păstrarea caracteristicilor pentru care marca germană este apreciată în întreaga lume.
În plus, pentru multe reparații, utilizarea unei piese originale din dezmembrări poate reprezenta o economie semnificativă fără a compromite calitatea intervenției.
Soluții pentru o gamă largă de modele Mercedes
De-a lungul timpului, Mercedes-Benz a lansat numeroase modele care au devenit repere în industria auto. Clasele A, B, C, E și S, alături de SUV-urile GLA, GLB, GLC, GLE și GLS, se numără printre cele mai întâlnite vehicule ale mărcii pe drumurile din România.
La acestea se adaugă modelele comerciale precum Vito, V-Class și Sprinter, utilizate de companii din numeroase domenii. Fiecare dintre aceste vehicule poate necesita, la un moment dat, înlocuirea unor componente, iar piesele provenite din dezmembrări pot accelera considerabil procesul de reparație.
Compatibilitatea contează mai mult decât prețul
În cazul automobilelor premium, alegerea unei piese doar în funcție de cost poate genera probleme suplimentare pe termen lung. Diferențele dintre generații, motorizări și echipări fac ca identificarea corectă a componentei să fie la fel de importantă precum piesa în sine.
Cupola Speed pune accent pe verificarea compatibilității și pe identificarea atentă a componentelor solicitate. Acest proces ajută proprietarii și service-urile să evite erorile de comandă și să reducă timpul necesar finalizării reparațiilor.
Atunci când piesa este aleasă corect de la început, întregul proces devine mai simplu și mai eficient.
O alternativă inteligentă pentru întreținerea unui Mercedes
Costurile de întreținere pentru un Mercedes pot fi considerabile, mai ales în cazul unor componente complexe. Din acest motiv, tot mai mulți proprietari aleg să caute soluții prin intermediul serviciilor de Mercedes dezmembrări.
Pe lângă avantajul financiar, piesele originale provenite din dezmembrări permit păstrarea standardelor de fabricație și a nivelului de calitate pentru care marca este cunoscută. În același timp, reutilizarea componentelor aflate într-o stare bună contribuie la valorificarea eficientă a resurselor și la reducerea risipei din industria auto.
Mercedes Dezmembrări prin Cupola Speed
Atunci când ai nevoie de o componentă pentru automobilul tău, timpul de identificare și compatibilitatea sunt esențiale. Prin serviciile de Mercedes dezmembrări, Cupola Speed oferă acces la piese originale pentru numeroase modele Mercedes-Benz, ajutând proprietarii să găsească soluții rapide și eficiente pentru reparații.
Fie că este vorba despre componente mecanice, elemente de caroserie, piese electronice sau accesorii pentru interior, alegerea unei piese originale contribuie la menținerea performanței și valorii automobilului. Cu experiență în domeniul dezmembrărilor auto și atenție la fiecare solicitare, Cupola Speed este un partener de încredere pentru proprietarii de Mercedes care caută piese compatibile și soluții eficiente pentru întreținerea mașinii.
Uncategorized
City Break Praga – Câteva Zile într-unul dintre Cele Mai Frumoase Orașe Europene
Praga este una dintre cele mai potrivite destinații pentru o escapadă scurtă în Europa. Orașul combină arhitectura spectaculoasă, atmosfera romantică, restaurantele tradiționale și obiectivele turistice ușor de explorat într-un sejur de câteva zile. Pentru turiștii care își doresc o experiență relaxată, dar plină de locuri memorabile, un city break Praga este o alegere foarte inspirată.
Prin Agenția Lux Travel, poți găsi variante de vacanță adaptate în funcție de perioadă, buget și preferințe.
De ce să alegi un city break în Praga
Un city break Praga este ideal pentru turiștii care vor să descopere un oraș european spectaculos fără să aibă nevoie de o vacanță lungă. Centrul istoric este compact, bine conectat și plin de atracții importante.
Podul Carol, Castelul din Praga, Piața Orașului Vechi, Ceasul Astronomic și cartierul Malá Strana sunt doar câteva dintre locurile care oferă farmecul specific capitalei cehe.
Ce poți vizita în Praga
Praga este un oraș care se descoperă cel mai bine la pas. Străzile pietruite, clădirile gotice, bisericile vechi și cafenelele cochete creează o atmosferă aparte în orice sezon.
Un city break Praga poate include vizite la obiective istorice, plimbări pe malul Vltavei, seri în restaurante tradiționale și momente de relaxare în piețele centrale ale orașului.
O destinație potrivită pentru cupluri și grupuri
Praga este apreciată atât de cupluri, cât și de grupurile de prieteni. Atmosfera romantică, prețurile accesibile comparativ cu alte capitale europene și varietatea activităților fac din acest oraș o alegere potrivită pentru o escapadă de weekend.
Agenția Lux Travel – escapada ta în Praga
Agenția Lux Travel te poate ajuta să alegi oferta potrivită pentru un city break Praga, în funcție de perioada dorită, transport și tipul de cazare preferat.
Fie că vrei să explorezi centrul istoric, să te bucuri de gastronomia locală sau să petreci câteva zile într-un oraș cu atmosferă medievală, Praga rămâne una dintre cele mai frumoase destinații pentru un city break european.

