Uncategorized
Astăzi este ultima zi în care profesorii beneficiază de tarife preferențiale la Dare to Learn – cel mai mare eveniment educațional din Europa
București, 30 aprilie 2024 – Astăzi este ultima zi în care personalul din sistemul de învățământ preuniversitar și universitar din România beneficiază de tarife preferențiale la Dare to Learn – cel mai mare eveniment educațional din Europa, ce va avea loc în 25 și 26 octombrie a.c., la București. Începând cu mâine, 1 mai a.c., locurile vor fi disponibile și publicului larg (altor categorii profesionale).
Marți, 30 aprilie a.c., este ultima zi în care profesorii din România beneficiază de reduceri și pachete preferențiale, care sunt disponibile online, pe site-ul oficial (www.d2l.ro), și pornesc de la 149 euro. Mai multe informații despre pachete se găsesc aici.
Profesorii pot utiliza și instrumente alternative de plată în vederea rezervării accesului la evenimentul și la masterclass-urile susținute de experții locali și globali în educație, ce vor fi prezenți la Dare to Learn, ediția 2024. Cadrele didactice pot folosi primele de carieră didactică, fondurile pe care școlile le obțin, anual, pentru formarea profesională, programele de formare pentru profesori (presupun costuri acoperite pentru aceștia) incluse în proiectele cu finanțare europeană accesate de instituțiile școlare.
Ce obțin profesorii care se înscriu până la data de 1 mai 2024:
- Acces exclusiv: aceștia beneficiază de o ofertă limitată la preț redus, disponibilă doar pentru profesioniștii din educație și organizațiile non-guvernamentale care sprijină învățarea.
- Networking de elită:vor avea ocazia de a interacționa cu lideri de gândire și practicieni de top din educație, împărtășind idei și strategii inovatoare.
- Sesiuni de masterclass-uri: vor putea participa la ateliere și prezentări care abordează cele mai noi tendințe în educație, de la adaptarea metodologiilor de predare la gestionarea nevoilor speciale ale elevilor.
- Dezvoltare profesională continuă: vor afla cum să transforme provocările în oportunități și cum să se adapteze la dinamica schimbărilor în educație.
Începând cu data de 1 mai 2024 (miercuri), accesul la eveniment va fi deschis și publicului larg (altor categorii profesionale, cu excepția celor din învățământ), online, pe platforma www.d2l.ro.
Despre evenimentul anului în educație
Dare to Learn a fost conceput ca un program de formare la care sunt așteptați peste 4.000 de participanți. Prima ediție se va desfășura timp de două zile, pe 25 și 26 octombrie a.c., la Romexpo, în Capitală, și va fi cel mai mare eveniment din Europa dedicat profesorilor, dar și experților din învățământul preuniversitar și universitar, trainerilor din domeniul formării continue, cercetătorilor, celor care lucrează în domeniul resurselor umane în corporații sau companii, precum și specialiștilor din instituțiile locale și actorilor guvernamentali.
Summitul va cuprinde patru panel-uri dedicate profesioniștilor în educație, axate pe insights-uri și perspective privind valorificarea cercetărilor în psihologie, pe tehnologiile utilizate în economiile emergente și abordările de tip pionierat, cu scopul de a crea experiențe transformatoare de învățare.
Dare to Learn va reuni peste 20 de vorbitori locali și internaționali, care-și propun să dezvăluie cele mai recente rezultate ale studiilor și cercetărilor în practicile educaționale. Vor fi prezentate idei si tehnologii noi care remodelează modul în care se desfășoară astăzi procesul de învățare. Participanții vor fi încurajați să adopte noi instrumente și să modeleze ecosisteme de învățare pe tot parcursul vieții, adaptându-se unui viitor marcat de competiția dintre inteligența artificială și cea naturală, precum și de accesul democratizat la informație. Pe parcursul celor două zile de eveniment, 32 de masterclass-uri, organizate pe diverse teme, vor fi susținute de experți ce și-au lăsat amprenta asupra modului în care se desfășoară procesul de învățare (la clasă ori în mediul organizațional), care au eliminat barierele pentru a face educația una echitabilă.
Printre speakerii internaționali – considerați lideri de opinie, academicieni, cercetători în leadership-ul educațional, deschizători de drumuri în ceea ce privește accesul la educație și vizionari în domeniul inteligenței artificiale, pionieri care au redefinit domeniul învățării prin idei și practici revoluționare – se numără nume de referință în accelerarea învățării: John Hattie, Peter Senge, Sugata Mitra, Vicky Colbert, Zack Kass, Graham Brown-Martin, Charles LeadBeater, Niko Herlin, Henri Muurimaa, Diana Laufenberg, Cami Anderson și Ng Aik Yang. Lista completă a speakerilor, precum și mai multe informații despre aceștia și performanțele lor vor fi comunicate în perioada următoare.
În cadrul evenimentului vor exista zone dedicate întâlnirilor one-to-one și networkingului între participanți și vorbitori, precum și o zonă amplă de expoziție dedicată partenerilor acestui eveniment (lansare de cărți, dezbateri ale autorităților, standuri cu activități ale companiilor etc.).
Evenimentul Dare to Learn este rezultatul unui parteneriat între Fundația Dare to Learn, Asociația Română de Literație (ARL România), Teach for Romania și Finnish Teacher Training Centre.
ING Bank Romania este presenting partner al evenimentului.
EducațiePrivată.ro este partener media principal al evenimentului. Pe lista partenerilor media se mai numără Antena, 3 CNN, Hotnews.ro, Adevarul.ro și Stiripesurse.ro.
###
Despre Fundația Dare to Learn
Fundația Dare to Learn este o organizație non-guvernamentală care promovează și sprijină inovarea în domeniul educației și învățării pe tot parcursul vieții, pentru a elimina orice barieră din calea învățării unei persoane. Prin abordări și tehnologii inovatoare, Fundația își propune să elimine impactul constrângerilor geografice, disparităților socio-economice, ciclurilor multigeneraționale de eșec educațional, permițând indivizilor din toate mediile si de toate vârstele să se angajeze în experiențe de învățare semnificative și eficiente. Procedând astfel, Fundația urmărește să reducă abandonul școlar și decalajul educațional și să ofere indivizilor puterea de a-și atinge întregul potențial, indiferent de circumstanțele lor.
Fundația Dare to Learn este inițiatorul platformei Dare to Learn, prin care urmează a se pilota abordări inovatoare în educație, și susține desfășurarea pe termen lung a evenimentului Dare to Learn în România, unde se reunesc gânditori, personalități de talie mondială, cercetători în leadership organizațional și educațional, deschizători de drumuri în educație echitabilă, precum și vizionari în inteligența artificială.
Despre Teach for Romania
Teach for Romania este o organizaţie non-guvernamentală care pregătește viitori educatori, învățători şi profesori model și îi sprijină în procesul de transformare a sistemului educațional din România. Scopul organizaţiei este să intervină pe termen lung în procesul de reducere a inechității educaţionale şi să dezvolte abilități sociale în rândul elevilor.
Teach for Romania face parte din reţeaua globală Teach for All, care pregăteşte viitori educatori, învăţători sau profesori care vor să performeze în învăţământul de stat, în special pentru elevii din medii vulnerabile. Scopul rețelei este să extindă accesul la educaţie în întreaga lume, prin creşterea şi accelerarea impactului generat de organizaţii care cultivă leadership-ul necesar pentru schimbare. Teach for All este prezent astăzi în peste 60 de țări din întreaga lume şi numără peste 100.000 de profesori și alumni care lucrează cu copii din comunități vulnerabile.
Despre Asociația Română de Literație (ARL România)
Asociația Română de Literație este o organizație non-guvernamentală a cărei misiune constă în dezvoltarea, promovarea şi susţinerea programelor şi proiectelor educaţionale care conduc la îmbunătăţirea serviciilor educaționale oferite de instituţiile de învăţământ pentru copii, tineri şi adulți din România şi din străinătate.
Asociația promovează exemple de bună practică, modele de excelenţă şi eficienţă didactică în educaţie, urmărind cu prioritate creşterea calităţii procesului de predare-învăţare pentru a contribui la formarea şi dezvoltarea competenţelor necesare împlinirii la nivel personal şi social a elevilor într-o societate bazată pe cunoaştere şi învăţare continuă. Dezvoltarea competențelor de literație ale elevilor reprezintă o prioritate a ARL.
Despre Finnish Teacher Training Centre
Finnish Teacher Training Centre este un centru de formare continuă pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar, care a apărut în urma nevoii profesorilor de a fi mereu conectați la schimbare. Portofoliul său de programe și cursuri este unul modular și flexibil, construit atât pe competențe generale de dezvoltare personală și a carierei, cât și pe competențe tehnice, metodologice, specifice corpului didactic, adaptat sistemului local.
Uncategorized
Samsung conectează sportivii și fanii la momentele Milano Cortina 2026 cu ajutorul inovației mobile

De la oferirea de perspective dinamice la ceremonia de deschidere până la sprijinirea operațiunilor din timpul jocurilor, Samsung contribuie la deschiderea Jocurilor Olimpice și Paralimpice, aducând sportivii, fanii și comunitățile mai aproape de Jocuri.
Samsung Electronics Co., Ltd., partener mondial al Jocurilor Olimpice și Paralimpice, a prezentat astăzi modul în care va contribui la conectarea Jocurilor Olimpice și Paralimpice de iarnă Milano Cortina 2026 prin integrarea inovației mobile și a Galaxy AI în experiența din timpul Jocurilor.
Pe măsură ce modul în care oamenii experimentează Jocurile Olimpice și Paralimpice continuă să evolueze dincolo de un singur loc sau moment de difuzare, această schimbare este și mai pronunțată la Milano Cortina 2026 – modelată de geografie, distanță și multiple locații gazdă. La cea de-a XXV-a ediție a Jocurilor Olimpice Milano Cortina 2026 din acest an, rolul Samsung se concentrează pe contribuția la reducerea acestor decalaje, utilizând tehnologia pentru a face momentele Milano Cortina 2026 să pară mai apropiate și mai conectate pentru sportivi, fani și comunitatea mai largă a Jocurilor Olimpice, prin tehnologii integrate în operațiunile din timpul Jocurilor, inclusiv:
- Oferirea de perspective dinamice prin integrarea transmisiunii live a ceremoniei de deschidere: cu sprijinul Olympic Broadcasting Services (OBS), dispozitivele Galaxy S25 Ultra vor fi integrate în ceremonia de deschidere pentru a captura perspective dinamice alături de camerele de transmisie consacrate, extinzând acoperirea și completând în totalitate fluxurile de lucru de producție.
- Permiterea unei comunicări fluide la fața locului pentru voluntari: un grup select de voluntari va fi echipat cu dispozitive Galaxy dotate cu Interpreter, alimentat de Galaxy AI,, pentru a comunica cu ușurință cu sportivii, oficialii și vizitatorii. Cu traducerile procesate direct pe dispozitiv, experiența rămâne rapidă și fiabilă în mediile diverse ale Milano Cortina 2026.
- Sprijinirea arbitrajului și monitorizarea competiției pentru fair-play: monitoarele Samsung vor fi instalate în toate disciplinele de patinaj viteză pe pistă scurtă, oferind afișaje de înaltă calitate pentru a sprijini nevoile operaționale.
- Alimentarea dispozitivelor fanilor cu stații de încărcare Galaxy: Samsung va ajuta oamenii să își mențină dispozitivele încărcate pe durata lungilor zile de competiție și evenimente, permițându-le să rămână conectați pe durata Jocurilor Olimpice și Paralimpice de iarnă.
- Conectarea sportivilor, a mass-media și a partenerilor prin povestiri la Samsung House: Samsung va găzdui un centru dedicat, unde oamenii se pot reuni pentru a experimenta povestea inovației tehnologice Samsung la Jocurile Olimpice și pentru a împărtăși momente, perspective și conversații ca parte a ritmului Jocurilor.

„În centrul rolului Samsung la Milano Cortina 2026 se află o ambiție clară: să conecteze sportivii și fanii în fiecare moment și să ajute la reamintirea tuturor că Jocurile Olimpice sunt, mai presus de toate, despre oameni”, a declarat Stephanie Choi, EVP și director al Centrului de marketing mobil, Mobile eXperience (MX) Business la Samsung Electronics. „Pe măsură ce modul în care publicul de astăzi urmărește, împărtășește și experimentează Jocurile Olimpice și Paralimpice continuă să se schimbe, tehnologia mobilă joacă un rol din ce în ce mai important în a ajuta sportivii, fanii și comunitățile să rămână conectați – și să se apropie de acțiune, de emoție și unii de alții.”
Integrarea transmisiunii live a ceremoniei de deschidere pentru a oferi perspective dinamice
Pentru a susține experiența ceremoniei de deschidere, dispozitivele Galaxy vor fi integrate în întregul mediu de producție a transmisiunii live, grație portabilității, calității superioare a camerei și conectivității 5G ale Galaxy S25 Ultra. Poziționate alături de camerele de transmisie consacrate, smartphone-urile au fost instalate în locații dinamice – inclusiv pe brațe deasupra terenului și a tribunelor stadionului, precum și în tunelurile de intrare ale sportivilor – capturând perspective captivante, la fața locului, fără fir și în timp real, fără a perturba fluxurile de lucru consacrate ale transmisiunii.
Dincolo de dispozitivele în sine, Samsung colaborează îndeaproape cu Comitetul Olimpic Internațional (IOC) și Olympic Broadcast Services (OBS) pentru a se asigura că captarea bazată pe Galaxy se integrează perfect în mediul general de transmisie live.
Organizată în cadrul stadionului San Siro, ceremonia de deschidere a Milano Cortina 2026 va primi peste 75.000 de spectatori pe 6 februarie, când peste 3.500 de sportivi din peste 90 de țări vor intra în stadion pentru a marca deschiderea oficială a Jocurilor Olimpice de iarnă. Prin colaborarea strânsă cu OBS pentru a oferi o imagine îmbunătățită a ceremoniei de deschidere cu Galaxy, Samsung va contribui la conectarea spectatorilor din tribune cu milioane de alți oameni care vor împărtăși acest moment istoric pe ecrane și în locații din întreaga lume.
„Jocurile Olimpice sunt o sărbătoare a excelenței și unității umane, reunind sportivi și public din întreaga lume”, a declarat Yiannis Exarchos, CEO al OBS. „Ceremonia de deschidere întruchipează acest spirit și, prin parteneriatul nostru cu Samsung, putem captura perspective dinamice care completează transmisiunea noastră principală. Prin adoptarea unei narative mobile dedicate și a modului în care milioane de fani trăiesc Jocurile pe smartphone-urile lor, ajutăm spectatorii din întreaga lume să se simtă mai aproape de energia și emoția acestui moment istoric.”

Sprijinirea voluntarilor, a operațiunilor și a experienței din timpul Jocurilor
Dincolo de ceremonia de deschidere, inovația Galaxy sprijină operațiunile zilnice care ajută Milano Cortina 2026 să se desfășoare fără probleme în toate locațiile și gazdele.
Un grup select de voluntari din cadrul Jocurilor Olimpice va fi echipat cu dispozitive Galaxy dotate cu Interpreter, alimentat de Galaxy AI, pentru a sprijini comunicarea naturală între sportivi, oficiali și vizitatori în diferite limbi. Cu traducerea procesată direct pe dispozitiv, Interpreter permite conversații rapide și intuitive și ajută voluntarii să se concentreze pe oferirea unei experiențe primitoare, centrate pe om, în timpul Jocurilor.
„Pe măsură ce ne pregătim pentru cele mai răspândite geografic Jocuri Olimpice de iarnă din istorie, rolul tehnologiei se schimbă de la un simplu instrument la structura care ne unește viziunea”, a declarat Andrea Varnier, CEO al Milano Cortina 2026. „Inovația Samsung este fundamentală pentru a reduce distanțele dintre locațiile noastre, transformând vastul teritoriu al Milano Cortina 2026 într-o singură arenă unificată. Soluțiile lor de ultimă generație fac mai mult decât să ne sprijine operațiunile; ele redefinesc modul în care lumea percepe spiritul Jocurilor, asigurându-se că legătura umană rămâne în centrul acestei evoluții digitale.”

În plus, stațiile de încărcare Galaxy din stadioanele din orașele gazdă vor sprijini spectatorii în timpul zilelor lungi de evenimente, contribuind la desfășurarea fără probleme a acestor momente rare și semnificative ale Jocurilor Olimpice și Paralimpice. Acest sprijin practic permite oamenilor să rămână prezenți și implicați în momente care au loc doar o dată la patru ani.
În interiorul locurilor de competiție, tehnologia Samsung va sprijini arbitrajul și operațiunile. Monitoarele Samsung vor fi instalate în toate disciplinele de patinaj viteză pe pistă scurtă, oferind afișaje de înaltă calitate pentru a sprijini nevoile operaționale.
Samsung House: un centru pentru conectare, povestiri și experiențe împărtășite
Situată în istoricul Palazzo Serbelloni din Milano, Samsung House oferă un cadru în care oaspeții pot experimenta istoria inovațiilor tehnologice Samsung în cadrul Jocurilor Olimpice, reunind moștenirea inovațiilor Samsung și modul în care acestea prind viață la Milano, ca parte a ritmului Jocurilor Olimpice, mai degrabă decât ca o expoziție independentă.
Pe parcursul Milano Cortina 2026, Samsung House va găzdui un program special conceput pentru a încuraja interacțiunea și momentele împărtășite. Printre aceste momente se numără serile Comitetului Olimpic Național, vizionarea în direct a competițiilor și expoziții ale seriei de portrete Victory Profile, creând oportunități pentru sportivi, parteneri și mass-media de a se reuni și de a împărtăși perspective, precum și de a celebra spiritul Jocurilor Olimpice și Paralimpice de iarnă. Pentru a completa această atmosferă, Samsung House va oferi și momente de ospitalitate organizate de bucătarul italian Enrico Bartolini, distins cu stele Michelin, adăugând un plus de cultură locală.
Samsung House se deschide oficial pe 4 februarie și va funcționa pe toată durata Jocurilor Olimpice de iarnă, până pe 22 februarie. Samsung House se va redeschide în timpul Jocurilor Paralimpice de iarnă, în perioada 6-15 martie. În această perioadă, Samsung House va funcționa ca un spațiu accesibil doar pe bază de invitație, creând un loc dedicat conexiunilor semnificative pe toată durata Jocurilor.
În perspectiva viitorului, Milano Cortina 2026 reprezintă un capitol important într-un parteneriat definit de inovație, împuternicirea sportivilor și evoluția continuă a modului în care publicul global experimentează Jocurile Olimpice și Paralimpice. Prin cea mai recentă tehnologie Galaxy, Samsung continuă să deschidă Jocurile Olimpice și Paralimpice de iarnă Milano Cortina 2026 — sprijinind sportivii de la pregătire până la podium și aducând fanii mai aproape de energia, creativitatea și emoția celui mai celebrat eveniment sportiv de iarnă din lume.

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.
Samsung inspiră lumea și modelează viitorul cu idei și tehnologii transformatoare. Compania redefinește lumea televizoarelor, a semnalizării digitale, a smartphone-urilor, a dispozitivelor purtabile, a tabletelor, a aparatelor electrocasnice și a sistemelor de rețea, precum și a soluțiilor de memorie, a sistemelor LSI și a producției de semiconductori. Samsung avansează, de asemenea, în domeniul tehnologiilor de imagistică medicală, al soluțiilor HVAC și al roboticii, creând în același timp produse auto și audio inovatoare prin intermediul Harman. Cu ecosistemul său SmartThings, colaborarea deschisă cu partenerii și integrarea AI în întregul său portofoliu, Samsung oferă o experiență conectată inteligentă și fără întreruperi. Pentru cele mai recente știri, vizitați Samsung Newsroom la news.samsung.com/ro.
Despre implicarea Samsung în Jocurile Olimpice
Samsung este partener olimpic mondial încă de la Jocurile Olimpice de iarnă de la Nagano din 1998. De peste 25 de ani, sportivii și fanii au încredere în tehnologia mobilă transformatoare a Samsung pentru a împărtăși spiritul olimpic la nivel global și pentru a contribui la modelarea viitorului digital al Jocurilor Olimpice pentru Milano Cortina 2026 și nu numai. Angajamentul companiei față de Mișcarea Olimpică se apropie de a patra decadă de parteneriat și se extinde până la Los Angeles 2028. Inovațiile Samsung în categoria echipamentelor de comunicații wireless și de calcul, inclusiv echipamente care dispun de inteligență artificială, realitate virtuală, realitate augmentată și 5G, vor contribui la schimbarea modului în care lumea experimentează Jocurile Olimpice.
Despre implicarea Samsung în Jocurile Paralimpice
Samsung este partener mondial al Comitetului Paralimpic Internațional (IPC) în categoria echipamentelor de comunicații wireless și de calcul. Începând cu Jocurile Paralimpice de iarnă Torino 2006, compania a susținut cu mândrie Mișcarea Paralimpică și a permis sportivilor și fanilor din întreaga lume să împărtășească emoția și inspirația Jocurilor prin tehnologia mobilă transformatoare a Samsung. Angajamentul Samsung față de Jocurile Paralimpice se va extinde până la Los Angeles 2028 și va fi sărbătorit prin experiențe mobile și informatice inovatoare, alimentate de inovații semnificative în categoria echipamentelor de comunicații wireless și informatice, inclusiv echipamente care dispun de inteligență artificială, realitate virtuală, realitate augmentată și 5G.
Uncategorized
Entry level mai rapid: AGON by AOC adaugă modele de 260 Hz seriei G4

Noile monitoare AOC GAMING din seria G4, 24G4ZR și 27G4ZR: reflexe pentru competiții, prețuri accesibile
AGON by AOC lansează modelele AOC GAMING 24G4ZR de 23,8 inci (60,5 cm) și modelul 27G4ZR de 27 inci (68,6 cm). Două noi monitoare care ridică standardul de bază pentru gamingul competitiv entry-level. Construite în jurul unor panouri Fast IPS cu refresh rate overclocked de 260 Hz (240 Hz native), timp de răspuns rapid de 0,3 ms MPRT și până la 1 ms GtG, aceste display-uri Full HD oferă viteza și claritatea cerute de jocurile cu acțiune intensă, la prețuri accesibile. Pentru gamerii care caută un raport valoare–preț și mai bun, urmează să fie lansate și variantele cu stand doar cu funcție de tilt, 24G4ZRE și 27G4ZRE.
Viteză care ține pasul cu reflexele: performanța de 260 Hz se alătură gamei G4
Cursa refresh rate-ului ajunge la entry-level
Nu cu mult timp în urmă, rata de refresh de 260 Hz și timpii de răspuns sub o milisecundă erau specificații întâlnite exclusiv pe display-uri destinate esports, cu prețuri pe măsură. Monitoarele de gaming entry-level ofereau performanțe solide, însă jucătorii competitivi care își doreau cele mai rapide panouri trebuiau să facă pasul către segmente superioare.
Modelele 24G4ZR și 27G4ZR marchează o schimbare de paradigmă. AOC GAMING aduce performanța overclocked de 260 Hz și timpi de răspuns de 0,3 ms MPRT în gama entry-level G4, alături de modelele existente precum 24G4HA și 27G4HA cu 200 Hz. Pentru jucătorii care își cumpără primul monitor dedicat de gaming, fie că intră în Counter-Strike 2, urcă în ranked în Valorant sau luptă pentru Diamond în Rainbow Six Siege, vorbim despre viteză de nivel competitiv, acum accesibilă.
Timpii de răspuns de până la 1 ms GtG și 0.3 ms MPRT asigură că acțiunea rapidă rămâne clară și fără ghosting, în timp ce tehnologia Adaptive-Sync și compatibilitatea NVIDIA G-SYNC elimină screen tearing-ul pe o plajă variabilă de framerate. Rezultatul este un gameplay care se simte imediat și precis, mereu cu un pas înaintea propriilor reflexe. În plus, monitorul suportă MBR Sync, care permite utilizarea simultană a refresh rate-ului variabil (Adaptive-Sync) și a tehnologiei de backlight strobing, pentru a atinge valori sub 1 ms MPRT pe un interval larg de refresh rate (48–260 Hz). Rezultatul este o imagine clară și bine definită, fără tearing sau stutter, chiar și în scenele rapide.
Monitoarele vin cu un refresh rate de 240 Hz setat implicit, standardul de facto în esports, însă refresh rate-ul overclocked de 260 Hz poate fi activat cu ușurință din meniul monitorului sau din software-ul G-Menu, prin selectarea o singură dată a setării corespunzătoare.

Fast IPS: viteză fără sacrificiul culorilor
Ambele monitoare utilizează tehnologia Fast IPS, care combină timpii de răspuns rapizi necesari gamingului competitiv cu reproducerea vibrantă a culorilor și unghiurile largi de vizualizare pentru care IPS este cunoscut. Modelele de 27 inci oferă o acoperire de 121.5% sRGB și 92.3% DCI-P3, în timp ce versiunile de 23,8 inci ating 111.7% sRGB și 87.7% DCI-P3, asigurând imagini punchy și precise, care dau viață lumilor din jocuri, fără a pierde detalii sau a „spăla” scenele mai întunecate.
Luminozitatea de 300 cd/m² asigură vizibilitate clară în orice condiții de iluminare, iar unghiurile largi de vizualizare de 178°/178° mențin consistența culorilor chiar și atunci când te apleci spre ecran în momentele intense sau când împarți ecranul cu coechipierii.
Concepute pentru sesiuni prelungite
Modelele 24G4ZR și 27G4ZR sunt echipate cu standuri ergonomice complete, cu ajustare pe înălțime de 130 mm, funcție de tilt (-3°/21°), swivel (±28°) și pivot (±90°), permițând jucătorilor să își regleze poziția de vizualizare ideală. Acest lucru este esențial pentru menținerea confortului și a concentrării în timpul sesiunilor lungi de gaming sau al rundelor din timpul turneelor. Baza standului, cu profil redus și influențe din zona esports, ocupă un spațiu minim pe birou și permite o poziționare confortabilă a tastaturii și mouse-ului. În același timp, designul G4 frameless pe trei laturi păstrează un aspect curat și modern, fiind ideal pentru configurații multi-monitor fără întreruperi vizuale. Compatibilitatea VESA 100×100 oferă flexibilitate suplimentară pentru jucătorii care preferă brațe de monitor sau montaj pe perete.
Variantele 24G4ZRE și 27G4ZRE, cu stand doar cu funcție de tilt, oferă aceeași performanță a panoului într-un pachet mai simplu, destinat setup-urilor în care ajustările ergonomice complete nu sunt necesare.
Conectivitatea completă include 2x HDMI 2.0 și 1x DisplayPort 1.4, iar software-ul G-Menu oferă acces facil la setările de afișare și la presetări de gaming optimizate pentru diferite genuri. Tehnologia flicker-free și funcția hardware-based low blue light contribuie la reducerea oboselii ochilor în timpul sesiunilor maraton de gaming.

Două dimensiuni, un singur avantaj competitiv
Modelele 24G4ZR și 24G4ZRE de 23,8 inci oferă formatul compact preferat de mulți jucători în competiții, reducând mișcarea capului și permițând concentrare maximă asupra acțiunii. Modelele de 27 inci, 27G4ZR și 27G4ZRE, pun la dispoziție o suprafață de afișare mai generoasă pentru jucătorii care își doresc mai multă imersiune, fără a sacrifica viteza. Toate cele patru monitoare împart aceleași refresh rate-uri și timpi de răspuns, permițând gamerilor să aleagă exclusiv în funcție de dimensiunea preferată și de setup.
„260 Hz și 0.3 ms MPRT erau până recent specificații rezervate display-urilor de nivel superior, orientate spre esports.”, declară César Acosta, Gaming Product Manager la AGON by AOC. „Cu modelele 24G4ZR și 27G4ZR, transformăm acest nivel de viteză în noul punct de plecare, pentru că fiecare jucător competitiv merită un monitor care să țină pasul cu el.”
Prețuri și disponibilitate
Modelele AOC GAMING 24G4ZR, 27G4ZR, 24G4ZRE și 27G4ZRE vor fi disponibile începând cu februarie 2026, la următoarele prețuri recomandate:
24G4ZR: 760 Lei
24G4ZRE: 658 Lei
27G4ZR: 862 Lei
27G4ZRE: 760 Lei
Despre AOC
Fondat în 1967, AOC este un brand lider la nivel mondial de monitoare și accesorii IT și o subsidiară a TPV Technology Limited, cel mai mare producător de LCD-uri din lume. Portofoliul cuprinzător de produse AOC oferă soluții inovatoare, ergonomice, ecologice și elegante, atât pentru aplicații profesionale, cât și personale.
Sub-brand-ul AOC, AGON by AOC, oferă unul dintre cele mai puternice portofolii de monitoare de gaming de înaltă performanță din lume și un ecosistem complet de accesorii de joc grupate în trei categorii: AOC GAMING pentru jucătorii de casual, AGON pentru jucătorii competitivi și AGON PRO pentru entuziaști și jucătorii profesioniști de esports. Din 2020, AGON by AOC este una dintre cele mai importante brand-uri de monitoare de gaming și o alegere de top pentru jucătorii din întreaga lume.
Pentru mai multe informații, vă rugăm să consultați site-ul oficial AGON by AOC sau să urmăriți AGON by AOC pe Facebook, X sau Instagram
Uncategorized
GXTrust prezintă noua colecție de produse cu tematică Batman
București, România – 10 februarie 2024 – GXTrust anunță lansarea colecției Batman, realizată în colaborare cu Warner Bros. și DC. Gama include produse de gaming cu design tematic Batman: Ruya Pro, Carus, Muta Wireless și mousepad-ul XXL, gândite pentru utilizatorii care vor un setup coerent, cu o identitate vizuală clară.
Ruya Pro Batman Edition este proiectat pentru utilizare îndelungată și pune accent pe ajustări și susținere. Include cadru reglabil pe înălțime, brațe 4D și mecanism tilt-lock pentru setarea poziției. Scaunul are suport lombar integrat, șezut cu spumă turnată și tetieră detașabilă. Tapițeria combină un material textil respirabil și piele PU. Baza este din aluminiu, iar pistonul pe gaz este de clasă 4, testat pentru utilizatori de până la 150 kg.
Carus Batman Edition oferă sunet potrivit pentru jocuri, compatibilitate multiplatformă și microfon detașabil. Muta Wireless Batman Edition oferă conectare în trei moduri, prin receiver USB 2,4 GHz, Bluetooth sau cablu USB. Mousepad-ul XXL Batman Edition are un design tematic și o suprafață de 930 x 300 mm, cu margini cusute.
Colecția include și produse destinate copiilor: Zirox, Rayzee și Revvo, toate cu elemente vizuale inspirate de Batman și compatibilitate multiplatformă, acolo unde este cazul.
Produsele sunt disponibile acum la următoarele prețuri recomandate:
• Ruya Pro Batman Edition – 399,99 euro
• Carus Batman Edition – 34,99 euro
• Muta Wireless Batman Edition – 44,99 euro
• XXL Batman Edition – 19,99 euro
• Zirox Batman Edition – 24,99 euro
• Rayzee Batman Edition – 99,99 euro
• Revvo Batman Edition – 119,99 euro
Despre Warner Bros. Discovery Global Consumer Products
Warner Bros. Discovery Global Consumer Products (WBDGCP), parte din divizia Revenue & Strategy a Warner Bros. Discovery, dezvoltă programe de licențiere și merchandising la nivel global pentru brandurile și francizele companiei, în colaborare cu parteneri licențiați, acoperind categorii precum jucării, fashion, decorațiuni pentru casă și publishing, pe baza conținutului Warner Bros., HBO, Discovery, DC, Cartoon Network și al altor branduri din portofoliu. DC și toate personajele și elementele asociate © & ™ DC. WB SHIELD: © & ™ WBEI. (s25)
-
Afaceriacum 5 zileDe ce contează garanția și service-ul la sistemele de dedurizare a apei: între siguranță, costuri și continuitate în utilizare
-
Uncategorizedacum 3 zileAllianz-Țiriac și International British School of Bucharest lansează un program multianual de burse de performanță prin care va susține elevi cu rezultate academice remarcabile cu peste 250.000 de euro în următorii patru ani
-
Uncategorizedacum 3 zileSamsung lansează planuri îmbunătățite de protecție a dispozitivelor Samsung Care+ în toată Europa
-
acum 4 zileSănătatea oamenilor dintr-un municipiu din România se află in pericol. Stau în frig de peste o săptămână!
-
Sportacum 4 zile
Proiectul F.E.I.B. demarează: Uniunea Europeană sprijină incluziunea socială prin scrimă
-
Uncategorizedacum 3 zile
Cum să evitați cele mai frecvente greșeli atunci când alegeți un SSD
-
acum 3 zileActiv Property Services marchează 33 de ani de activitate pe piața imobiliară din România
-
Uncategorizedacum 3 zileValentine’s Day aduce cadouri smart în HUAWEI Store. Produse în ediție limitată și prețuri speciale, pentru el și pentru ea

